Hazardul - o clipă de a fi

Sinceritatea câteodată-i pedepsită

Când a minți, paradoxal, e mai cinstit

Prin omisiune să o taci introvertită

Decât să spui ceea ce simți nepotrivit

Să te prefaci că nu-nțelegi cu eleganță

Răspunzi mințind la întrebări ce-au stingherit

Urmezi cutumele zâmbind cu nonșalanță

În lumea bună a minți e potrivit

Vorbind sarcastic poți să cazi în aroganță

Măsoară-ți tonul să nu sune ascuțit

Rostește sincere minciuni fără substanță

Pune-ntrebări să nu rămâi descoperit

Ai grijă mare la expresie și nuanță

Cuvântul taie mai ceva ca un cuțit

Mințind excentric lumea-ți caută distanță

Fii sincer doar cât să nu pari un ipocrit

E complicat să înțelegi cumplita farsă

Sinceritatea absolută e un mit

Un a minți e absolvit de circumstanță

Mințind frumos poate să fie mai cinstit

Ce-am scris nu am gândit

Doar sufletu-mi dictează

Citind poate-ai simțit

Cum inima vibrează

Iubirea-i un destin

Voința nu contează

Stropită e cu vin

Găndirea-ți afectează

De-i singură e-un chin

S-o uți încerci degrabă

În doi totu-i sublim

Pe suflete-i podoabă

De a venit primește-o

Să n-o arunci degrabă

De nu pleacă e-aceia

Poftește-o în ogradă

Rămân puține reguli

Când dragostea se-arată

Te arde zi de zi

Când nu e acceptată

Tristețile-s mai multe

Dar cele-ndrăgostite

Înțeap-adânc în suflet

De dor sunt ascuțite

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu

Pierdut e drumul strălucind către lumină

Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu

Cărarea viselor arzând-o fără vină

Pășește umbletul adânc părând că-s viu

Lipsit de tine ce să fiu ascuns în beznă

Poate o bufniță zburată-ntr-un târziu

Sau un delfin ce-noată-n oarbă aparență

Dacă mai sunt un om în toate nu mai știu

Cerșind uitării să mă scape de urgență

Iau întrebarea și o-ntreb ce să mai fiu

Surzit de urletul tăcerii n-am prudență

Se-apleacă mâinile golite la pământ

Strângând în palme imposibilă tangență

Dezintegrat mi-adun fărâmele-n cuvânt

S-aștern dorințele strivite de-o absență

În alb și negru strămutat mă plimbă vânt

Rămas cu mine nu mai am nici o valență

Ce-o să mai fiu dacă la tine nu mai sunt

Fugind culorile mă paște o carență

Umbrindu-mi zilele de soare norii plâng

De-atâta ploaie se instituie demență

Neîncetat picuri de dor mă sapă-n gând

O să mai fiu doar în lumina ta prezență

Poate se-ntoarce ieri

Poate că azi nu plânge

Poate mai pot să sper

Poate să fie mâine

Poate se va-ntâmpla

Poate nici nu există

Poate e-n mintea mea

Poate rămâne tristă

Poate să bată-n porți

Poate-i o lume-nchisă

Poate dețin comori

Poate e doar o fisă

Poate se poate-acum

Cât poate se mai poate

Sau poate-i nicăieri

Și-atunci nimic nu poate

Dar poate n-a uitat

Și poate de se poate

S-ajungem să zâmbim

Un poate-ajuns se poate

Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață

Zboară petalele ucise-n roșu-aprins

Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă

Pornind o iarnă de-un albastru necuprins

Seduce oarbă strălucirea pe retină

Distanța crește alergând spre interzis

Cortina zidurilor mute mă deprimă

Curge albastru deformânduse încins

Sălbatic dorul înflorește în grâdină

Inima bate agitânduse desprins

Ies amintirile-ascuțite pe tulpină

Înțeapă sufletul târându-l în abis

Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină

Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins

Alimentând zilele false cu rutină

Se-neacă nopțile în freamătul nestins

Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină

Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins

Rămân prefață pe o pagină străină

Visele zboară contemplând un paradis

La ușă bate viitorul în surdină

Prezentul fuge declarându-se învins

Trecutul plânge refuzând să îi deschidă

Timpul albastru chinuindu-se respins

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă

Oprește-ți sufletul la tine în ogradă

Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă

Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă

Uscând lumina cresc meschine flori de gheață

Prin întuneric ochi-și caută o față

Cărând ursita atârnată de o ață

Îngroapă-ți norii ascunzându-i într-o ceață

Urcând spre tine te împiedică speranță

Pierdut de sine-o nepăsare te înhață

Îneacă zilele lipsindu-le substanță

Îngroapă-ți ploile glumind cu eleganță

Jucând spectacolul infirm lipsește viață

Mințind frumos lumea aplaudă balanță

Echilibrat trăiește-ți rolul de paiață

Îngroapă-ți lacrima zâmbind la suprafață

Ce mai e omul stând ascuns după cortină

S-arate bine e vopsit peste rugină

Umblând pierdut între visare și rutină

Îngropă soarele mințindu-l de lumină

With my sole embrace
In a closed space,
I sit down, on an chair
To think about the judge that is fair.
White waves I see in the sky,
They're looking at me,
I wonder why,
Do they think I did a crime?
The silence presents short,
Thinking of a last resort,
The waves whisper,
My lone problems to eager.
But the waves don't know,
That on the opposite of the window
Content and thankful I am
For the live's crude and cloudy cream. 

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Tot farmecul e sa te cufunzi

In timpul in care traiesti,

Sa inoti din rasputeri in amonte

Sau sa faci pluta in aval.

Noaptea trebuie sa iesi la mal,

Sa faci un foc zdravan,

Sa spui povesti si sa cauti in stele

Drumul spre mare,

Chiar daca stii din auzite

Ca toti care inoata

Ajung acolo,

Nu ai timp sa asculti orice zvon,

Noaptea e scurta,

Dilema aceeiasi,

Si tot ce ai invatat

Trebuie sa stii, pentru ca

Inveti pentru viata,

Asa ca inoti in amonte,

Sau faci pluta in aval,

Fara sa stii cand va fi

Ultima noapte petrecuta pe mal.

În haosul creației, când cerul suspină,

Un zeu nevăzut modelează lumină.

Din prafuri stelare și șoapte de ieri,

Se naște eternul din vise și seri.

Tăcerea dansează prin hăuri de scrum,

Se-nvârte-n spirale, împletind un alt drum.

Un glas nevăzut șoptește prin noi:

"Ești mai mult decât umbră, ești un Univers în doi."

Sub pleoape de gheață mocnește un jar,

O flacără vie dintr-un dor secular.

Te caut prin spații, prin timpuri ce plâng,

Ești clipa din veșnic, dar te pierd când te strâng.

Cum pot să cuprind infinitul în mâini,

Când stelele cad și se-nchid în străini?

Te simt, ești aproape, un freamăt, un dor,

Dar tăcerea ne leagă cu lanțuri de nor.

În oglinda lumii, mă caut, te chem,

Ești răspunsul ascuns în eternul poem.

Când totul dispare și timpul e scrum,

Vom fi constelații ce-aprind alte drumuri.

Who are you from the other side?
Why are you looking at the same thing as me?
What are you if I'm not sure if that's me?

I see you my whole life, an entity different and at the same time as like the other entities.
Just a demon who nobody knows what is having in mind, whose mind can go to the invisible universe to just read a poem
You could be...the person who read this, you can't see inside me...me neither
But why I'm so sure...
Why I see only you in my mirror

Now I wonder...
What you see into that chaotic reflection ?
Just you or a person who you don't know who exists...?

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Oh suflet drag,

Când încredere o să ai în mine ? 

Fară griji,

Sau vorbe de suspin 

Să mi te adresezi ...

Viață de hoinar caut

Liber să fiu

Aripile să mi le întind 

În pace să fiu. 

Nu ști cât mă rănesc

Ale tale vorbe

Frici ... sau neîncrederi,

Cât mă strâng în cușcă,

Într-o temniță întunecată

Prăfuită și rece 

Fară suflu mă lași

Mă doare să respir 

Să mi simt inima în piept

Cum mă sfășie 

Zi după zi, 

Ani după ani ....

Mă doare să stiu 

Că iar mă trezesc 

Și inima mi bate 

În aceeași neîncredere 

Cu care mereu mă privești.

Ești miezul de pâine curat,

Ești izvorul cu apă zgobie 

Ești cerul cu stele îmbrăcat.

Ești argila din care olarul 

Urzește ulciorul vrăjit .

Ești sufletul pe care Domnul 

L-a dat în brazdă adâncă însămânțat.

Ești Omul acestui Pământ bine cuvântat.

Ai grijă ca el să nu moară 

Atâtea furtuni îl înconjoară 

Fii fiul acestui milenium 

Și slavă-ți înalț și te cânt.