3  

AMINTIRILOR MELE...

    Mi-e plin sertarul de fotografii,
    Frânturi din viaţa mea, ce-s încă vii -
    Momente-ncremenite pentru totdeauna -
    Păstrate-n colb, fără-a uita vreuna...
    
    Aceste umbre sunt în mine: le resimt acut,
    Privind nostalgic, peste umăr, la trecut,
    Şi-mi amintesc în clar de-acele clipe,
    Uitate în vreun colţ de minte...
    
    Aceste poze mi se-arată dinainte,
    Evenimente vesele, sau triste,
    Zâmbesc fără să vreau, sau plâng,
    La piept îmi vine să le strâng...
    
    Sunt amintiri ce se-nvechesc cu timpul,
    Chiar dacă îmi încărunţeşte chipul,
    Crâmpeie de lumină, suspendă pe vecie,
    Nemuritorul timp, pe-un petec de hârtie...


Category: Philosophical poem

All author's poems: Shadow Man poezii.online AMINTIRILOR MELE...

Date of posting: 12 January

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1032

Log in and comment!

Other poems by the author

Copilul cu ochi de lumină

L-am întrebat:
"De unde ai asta?"
Mi-a răspuns, grav aș putea spune:
"De la un bătrân șaman. Mi l-a dat înainte să moară."
Am privit îndelung țestoasa de peruzea în care parcă se adunase tot cerul verii, prinsă cu un șnur, la gâtul firav al copilului.
L-am privit cum îndesa frunze uscate în rucsac și l-am întrebat:
"La ce-ți trebuie frunzele astea? Ce vrei să faci cu ele?"
Mi-a răspuns ușor iritat:
"Vreau să le semăn. Știi, acolo unde stau eu, nu sunt copaci, nu există niciun petec de iarbă. Peste tot unde te uiți, vezi numai ciment, beton, oțel sau sticlă. Nu sunt copaci sau vreo floare. Așa, poate că vor crește și la mine copaci."
"Pentru asta ai nevoie de semințe și nu de frunze.", am spus eu ușor amuzat de seriozitatea copilului.
S-a uitat la mine cu milă și mi-a răspuns:
"Tu nu știi că din frunze răsar alți copaci? Uite, am să te chem după ce am să semăn câteva frunze. Și după ce va ploua. Că frunzele au nevoie de apă. Și de soare."
L-am privit din nou și i-am întins un pumn de frunze roșii, galbene, arămii și verzi:
"Ia-le și pe astea. Trebuie să ai câte una din fiecare culoare."
M-a privit cu ochi mari:
"Nuuu! N-ai înțeles. Nu contează culoarea. Doar ți-am zis: le trebuie apa și soare."
"Corect.", am gândit eu. "Bună observație."
Și abia atunci mi-am dat seama: din ochii copilului izbucneau raze orbitoare de lumină. Iar copilul acela eram eu. 
"E toamnă.", am zis copilului din mine, încercând din răsputeri să nu par banal.
"Da!", mi-a răspuns el cu vioiciune. "Dar încă mai este timp!"
"Timp... Pentru ce?", am întrebat eu.
"Să răsară!", mi-a răspuns el simplu.
O, Doamne! Câtă dreptate avea! Am privit cerul și-am zâmbit. Da. Încă mai este timp. Timp pentru toate. Timp pentru mine. Și pentru copilul cu ochi de soare.

#povestire, #inocenta, #speranta, #copil, #metafora, #lumina, #fantasy, #ShadowMan

 

More ...

EU TE IUBESC…

    Eu te iubesc, fără să am habar,
    În sunetele triste, duioase, de sitar,
    Străluminând în raza unui star,
    Ecouri stinse-n râuri de cleştar... 
    
    Eu te iubesc, fără că tu să vezi,
    Imensele câmpii de lanuri verzi,
    În mintea ta, continui să visezi,
    La adierea fină-a unei după-amiezi... 
    
    Eu te iubesc, fără ca tu să ştii,
    Că strugurii s-au copt de mult în vii,
    Sub cerul plin de umbre ivorii,
    Precum sunt trase brazdele-n câmpii... 
    
    Eu te iubesc, fără că tu să vrei,
    Şi nu pun preţ şi nici măcar temei,
    Pe vorba rea a celor "grei",
    Ce nu-s decât o bandă de mişei... 
    
    Să mă iubeşti, fără că eu să ştiu,
    Că-mi irosesc cuvintele-n pustiu,
    Că n-am fost suficient de grijuliu,
    La soare, ţărm, şi valul auriu… 

More ...

ALEARGĂ TIMPUL

Aleargă timpul…
Se trec năluci
și spaimă,
și vis,
și iubiri…
Uneori.

 

Aleargă timpul…
Fluturii mor,
și nor,
și soare,
și ploi…
Uneori.

 

Aleargă timpul…
Necum în zadar
și zâmbet,
și sărut,
și cuvânt…
Uneori.

 

Aleargă timpul…
Obosit, în decor,
și cad,
și respir,
și mai mor…
Uneori.

More ...

IUBITO...

    Iubito, ochii tăi-s izvor,
    sclipind argint sub pleoape de stâncă,
    şi-i simt adânci şi negri,
    ca două nestemate mari,
    desprinse, parcă din coroana Shebei...
    
    Şi aurul miroase-a primăvară, 
    şi-i tot turnat în părul tău, 
    iar vântul, mare meşter sculptor, 
    l-a-ncremenit în zare, 
    ca pescăruşi să joace-n el...
    
    Iubito, trupul tău-i delfin,
    de bronz, ce-nnoată-n mare,
    şi-i caut disperat, sclipirea printre valuri,
    e un blestem, e un păcat de moarte,
    şi în ispită am căzut...
    
    Şi nu mă pot întoarce...

More ...

JOC DE CUVINTE

    Valuri comune şi banale m-au înfrânt... 
    scuipat de scoici în frânturi de cuvânt, 
    vasal, în sfârşit, pe ţărmul fierbinte 
    mi-am lăsat trupul pustiit de dorinţe,
    şi-mbrătişat de-un cer albastru şi ostil
     - ca polenul de pistil -, 
    mă-nalţ către genunile adânci 
    spre curcubeiele-ncrustate-n stânci, 
    ce cad din înălţimi solare
    ca nişte lacrimi de cristale.

More ...

HOINAR

M-am preumblat, hoinar, prin gândurile tale,
Dorindu-te cu-atâta patimă și jale...
Înfrânt ca o aripă, îngreunată-n pene,
Am adormit final, cuprins de-a nopții lene...

Că numai pentru tine, am strâns o stea în felinar,
Să-ți lumineze calea, pe care m-am aflat hoinar...
Și dezbrăcat de umbre, m-am risipit cuvinte,
Ca un covor de flori, ce ți se-nchină dinainte...

Și-ntr-un final, sătul de-atâta hoinărit,
Cu sufletul prea-plin de tine, m-am oprit...
E sărbătoarea lumii, pe care tu-o iubeai,
În verde crud e pace. E-amurg de luna mai...

More ...

Poems in the same category

DIN ABIS

    Din abis către lumină,
    Ai răsărit vie grădină,
    Vibrant, miracol primenit,
    În roua lumii-ademenit...
    
    De umbra lunii te ascunzi,
    De scânteierea aştrilor rotunzi,
    Iar în lumina razelor solare,
    Te rogi cu trudă şi-abdicare...
    
    Şi-n adierea blândă-a serii,
    Te-abandonezi cu totul mării,
    Sărut final închis de-o vrajă,
    Rostită de fugarul vânt pe plajă...

More ...

Locul

E mult loc sub Soare,

E mult loc sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Praful de pe drum,

Pulbere de aur

Spalata in copaie,

Seara,

Si transformata in vise.

Regina noptii

Isi invaluie regatul

Cu parfumul tandru,

Greerii ii canta laude

Sub candelabrele instelate,

Dansul tine pana-n zori

Cand unii se inchid in sine,

Altii adorm sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Lumina contureaza tot ce prinde,

Dand rost timpului,

Faptura alene se intinde,

E mult loc sub Soare,

Cat cuprinde !

More ...

ZBOR

    M-am modelat din lut și m-am turnat în argilă,
    Mereu privindu-mi umbra peste umăr cu milă,
    Spre cer, am îndrăznit să zbor uneori,
    Cu aripile grele de rouă, în zori...
    
    Căci sunt zbor izvorât din genuni și durere,
    Din cuvintele scrise cu migală-n tăcere,
    Zbor câteodată-mplinit, alteori frânt,
    Transparent, cu trupul peste mine veșmânt...
    
    Zburând prin răgaz de lumini și-ntuneric,
    Urmat de cuvintele mele, complet și eteric,
    Deschis-am cu trudă porțile aurite și grele,
    Pășind cu ecou și sfială în colbul de stele...
    
    Către lumile mele, doar prin zbor am ajuns,
    În căderi am pierdut sensuri de nepătruns,
    Împărțind anotimpuri în ani și secunde,
    Filtrându-mi durerea în cuvinte fecunde...
    
    Zborul acesta al meu întrupat cu credință,
    Putându-mi umbra subțire ca pe-o ființă,
    Cu fiecare pas făcut, m-a reclădit lumină-
    O stea care a căzut pe-a cerului grădină…

More ...

Filtre

Recunoaște-mi expresia,

Citindu-mi intenlia,

Gustă-mi frenezia,

Astupându-mi fantezia...

 

Ascult răvășit, așezând răvașe,

Șlefuind șirul cuvintelor lașe.

Ideile-mi sunt temperate,

Temporar tocesc din toate.

 

Gandurile libere, lasă inflexiuni,

Controlându-le, fac promisiuni.

Să nu renunț la filtre,

C-am să trec printre,

 

Tăcere și uitare, cu bună purtare.

Mușc aerul pentru trădare,

Alb ca varul, vădesc vanitatea,

Valorificând vina prin varietatea,

 

Versiunilor părerilor pătate,

De filtre păzite, apărând singurătatea,

Părând păcălit de realitate...

Înșel libertatea... în pustietate.

 

                                                                           A.V

More ...

Mara

Cine
Ești
Tu?
Când clipești, clipesc
Când respiri, respir
Când te miști, mă mișc
Mintea nu dă să mă mintă?
Suntem noi chiar în oglindă?
Și totuși...
Tu nu ești eu
Eu nu sunt tu
Noi suntem noi...
Noi suntem eu
Noi suntem tu
Și totuși...
Oh, Mara!
Ce n-aș da să fiu ca tine
Cum tu-ai vrea să fi ca mine
Dar noi suntem noi
Și la final
Noi suntem unul.

More ...

Cărarea

Am mers înainte ignorând cărarea

Am mers și mers, pe cărarea bună și rea

Pas cu pas, pași mici, pași mari, înainte și-napoi

Pași rapizi, pași înceți, pași ușori si pași greoi 

 

Și am mers prin foc și apă, prin furtuni și secetă

Prin spini, prin flori, prin flori cu spini, prin durere înceată

Prin durere violentă, prin plăcere deșartă

Prin oaze și miraje, și trezire adormită

 

Și mergând pe drumul meu, am stat o vreme

Am stat în multe locuri, cu multe probleme

Am stat ce-am stat, și-am continuat să merg pe cărare

Căci fiecare loc mi-a oferit putere și eliberare

 

Și mergând și ajungând în locuri seci

Mă-ntorceam acolo unde e ușor să treci

Și pe când speram, mă trezeam în locuri reci

Plecând, mă trezeam visând la un loc de veci

 

Și m-am întors de-atâtea ori spre locurile bune

Găsind doar pustietăți si pământuri brune

Încât am învățat să merg doar înainte 

Chiar de văd în jur doar moarte și morminte 

 

Mergând înainte, fără a mă-ntoarce înapoi 

Prin tărâm nestrăbătut, si aspru, si prin noroi

Am ajuns să am un nou tip de sentimente 

Să iubesc cărarea și să n-am nevoie de cuvinte 

 

Și ori de câte ori am dat de-un munte, am luat aminte

Și am mers înainte, înainte spre locuri sfinte 

Și am continuat să urc, fără încălțăminte 

Iar focul urcării m-a lăsat fără veșminte

 

Ca să pot urca în continuare am făcut jurăminte

Și de oboseală, am făcut cărării rugăminte

I-am cerut să-mi ușureze drumul, să mă lase fără minte

Și să mi se-arate, să-mi arate că-mi este părinte 

 

Iar cărarea, ca răspuns, m-a dus într-un loc cu umbră 

Cu izvor și fructe, și cu o priveliște rară, o operă

Și mi-a arătat înainte, drumul frumos care urmează 

O bunătate, o pace, o iubire ce nu-ncetează

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍