Natura
Sub cer senin, se-ntinde-o vale,
Cu râuri care strălucesc,
Păduri bătrâne, munți în zare,
Și vânturi care-n frunze cresc.
Lumina-n ape se desfată,
Plutind pe unde de argint,
Iar cerul nopții ni se arată,
Cu stele-n vise de alint.
E liniște și dor se-așterne,
Pe creste verzi și dealuri moi,
Iar luna printre umbre cerne,
Sclipiri de taină peste ploi.
Natura cântă în tăcere,
Un vals al vieții fără grai,
Iar timpul trece, efemer,
În peisajul ei de rai.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Romina Pop
Data postării: 4 octombrie 2024
Vizualizări: 296
Poezii din aceiaşi categorie
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
Vara
Aștept vara,
ce a dispărut ca un felinar roșu în largul mării furtunoase
Venirea verii,
a stins furtuna ce își calma nervii și simțurile atinse de valurile agitate.
Universul
Pe linga luna printre nori
pamintul bratul isi desface
si vintul cerne chiar in zbor
o stea ce parca se preface.
Si fulgerind in strigat dens
si apasind o alta raza
Se scutura un univers
Un univers ce ma mai lasa.
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Eu amo chuva
Eu amo a chuva louca que ela quer
Cair, machucar, ser só ela
À mesa do mesmo salão enferrujado,
Quando ninguém pergunta a resposta recebida,
Eu quero que ela fique!
É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades
Acima de tudo, deixe chover sobre nós,
Quando os granulados pesados se perdem
Eles voam no céu e caem rígidos
Louco e nu!
É a chuva nas janelas que cai estridente,
Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente
Quando ninguém pede uma referência ao olhar,
Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero
Um sol presente!
Grandes gotas de casamento borrifam forte
Camisa do noivo, Rei da Terra
Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,
Tomnático e pesado, levado pelos ventos,
Beijos forja!
Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo
Com as gotas frias me chama para vir,
Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,
Eu amo a chuva louca do jeito que é
Para acreditar no destino!
Octombrie
Toamna,ți-am oferit din palmele mele,
muncite cu trudă,
prinse sub soarele palid și galben de octombrie.
Frunze arămii mi-au căzut peste pleoape.
După seceta verii, curs-a mustul proaspăt de toamnă
direct în cupelle regale.
Din frunzele toamnei ți-am făcut o cărare,
să știi că toamna va trece pe acolo,
și își va lua rămas bun de la natură.
Iarna în așteptare,va veni să șteargă,
frunzele toamnei de culorile ei,
le va acoperi cu un strat alb de zăpadă
rece,umbros și fără viață.
Iarna
Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,
Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor
spre a-mi răpi natura,
care este prinsă în ura iernii,
natura legată cu lanțuri grele,
ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,
nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.
În moarte e scufundată natura, care se va trezi,
Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''
Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.
Vara
Aștept vara,
ce a dispărut ca un felinar roșu în largul mării furtunoase
Venirea verii,
a stins furtuna ce își calma nervii și simțurile atinse de valurile agitate.
Universul
Pe linga luna printre nori
pamintul bratul isi desface
si vintul cerne chiar in zbor
o stea ce parca se preface.
Si fulgerind in strigat dens
si apasind o alta raza
Se scutura un univers
Un univers ce ma mai lasa.
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Eu amo chuva
Eu amo a chuva louca que ela quer
Cair, machucar, ser só ela
À mesa do mesmo salão enferrujado,
Quando ninguém pergunta a resposta recebida,
Eu quero que ela fique!
É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades
Acima de tudo, deixe chover sobre nós,
Quando os granulados pesados se perdem
Eles voam no céu e caem rígidos
Louco e nu!
É a chuva nas janelas que cai estridente,
Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente
Quando ninguém pede uma referência ao olhar,
Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero
Um sol presente!
Grandes gotas de casamento borrifam forte
Camisa do noivo, Rei da Terra
Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,
Tomnático e pesado, levado pelos ventos,
Beijos forja!
Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo
Com as gotas frias me chama para vir,
Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,
Eu amo a chuva louca do jeito que é
Para acreditar no destino!
Octombrie
Toamna,ți-am oferit din palmele mele,
muncite cu trudă,
prinse sub soarele palid și galben de octombrie.
Frunze arămii mi-au căzut peste pleoape.
După seceta verii, curs-a mustul proaspăt de toamnă
direct în cupelle regale.
Din frunzele toamnei ți-am făcut o cărare,
să știi că toamna va trece pe acolo,
și își va lua rămas bun de la natură.
Iarna în așteptare,va veni să șteargă,
frunzele toamnei de culorile ei,
le va acoperi cu un strat alb de zăpadă
rece,umbros și fără viață.
Alte poezii ale autorului
Primăvara
În grădina lumii, cântă primăvara,
Cu flori ce-n rouă și soare strălucesc,
În vântul blând, natura se trezește,
Și inimile noastre pur si simplu înfloresc
Prin livezi și câmpii, izvoare curg lin,
În aerul dulce, dragostea plutind,
În sufletele noastre, speranța renaște,
Primăvara aduce regrete uitate și visuri ce vin
Așa că bucură-te de vremea frumoasă,
De parfumul florilor și de verdele crud ce ne împrospătează,
Căci primăvara e o minune, o poveste frumoasă!
Sufletul pereche
Încă te caut, deși e târziu,
În visele-n care te chem înapoi,
Tu, suflet pierdut, dar mereu viu,
Rămâi în inima mea de-amândoi.
Oricât de departe, tu ești al meu,
Și timpul nu poate iubirea s-o șteargă,
În fiecare dor, tot a ta sunt eu,
Deși ești departe și totuși te leagă.
Nu pot renunța, nu pot să mă-mpac,
Cu gândul că nu vei mai fi lângă mine,
Ești rana ce doare, dar nu pot să tac,
Căci inima mea încă plânge de tine.
Greșeala nereparata
În lumea noastră, în reci culori,
Un băiat rătăcește, în jocuri și dorințe,
Repetă greșeala, ce ne frânge inimile,
În neînțelegere și în tăcere, ne despărțim triști.
Prin zori de zi și serile lungi și sumbre,
El evadează în lumi pline de fantezii,
Timpul lui e un zbor fără rost și pierdere de timp,
neștiind ca diferite persoane ne fac sa ne simțim mai vii.
În fiecare zi, cuvinte goale și absențe,
El lasă distanța să crească și să strivească,
În sufletul nostru, se ivește durerea apărută,
În lumea lui, timpul se scurge, iar iubirea ni se risipește.
În colțuri întunecate, ne-am pierdut amândoi,
În tăcerea nopții, ne strigăm numele, fără de folos,
În inimile noastre, se ascunde tristețea,
În lumea lui, iubirea noastră e doar un fleac.
Așa că ne despartim, cu lacrimi și regrete,
Un băiat ce repetă greșeala, ne-a rupt din nou în două,
În inimile noastre, rămân doar amintiri frumoase,
Iar noi, neștiind ne aflăm pe căi separate..
În căutarea unui alt început,
Un nou început, fără de rău.
Pur și simplu
Pe cerul surd un nor încet plutea,
Și vântul cald aducea amintiri,
Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,
A vremurilor trecute fara de priviri
Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,
Și s-a pierdut în goluri neștiute,
Ca un ecou din ce a fost necuprins,
Trecând pe lângă visele pierdute.
Lumina pală tremură-n tavan,
Și serile sunt pline de tăcere,
Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,
Răsare blând și cere mângâiere.
Un ceas străin tot bate într-un colț,
Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,
Dar undeva, sub pleoape reci și goale,
Se-ascunde-un chip ce
încă mă petreacă.
Gândurile
În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,
Cu lacrimi reci și suflete stinghere,
În inimi pustii, ne simțim străini,
Iubirea noastră devine doar amintire.
Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,
Ci doar umbre nesfârșite de regrete,
Înserarea aduce doar mai multă durere,
Când inimile noastre se despart cu greutate.
Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,
Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..
În tăcerea nopții, simțim golul imens,
Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.
Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,
Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,
În poiana vieții, iubirea noastră a murit,
În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.
Dragostea cea mare
În lumea noastră, iubirea strălucește,
Cu fiecare clipă, mai mult crește.
În ochii tăi, o lumină arzătoare,
Îmi spune că ești dragostea cea mare.
Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,
Iubirea noastră curge, ca un izvor.
În fiecare atingere, în fiecare sărut,
Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.
Pe calea noastra, impreuna am pornit
Ca doi copii noi am devenit.
În lumina zorilor și sub cerul senin,
Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.
Primăvara
În grădina lumii, cântă primăvara,
Cu flori ce-n rouă și soare strălucesc,
În vântul blând, natura se trezește,
Și inimile noastre pur si simplu înfloresc
Prin livezi și câmpii, izvoare curg lin,
În aerul dulce, dragostea plutind,
În sufletele noastre, speranța renaște,
Primăvara aduce regrete uitate și visuri ce vin
Așa că bucură-te de vremea frumoasă,
De parfumul florilor și de verdele crud ce ne împrospătează,
Căci primăvara e o minune, o poveste frumoasă!
Sufletul pereche
Încă te caut, deși e târziu,
În visele-n care te chem înapoi,
Tu, suflet pierdut, dar mereu viu,
Rămâi în inima mea de-amândoi.
Oricât de departe, tu ești al meu,
Și timpul nu poate iubirea s-o șteargă,
În fiecare dor, tot a ta sunt eu,
Deși ești departe și totuși te leagă.
Nu pot renunța, nu pot să mă-mpac,
Cu gândul că nu vei mai fi lângă mine,
Ești rana ce doare, dar nu pot să tac,
Căci inima mea încă plânge de tine.
Greșeala nereparata
În lumea noastră, în reci culori,
Un băiat rătăcește, în jocuri și dorințe,
Repetă greșeala, ce ne frânge inimile,
În neînțelegere și în tăcere, ne despărțim triști.
Prin zori de zi și serile lungi și sumbre,
El evadează în lumi pline de fantezii,
Timpul lui e un zbor fără rost și pierdere de timp,
neștiind ca diferite persoane ne fac sa ne simțim mai vii.
În fiecare zi, cuvinte goale și absențe,
El lasă distanța să crească și să strivească,
În sufletul nostru, se ivește durerea apărută,
În lumea lui, timpul se scurge, iar iubirea ni se risipește.
În colțuri întunecate, ne-am pierdut amândoi,
În tăcerea nopții, ne strigăm numele, fără de folos,
În inimile noastre, se ascunde tristețea,
În lumea lui, iubirea noastră e doar un fleac.
Așa că ne despartim, cu lacrimi și regrete,
Un băiat ce repetă greșeala, ne-a rupt din nou în două,
În inimile noastre, rămân doar amintiri frumoase,
Iar noi, neștiind ne aflăm pe căi separate..
În căutarea unui alt început,
Un nou început, fără de rău.
Pur și simplu
Pe cerul surd un nor încet plutea,
Și vântul cald aducea amintiri,
Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,
A vremurilor trecute fara de priviri
Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,
Și s-a pierdut în goluri neștiute,
Ca un ecou din ce a fost necuprins,
Trecând pe lângă visele pierdute.
Lumina pală tremură-n tavan,
Și serile sunt pline de tăcere,
Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,
Răsare blând și cere mângâiere.
Un ceas străin tot bate într-un colț,
Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,
Dar undeva, sub pleoape reci și goale,
Se-ascunde-un chip ce
încă mă petreacă.
Gândurile
În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,
Cu lacrimi reci și suflete stinghere,
În inimi pustii, ne simțim străini,
Iubirea noastră devine doar amintire.
Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,
Ci doar umbre nesfârșite de regrete,
Înserarea aduce doar mai multă durere,
Când inimile noastre se despart cu greutate.
Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,
Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..
În tăcerea nopții, simțim golul imens,
Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.
Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,
Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,
În poiana vieții, iubirea noastră a murit,
În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.
Dragostea cea mare
În lumea noastră, iubirea strălucește,
Cu fiecare clipă, mai mult crește.
În ochii tăi, o lumină arzătoare,
Îmi spune că ești dragostea cea mare.
Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,
Iubirea noastră curge, ca un izvor.
În fiecare atingere, în fiecare sărut,
Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.
Pe calea noastra, impreuna am pornit
Ca doi copii noi am devenit.
În lumina zorilor și sub cerul senin,
Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.