La coasă!

Dis de dimineață am plecat la coasă

Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,

Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă

Știind  că iarba se taie bine când e rouă.

 

Toată ziua am cosit cu mare spor,

Brazdă după brazdă am răsturnat,

O ciocărlie a triluit frumos în zbor,

Iar eu am ascultat și-am fredonat.

 

Și ritmul meu a fost precum cânta

Când mai rapid și mai apoi domol,

Duiosul sunet urechea-mi încânta

Și obosit pe seară eram cu lanul gol.

 

Dator n-am vrut deloc eu să rămân

Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,

Cu firimituri împrăștiate pe pământ

Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.

 

Ca doi prieteni buni ne-am despărțit

Ea sus spre nori cântând s-a avântat,

Iar eu am adunat în coșul cel sfințit

Ce a  rămas pe jos, de mine presărat.

 

Uite așa am petrecut o zi la coasă

Acompaniat de càntul ciocârliei,

Pe seară m-am întors voios acasă,

Și cu umor, am povestit totul...soției!

 

 


Category: Poems about animals

All author's poems: Zugun poezii.online La coasă!

Date of posting: 27 января 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1576

Log in and comment!

Other poems by the author

Ce-i fericirea?

M-am întrebat ades ce-i fericirea

Și unde oare aș putea să o găsesc,

Că nimeni nu mi-a dat răspuns

Și tare mi-aș dori s-o întâlnesc.

 

Dar unde să mă duc în lumea asta

În cele patru zări din geografie,

S-o aflu, să mi-o sădesc în suflet

Și-apoi din gram să fac...o mie.

 

Dar poate fericirea fi în grame?

Și s-o găsesc întinsă pe tarabă?

Mă tem că nu se vinde la cântar

 S-o cumpăr și s-o pitesc în tolbă.

 

Pe drumul meu din întâmplare 

Am întâlnit un om mergând agale,

Care cu multă-nțelepciune-a spus

Că fericirea e-n iubire și nu-n parale.

 

Atunci, răspunsul imediat mi-am dat

Că trebuie să dăruiesc iubire din iubire,

Și doar așa,cum moșul înțelept a zis

Iubind, vei nimeri...calea spre fericire!

 

 

More ...

Căndva demult!

A fost de mult prin anul "84,

Când la examen m-am prezentat,

Și m-am văzut admis pe locul 4,

Pe listă sus, cum n-am visat

 

Eram student admis încorporat,

La școala de Medicină Veterinară,

Dovada reușitei am primit la rectorat,

Și într-un suflet am fugit spre gară

 

Pe drum eu m-am oprit la telefoane,

Să le comunic bucuria celor de-acasă,

Către părinți și altor dragi persoane,

Să mă aștepte și să întindem masă

 

Țin minte cât de greu se mai intra,

Și că am fost destui de mulți pe loc,

Iar concurența mare, fidel ilustra,

Valoarea școlii și al ei practic scop

 

Părinții mei nimic nu au știut,

Unde va da examen fiul lor,

Doar să învăt, asta au vrut,

Și să-mi câștig pâinea ușor

 

Cu nota mare obținută la intrare,

Eu am avut prioritate la cazare,

Și-n camere am fost conduși fiecare,

Și rând pe rând am ieșit la plimbare

 

Din patru județe ne-am amestecat,

Munteni cu moldoveni și ardeleni,

Cu toții spre Iași mândri am plecat,

Și prin mutații am devenit ieșeni

..........................................

Virgil mă cheamă, bihorean băiet,

Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,

Eu Cezar sunt, botoșănean beget,

Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț

 

Așa a început a noastră prezentare,

La ocuparea paturilor am decolat,

Doi la etaj urcați au prins...cazare,

Iar ceilalți doi sub ei au acostat

 

Am început ușor, ușor să povestim,

Cine suntem și care-i țelul nostru,

Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,

Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru

 

Și fiecare având a lui părere,

Am depănat ce tot am adunat,

Dimineața era după perdele,

Asa că obosiți noi ne-am culcat

 

Nu-mi amintesc ce am visat,

Dar știu că totul era adevărat,

Din pat somnoroși ne-am ridicat,

La facultate cu bucurie am plecat

 

În amfiteatru ne-am adunat,

Îndrumătorul de an l-am aflat,

Era un doctor tânăr respectat,

Dr. Burtan, chirurgul consacrat

 

Asa a început a noastră instruire,

Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,

Cu multe acumulări și pregătire,

Examene și cu restanțe-n sesiuni

 

Anii de studiu au trecut necontenit,

Și la final noi diplomă am primit,

Una de doctor veterinar vestit,

Că astă profesiune ni s-a sortit

 

Și-n "89 repartiție computerizată,

Luată după nota obținută-n ani,

Și n-a fost pentru toți cea așteptată,

Și din prieteni unii am devenit dușmani

 

Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,

Și profesăm la stat sau în privat,

Profesia de medic satisfacții ne-a adus,

Noi sănătatea animală am protejat și..

Siguranța alimentară..am garantat!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

La săniuș!

Privesc pe geamul înghețat 

La dansul fulgilor de nea, 

Cum se așează pe pământ 

Cu-ndemn pentru-a schiia. 

 

Deschid fereastra și le spun 

Că sunt bătrân și am o frică, 

Să nu alunec să pățesc ceva 

Că văd că oamenii mai pică. 

 

Mă răzgândesc și mă îndrept 

Către garaj unde-mi e sania, 

Să merg pe dealul cu zăpadă 

Însoțit și de soția mea Maria. 

 

Curaj ne facem și-ncălecăm 

Pe săniuța cu talpa ruginită,

Și o pornim la vale cu viteză 

În brațe strâns de-a mea iubită. 

 

În jur se simte multă bucurie 

Și la copii și la noi cei în vârstă, 

Că pe pământ este căzut omăt 

Și poți să-nchei o seară fericită. 

 

Când oboseală am simțit în noi 

Ne-am îndreptat ușor spre căsă, 

Unde cu poftă am înfulecat ceva 

Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!

 

More ...

Călătorind în gând!

Gândul mă duce așa departe

Și nu am cum să mi-l opresc,

Pătrunde-adând prin amintiri

Și fericit copilăria o regăsesc

 

Mă plimbă pe drumul prăfuit

La școala din satul meu natal,

Mă pune-n banca de la geam

Pe rândul trei cumva pe lateral

 

Și lângă mine se află mama

Cu un buchet frumos de flori,

Sunt adunate pentru doamna

Cu bucurie de dragele surori

 

Sunt un boboc în clasa-ntâia

Și vreau puțină carte să învăț,

Voi ține cont de sfatul mamei

De fiecare șansă să m-agăț

 

Apoi gândul m-a dus pe la liceu

Să-mi văd colegii și pe profesori,

Dar din păcate mulți au plecat

De pe pământ ca simpli călători

 

Nu știu de ce călătoria s-a oprit

De la liceu s-ajung în timp acasă,

O fi crezând că sunt prea obosit

Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!

 

 

 

 

More ...

Cartea veche!

Mă plimb de unul singur pe alei

Urmandu-ți pașii de sub frunze, 

Care mă duc spre banca noastră 

Și unde lacom gustam a tale buze.

 

Privesc nostalgic și-mi amintesc

Câtă speranță ne puneam în viitor,

Și câte planuri mai aveam în minte

Fără să știu că doar eram un visător.

 

M-așez pe scândura ruptă de vreme

Și scot din buzunar o carte veche,

Din care vreau să pot citi un vers

Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.

 

Încet și răbdător dau câte-o filă

Și mă opresc unde-i numele tău,

Recit în gând ce-am scris cândva

Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.

 

Închid ușor cartea plină de amintiri

Și mă ridic fără a ști unde pornesc,

Ceva în mine mă furnică și înțeleg

Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!

 

 

 

More ...

Un vis frumos!

Ce noapte minunată am avut

Și-un vis așa frumos,

Era-i cu mine, era demult

Mergeam pe jos

 

În mână aveam multe flori

Culese în zori pentru doamna,

Călcam pe frunze și-nțelegeam

Vara s-a dus și-a sosit toamna

 

De mână strâns mă ținea mama

Și îmi căra ghiozdanul plin cu cărți,

Atentă mai era să nu mă scape

Știind ce mult iubesc să sar în bălți

 

În clasă am intrat cu mama

Și-n bancă ea m-a așezat,

Pe frunte m-a pupat în grabă

S-a-ntors și iute a plecat

 

Nedumerit am deschis ochii

Pe mama n-am mai văzut-o,

Și nici în bancă nu stăteam

Ce vis frumos..dar am pierdut-o!

.............. PS...........

Am evitat versul....de mâna mă zgâlția,

Și-o palmă peste cap ea îmi dădea!!!

...nu am ,,beneficiat" de rele tratamente

 

More ...

Poems in the same category

Pufy

Ghemotoc, pufos ca neaua,

Zgâlțâia de zor perdeaua 

Și lätra voios din fire,

Țopăind de fericire  .

 

După coada lui se -nvärte 

N-ar sta locului cuminte, 

Stă la pândă un răgaz 

Cățelușul plin de haz.

 

Un căpșor ca și de pluș 

Peste măsură de ghiduș;

Mărăia cu zel de joacă 

Și pantoful mi -l atacă 

 

De șireturi mă dezleagă, 

Cu ciorapu-n dinți aleargă, 

Să nu -l prind din urmă, 

Se pitulă sub plapumă. 

 

Se rostogoli sub pat,în grabă, 

Ciufulind blănița-i albă;

Mă privi sfios,scăncind, 

Căscase dulce,adormind ..

 

More ...

Rugăciunea Lupului Alb

Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.

More ...

Să învățăm de la albine!

Privesc la harnicile albine,

Trăiesc în stup ca într-o cetate,

Au și oști că altfel nu se poate

Ca o inimă ce mereu bate.

 

Ordonate și cuminți 

Se risipesc departe în zare,

Tâlhari și hoți și profitori

Privesc cu jind spre stupul lor.

 

Acest mic harnic popor,

N-au nevoie în stupul lor

De împărați, de prinți 

Și nici chiar de președinți.

 

Ele știu că au o treabă

Mierea din flori să culeagă

Și să adune în cămară 

Provizii până la vară.

 

Clară-i legea lor în stup

Dacă furi te țin la zdup

Nu știu de imunitate

Alte legi au în cetate.

 

Hai să ne uităm mai bine

Să învățăm de la albine

Pedepsând pe cei ce vor 

Mierea strănsă de popor!!!!

 

More ...

AMORAȘ PISOI POZNAȘ

Tânăr aproape un copilaș ,

Lenevește printre flori

Și pândește  printre gene ,

Jucăușe  mingi  de pene .

Dar cu atât se alege ,

Că de-ar  întrece gluma

I-ar  sări  în cap găina

Că acuma e mâmică

Și de motan ,nu-i este frică.

Clonc ,clonc ,clonc ,

Și puii vin roată

Mama le dă câte-o râmă ,

O sămânță  ,o pietricică 

 Că așa face o mămică .

Și când somnul îi ademenește ,

Sub aripii îi încălzește!...

More ...

Vrăbiuța

--Încotro zbori, vrăbiuță,

fără pui, fără surori,

tocmai când se lasă noaptea

și e cerul plin de nori?

 

--Puii dorm și merg la mama,

sus în paltin, să-i duc mei

că de-o vreme nu mai zboară

și-i sunt, ochii, tare grei…

 

Și mi-e dor de glasul mamei

cum ne ciripea duios,

învelindu-ne sub aripi

să putem visa frumos!...

 

Îmi aduc aminte ziua

când m-a învățat să zbor

și mi-a dăruit o fragă

pe floarea unui bujor.

 

Apoi, câte și mai câte

mângâieri, cum numai ea

știa să ni le împartă

în timp ce ne adormea…

 

Ne-a adus și o petală

de cais, în cuib, cândva,

să bem picături de rouă,

în zori, când se lumina.

 

Dac-ar fi să zbor cu mama

iarăși, ca de-atâtea ori,

ne-am opri încă o dată

printre fragi, printre bujori…

 

Nu e noapte pentru mine

și nici nori nu sunt destui

ca să nu ajung la mama

și apoi, din nou, la pui!

More ...

GÂNDĂCELUL ÎN UNIVERS

Pe un fir de păpădie

S-a suit un gândăcel

De culoare arămie,

Mic, firav, ca vai de el!

 

Bună dimineaţa, Soare!

Zise, întinzând un picioruş.

Bună inima să-ţi fie,

Mică gâză ca de pluş!

 

Şi, din roua dimineţii

Îi dădu o sărutare…

Magica putere-a vieţii

Ca o dulce alintare.

 

El, plăpândul gândăcel,

Se simţi cât tot Pământul!

Şi Natura-ncremeni

Pentru-o clipă-n veşnicii…

 

Dintr-odată se porni

Un vârtej ameţitor:

Soare, lună, stele mii

Se pierdură în decor!

 

E Nimic!

Şi totuşi,

Toate sunt la locul lor!

Şi e Totul!

Concentrat într-un izvor

De al vieţii dătător!

 

Făptura neînsemnată

A avut o tresărire:

Fără ea, Fiinţa toată

Nu există în simţire!

 

Dar, şi el ar fi … nimic

Făr-un spaţiu cât de mic

În hăul deşertului

La-nceputul timpului!

...

 

Ziua bună, măi frăţie!

Zise o furnică-n treacăt.

Şi-l trezi din reverie

Pe micuţul ne-nfricat.

 

Pe un fir de păpădie

Stă gândacul îmbătat

Şi priveşte-n veselie

Universul colorat.

 

Dă bineţe furnicuţei

Ce grăbită-l ocoleşte:

Ce să ştie ea, săraca

Câte-s de aflat pe lume

Când te preocupă viaţa!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍