În ciuda ta

Rana deschisă,stinge-o cu scrum,

Fă-mi viața durere în ochii apuși,

Aprinde-mi visele și lasă-le în drum,

Stau într-un colț, tu stai în opuși?

Stau și plâng acum, un dor singuratic, un dor mai nespus,

Scriu versuri uitate,scriu versuri ciudate,

Tu pleci și zâmbești,în goluri expus,

Tu citești versuri udate,citești în vise vulgare.

Mai stau un minut,mai stau și o oră?

Mai stau să îți spun cum iubirea-i neroadă,

Tu pleci în ținut,tu pleci într-o horă,

Tu pleci să asculți cum iubirea-i baladă.

Vedea-te-as pe un câmp cu flori,

Voința mea,tu ești aceea,

Poezii fără sfârșit ți-aș scrie,

Luceafărul meu,căzut din rai pe pământ,

Alesu-te-am din o mie de stele,și aș face-o din nou,

Și de m-ai răni eu tot te-aș iubi pe veci în universul nostru,

Pumni de stele aș culege doar ca să te strâng în brațe,

Să te văd eu fericită în visul meu frumos prea mărit și de mine prea iubit.

Dorul meu scump și drag,sper să-i spui că-n gând tresar,

Și plutesc în al tău har divin,sperând să nu cad în delir,

O prea frumoasă viață din rai cazută în ale tale brațe dulci

Și tu din nou,vei spune două cuvinte în dulci șoapte.

Poate într-un alt univers,

Unde soarele și luna ar căuta confort

Unul în celălalt,

Din când în când,

Era un noi.

În acest univers,

Nu ar trebui să-mi doresc

La o stea căzătoare

Ca tu să fi lângă mine.

Singurele galaxii,

În care m-aș pierde,

Ar fi,

În ochii tăi de amurg.

Noi nu suntem nimic,

Suntem îndrăgostiți încrucișați de stele,

Plutind în pace,

Prin calea lactee nesfârșită.

Ți-ai lăsat rochia albăstruie

Răsucită de marginea piscinei

Ca un monument rece

La fiecare pas greșit,

Iar inima mea este copleșită

Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.

Via crucis dimineața

Du-mă la palisada noastră,

În timp ce aceste arcuri de lumină

Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,

Iar vocea ta mă ține încă treaz,

Cred că am nevoie de asta.

Ai greșit,

Nu sunt un nimeni,

Ci un chip încă cunoscut,

În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.

*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.

Un ac de iubire dacă mi-ai oferit

Eu am încercat să construiesc un întreg viitor,

Am rămas în abstinență și tu doar absent

Nici că te mai iubesc,nici că te mai ador.

O greșeală și o galaxie a murit

O vorbă și un sărut și ai picat în  univers,

Iar eu? Eu am rămas să culeg ce nu a fost,

Iar tu? Tu ai plecat cu iubire și stele în ochi în paradis.

Dar ce este iubirea în final?

Un blestem,un apogeu de trandafiri spinoși și sânge vărsat în străzi străine,

Și tu? Tu ai fost doar un criminal

Și eu? Eu am fost doar un visător în țări străine.

Iți mai amintești?

Cum ziceai că iubirea-i o uitare,

Azi te culci, mâine mă uiți

Tot te aștept pe peron cu ultima-mi suflare,

Cu lalele roșii calde,cu trandafiri aporetici reci ca drumul

Cu zăpadă pe sub braț si cu stele gri ca scrumul,

Să te țin în brațe zici tu?Poate că-s afundat între spini

Poate că încă dorul mi-l suspini,

Iubirea și timpul? un apogeu pentru destine pierdute

Și doar negustori cu suflete vândute,

Stau  și râd cum ne împiedicam între noi

Și noi tot sperăm să ne împiedicăm în doi

Povestea noastră a fost frumoasă,dar s-a terminat.

Și mi-aș dori să pot spune, că eu am uitat,

Ce a fost cu noi,sau între noi și tot ce am trăit,

Dar este greu să te las în urmă,cand știu că încă simt.

Încă îmi amintesc și tare aș vrea să nu o fac,

Pentru că doare, că nu îți spun și trebuie să tac .

Să nu îți dau speranțe și să vii înapoi,

Pentru că știu,că nu mai există "noi".

Tu îmi spui că nu renunți și încă mă dorești,

Iar eu știu cât m-ai iubit și încă mă iubești .

Dar totuși nu mă pot întoarce într-al tău castel,

Pentru că astăzi,mai mult decât tine, mă iubește, el!

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

În umbra trădării, inima s-a frânt,

Când dragostea a fost pătată de neîncredere.

Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,

Și sufletele s-au despărțit în tăcere.

Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,

Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.

Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,

Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.

Ochii ce-au strălucit acum se sting,

Când iubirea e pătată de minciună.

Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,

 Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.

Dar din durere se naște puterea de a ierta,

De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.

Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,

Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.

Am nevoie de tine

Și de lumea din privirea ta

Am nevoie de liniștea pe care 

Doar tu poti să mi-o oferi.

Am nevoie de ceva ce nu-i al meu

Și se simte atat de bine

Dar totodată atat de greșit,

Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.

Vreau să te gândești și tu

La ce m-am tot gandit eu

Și sa-mi spui cum te simti

Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.

Inima mi-o poți strapunge

Iar eu nu mă voi opune

Căci îți aparțin doar ție

Și nu mai știu ce pot face fără tine.

Fără tine mă simt a nimămnui

Și zilele parcă

Devin tot mai monotone

Și ma doare atat de tare 

Sa te vad cu ea de mana

Dar macar esti fericit,

Însa în sufletul meu au ramas doar ruine

Care te așteaptă pe tine

Să vi înapoi

Măcar sa-mi spui în față 

Că nu ai simțit nimic.

Am nevoie să-ți simt atingerea

Am nevoie să-ți văd iar privirea

Am nevoie să am iar atenția ta

Și îmi e dor de respirația ta caldă

Și glumele pe care le făceai mereu

Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.

Am nevoie doar de încă un minut cu tine

Să te pot simți cu mine

Și să pot să te întreb:

"Ce are ea și nu am eu?"

Cu suspin îmi mângâi dorul-n amintirea ta

Cu suspin mă stinge umbra ta

Cu suspin te leagăn blând în mintea mea

Cu suspin, căci nici zarea nu se întunecă repezit precum mă întunecă supărarea

Graiul tău e apus, căci pieptul-mi dezvelit de lacrimi, nu-l însufleți defel cu a sa tihnă

Nodul din gât mi-e împietrit la gândul meu cumplit 

Te-aș suspina pe brațe, cu toate că dorul mi-a cioplit inima

Pentru că  inima mea suspină un dor însemnat, dar în zadar când pentru tine e doar un grai mut ce-și poarta amar patima  

Mi-ai spus: "pleacă! Pentru mine nu mai existi!"... și cerul s-a stins,

Cuvinte rostite prea sec, prea fără-un motiv, fără-un gest de rămas,

Doar un ecou rece ce nopțile mi le-a cuprins

Și liniștea... și zâmbetul zile la rând mi-a furat. 

Te vedeam ca un suflet căzut dintr-o stea ce se înclină

O caldă lumină ce-mi mângâia părul ușor

Pe tine, da!...Cel ce mi-ai sărutat fruntea, alinându-mi zborul,

Apoi ai devenit călăul meu tăcut, neîndurător...

Fără sabie, dar cuvântul, "block-ul" ți-a fost ucigător 

Mi-ai condamnat sufletul la o viață de chin,

Cu tăcerea l-ai tratat, știind că de tine era plin

Lăsându-mă să te port în mine, tăcut și ascuns

Căci mi-ai rămas un dor ce arde mocnit, un vin promis...

M-ai făcut să mă pun la îndoială cu totul...

Cine eram, ce îmi doream... de ce n-am fost de-ajuns

De ce-ai ales să mă lași cu răni...cu dorul

...și nici azi după atâta timp... nu am găsit cu-adevărat un răspuns...

...să te mai țin în suflet, să-ți mulțumesc pentru schimbare?.. 

Sau disprețul meu să ți-l daruiesc pentru rana ce-ai lăsat-o să doară!...

Sunt întrebări ce nopți la rând gândul mi-au frământat 

Până am acceptat c-așa ești tu... și eu, înc-o femeie.. cu care-ai eșuat.