Nimic

Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost

Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost

Un om trezit va fi de multe ori nedormit

Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit

Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte

Omul care zace pe sine e cel ce minte

Omul ce creează are o suferință-n viață

Omul ce visează îl vede pe sine-n față

Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții

Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății

Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii

Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii

Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri

Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri 

Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul

Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul

El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte 

El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate

El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut

Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut

Oh suflet drag....

Obosit te simti 

De emotii esti incercat 

De trairi inecat

Mergand pe marginea propriilor prapastii

Si totusi gleznle tremurand ...

Te ai opri , ai respira , 

Loc ai lua spre cugetare ...

Insa marginea este fina si abrupta 

Timp nu exista 

Si pe loc nu poti ramane ....

Clar vezi ca o decizie ai de luat 

Mergi incet 

Sau te lasi apasat ...povara si in suspin 

Dar totusi sti ca nu mai poti 

Minte spune" Hai !" 

Si trupu spune arzator "Stai !"

Tremuri in deriva 

Vantul sufla taios

Rece ,te ingheata

Controlul se surpa 

Renunti la el 

Doare sa l mai ti strans 

Si te lasi 

Insa te agati de incredere 

Si crezi ca iarasi cazi 

Liber in aerul haosului

Te indrepti in alta directie fara control 

Si vezi ca ai urcat 

Vezi prapastia 

Vezi poteca 

Si te intrebi 

"oare ce mi se arata

 unde sint ?"

Si sesizezi ca ai aripi 

Si vantul te poarta lin 

In drumul tau 

Spre orizonturi largi

Caci atunci cand nu mai poti 

Cineva mereu te prinde 

Caci ai gasit curaj

In spusele mele 

De a avea incredere 

Si de a face rai din ce ai 

... ai crescut .. te ai inaltat ..

Si cu credinta ai zburat 

Neatins de piatra dura 

Si de spaima injositoare 

Spre lumina zburand lin

Cu sufletu deschis 

Acum fara suspin

Durerea spargandu se in angoase 

De piatra intunecata a abisului 

In urma lasata...

Suflet drag, 

Mintea ma minte 

Impulsuri neuronale 

Izor in a mea gandire 

Iluzie de obidie

In fantana de traire 

Nesecate de nemurire 

Vise spre visare 

Trimise si asteptate

Spre intrupare 

Legate in fir de alinare 

Prin rasuflare vie 

Ce cordului putere confera 

Spre bataie de putere

Insufleteste si respira 

Al omului grai viu

Iubire sa transmita 

Creatia sa spre lume 

Lin sa zboare 

In a universului nesfarsire 

Caci a trecut o eterna secunda 

De viata efemera...

Când soarele înconjoară pământul
Îmi este sufletul răvășit de vânt
Te strig, te  caut  de mult și nu te - ajung
Iar tu,  din tine m-alungi c-un singur  cuvânt.
Hai vino !Doar noi cu noi să ne plimbăm
Printre coloane de lumină și mister
Mă găsești pe drumul cu cioburi și  trădări
Lâng-o albă caleașcă   părăsită
Și  murgul obosit să fie prizonier,
Din  potcoave  scăpărănd lumină
Își scutură liber coama  eșarfă
Pe umărul meu când privesc amurgul.
Deși tu mă desprinzi , din tine mă desprinzi
Strigându-te îmbrățișez dorințe
Picurate-n suflet prin umbra vremii
Din  cerul cu nori și multe  stele stinse.
Soarele  iar înconjoară pământul
Doar noi ,pentru noi, fredonăm cuvântul:
Adio!

Nu știm să prețuim momente fericite,

Trăim prin fantezia romanelor citite,

Eroi cu drame multe și întâmplări fictive,

Ne fascinează mintea și drumul spre suire.

            Chiar și-n adolescență trăim prin drama lor,

            Și nu găsim soluții, nu cerem ajutor,

            Trăim într-o tăcere cu gânduri răvășite,

            Și nu ne găsim succesul niciunei reușite.

Nu știm s-avem prieteni și după ani și ani,

Motive sunt multiple: invidie și bani,

De avem o datorie sau ei ne sunt datori,

Findul e haotic, in circ și tărăboi.

              Nu știm s-avem nici frați sau alte rude,

             Și-n termeni ipotetici ne conservăm în scuze,

             Nu ne atacă viruși sau bombe nucleare,

             Covidul fantomatic devine nepăsare.

Nu știm să ne iubim părinții îndeajuns,

Și plângem la morminte când ei de mult s-au dus,

Dar lacrimile noastre, regretul ce îl trăim,

Că n-am știut în viață, să spunem că-i iubim.

Cealalta fata a lucrurilor,

Neschimbata,

Alfabetul gandurilor,

Mereu inchis in misterul

Penumbrelor.

Apa e altceva decat albastrul marii,

Cristalul izvoarelor, perlele ploii,

Albul zapezii, norii.

Focul e altceva decat lumina serii,

Caldura iernii,

Lava vulcanilor

Prelinsa in miezul verii.

Aerul e altceva decat inaltul zarii,

Austrul, Crivatul,

Zborul, cocorii.

Pamantul e cu totul altceva

Decat tarmul, muntii, campiile,

Desertul Saharei.

Toate la un loc si fiecare in parte

Sunt pagini desprinse

Din aceeiasi Carte.

Spirale pe scoici si pe flori,

Piramide si cuburi in cristale,

Hexagoane in stupi,

Simetric multiplicate,

Sa ascunda adevarata fata a lucrurilor,

Privirii si gandurilor,

Lasand loc minunilor,

Iubirii, cuvintelor.

Pe ulița copilăriei alergam prin colb

Cu o plutire lină și plină de visare,

La supărări, necazuri eram surd și orb

Și priveam doar spre-a viitorului chemare...

Copil eram și jocu-mi-era frate

Copii erau cu toții parc-atunci.

Unde sunteți voi, suflete curate?

V-ați risipit în negurile-adânci...

Într-o mare de tristețe

Vezi doar un strop de speranță,

Împrejuru-ți triste fețe

Disperate se agață

De minciuni și de iluzii

De un rai închipuit,

Râd în hotote nerozii

Când te-nchini la chip cioplit!

Se ridică marii trântori

Să le dea la toți povețe

Stau plebeii rânduri-rânduri

Taina vieții s-o învețe!

Bucuria și necazul

La un loc par a se strânge,

Tristețea la braț cu hazul 

Stau acum ca frați de sânge.

Simfonia neputinței

Astăzi imn ne-a devenit,

Cântăm oda biruinței

Umilind pe cel lovit!

(A.C. - Iași)