IZVOR

    Apă lină, dulce, de izvor,
    De răcoarea ta mi-e dor...
    Slova ta-i şoptită-n clar,
    Scrisă-n limpede cleştar... 
    
    De nimeni, neştiut, scobori la vale,
    Cu greu, prin luminiş, croieşti o cale,
    Bătută doar de cerbul solitar,
    Ce împlineşte al pădurilor hotar… 
    
    Cu trupul smuls, fuioare, în cascadă,
    Preţ de o clipă stă să cadă,
    Stârnind ecou cu glas asurzitor,
    Tunetul grav, de orgă-al norilor… 
    
    Năvalnic, efemer şi trist,
    Topit în rouă de-ametist,
    Îngemănat cu prima rază de lumină,
    Îmbobocești flori de sulfină... 
    
    Şi în mireasma florilor de tei,
    Te scurgi, ambrozie de zei,
    Umplând pocalul fin de aur,
    Izvor al vieţii cu parfum de laur...


Category: Poems about nature

All author's poems: Shadow Man poezii.online IZVOR

Date of posting: 27 января

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 615

Log in and comment!

Other poems by the author

OUL

Apele tulburi ce curg printre stânci
Sapă în mine fântânile-adânci.
Palide umbre, fără ecou,
Oglinzile mate din sufletul meu.

Și-apoi, marea verde s-a învolburat,
Pescăruș în zbor spre țărm a țipat.
Algele verzi, zdrențuite-n fâșii,
S-aruncă spre mine ca șerpii vii.

Și iată, mireasma de iarbă arzând
Se-nalță spre stepa întinsă, de cai tremurând.
Cerul a ars și-a căzut mai apoi,
Urlându-și durerea în stele și ploi.

Lumea aceasta, cu-o mie de sori,
Fragilă — ca un dans nupțial de cocori —
E strânsă în coaja Eternului Ou:
Bucăți sfărâmate și lipite din nou.

More ...

AICI

    Aici nu mai locuieşte nimeni... 
    corăbiile cuceritorilor s-au scufundat de mult, 
    catarge înalte nu vor mai atinge niciodată cerul ochilor mei...
    Doar negre epave cu ecouri grave 
    de biserici, în care moartea se roagă 
    în fum albăstrui de tămâie, 
    îşi învolbură-n-spre lumină 
    zdrenţele mării mele tulburate
    de vise, de-aşteptări, de speranţe, de nori...
    
    Aici nu mai e nimeni, 
    nici măcar eu nu mai sunt...
    Golul lunii se cască, 
    urlând spre stele 
    ce nu mai sclipesc
    visele, aşteptările,  speranţele şi norii...
    Norii mei.

More ...

IATĂ, PRIVIŢI

    Iată, priviţi: pădurea-n haină nouă, 
    Luceşte-n verdele paietelor de rouă, 
    Cu adiere-n glas îmbie, hoinarul trecător, 
    La adăpostul rece al mândrului izvor...
    
    Şi ascultaţi tăcerea ce întregeşte luna, 
    Căci printre stele se află numai una, 
    Privighetoarea tace într-un sfârşit sublim, 
    Ce împlineşte cerul adânc şi anonim... 
    
    Şi încreţit în unde oceanul încet şopteşte 
    Mereu, aceeaşi veche şi tainică poveste, 
    A pescăruşului luptând în valuri grele, 
    Răzbit de covorul dezmeticit în stele...

More ...

SONET

    Pe ţărmul pustiii al inimii mele,
    cândva cu talpa goală ai călcat;
    genuni, pierdute-n infinit de stele
    c-aţi fost, nicicând nu voi uita...
    Dureri-cuvinte, drepte şi ostile,
    mi-au obosit auzul... şi-am plecat...
    uşor şi trist, neplâns de nimeni
    un psalm fără de ultim vers rugat -
    Mătăniile, crude-au fost cu mine
    dezvăluindu-mi taine fără rost:
    din ochi o lacrimă mi-a picurat adânc în tine
    şi-am aşteptat în van ecoul ei îndepărtat...
    Dar n-am primit în schimb decât un răsărit furat
    şi-un pumn de praf de stele 
    m-am răzgândit şi m-am schimbat... 
    în flăcări verzi și rebele.
    Din ochii cui mi l-am rugat
    să cresc din transparenţă, mugur mat?

More ...

UNIVERSAL...

    Un milion de ani lumină
    de-a latul Universului...
    Am rătăcit un milion de ani lumină,
    şi-ntr-un final, cu greu ne-am regăsit,
    aceiaşi ca la-nceput de drum,
    neschimbaţi, înlăuntrul nostru,
    poate puţin pe dinafară,
    Un rid în plus,
    o secundă sau o stea în minus,
    cănd eşti nemuritor,
    nimic, nici viaţa veşnică,
    nu mai contează...
    
    Aşa că, la ce bun, 
    acest milion de ani lumină 
    acest vis, această întâlnire?

More ...

RUGA FARAONULUI CĂTRE ZEI - I / VIII

    O, Ammon, soare pe pământ,
    Eşti zeul ce voiesc să-l cânt,
    Crează-mi umbra pe nisip fierbinte,
    Pe trupul sfânt al templelor-cuvinte!
    
    O, Amon-Ra, al zeilor conducător,
    Eşti tatăl meu, precum eşti tatăl lor,
    Eşti zeul mai presus de orice odă-ntreagă,
    Pe care timpul n-are cum s-o şteargă!
    
    O, Anubis, zeu al sfântului ţinut,
    Prinde-n palma ta, ca-n aşternut,
    Firicel de spirit, umil şi supus,
    Spre drumul vieţii, către roşu apus!
    
    O, tu Apis, zeul-taur, eşti fecund,
    În răsuflarea ta eu vreau să mă scufund,
    Să cresc în umbră de altar deosebit,
    Urmaşii tăi de drept, cu cornul ascuţit!

More ...

Poems in the same category

Între ceruri și pământ

Între ceruri și pământ 

Aseară o stea a căzut .

De demult n-am mai văzut

Cum vreo stea pe pământ ,

s-a mai coborât.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

More ...

Hai,ploaie..

Hai, ploaie,nu mai zăbovi,

Suntem sleiți de la căldură,

De secetă ne -ai izbăvi,

De -ai picura pe ramură..

 

Mocnești de ceva vreme 

Pitulată printre nori,

Chiar de bolta geme,

Tu ții morțiș să ne ignori..

 

Te mai simțim în treacăt,

La voia întâmplării 

Și pui dorinței lacăt  

Suflată pe șira spinării..

 

Arși de toridul soare,

Ce ne scoate din minți,

Privim cu -nfrigurare 

Spre zările fierbinți.

 

Ne rugăm de a ta furtună,

Să ne spele de păcate;

De-ar fi să fulgere, să tună,

Udă-ne frunzele uscate...

 

Ne sufocăm de nădușeală,

Dă-ti năframa la o parte,

Potolește -n zăpușeală,

Să putem dormi la noapte..

More ...

Scânteiul

Scânteiul alb din cer

Care l-a trimis lumina

A aprins un copăcel 

din pădurea aurie.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

More ...

Ploaie

Ploaia se revarsă

Pe obrajii mei de sticlă

Nu o să se oprească

În neant circulă

 

Stropii cad pe haine

Udă tot în jur

Lasă urme cristaline

Iarna ca un țurțur

 

Se anunță furtună

Din ochii mei de safir

Fulgeră și tună

Parcă sunt un vampir

 

Nori nu dispar

Mă urmăresc neîncetat

Nu știu de unde apar

Picături se varsă pe asfalt

 

Acestea sunt lacrimi

Exprimate în singurătate

O mie de inimi

Care sunt destrămate

 

 

More ...

TOAMNA ȘI FLORILE EI

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

 

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmântul de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar,cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

 

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă, ne zâmbește.

More ...

O rădăcină

Pământul de ce e sfânt ?

Fiindcă de pui în pământ,

O semință oarecare....

Se naște fie o floare,...

Copac, legumă sau fruct, 

Toate lucrează-n pământ,

Și prin rădăcina lor,

Selectează tot ce vor.

Prin a lor înfățișare,

Au deosebire mare.

Lucrul cel interesant,,

Cum de toate au aflat...

Pentru a crește și a da,

Fiecare altceva.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍