O, sufletul meu sincer

În umbra serii, 

Cu lămpile deschise,

Se aude șoapta cântării, 

Cu drumurile închise. 

Într-o noapte albă de vis, 

Cu privirile tăcute, 

Se plimbă ecoul pe cărări 

Într-un cufăr de stele pierdute.

Tăcerea e albă, 

Și-mi îngheață ochii de cristale, 

Și mă îmbracă într-o nouă salbă, 

În razele tale de petale. 

Un luceafăr de sus, 

Mă mângâie lin cu blândețe, 

Și îmi spunea durerea care mi-a strapuns-o

Într-o privire de tristețe. 

Florile cântă șoptit, 

Într-o natură de argint, 

Pe umbra serii ai venit, 

Chipul tău nu-l mint. 

Acum plutește pe apele de smaralde, 

Și du-te departe în univers, 

Și gândul se dezgheață în dorurile tale calde,

Eu scriu câte un vers. 

Pornește pe galaxia tăcerilor, 

Și zboară între stele și planete, 

Spre izvorul tău al plăcerilor, 

Și te scaldă într - o umbră al suspinărilor.

Visele se pierd în dorința cenușie, 

Și se topesc de dor, 

Într-o sclipire purpurie, 

Îmi răsare un fior. 

Se renaște umbra morții, 

Pe calea tăcută de vis, 

Și mă duce în voia sorții, 

Unde cuvintele triste l-am zis.

Într-un ocean de patimi, 

Mă scufundă zarea, 

Și izvorul plânge în lacrimi, 

Unde mă găsește chemarea?

Întunericul mă cuprinde, 

Și mă sfâșie în spini durerii, 

Și în lanțurile pierzării mă prinde,

Să umilesc zi și noapte. 

— Of, de aș trăi până la un infinit,

Și să zbor cu petalele de safir, 

Într-o singurătate pură care nu ai venit, 

În ochii tăi de potir. 

Acum lasă singur și sa sufăr, 

Pe umbra lacrimi ce nu mă lasă, 

Și îmi curg din ochii petale de nufăr, 

Se întoarce sufletul stins acasă. 

Și ma acoperă într-o ramură de aur, 

Căci universul mă cere, 

Să mă ducă departe în tezaur, 

Și gândurile mele nu le-aș cere. 

Acum toată lumea se îngheată, 

Și florile se ofilesc, 

Și inima îmi îngheață, 

Căci pe tine mult te iubesc. 

Acum dormi împace, 

Cu chipul senin și etern, 

Suspinarea ta ce tace. 

Sufletul tău pleacă în inima maternă. 

Visele mele strălucesc, 

Într-un codru de diamant, 

Și de demult te iubesc, 

Într-o privire de gheață. 

Ochii de stele, 

Ce zboară în ecoul sufletelor 

Și adie tristețea printre rămurele, 

În visul dorințelor. 

În noaptea albă, visele se pierd, 

Eu pe tine în brațul meu, te aștept, 

Aplecată-n inima purpurie,

Chipul tău este drept. 

Visele călătoare ce cântă,

În lacrima pură se aude o oglindă, 

Pe cerul azuriu se avântă, 

Stelele aplecate cu o privire timidă. 

Pe câmpul de stele, noaptea e albă

Ciripind dorințele revărsate de dor, 

Se aude o melancolie, îmbrăcată - ntr-o salbă,

Pe cerul stelat, privirea ta e amor. 

Cum luna răsare, inima se așterne 

Cu privirea ei albă, el vorbește 

Sufletul dornic cu muzicile eterne 

Lacrima suspinată șoptește. 

Într-un univers ce nu se aude, 

Pădurea tace, doarme - n smarald 

Cu păsările oftând, cu dorurile surde, 

Într-o noapte purpurie, amorul e cald. 

Un gardian al lunii, cu privirii de durerii, 

Te privește - n spinii cu fiorul dulce, 

Pe ramura stelelor plină de cântării, 

Somnul dornic să te culce. 

O, geană dulce ce cazi într-o lacrimă de mare 

Într-o noapte întunecată de vis, 

În universul auriu, noaptea e o visare 

— Pune-ți dorința cum ți-am zis. 

Stele de smaralde, suflete luminate, 

Suspinări deșarte, vremuri îndepărtate, 

Între cântării de melancolie și vise suspinate, 

Se revarsă povestea cu zile uitate. 

Într-un codru ce nu e de spus, 

Pe drumul argintiu ai pornit, 

În noaptea albă, visele tale ți le-am spus, 

Într-un cufăr de stele, tu m-ai promis. 

În umbra serii,

Se se plimbă cântarea de dor, 

Pe culmea durerii, 

Se renaște un blând amor. 

Privește-mă în ochi tăi de stele,

Ce zboară inima într - o lacrimă,

Ce mă duce cu ele, 

Se aude o patimă. 

Pe raza de petale, 

Strălucește universul colorat, 

În ochii tăi de cristale, 

Eu în culori te-am pictat.

Sa mergem în vremurile îndepărtate, 

Și să zburăm în văzduh,

Și să lăsăm gândurile uitate, 

În amintirea cerului de duh. 

Primăvară dulce, 

Care tu înflorești din tei, 

Și florile care răsar, să se culce, 

Lângă mila dragostei. 

Iarna se duce cu al ei gând, 

Și păsările ciripesc, 

Și se duc în văzduh, zburând, 

Spre vremurile îndepărtate. 

Ochii tăi de argint ce strălucesc, 

Și mintea ta se purifică în parfum, 

Și stele tale ce lucesc,

Se sparg în fum. 

— O, sufletul meu de primăvară,

De s-ar stinge în pustii,

Câtă suferință s-ar duce în povară,

La tristețea liniștii. 

Să merg cu tine, 

Mergând pe o rază de soare, 

Pe blândul luceafăr de sus,

Să fiu cu tine singur ca într-o închisoare. 

Pe universul primăverii, 

Lacrima ta plânge, 

Și o strânge la pieptul durerii, 

Amorul tău se înfrânge. 

Cuvintele mele se-nchid,

Și ochii  tăi s-au stins,

Și sufletul ei luminând, se deschide 

Geana ta de cristal s-a aprins.

Iarba răsare, natura se bucură, 

Florile cântă, iar copaci se-nveselesc,

Și ne acoperă într-o pătură

Spunând : noapte bună. 

În noaptea albă, visele se pierd 

Și-mi gonesc drumurile de granat 

Cu fața de topaz, tu nu m-ai lăsat

Să plâng după tine. 

Ochii de iolit, suflete de kianit 

Ce mă plimbă pe cărări de labradorit 

Și de demult te-am dorit

Să fiu lângă tine. 

Fața de helidor, fericirea de perlă 

Ce plânge în cristale de stâncă 

Într-o privire adâncă 

Zboară cu bine. 

Lacrimile de ametist 

• —Te rog nu mai plânge
• În sufletul tău se stinge 
• Voia de turmalină

1. Universul cristalelor, rubinul speranțelor
2. Ce se duce departe 
3. Cu gândurile deșarte 
4. Cu tine nu mai pot. 

Din același fum

de speranță

de care depindeam, firul

ce s-a rupt, pierzanie.

Cerul mi-e tată

iar Marea mi-e mamă-

până și necunoscutul mi-e cunoscut;

dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.

Coșmarul.

Iar cum rădăcina unei flori se ofilește

în pământu’ Străin-

așa și rădăcina mea

se stinge încetișor…

În abisul de măști.

De nu știam de Cutia Pandorei

de speranța fragilă;

Miracolele nu ar fi fost adevărate;

dar…Teroarea a sosit.

Neglijența firii omenești,

Indiferența ta, ucide

cu Aparențe parfumate

și esențe de Galben.

E vina mea, oare?

Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...

căci acum lumea e o tornadă

de Amintiri ce mă țin captiv

în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.

De nu îți place sau n-ai vrea,

Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;

Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.

Chiar de te-ai preface.

Rece, ca cimentul scărilor lungi.

ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte

nu îți pot simți Căldura.

căci Fumul e mai cald decât Grija ta.

Ace de ceas oprite în amintirile disperate

De Iubire, Armonie

Iar tu n-ai ajuns la Timp;

Nici nu vei fi.

Adio.

Și tot ce îmi Doream

Era Iubirea ta necondiționată;

Dorință Eșuată a unui Copil

Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.

Și stau și mă întreb…

Cine Ești?

Mă  simt  decapitata
Dintr-o lume de  vânt purtată
Pe unde mi-o  fi ţeasta
Gâde  conștiința  ia-o   plată .

Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…

Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați  curmat.

Adunătură  ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.

Auz nu  am , nici  văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un  greu mormânt
Și lumea lui își pierde  crezul.

Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.

M-ai făcut din lut

Eram morman la început

Apoi cu mâini de priceput

M-ai modelat precum ai vrut

Și m-ai copt, cu multă grijă, tu nu știi cât a durut

Și m-ai vopsit, ca o copilă, forme, flori,  cum ai știut

Și m-ai vândut, fără de milă, nu știu cum de ai putut

Și-atunci, pregătit pentru al meu scop, am luat-o de la început

Și m-am ciobit

Și-apoi m-am spart

Așa rapid s-a terminat

Viața unu-i vas de-argilă

Îți spun eu, e cam fragilă

Iar sculptorul cu lutu’-n mână

Este si va fi țărână

Am crăpat pământul-mamă și ne-am îndepărtat,

Deasupra crestei muntelui plat o moară s-a ridicat;

Și-atunci ne-am cutremurat și eu, și-ai mei, și cei fără de nume,

Și-am privit în spaimă către cerul care se scălda în spume;

În transa pieirii am stat toți îngrămădiți și priveam mai adânc,

Până când s-a rupt și Cerul și doar fumul negru putea fi văzut;

Steaua sorții unei omeniri întregi lumina acum parcă orbește,

Spre moară, oameni cu minți slabe se-ndreptau copilărește;

Și-au plâns pe drumul lung și plin de fumul ce-nconjura moara,

Iar la sfârșit au căzut cu toții și și-au îmbrățișat soarta;

Când mi-a sosit și mie vremea să-mi primesc pedeapsa grea,

Am văzut deja ce măcina și la urmă jarul nostru rămânea...

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Ilusões

Você tem a idade que quiser,

Você tem o cabelo cacheado que sempre admirou e que nunca fica crespo,

Você tem uma parede cheia de pinturas no seu quarto,

Você tem o modelo de telefone mais quente,

Você tem um melhor amigo, ele nunca vai te decepcionar, pelo menos não conscientemente,

Você tem o café da manhã mais delicioso (panquecas com Nutella),

Você tem o melhor pedômetro que pode ser baixado,

Você tem a bicicleta mais rápida, com ela você chega a Fălticeni em apenas 15 minutos,

Você tem o nariz mais reto, não precisa mais de rinoplastia,

Você tem os dentes mais retos, nenhum muito atrás ou muito longe,

Você sempre tem a apreciação mais certeira daqueles que estão ao seu redor (não existe mais mentira descarada, eles não vão te conhecer, seja porque não se importam, não precisam, ou porque você guarda tudo dentro de você e quer parecer a mulher forte, pare de se masculinizar pelo bem das pessoas que não se importam, sejam elas quem forem),

Você tem as intenções mais puras, não só isso, você também sabe como demonstrá-las,

Você tem as unhas de gel mais brilhantes,

Você tem mais tons de roxo em seu guarda-roupa,

Você tem a Playlist mais completa com os poemas de George Bacovia recitados, um após o outro,

Você tem quantos amigos gostaria de ter, são dois, os honestos, com quem você manterá contato para o resto da vida, o resto são apenas pessoas que querem algo de você, eles te usam, não sentem falta uma oportunidade quando eles te veem,

Você tem a melhor maneira de fazer batatas fritas, como o McDonald's perto de você,

Você tem o melhor estilo sempre que se veste,

Você tem harmonia o tempo todo, nada se desvia do que você queria originalmente, nem mesmo o menor desvio,

Você tem as pessoas mais compreensivas (mas tem que explicar tudo, por que o céu é azul?, por que você está respirando?), mas isso não acontece no nosso poema,

Você tem as melhores explicações, só você sabe como as deixou tão lindas, ninguém fica confuso, todo mundo te ama principalmente por isso,

Você tem os melhores bolos de aniversário da Noruega,

Você tem as melhores canetas, elas nunca quebram,

Você tem o melhor par de sapatos, inclusive para danças latino-americanas,

Você tem as idéias mais interessantes de decoração de quartos,

Você tem a melhor precisão ao cortar o cabelo de um amigo (você mal consegue se cortar),

Você tem as preferências mais engraçadas quando se trata de música,

Você tem ouvido musical, mas não sabe como usá-lo,

Você tem os gostos mais extravagantes quando se trata de esmaltes, apenas as cores neon lhe agradam,

Você tem os padrões mais bonitos, nunca se aproxima deles porque são lindos,

Você tem os melhores espelhos, através deles você pode ver tudo, cada mosca que entrou,

Você tem mais mérito a qualquer hora, em qualquer lugar,

Você tem a melhor capacidade de compreender os acontecimentos, de qualquer natureza que sejam,

Você tem a voz mais agradável,

Você tem o toque mais suave,

Você tem os perfumes mais perfumados, você é uma fada da primavera,

Você tem o sorriso mais brilhante, atrai todos os olhares, mesmo não gostando de atenção,

Você tem o melhor cortador de grama, corte qualquer linha no mesmo comprimento,

Você aprecia melhor as coisas, principalmente a quantidade, quando um amigo chega e você quer tomar limonada, certifique-se de que ambos tenham a mesma quantidade de suco no copo,

Você tem a melhor maneira de entender os problemas das pessoas, pegue a lógica e o que é logicamente alcançável, não é o que todo mundo quer que aconteça, seja sincero, você também queria muitas borboletas lindas nessa vida, mas elas não voaram em sua direção, apenas coisas que você pulou para pegar e só se machucou,

Você tem a melhor capacidade de olhar o coração das pessoas, de curar feridas, você é até psicólogo desse ponto de vista,

Você tem a mais bela decência em comportamento e conduta,

Você tem os melhores e mais corretos argumentos,

Você tem as preferências mais estranhas quando se trata das estações de televisão que assiste,

Você tem as lembranças mais tristes, mas conseguiu multiplicar o que à primeira vista parecia pouco, para transformar essas dicas em algo construtivo,

Você teve os colegas de banco mais fofos,

ele sempre te dava os exercícios que você não sabia fazer,

Você tem as palavras mais tocantes do vocabulário,

Você tem as melhores pinças, cortadores de unhas,

Você tem as mais belas aspirações dentro de si, não só você seria o beneficiário,

Você tem os pensamentos mais generosos,

Você tem a voz de consciência mais moralizante e melodiosa,

Você tem força/sabedoria para desistir quando vê que não tem motivo para continuar,

Você tem a possibilidade de fazer as pessoas se sentirem bem só com a sua presença, quando você está com elas, elas não têm mais cabelos brancos, ficam mais felizes, nem parecem mais ter rugas,

Você tentou de todas as maneiras se tornar uma versão melhor de si mesmo, objetivo alcançado, pode relaxar, a voz da consciência foi dura com você, pois só queria o seu bem, é como a voz de um pai que não te obriga, só ele diz que seria melhor porque pensa em você e ainda se preocupa.

Mă-ntreb, dar fără să-mi răspund
Dacă, voi spune din nou... ,,mamă ",
Când zborul îmi va fi spre asfințit
Că Domnul înspre El mă cheamă.

Mă-ntreb mereu, dacă va fi posibil
Să stăm în doi și, poate să vorbim,
La fel cum o făceam pe ăst pământ
Când colo Sus, în Cer... ne întâlnim.

Mă-ntreb, de poate fi o întâlnire
Când ce citesc, e greu de explicat,
Că trupu-i lut și-n cimitir rămâne
Și doar spiritu-i chemat și judecat.

Mă-ntreb și știu ce îmi răspund
Că viața-i scurtă și e-o călătorie,
Ce are început, dar are și sfârșit
Iar sufletul, trăiește-o... veșnicie.

Mă-ntreb, dar tot nu am răspuns
Ca mama, să mi-o văd.. vreodată,
Așa, că voi trăi cu multe întrebări
Dar fericit, de tot ce-a fost..odată.

Azi, mă întreb și cred că înțeleg
Că suntem trecători și muritori,
Și sigur vom primi cunună-n Cer
Dacă, Domnului, rămânem slujitori!