Stare de fapt

 

Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?

De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?

Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,

Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.

 

Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,

Să fac comunicabilă starea mea de fericire,

Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,

Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.

 

Beat de eternitate şi atras de infinit,

Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,

Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,

Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.

 

Cui să mă închin prin aceste deşerturi?

Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?

La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,

Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?

 

Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …

Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,

Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,

Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.

 


Category: Philosophical poem

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Stare de fapt

Date of posting: 1 октября 2023

Views: 666

Log in and comment!

Poems in the same category

Frumusețea-i deşartă

Luându-mi buchetul de lalele,

știusem că urma a cumpăra,

flori deja moarte

știam ce soartă aveau deja zămislite-n față

le vedeam însă, colorate și voioase,

ignorând legătura lor ruptă cu viața

 

lalelele au murit de a binelea,

zac acum întinse făr’ de  suflare,

pe masa de sticlă rece, precum un muribund, întins pe un şes de fierea-pământului

 

nu m-am îndurat să le curm suferința,

le-am lăsat să se ispășească, în tăcere

lalelele și-au dat ultima suflare,

acum o săptămână jumătate

 

nu-mi mai plac, sunt hidoase

după metamorfoză, doar muștele le mai găsesc acum frumoase

numai creaturile oarbe

 

însă le luasem deja așa,

deja secătuite,

le apreciasem mai mult,

cât încă nu-mi spuneau vădit,

că ar fi ofilite

 

vedem viața unde-i doar moarte,

găsim speranța în gânduri deşarte

consimțim să iubim doar cele frumoase

uitând că în fine, si ele vor cădea late

More ...

Destinul caută speranțe

În lung se-ntind oceane fermecate

Corăbii  au pornit către destin

Pe hartă au speranțe desenate

Urmează calea viselor plutind

 

Furtunile gonesc întunecate

În valuri piere urma de senin

Lovesc rostogolind cu realitate

Se năruie puțin câte puțin

 

Vâslind către hotarele uscate

Incert se rătăcesc în clandestin

Pe insule sfârșind dezintegrate

În haosul prezentului străin

 

Dorințele sfârșesc îngenuncheate

Cerând să intervină mâini divin

Rațiunile cedează afectate

Absența strălucește cabotin

 

Ființe se târăsc deteriorate

Misiunea de a fi pare un chin

Stingându-se pierduți de realitate

Un strop de ajutor ar fi vaccin

 

Prin valuri mai rămâne cine poate

Doar cei cu demnitate și senin

Împinși de echipaje implicate

Se luptă cu furtunile ce vin

 

Norocul e puțin când se împarte

E greu să nimerești paharul plin

Iar timpul nu suportă amânate

Speranța definește un destin

More ...

Azi

Azi nu mai știu ce este dorul,
Căci sunt simplu călător.
Sunt negativ în testul vieții,
Nu am dorință și nici rol.

Azi nu mai vreau să știu ce-nseamnă
Să fiu sălbatic, chinuit,
De două mâini ocolitoare
Ce niciodată n-au iubit.

Azi nu mai vreau să simt chemarea
Niciunui glas tremurător,
Căci nu am șansă și nici viață,
Ca un câine rătăcitor.

Azi nu vreau să-mi fie frică
Nici de vântul chinuit,
Nici de roua ce-o să cadă
Pe obrazul rotunjit.

Azi nu vreau să vin acasă
Unde locul e-înghețat,
Căci în suflet este ceață
Și mă simt tot mai ciudat.

Azi nu simt nicio chemare
Către cerul albastrit.
N-are nici pic de culoare,
Ca un roșu dogorit...

More ...

Paradoxul meu prinde contur

Am ars fără flacără,

Am plâns fără ochi,

M-am strigat fără glas,

Și m-am pierdut fără urme.

 

Am mușcat din soare,

Mi-am înghițit propria umbră,

Și m-am trezit plângând sânge

Într-o cameră fără uși.

 

Dar nimeni nu știa 

Că eu eram deja mort

Înainte să învăț să respir.

 

More ...

Al cincilea anotimp!

Sunt 4 anotimpuri într-un an

Cu cele 12 luni calendaristice,

Și-n ele ni se află horoscopul

Unde găsim povești fantastice.

 

Și mai există un anotimp în timp

Al cincilea numit al spiritului,

O legătură între ființă și natură

Știută doar de mintea înțeleptului.

 

În el se-ascund ce nu se vede

Și sunt trăiri foarte intense,

Unde natura-n spirit trăiește

Și multe rămân neînțelese.

 

E perioada de introspecție interioară

În eul tău cu transformări fără finit,

E creativitate și o perfectă armonie

Este un spațiu-n timp...greu definit!

 

More ...

Lasă moftu, omule..

Plouă ca din găleată,

Nu se mai oprește odată..

Nemulțumiți ne ofticăm,

Starea vremii invocăm;

Tânjim soare și frumos,

Nu chipul cerului noros.

Apoi când căldură vine,

Parcă iar nu este bine..

Ne topim de zăpușeală 

Și ne ia cu amețeală;

Tânjim umbra unui nuc 

Si-un pahar rece cu suc.

Ne rugăm să vină toamnă,

Prețuind o ca pe -o doamnă.

Chiar de ne paște nostalgia 

Și ne seacă nevralgia.

Firea noastră efemeră 

Similară -n orice sferă,

Nu găsește alinare,

Este -n perpetuă mișcare;

Cerșim reformă cu ardoare,

Stropind -o cu sudoare.

Și așa va fi și iarna;

Nu ne mai place haina,

Ce ne ferește de frig,

Mușcăm lacom din covrig.

Dar uite vine primăvara,

Tot simțim în noi povara;

Ori că -i albă ori că -i neagră 

Pe obraz nuanța -i acră..

-Omule, trăiește -ti viața,

Lasă moftu și prefața..

More ...

Frumusețea-i deşartă

Luându-mi buchetul de lalele,

știusem că urma a cumpăra,

flori deja moarte

știam ce soartă aveau deja zămislite-n față

le vedeam însă, colorate și voioase,

ignorând legătura lor ruptă cu viața

 

lalelele au murit de a binelea,

zac acum întinse făr’ de  suflare,

pe masa de sticlă rece, precum un muribund, întins pe un şes de fierea-pământului

 

nu m-am îndurat să le curm suferința,

le-am lăsat să se ispășească, în tăcere

lalelele și-au dat ultima suflare,

acum o săptămână jumătate

 

nu-mi mai plac, sunt hidoase

după metamorfoză, doar muștele le mai găsesc acum frumoase

numai creaturile oarbe

 

însă le luasem deja așa,

deja secătuite,

le apreciasem mai mult,

cât încă nu-mi spuneau vădit,

că ar fi ofilite

 

vedem viața unde-i doar moarte,

găsim speranța în gânduri deşarte

consimțim să iubim doar cele frumoase

uitând că în fine, si ele vor cădea late

More ...

Destinul caută speranțe

În lung se-ntind oceane fermecate

Corăbii  au pornit către destin

Pe hartă au speranțe desenate

Urmează calea viselor plutind

 

Furtunile gonesc întunecate

În valuri piere urma de senin

Lovesc rostogolind cu realitate

Se năruie puțin câte puțin

 

Vâslind către hotarele uscate

Incert se rătăcesc în clandestin

Pe insule sfârșind dezintegrate

În haosul prezentului străin

 

Dorințele sfârșesc îngenuncheate

Cerând să intervină mâini divin

Rațiunile cedează afectate

Absența strălucește cabotin

 

Ființe se târăsc deteriorate

Misiunea de a fi pare un chin

Stingându-se pierduți de realitate

Un strop de ajutor ar fi vaccin

 

Prin valuri mai rămâne cine poate

Doar cei cu demnitate și senin

Împinși de echipaje implicate

Se luptă cu furtunile ce vin

 

Norocul e puțin când se împarte

E greu să nimerești paharul plin

Iar timpul nu suportă amânate

Speranța definește un destin

More ...

Azi

Azi nu mai știu ce este dorul,
Căci sunt simplu călător.
Sunt negativ în testul vieții,
Nu am dorință și nici rol.

Azi nu mai vreau să știu ce-nseamnă
Să fiu sălbatic, chinuit,
De două mâini ocolitoare
Ce niciodată n-au iubit.

Azi nu mai vreau să simt chemarea
Niciunui glas tremurător,
Căci nu am șansă și nici viață,
Ca un câine rătăcitor.

Azi nu vreau să-mi fie frică
Nici de vântul chinuit,
Nici de roua ce-o să cadă
Pe obrazul rotunjit.

Azi nu vreau să vin acasă
Unde locul e-înghețat,
Căci în suflet este ceață
Și mă simt tot mai ciudat.

Azi nu simt nicio chemare
Către cerul albastrit.
N-are nici pic de culoare,
Ca un roșu dogorit...

More ...

Paradoxul meu prinde contur

Am ars fără flacără,

Am plâns fără ochi,

M-am strigat fără glas,

Și m-am pierdut fără urme.

 

Am mușcat din soare,

Mi-am înghițit propria umbră,

Și m-am trezit plângând sânge

Într-o cameră fără uși.

 

Dar nimeni nu știa 

Că eu eram deja mort

Înainte să învăț să respir.

 

More ...

Al cincilea anotimp!

Sunt 4 anotimpuri într-un an

Cu cele 12 luni calendaristice,

Și-n ele ni se află horoscopul

Unde găsim povești fantastice.

 

Și mai există un anotimp în timp

Al cincilea numit al spiritului,

O legătură între ființă și natură

Știută doar de mintea înțeleptului.

 

În el se-ascund ce nu se vede

Și sunt trăiri foarte intense,

Unde natura-n spirit trăiește

Și multe rămân neînțelese.

 

E perioada de introspecție interioară

În eul tău cu transformări fără finit,

E creativitate și o perfectă armonie

Este un spațiu-n timp...greu definit!

 

More ...

Lasă moftu, omule..

Plouă ca din găleată,

Nu se mai oprește odată..

Nemulțumiți ne ofticăm,

Starea vremii invocăm;

Tânjim soare și frumos,

Nu chipul cerului noros.

Apoi când căldură vine,

Parcă iar nu este bine..

Ne topim de zăpușeală 

Și ne ia cu amețeală;

Tânjim umbra unui nuc 

Si-un pahar rece cu suc.

Ne rugăm să vină toamnă,

Prețuind o ca pe -o doamnă.

Chiar de ne paște nostalgia 

Și ne seacă nevralgia.

Firea noastră efemeră 

Similară -n orice sferă,

Nu găsește alinare,

Este -n perpetuă mișcare;

Cerșim reformă cu ardoare,

Stropind -o cu sudoare.

Și așa va fi și iarna;

Nu ne mai place haina,

Ce ne ferește de frig,

Mușcăm lacom din covrig.

Dar uite vine primăvara,

Tot simțim în noi povara;

Ori că -i albă ori că -i neagră 

Pe obraz nuanța -i acră..

-Omule, trăiește -ti viața,

Lasă moftu și prefața..

More ...
prev
next

Other poems by the author

Indeterminare

 

Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,

O bestie plină de flăcări şi întunecimi,

De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,

Un abis sinistru de mari adâncimi.

 

Grijile lumii şi incertitudinile toate,

Într-o clipă în mine amuţesc,

Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,

Percepe mesaje din peisajul lumesc.

 

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

 

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.

 

Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,

Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,

Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,

Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.

 

 

More ...

Visez…

 

Îmi este noaptea albă și pustie,

Și-mi cade mâna pe hârtie,

Condeiu-i relaxat pe călimară,

Cuvântul plânge undeva afară.

 

Mă zgârie baladele pe tâmplă,

Iar inima în alte piepturi cântă,

Îmi smulg privirea-mi hăituită,

Ce-aleargă în a ochilor orbită,

 

Și o aștern pe coala de hârtie,

Să plângă-ntruna poezie,

Să-nece amarul meu și-al lumii,

În pustietatea rece a lunii,

 

Să-mi ardă pielea de nesomn,

Sub pijamaua mea de om,

Să-mi plângă noaptea pe obraz,

Că toate zilele-mi sunt azi,

 

Și tot ce-i azi, va fi să fie,

O lungă zi de  poezie,

În noaptea-mi albă și pustie,

Iar visul nedormit să scrie,

 

Volume întregi, biblioteci,

În lumea lor topit pe veci,

Și-n loc să stau să lecturez,

Cu fața-n sus, doar le visez...

More ...

Să poți uita…

 

Să poți uita e-un har,

Să poți uita-i virtute

De nimeni să nu ai habar,

În clipele tăcute.

 

Să poți uita e-un leac,

Să poți uita e tihnă,

Și-ai să trăiești un veac,

Cu sufletu-n odihnă.

 

Să poți uita e zbor,

Spre ceruri larg deschise,

Un cântec plin de dor,

Cu suferinți nescrise.

 

Să poți uita-i un dar,

Din suflet dat iubirii,

E crinul din altar,

Cununa dată firii.

 

Să poți uita e vis,

Un tainic legământ,

Un sunet necuprins,

Ce va erupe-n cânt.

 

Să poți uita e drumul,

Ce duce spre lumină,

Jăratecul și scrumul,

Ce piere în surdină.

 

Tu, uită, tot ce-i greu,

Și lasă-ți calea dreaptă,

Și sufletu-ți mereu,

Îți va vorbi  în șoaptă.

More ...

Rugă...

 

Doamne, ascultă ruga mea,

Acum în seara de Ajun,

Să iei din mine ce vei vrea,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

 

Doamne, dacă mă iubești,

Ascultă, rog, ce am să-ți spun,

De viață poți să mă sfârșești,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

 

Doamne, știi că multe n-am,

Și nici speranțe să adun,

Îți dau și sufletul haram,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

 

Și Domnu-n mila Sa cea mare,

Veni cu bogății duium,

Dar ei rosti cu lacrimi amare:

-Noi vrem pe mama, că ea e ce-ai mai bun.

More ...

Spune-mi că vrei...

 

Spune-mi că vrei şi pot să fiu,

Un vis aprins, un gând târziu,

Ce-ţi bate-n geam, cu dor nebun,

Să-ți mor pe prag mâine-n ajun.

 

Spune-mi că vrei şi pot să zbor,

Pe coapsa ta să mă cobor,

Cu flori, ușor,  să te-nvelesc,

Să-ţi mor de dor, să te iubesc.

 

Spune-mi că vrei şi pot să frâng,

Tot răul lumii, şi să-l plâng,

Să-ţi fie sufletul uşor,

Să-ţi mor de drag, să-mi mori de dor...

 

Spune-mi că vrei şi pot să chem,

Lumina lunii în poem,

Să-ţi scriu pe cer un legământ,

Să-ţi stau pe trup ca un veșmânt.

 

Spune-mi că vrei şi pot s-adun,

Să-ţi fie somnul lin și bun,

Din crâng, miresmele de tei,

Ca să adormi sub ochii mei.

 

Spune-mi că vrei și pot să scriu,

Destinul nostru pe-un cer viu,

Și-n el să ardă-un singur dor,

Să-ți fiu, să-mi fii, și-apoi să mor…

More ...

Te duci…

 

Te duci, și anii de iubire,

I-ai aruncat din inimă și minte,

Și-ți scânteie amarnic în pivire,

A mea duioasă rugăminte.

 

Te duci, călcând peste regrete,

Și lași în urmă ce-a fost ieri,

Furând și-acele mângâieri discrete,

Ce le cerșea noianul de dureri.

 

Te duci, și nici măcar nu-ți pasă,

De jarul stins în ochii mei,

De-un vis pierdut încă din fașă,

De-un “noi” ce pare că nu-l vrei.

 

Rămân cu mâna-n gol întinsă,

Spre ce-a pierit din viața mea,

Cu amintirea-n suflet stinsă,

Și-o rană adâncă peste ea.

 

Rămân cu ultima ta șoaptă,

Ce-a fost rostită printre dinți,

Iar ochii mei umili așteaptă,

Cu chipu-ți dulce să-i alinți.

 

Rămân, și timpul mă străbate,

Iar pasul tău îmi pare prea grăbit,

Și nopțile din mine-s vinovate,

Că nu ți-au spus cât te-am iubit.

 

More ...

Indeterminare

 

Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,

O bestie plină de flăcări şi întunecimi,

De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,

Un abis sinistru de mari adâncimi.

 

Grijile lumii şi incertitudinile toate,

Într-o clipă în mine amuţesc,

Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,

Percepe mesaje din peisajul lumesc.

 

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

 

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.

 

Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,

Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,

Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,

Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.

 

 

More ...

Visez…

 

Îmi este noaptea albă și pustie,

Și-mi cade mâna pe hârtie,

Condeiu-i relaxat pe călimară,

Cuvântul plânge undeva afară.

 

Mă zgârie baladele pe tâmplă,

Iar inima în alte piepturi cântă,

Îmi smulg privirea-mi hăituită,

Ce-aleargă în a ochilor orbită,

 

Și o aștern pe coala de hârtie,

Să plângă-ntruna poezie,

Să-nece amarul meu și-al lumii,

În pustietatea rece a lunii,

 

Să-mi ardă pielea de nesomn,

Sub pijamaua mea de om,

Să-mi plângă noaptea pe obraz,

Că toate zilele-mi sunt azi,

 

Și tot ce-i azi, va fi să fie,

O lungă zi de  poezie,

În noaptea-mi albă și pustie,

Iar visul nedormit să scrie,

 

Volume întregi, biblioteci,

În lumea lor topit pe veci,

Și-n loc să stau să lecturez,

Cu fața-n sus, doar le visez...

More ...

Să poți uita…

 

Să poți uita e-un har,

Să poți uita-i virtute

De nimeni să nu ai habar,

În clipele tăcute.

 

Să poți uita e-un leac,

Să poți uita e tihnă,

Și-ai să trăiești un veac,

Cu sufletu-n odihnă.

 

Să poți uita e zbor,

Spre ceruri larg deschise,

Un cântec plin de dor,

Cu suferinți nescrise.

 

Să poți uita-i un dar,

Din suflet dat iubirii,

E crinul din altar,

Cununa dată firii.

 

Să poți uita e vis,

Un tainic legământ,

Un sunet necuprins,

Ce va erupe-n cânt.

 

Să poți uita e drumul,

Ce duce spre lumină,

Jăratecul și scrumul,

Ce piere în surdină.

 

Tu, uită, tot ce-i greu,

Și lasă-ți calea dreaptă,

Și sufletu-ți mereu,

Îți va vorbi  în șoaptă.

More ...

Rugă...

 

Doamne, ascultă ruga mea,

Acum în seara de Ajun,

Să iei din mine ce vei vrea,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

 

Doamne, dacă mă iubești,

Ascultă, rog, ce am să-ți spun,

De viață poți să mă sfârșești,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

 

Doamne, știi că multe n-am,

Și nici speranțe să adun,

Îți dau și sufletul haram,

Dar dă copiilor ce ai mai bun.

 

Și Domnu-n mila Sa cea mare,

Veni cu bogății duium,

Dar ei rosti cu lacrimi amare:

-Noi vrem pe mama, că ea e ce-ai mai bun.

More ...

Spune-mi că vrei...

 

Spune-mi că vrei şi pot să fiu,

Un vis aprins, un gând târziu,

Ce-ţi bate-n geam, cu dor nebun,

Să-ți mor pe prag mâine-n ajun.

 

Spune-mi că vrei şi pot să zbor,

Pe coapsa ta să mă cobor,

Cu flori, ușor,  să te-nvelesc,

Să-ţi mor de dor, să te iubesc.

 

Spune-mi că vrei şi pot să frâng,

Tot răul lumii, şi să-l plâng,

Să-ţi fie sufletul uşor,

Să-ţi mor de drag, să-mi mori de dor...

 

Spune-mi că vrei şi pot să chem,

Lumina lunii în poem,

Să-ţi scriu pe cer un legământ,

Să-ţi stau pe trup ca un veșmânt.

 

Spune-mi că vrei şi pot s-adun,

Să-ţi fie somnul lin și bun,

Din crâng, miresmele de tei,

Ca să adormi sub ochii mei.

 

Spune-mi că vrei și pot să scriu,

Destinul nostru pe-un cer viu,

Și-n el să ardă-un singur dor,

Să-ți fiu, să-mi fii, și-apoi să mor…

More ...

Te duci…

 

Te duci, și anii de iubire,

I-ai aruncat din inimă și minte,

Și-ți scânteie amarnic în pivire,

A mea duioasă rugăminte.

 

Te duci, călcând peste regrete,

Și lași în urmă ce-a fost ieri,

Furând și-acele mângâieri discrete,

Ce le cerșea noianul de dureri.

 

Te duci, și nici măcar nu-ți pasă,

De jarul stins în ochii mei,

De-un vis pierdut încă din fașă,

De-un “noi” ce pare că nu-l vrei.

 

Rămân cu mâna-n gol întinsă,

Spre ce-a pierit din viața mea,

Cu amintirea-n suflet stinsă,

Și-o rană adâncă peste ea.

 

Rămân cu ultima ta șoaptă,

Ce-a fost rostită printre dinți,

Iar ochii mei umili așteaptă,

Cu chipu-ți dulce să-i alinți.

 

Rămân, și timpul mă străbate,

Iar pasul tău îmi pare prea grăbit,

Și nopțile din mine-s vinovate,

Că nu ți-au spus cât te-am iubit.

 

More ...
prev
next