Natura

Pe cerul surd un nor încet plutea,

Și vântul cald aducea amintiri,

Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,

A vremurilor trecute fara de priviri

Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,

Și s-a pierdut în goluri neștiute,

Ca un ecou din ce a fost necuprins,

Trecând pe lângă visele pierdute.

Lumina pală tremură-n tavan,

Și serile sunt pline de tăcere,

Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,

Răsare blând și cere mângâiere.

Un ceas străin tot bate într-un colț,

Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,

Dar undeva, sub pleoape reci și goale,

Se-ascunde-un chip ce

încă mă petreacă.

În tainița nopții plânge luna,

Pe-un altar de vise ne-ncetat,

Iubirea-i flacăra ce apare

Atunci când doua suflete s-au dezgolit.

Un vânt albastru, ce-nfioară,

Ne-aduce șoapte de departe,

Căci dragostea nu vrea să moară,

Ci leagă timpul printr-o carte.

Deasupra lumii, stele cad,

Ne scriu pe cer un legământ,

Iar dorul se preface-n jad,

O flacără ce naște-un jurământ.

Sunt eu și tu, o clipă vie,

Purtată-n umbre de mister,

Și tot ce-i drag în veci să fie,

Ca un parfum prins în etern.

Nici cel mai mare munte nu mi-ar sta în cale

De frică ar păli și s-ar pune la pământ pentru ale 

Mele vise de-a te cucerii, să te am, a meu să fii

Când te prind cu o ardoare, unde vei fi tu oare

Dacă nu la mine in brate până mori

Atunci nu mai prinzi al dimineții zori

prin bezna ce apasa, te voi căuta mereu,

nici umbrele nu-mi vor sta în drum, știu eu

si când te voi gasi, cu pasiune te voi lua,

in brațele mele, iubitule, veșnicia o vei explora

Din vălul nopții, lin, ne-am ridicat,

Ca pulbere de stele în dans ușor,

Privirea ta, un cer înstelat,

Iar eu, un vis ce-n brațe prinde dor.

Pe calea vremii, timpul s-a oprit,

Când mâna ta m-a prins, ușor de tot,

Ne-am regăsit într-un cosmos infinit,

Două scântei ce-n umbră fac un tainic rost.

Și dacă viața-i praf, un scurt fior,

Noi suntem vântul ce-l va risipi,

Din infinit, spre alt nemuritor,

Ca un ecou ce-n stele va sclipi

Te-am întâlnit când sufletul meu tăcea,

și-ai pus lumină-n locuri fără nume,

de parcă inima mea te știa,

dintr-o poveste rătăcită-n lume.

N-ai promis eternul și poate de-asta

te-am crezut mai mult decât pe oricine,

că uneori iubirea nu cere „rămâi”,

ci doar o clipă-n care să fie bine

Ai fost fereastra mea spre dimineață,

când nopțile păreau fără sfârșit,

și încă îți aud pașii prin viață,

deși, de mult, în urmă ai pornit.

Iar dacă într-o zi ne vom uita,

să nu regreți că ne-am iubit prea tare,

că unele suflete nu se pierd,

ci doar învață să se poarte-n depărtare.

Poate-n altă viață m-ai fi strâns la piept mereu,

M-ai fi mângâiat pe frunte, alungând orice greu.

Poate-n altă viață m-ai fi iubit neîncetat,

Fără vorbe aruncate, fără dor nemângâiat.

Poate-n altă viață ai fi spus: "Sunt lângă tine",

Și i-ai fi fost sprijin mamei, cum era firesc să fie.

Poate-n altă viață m-ai fi luat de mânuță,

Să mă duci la grădiniță

Poate-n altă viață ai fi fost darul dorit,

Nu un vis împrăștiat, nu un drum părăginit.

Poate-n altă viață nu făceai promisiuni,

Nici nu-mi umpleai sufletul doar cu amăgiri și minciuni.

Poate-n altă viață ai fi fost când te-am strigat,

Nu doar umbră într-un colț, un ecou întunecat.

Poate-n altă viață nu aș fi ajuns să știu

Cum e să urăsc bărbații, cum e dorul cenușiu.

Poate-n altă viață mi-ai fi spus că mă iubești,

Că mă vezi, că-ți pasă, că de mine te mândrești.

Poate-atunci ai fi fost tată, nu un nume risipit,

Poate-n altă viață...

dar în asta ai greșit.

aroma ceaiului din

iasomie și ghimbir,

îmi amintește de

călătoria mea prin viață

unul câte unul,

prietenii mei dragi

ies din ceață.//

liniile orinzontale și verticale

din urzeala perdelei,

schimbă

perspectiva dintre

viață și moarte.

Lună plină în raze de apă,

Tu te ridici mirific către cer,

Pe valuri moi, lumina ta se-adapă

Și-n suflet naște visul efemer.

Apusul tace-n aur și mistere,

Pe luciul mării se destramă-un dor,

Iar vântul poartă șoapte de iubire

Spre țărmul unde ne-am iubit ușor.

Siluete-n zare, umbre de poveste,

Se leagănă în ritm de amintiri,

Și timpul stă, și inima ne este

O carte scrisă-n raze și sclipiri.

Tu, lună plină, martoră tăcută,

A dragostei ce-n noapte s-a născut,

Rămâi pe cer, eternă și pierdută,

În clipa-n care totul a început.

Privesc cum stă ascuns între zidurile naturii

Floarea ierbii ce primăvara o binecuvantă

În colțul ierbii,ascunsă de șoapta nopților fierbinți

Floarea începe să cante Oda Bucuriei

Natura dansează în concertul lui Bethoven.

Pe drumul desfundat de apa

Văzduhului deslănțuit

Șuvoaile se duc la vale

Cu tot ce în viață am avut .

De câte ori mă încearcă soarta ,

Destinul greu, de zeci de ani

Că pierd pe rând tot ce adun,

Recoltele-s făcute scrum.

Din norii grei ne cade piatră

Sfărâmă tot pe unde cade,

Mă doare sufletul ce văd

Că nu a mai rămas din casă.

Sătenii mei sunt năuciții

De ce Doamne ne tot loviți ?

Noi și așa o ducem prost ,

Învățați ,să ținem post!...

Ce foamete va fi la noi !...

Recoltele-s toate în noroi

Ce vom mai pune oare-n oală?

E cineva căruia îi pasă

De așa soartă nemiloasă?

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

Oktober vertrok op de heuvels

Gele en rode tapijten.

Zilveren wolken passeren in de golven

En zing liefde voor de haan.

Ik kijk altijd naar de barometer

En ik huiver als het een beetje zakt,

Omdat de zon kleiner wordt

in diameter.

Maar onder de warme hemel zoals in mei

Witte dagen gaan voorbij dagen,

Wispelturiger en meer

Subtiel…

Ontijdig vertraagd

Herfstwandelingen door de tuinen

Met de plooien van de chlamyda vol

Van chrysanten.

En hoe hij nauwelijks zweeft in beweging

Als een markiezin

Zoals het hele universum

Kijk er met verbazing naar terug, -

Een verwarde vleermuis

Vanwege haar meisjesachtige uiterlijk

Hij werd geel, verward

En de emotie kwam tot bloei

De tweede keer…

Plec fruntea în fața naturii

Sub binecuvântarea divină,

Și învolburez voalul firii

Cu sentimente ce nu poartă vină.

Înmiresmată îmi pare acuma

Poteca cu cireșii înfloriți,

Dorind ca să-nlătur bruma

De pe pomii de Soare însoriți.