MARITIMĂ

    N-a fost drept, şi nici cinstit, 
    când schimb de inimi am făcut, 
    şi-acum în pieptul meu s-aude sist străin, 
    dezacordat şi cabalin...
    
    Dar ţie ce-ţi mai pasă-acum

    tu eşti cu altul: 
    iubind, te-ai înnoit cu trupul meu, 
    cu ochii mei, cu buzele mele,

    cu visele mele, cu gândurile mele...

Într-o zi vine acasă taică-miu cu o veste grozavă: în orașul nostru, la casa de cultură, va performa orchestra radioteleviziunii, condusă de maestrul dirijor George V., pianistă fiind Ilinca D.. Era spre final de stagiune, iar orchestra va interpreta concertul pentru pian și orchestră numărul 1 de Ceaikovsky.

Pentru orășelul nostru muncitoresc, să cânte o orchestră la casa de cultură, chiar era un eveniment unic, extraordinar, că la noi, cam odată la două săptămâni, în foișorul parcului cânta o fanfară obosită de vreme, cam asta era toată mișcarea muzicală în urbe, și cum ne-cum, taică-miu făcusese rost de două bilete: 

-Dacă vreți, puteți merge voi doi. Eu nu sunt meloman, așa că...

Aveam vreo paișpe ani și nu mai fusesem niciodată la vreun concert de muzică clasică, așa că am rupt pielea de pe maică-mea să mergem și noi doi la concert! Trebuia să mergem, să am și eu parte de o asemenea experiență, dar maică-mea avea îndoieli: că-i trebuie ținută, vizita la coafor costă, eu n-avem cravată, și nici costum, nu te poți duce îmbrăcat oricum, etc... 

Am început să mă milogesc și în disperare de cauză să caut soluții: uite, poți îmbrăca costumașul pe care l-ai purtat astă toamnă la cununia civilă a lui X, iar eu pot împrumuta o cravată de la tata, cum care, cea bleu cu dungi albe și ancore bleumarin marinărești, cât despre costum, pot să găsesc un sacou de împrumut de la vreun prieten sau vecin de-o vârstă cu mine, nu-ți face griji pentru coafor, nu se poate să lipsim, când o să mai avem noi parte de așa ceva?

Într-un final, am izbutit:
-Of! Mergem, numai taci, că-mi dai dureri de  cap!, ai tu noroc că-i sâmbăta după-amiază! Și oricum vroiam să merg, că și Coca și-a luat bilete pentru ea și finul, așa că... 

Am început să țopăi de bucurie, sporind și mai mult migrena maică-mii. Pe vremea aceea ascultam la radio muzică clasică, - că în rest nu prea aveai ce s-auzi -, dar chiar erau câteva emisiuni care, fără prea multe pretenții, difuzau înregistrări ale unor concerte celebre sau interpreți cunoscuți. Astfel, am ascultat Bach, Mozart, Beethoven, Chopin sau alți clasici precum Liszt sau Rahmaninov... deci cunoșteam concertul pentru pian și orchestră numărul 1 al lui Ceaikovsky, dar să-l asculți și vedea live, era cu totul altceva...

Desigur că am făcut rost și de un sacou bărbătesc, de la un prieten vecin cu noi, îl purtase doar o singură dată la o nuntă și era făcut dintr-un reiat bleumarin ce se asorta de minune cu brăcinarii mei de stofă neagră, dar în schimb puțea teribil a naftalină, de a trebuit să-l țin pe balcon vrei două zile ca să scot mirosul din el!

Apoi, a sosit și mult așteptata sâmbătă! Toată lumea bună din oraș, se afla la țol festiv în foaierul casei de cultură, iar mie-mi bătea inima cu putere, eram din cale-afară de emoționat, fusesem instruit cu..., mai degrabă ce-avem voie să fac, decât să nu fac, trebuia doar să respir, să vorbesc numai întrebat. Doamne ferește!, să mă apuce să aplaud aiurea, să dea naiba să mă faci de râs că dracii te găsește!

Așa că stăteam cuminte, la locul meu, învăluit în fum dens de țigară și rumoare de fond, aproape că nu vedeam și nu auzeam nimic în jurul meu, doar scrumul de țigară scuturat din când în când de câte vreun domn important la scrumiera de aluminiu, lângă care avusesem nefericirea să ne găsim un loc în această mare de oameni prea parfumați și îmbrăcați fistichiu...

Dar, iată, luminile clipesc, iar lumea se îndreaptă către intrări, ordonată, disciplinată și sporovăind veselă, bună seara, bună seara, biletul dumneavoastră vă rog, rândul șaptesprezece, locurile cinci și șase, da, da, sunt pe mijloc, în zece minute se ridică cortina, vizionare plăcută...

Ne-am ocupat locurile, iar eu aveam palmele reci și umede de transpirație, inima îmi bătea cu putere, gata-gata să-mi  iasă afară din piept, și nu puteam să-mi iau ochii de la cortina grea, de catifea groasă, grena, care încă mai ascundea scena, de unde auzeam cum artiștii muzicieni își acordau ușor instrumentele...

Deodată, cortina se ridică ușor dezvăluind întreaga orchestră și în aplauzele frenetice, dinspre dreapta, intră maestrul dirijor îmbrăcat la frac cu papion de satin și mănuși albe! Evident că am aplaudat și eu, dar cu oarecare întârziere față de restul lumii, - știm noi de ce!, - maestrul se ridică pe podiumul lui, și întinzând mâna dreaptă, invită să intre pe scenă pianista care avea să performeze concertul numărul 1 al lui Ceaikovsky!  

Țin minte și acum, că era o femeie nu prea înaltă, slăbuță, cu părul șaten strâns într-un coc la spate și era îmbrăcată într-o rochie lungă până la pământ, de culoare galben-pai, cu mâneci semi-transparente, largi ca niște aripi, cusute cu o puzderie de paiete de aceeași culoare galbenă; se așeză cu grație la pian, și îi trimise maestrului o privire plină de înțeles: este gata...

Luminile se sting, se face liniște, cineva din sală tușește reținut, iar scena devine o insulă scăldată de lumină într-o mare de întuneric... 

Primele acorduri se aud ademenite de bagheta magica a dirijorului, precum niște cai andaluzi care năvălesc înspre noi răsărind dinspre o margine de pădure întunecată, tropotul lor fiind nestăvilit chiar sub bagheta maestrului, aproape scăpați din control...

Brusc, pianul precum un armăsar negru lucios, mândru, preia conducerea hergheliei, potolind colbul, viorile suspină duios fiind umbra prelungită a pianului, iar mie-mi părea că mâinile pianistei au devenit, iată, aripi scânteietoare, întocmai ca o pasăre gata să zboare deodată cu timpanele care tunau înfundat undeva în spate, vestind furtuna care se amestecă atât de minunat în coamele învolburate...

Ca la un semn, armăsarul dimpreună cu herghelia se opresc brusc stârnind colbul unor flaute, care, în șoaptă, ne grăiesc despre amurgul care oricum va opri ploaia și caii deopotrivă, luna se ridică mândră și palidă ca o regină în sunetele triumfale ale trompetelor, iar armăsarul cel negru, neastâmpărat, o pornește din nou la galop, mai repede, tot mai repede... Pianista cu ochii închiși ascultă și ea tropotul sacadat și jucăuș care îmi amplifică emoțiile, mă simt strivit în fotoliul de pluș de toată această scenă impunătoare, de îngemănarea această minunată între instrumente, de aceste sunete care se împlinesc într-un iureș când în crescendo, când în allegro non troppo, un ritm grăbit, dar nu iute până la fugă...

Apoi urmează focul calm al răsăritului, caii s-au liniștit și stau strânși laolaltă, din coamele lor se ridică aburi străvezii, au trecut cu bine furtuna, viorile suspină duios iar flautele încep să plângă încet, doar murgul cel negru nechează puternic pentru ultima dată tulburând liniștea dimineții, răpus de primele raze de soare... Pasărea cea galbenă părea că și-a luat zborul și ea...

Luminile se aprind, iar spectatorii izbucnesc frenetic în aplauze care au durat minute în șir, toată lumea aplaudă ridicată în picioare, din când în când se aude care un bravo! entuziast, iar maestrul dirijor împreună cu pianista se înclină în fața noastră triumfali, primind elogiul sub forma unor coșuri mari, pline cu garoafe roșii ca sângele...

-Ti-a plăcut? De ce-ți sclipesc ochii așa? Ai pățit ceva?, întreabă impacientată mama.

-N-am nimica! Doar că... armăsarul a murit!

-Ce armăsar, mă! Ai febră?... îmi pune ea mâna iute pe frunte...

Copleșit, răspund cu glas stins:
-N-am nimica!, doar că încă-l mai văd galopând, acolo, pe scenă...

    De ce-am ştiut că tu vei fi aceea?
    De ce-am sperat că te voi întâlni? 
    Cum am ştiut că-n umbra palmei tale, 
    Se naşte-n fiecare zi, un zbor...
    Cum de-am crezut în tine,
    Cum de-am crezut în noi?
    Cine să-mi fi şoptit în pleoape,
    Că tu eşti cea pe care-o voi?
    
    Destăinuieşte-mi mie,
    Şi fă-mă să-nleleg,
    Că ce trăiesc acum, nu-i vis,
    Sau şi mai bine, dacă-i vis,
    Nu mă trezi, ci lasă-mă să dorm...
    Şi dormi cu mine,
    Pe acelaşi pat de frunze vii,
    Să-mi fie clipa cât un veac,
    Noaptea - o-ntreagă veşnicie...
    
    ... şi-n zori, să mi te naşti din nou,
    În zi, cu visul meu să creşti,
    Să mi te dărui iar şi iar, în noapte-albastră,
    - nu-i lacrimă mai pură şi mai castă – 
    Căci pentru mine noaptea-i zi,
    Şi ziua, noaptea noastră...

    Vreau să mă smulgi 
    din braţele visării 
    şi să mă duci acolo 
    unde cerul se sărută cu marea. 
    
    Vreau să simt din nou 
    acele raze dulci 
    filtrate-n umbră de rozmarin. 
    Şi să-mi redai din nou albastrul mării.

    Mi-e plin sertarul de fotografii,
    Frânturi din viaţa mea, ce-s încă vii -
    Momente-ncremenite pentru totdeauna -
    Păstrate-n colb, fără-a uita vreuna...
    
    Aceste umbre sunt în mine: le resimt acut,
    Privind nostalgic, peste umăr, la trecut,
    Şi-mi amintesc în clar de-acele clipe,
    Uitate în vreun colţ de minte...
    
    Aceste poze mi se-arată dinainte,
    Evenimente vesele, sau triste,
    Zâmbesc fără să vreau, sau plâng,
    La piept îmi vine să le strâng...
    
    Sunt amintiri ce se-nvechesc cu timpul,
    Chiar dacă îmi încărunţeşte chipul,
    Crâmpeie de lumină, suspendă pe vecie,
    Nemuritorul timp, pe-un petec de hârtie...

    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi schimbătoare, 
    Ca o zi de sărbătoare... 
    
    Ca un nor sprinţar... 
    Ce fuge, 
    Soarele să mi-l alunge... 
    
    Ca o pasăre în zbor... 
    Pân’ la stele şi-napoi, 
    Spre adâncul din zăvoi…
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi iertătoare, 
    Ca o mamă-ocrotitoare... 
    
    Ca o umbră... 
    -nspăimântată, 
    Ce la tiv de lac s-adapă… 
    
    Ca o frunză-nseninată... 
    Ce adastă aurie, 
    Către marea azurie... 
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Finală, 
    Ca o mică portocală... 
    
    Ca un strop strivit de soare... 
    Prins în palmele crăpate, 
    Către buzele-nsetate... 
    
    Ca o duşcă de vin bun... 
    Scurs dintr-o carafă veche, 
    Susur fără de pereche...

O carte prăfuită,

În colț de etajeră 

De -o vreme cuibărită 

Șușotea din operă..

O rază de lumină 

Alunecă pe -o filă 

Și o privire senină 

Citi creația umilă.

Pulberea fu risipită 

Șlefuită cu migală,

Renăștea răsfoită,

Degajând sfială..

Cuprindea o lume 

Tainică, divină;

O stea fără nume

De glorie străină..

Respiră -n cuvinte,

Din metafore curgea,

Trezea simțăminte ,

Fiorii culegea...

SINGUR  , SIGUR  AM  SĂ  PLEC

UNDEVA  DEPARTE

TAINA  SORȚII  S-O ÎNȚELEG

PE-O  FILĂ  DE  CARTE .

NEMURIREA  DE-AȘI AFLA

ÎNTR-UN  COLȚ  DE  LUME ,

STAU  SĂ  AȘTEPT  STEAUA  MEA

CA  SĂ-I  DAU  UN  NUME !...

Învăluit în tăcerile mele, am colorat cuvinte,
Ca să-mi aduc, - în scurtul timp rămas -, aminte,
C-am strâns cu trudă grea aceste frunze vii,
Și-n ochi strivesc albastrul cu stele aurii...

Căci, uite, am crescut și am ajuns om mare,
Filtrând lumina-n creștet, am dezrobit hotare,
Cu sufletul prea-plin, în roditoare holdă,
Am strălucit petale scăldate-n marea caldă...

C-am fost, și sunt, și fi-voi, din lutul ăsta plămădit,
Cu tâmpla argintie, în palmă, culcată-n asfințit,
Decorul împlinit în munți și cer și soare,
Cuvânt șoptit în frunze, ce prea curând nu moare...

Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc  a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Instinctul stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un pom rupt de furtună rămas fără rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc  a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă, ducă-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimănui!

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Sjónhverfingar

Þú ert eins gamall og þú vilt vera,

Þú ert með krullað hárið sem þú hefur alltaf dáðst að sem frísar aldrei,

Þú ert með vegg fullan af málverkum í herberginu þínu,

Þú ert með heitustu símagerðina,

Þú átt besta vin, hann mun aldrei bregðast þér, ekki meðvitað að minnsta kosti,

Þú færð dýrindis morgunmatinn (pönnukökur með Nutella),

Þú ert með besta skrefamælirinn sem hægt er að hlaða niður,

Þú ert með hraðskreiðasta hjólið, með því nærðu Fălticeni á aðeins 15 mínútum,

Þú ert með beinasta nefið, þú þarft ekki lengur á nefslímhúð,

Þú ert með beinustu tennurnar, engar of langt aftur eða of langt,

Þú ert alltaf með nákvæmasta þakklætið frá þeim sem eru í kringum þig (það er engin lygi lengur, þeir munu ekki þekkja þig, annað hvort vegna þess að þeim er sama, þeir þurfa þess ekki, eða vegna þess að þú geymir allt innra með þér og vilt að virðast eins og sterka konan, hættu að karllægja sjálfan þig vegna fólks sem er alveg sama, hver sem það er),

Þú hefur hreinustu fyrirætlanir, ekki nóg með það, þú veist líka hvernig á að sýna þær,

Þú ert með glansandi gel neglurnar,

Þú ert með flesta fjólubláa tóna í fataskápnum þínum,

Þú ert með umfangsmesta lagalistann með ljóðum George Bacovia sem eru lesin, hvert á eftir öðru,

Þú átt eins marga vini og þú vilt eiga, það er tvo, heiðarlega, sem þú munt halda sambandi við alla ævi, restin er bara fólk sem vill eitthvað frá þér, það notar þig, það saknar ekki tækifæri þegar þeir sjá þig,

Þú hefur bestu leiðina til að búa til franskar, eins og McDonald's nálægt þér,

Þú ert með besta stílinn í hvert skipti sem þú klæðir þig upp,

Þú hefur sátt allan tímann, ekkert víkur frá því sem þú vildir upphaflega, ekki einu sinni minnstu frávik,

Þú ert skilningsríkasta fólkið (en þú verður að útskýra allt, hvers vegna er himinninn blár?, af hverju andarðu?), en það gerist ekki í ljóðinu okkar,

Þú hefur bestu útskýringarnar, aðeins þú veist hvernig þú gerðir þær svo fallegar, enginn er ruglaður, allir elska þig sérstaklega fyrir þetta,

Þú átt bestu afmæliskökur í Noregi,

Þú átt bestu pennana, þeir brotna aldrei,

Þú átt bestu skóna, þar á meðal fyrir suður-ameríska dansa,

Þú ert með áhugaverðustu herbergiskreytingarhugmyndirnar,

Þú hefur bestu nákvæmni þegar þú klippir hár vinar (þú getur varla klippt þig),

Þú hefur skemmtilegustu óskir þegar kemur að tónlist,

Þú ert með tónlistareyra, en þú veist alls ekki hvernig á að nota það,

Þú hefur eyðslusamasta smekkinn þegar kemur að naglalakki, aðeins neon litir höfða til þín,

Þú hefur fallegustu staðlana, þú nálgast þá aldrei vegna þess að þeir eru fallegir,

Þú hefur bestu speglana, í gegnum þá geturðu séð allt, hverja flugu sem komst inn,

Þú hefur mesta verðleika hvenær sem er, hvar sem er,

Þú hefur bestu getu til að skilja atburði, hvers eðlis sem þeir kunna að vera,

Þú hefur skemmtilegustu röddina,

Þú hefur mýkstu snertingu,

Þú ert með ilmandi ilmvötnum, þú ert vorævintýri,

Þú hefur bjartasta brosið, þú dregur að þér öll augu, þó þér líkar ekki athygli,

Þú átt bestu sláttuvélina, klipptu hvaða línu sem er í sömu lengd,

Þú kannt best að meta hlutina, sérstaklega magnið, þegar vinur kemur og þú vilt drekka límonaði, vertu viss um að bæði hafið sama magn af safa í glasinu þínu,

Þú hefur bestu leiðina til að skilja vandamál fólks, taktu rökfræði og hvað er rökrétt framkvæmanlegt, ekki það sem allir vilja að gerist, vertu heiðarlegur, þú vildir líka mörg falleg fiðrildi í þessu lífi, en þau flugu ekki í áttina þína, bara hluti sem þú hoppaði til að ná og meiddi þig aðeins,

Þú hefur bestu getu til að líta inn í hjörtu fólks, lækna sár, þú ert jafnvel sálfræðingur frá þessu sjónarhorni,

Þú hefur fallegasta velsæmi í hegðun og framkomu,

Þú hefur réttustu og bestu rökin,

Þú hefur undarlegustu óskir þegar kemur að sjónvarpsstöðvum sem þú horfir á,

Þú átt sorglegustu minningarnar, en þér tókst að margfalda það sem við fyrstu sýn virtist vera of lítið, til að breyta þessum ráðum í eitthvað uppbyggilegt,

Þú áttir sætustu bankafélagana,

hann myndi alltaf gefa þér æfingar sem þú vissir ekki hvernig á að gera,

Þú hefur gjafmildustu hugsanir,

Þú ert með siðferðislegustu og hljómmiklu rödd samviskunnar,

Þú hefur styrk/vita til að gefast upp þegar þú sérð að þú hefur enga ástæðu til að halda áfram,

Þú hefur möguleika á að láta fólki líða vel bara með nærveru þinni, þegar þú ert með þeim, þá er það ekki lengur með hvítt hár, það er hamingjusamara, það virðist ekki einu sinni vera með hrukkur lengur,

Þú reyndir á allan hátt að verða betri útgáfa af sjálfum þér, markmiði náð, þú getur slakað á, rödd samviskunnar var hörð við þig, því hún vildi bara þitt gott, hún er eins og rödd foreldris sem neyðir þig ekki, bara hann segir að það væri betra vegna þess að hann hugsar um þig og er enn sama.

O viață într-o clipă

De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .

E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?

Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.