4  

Iarna în care tu nu ești

Iarna aceasta are gustul frigului fără formă,

E o gustare amară de vise neterminate,

Am deschis fereastra pentru tine, dar n-ai venit,

Te-am căutat în ninsori, dar erai doar o lumină vagă,

Un fulg pe cale de a se destrăma.

 

Te-am avut vara, ca o adiere caldă,

Un foc de artificii care mi-a ars pielea,

Dar nu erai nici al meu, nici al lumii,

Erai doar o iluzie, o fantezie într-un ceas

Care s-a oprit când ai plecat.

 

Acum sunt doar contururi de amintiri,

Păduri de iarnă în care pașii tăi s-au topit,

Și tot ce-mi rămâne e un drum alb, pustiu,

Fără un „noi” care să-l umple de lumină.

 

Te-am ținut vara ca pe un vis care mă îmbrățișa,

Dar iarna m-ai lăsat cu gândul tău înghețat,

Și mă întreb dacă ai fost vreodată aici,

Sau dacă totul a fost doar un vânt, o ecuație

Care s-a risipit în aerul cald al verii.

 

Îmi simt inima ca o casă fără foc,

Toate camerele sunt goale, înghețate,

Te-aș vrea înapoi, să înfrunți cu mine

Această iarnă care mă scufundă în gânduri,

Dar tu ești doar o amintire,

O urmă pe care zăpada o va șterge.

 

Vino înapoi, ca o pasăre migratoare,

Sau lasă-mă să mă topesc sub frigul acesta,

Căci vara mi-ai fost, și acum e doar o iluzie,

Un timp care a fost, dar nu a rămas niciodată.

 


Category: Parting poems

All author's poems: jessica_brescan poezii.online Iarna în care tu nu ești

Date of posting: 21 января

Views: 151

Log in and comment!

Poems in the same category

Apa sâmbetei

SPECIAL REQUEST 

 

Rau de lacrimi ce

porți amintiri,

Du cu tine tot ce e

al meu trecut!

Ia-mi si sufletul rupt

din martiri,

Inima imi plânge

cerându-mi rebut.

 

Sclipiri de fericire si raze

cândva de soare,

Se rup din mine imagini

din trecut.

Va poarta apa spre răscruce

de izvoare,

Dand un nou sens zile-i

care m-a născut.

 

Ultima picătura se contopește

cu paharul plin,

Un fir de nisip prin clepsidra

se strecoară.

Va poarta rau departe,cu drag

eu ma alin!

Ridicand a trecutului adânca

înfiptă ancora.

 

Apa e limpede si făcătoare

de miracol!

Treizecisitrei de ani am scurs

pe al sau drum.

Purifica prezentul si clădește

prin oracol,

Trecutul e fals fiind prefăcut

in scrum!

 

Din suflet si din oase se

revarsă rece izvor,

De amintiri tu ma dezlegi,

rădăcini sa mi le porți!

Sine ce nu îl poți captura

doar cu un zăvor,

Preiau eu cârma impunătoarei

dure sorți!

 

Un nou suflet mi se va

da si e rece!

Trupul din sânge negru

își va gusta.

Piramida lunii cu iz de acrișor

spre dulce,

E speranța neagră a

inimii ce va lupta!

 

Se prezenta un vis si Întunericul

ma cuprinde,

Strangeam lacrimi de sete sa

nu ma mai doară.

Aerul rece si negru,e ceva ce

nu poți a prinde!

De veacuri îl amintesc simțind

subtil ca joara.

 

Statui melancolice

împietresc amintiri,

Eu las in urma tot ce

nu-mi aparține.

Oricontul prezice a

întunericului vestire,

Magia e curioasa,

universul o retine! 

More ...

Nopții-n eter nedormite

În noaptea-aceasta grea, mă pierd,

Sub cerul tăcut, ce-n tăcere plânge,

Somnul îmi fuge, ca un vis pierdut,

Iar trupul meu în doruri adânci plânge.

 

Cu ochii deschiși, în abis mă simt,

Fără răspunsuri, fără alinare,

În umbre mă frâng, sub tăcerea grea,

O luptă mută, ce nu dă vreo iertare.

 

Boli ce mă sfâșie, încet, cu răbdare,

Îmi sug din viață, din puterea mea,

Fiecare durere mă înfrânge-n tăcere,

Și-n fața lor, nu mai rămâne vreo stea.

 

În clipe grele, când nimic nu mai vine,

Sufletul meu se frânge sub greul lor,

Somnul nu mă iubește, nu vrea să mă țină,

Mă lasă-n zori, pierdută, fără dor.

 

Vise nu vin, doar umbre mă apasă,

Un ceas ce bate fără milă-n piept,

În tăcerea lui, se scurge viața,

Și nu se sfârșește, doar se face tot mai pustiu.

 

Mă scufund în abisuri reci, fără de răspuns,

Pe marginea nopții, mă simt ca o umbră,

Trupul meu e o clipă ce nu mai durează,

Iar mintea, o mare ce mă înghite-n risipă.

 

Fiecare ceas îmi frânge speranța,

Boala mă toacă cu pași de înger răi,

Viața mea e o luptă fără balanță,

O noapte ce nu sfârșește, ce mă face să plâng din noi.

 

În adâncuri de noapte, fără alinare,

Aș vrea să dorm, să găsesc o chemare,

Dar insomnia mă ține strâns, ca o lanț de fier,

Și rămân doar eu, o umbră în abisul nopții, fără un cer.

 

Căci noaptea-mi e prietena tăcută,

Mă cuprinde-ntr-o adâncă uitare,

Și-n fiecare minut mă simt ruptă,

De viața ce mă frânge cu fiecare fior de durere.

 

 

More ...

Suspin rece și avid

Suspin rece și avid în suflet port un dor rigid 

Și-o inimă tremurândă cu tăcerea mi-o ucid

Câte cuvinte nespuse ard în privirea ochilor mei însetați

Îmi este dor chiar și de cea mai infimă părticică de nefericire, căci în momentele când sufletele noastre se împleteau, timpul însuși era doar o mărturie a tristeții noastre efemere

 

Mi-e dor de firmamentul înstelat și de întregul cosmos din adâncul ochilor tăi, care alcătuia un univers vast și sublim, în care fiecare stea strălucea ca o amintire eternă a iubirii noastre imense

Albaștri ca furtuna înăbușită ce danseaza în sufletul meu plin de tunete, asa zbier-n gol ele cum și lacrimile pusti se năpustesc asupra alor mei obraji

Plâng pentru tot ce am trăit cu atât dor caci dragostea înflăcărată îmi curge prin vene

 

Mi-aș dori să pot readuce timpul în zorii săi, să împletesc cu tine razele aurii ale soarelui în fraze de amor, dar timpul, ca un călător efemer, refuză să-și întoarcă pașii. Trecutul, încărcat de povara sa, este o amintire prea adâncă și prea dureroasă pentru a fi uitată, iar umbra sa persistă în adâncurile inimii mele ca o melodie străveche, ce mângâie cu durerea sa

Iar eu doar poposesc aici amuțind între sfera dintre trecut și prezent, pierzându-mă cu firea de parcă îmi vine să-mi smulg sufletul din piept 

Căci dorul de tine îmi umple gândurile, dar nu și inima

More ...

Încă imi amintec

Încă îmi amintesc 

Culoarea ta preferata 

Al tau tau mov de neuitat

Sper din suflet că nu m ai uitat

 

Încă îmi amintesc ochii tăi 

Cei căprui ca ai mei

Speram ca vei vedea in ei

Un viitor doar noi si ei 

 

Încă imi amintec al tau nume

Ceva de nedescris parca ceva interzis 

Nu ne am putut iubii

Ne am lăsat ca sa ne revedem

Intr un viitor asa cum vor ei

 

Care ei ne întreb noi

Când noi inca ne gândim la noi doi

Noi doi care împreună formam un întreg 

Spre ca intr o zi ne vom vedea într un tren

Împărtășind iubrea pana la etern 

More ...

Timpul

Timpul e nemișcat 

De atunci când ai plecat 

Timpul ne-a uitat

Plouă, și e înnorat.

 

Curg șoaptele  pe lângă mine, 

La fel și dorul meu de tine

Curg lacrimi fără rost,

Căci nu te-ai mai întors...

 

Trec zile și nopți întregi 

Nu mi-am dorit să pleci!

Nici să te întorci nu îmi doresc

Din amintiri o să trăiesc.

More ...

Începutul sfârșitului

Îți scriam chiar dacă nu ți-am scris

Și speram să fie vis

Să mă trezesc într-o zi

Cu noi iubindu-ne ca doi copii

 

Te-am căutat printre stele 

Căci nu mai erai în brațele mele

Oricât mă uitam de bine

Niciuna nu era ca tine

 

Atât mă uitam de mult 

Până să văd că te-am pierdut

Că de pe al meu cer lipseai

Și acum pe cerul alteia străluceai

 

Și chiar dacă mi-e dor

Știu că și amintirile mor 

Îmi lipsești în fiecare zi 

Sperând ca și tu să-mi mai scrii

 

Și poate așa a fost să fie 

Să nu-mi fi tu steauă mie

Și să te văd stralucind

Pe un alt cer fericit

More ...

Apa sâmbetei

SPECIAL REQUEST 

 

Rau de lacrimi ce

porți amintiri,

Du cu tine tot ce e

al meu trecut!

Ia-mi si sufletul rupt

din martiri,

Inima imi plânge

cerându-mi rebut.

 

Sclipiri de fericire si raze

cândva de soare,

Se rup din mine imagini

din trecut.

Va poarta apa spre răscruce

de izvoare,

Dand un nou sens zile-i

care m-a născut.

 

Ultima picătura se contopește

cu paharul plin,

Un fir de nisip prin clepsidra

se strecoară.

Va poarta rau departe,cu drag

eu ma alin!

Ridicand a trecutului adânca

înfiptă ancora.

 

Apa e limpede si făcătoare

de miracol!

Treizecisitrei de ani am scurs

pe al sau drum.

Purifica prezentul si clădește

prin oracol,

Trecutul e fals fiind prefăcut

in scrum!

 

Din suflet si din oase se

revarsă rece izvor,

De amintiri tu ma dezlegi,

rădăcini sa mi le porți!

Sine ce nu îl poți captura

doar cu un zăvor,

Preiau eu cârma impunătoarei

dure sorți!

 

Un nou suflet mi se va

da si e rece!

Trupul din sânge negru

își va gusta.

Piramida lunii cu iz de acrișor

spre dulce,

E speranța neagră a

inimii ce va lupta!

 

Se prezenta un vis si Întunericul

ma cuprinde,

Strangeam lacrimi de sete sa

nu ma mai doară.

Aerul rece si negru,e ceva ce

nu poți a prinde!

De veacuri îl amintesc simțind

subtil ca joara.

 

Statui melancolice

împietresc amintiri,

Eu las in urma tot ce

nu-mi aparține.

Oricontul prezice a

întunericului vestire,

Magia e curioasa,

universul o retine! 

More ...

Nopții-n eter nedormite

În noaptea-aceasta grea, mă pierd,

Sub cerul tăcut, ce-n tăcere plânge,

Somnul îmi fuge, ca un vis pierdut,

Iar trupul meu în doruri adânci plânge.

 

Cu ochii deschiși, în abis mă simt,

Fără răspunsuri, fără alinare,

În umbre mă frâng, sub tăcerea grea,

O luptă mută, ce nu dă vreo iertare.

 

Boli ce mă sfâșie, încet, cu răbdare,

Îmi sug din viață, din puterea mea,

Fiecare durere mă înfrânge-n tăcere,

Și-n fața lor, nu mai rămâne vreo stea.

 

În clipe grele, când nimic nu mai vine,

Sufletul meu se frânge sub greul lor,

Somnul nu mă iubește, nu vrea să mă țină,

Mă lasă-n zori, pierdută, fără dor.

 

Vise nu vin, doar umbre mă apasă,

Un ceas ce bate fără milă-n piept,

În tăcerea lui, se scurge viața,

Și nu se sfârșește, doar se face tot mai pustiu.

 

Mă scufund în abisuri reci, fără de răspuns,

Pe marginea nopții, mă simt ca o umbră,

Trupul meu e o clipă ce nu mai durează,

Iar mintea, o mare ce mă înghite-n risipă.

 

Fiecare ceas îmi frânge speranța,

Boala mă toacă cu pași de înger răi,

Viața mea e o luptă fără balanță,

O noapte ce nu sfârșește, ce mă face să plâng din noi.

 

În adâncuri de noapte, fără alinare,

Aș vrea să dorm, să găsesc o chemare,

Dar insomnia mă ține strâns, ca o lanț de fier,

Și rămân doar eu, o umbră în abisul nopții, fără un cer.

 

Căci noaptea-mi e prietena tăcută,

Mă cuprinde-ntr-o adâncă uitare,

Și-n fiecare minut mă simt ruptă,

De viața ce mă frânge cu fiecare fior de durere.

 

 

More ...

Suspin rece și avid

Suspin rece și avid în suflet port un dor rigid 

Și-o inimă tremurândă cu tăcerea mi-o ucid

Câte cuvinte nespuse ard în privirea ochilor mei însetați

Îmi este dor chiar și de cea mai infimă părticică de nefericire, căci în momentele când sufletele noastre se împleteau, timpul însuși era doar o mărturie a tristeții noastre efemere

 

Mi-e dor de firmamentul înstelat și de întregul cosmos din adâncul ochilor tăi, care alcătuia un univers vast și sublim, în care fiecare stea strălucea ca o amintire eternă a iubirii noastre imense

Albaștri ca furtuna înăbușită ce danseaza în sufletul meu plin de tunete, asa zbier-n gol ele cum și lacrimile pusti se năpustesc asupra alor mei obraji

Plâng pentru tot ce am trăit cu atât dor caci dragostea înflăcărată îmi curge prin vene

 

Mi-aș dori să pot readuce timpul în zorii săi, să împletesc cu tine razele aurii ale soarelui în fraze de amor, dar timpul, ca un călător efemer, refuză să-și întoarcă pașii. Trecutul, încărcat de povara sa, este o amintire prea adâncă și prea dureroasă pentru a fi uitată, iar umbra sa persistă în adâncurile inimii mele ca o melodie străveche, ce mângâie cu durerea sa

Iar eu doar poposesc aici amuțind între sfera dintre trecut și prezent, pierzându-mă cu firea de parcă îmi vine să-mi smulg sufletul din piept 

Căci dorul de tine îmi umple gândurile, dar nu și inima

More ...

Încă imi amintec

Încă îmi amintesc 

Culoarea ta preferata 

Al tau tau mov de neuitat

Sper din suflet că nu m ai uitat

 

Încă îmi amintesc ochii tăi 

Cei căprui ca ai mei

Speram ca vei vedea in ei

Un viitor doar noi si ei 

 

Încă imi amintec al tau nume

Ceva de nedescris parca ceva interzis 

Nu ne am putut iubii

Ne am lăsat ca sa ne revedem

Intr un viitor asa cum vor ei

 

Care ei ne întreb noi

Când noi inca ne gândim la noi doi

Noi doi care împreună formam un întreg 

Spre ca intr o zi ne vom vedea într un tren

Împărtășind iubrea pana la etern 

More ...

Timpul

Timpul e nemișcat 

De atunci când ai plecat 

Timpul ne-a uitat

Plouă, și e înnorat.

 

Curg șoaptele  pe lângă mine, 

La fel și dorul meu de tine

Curg lacrimi fără rost,

Căci nu te-ai mai întors...

 

Trec zile și nopți întregi 

Nu mi-am dorit să pleci!

Nici să te întorci nu îmi doresc

Din amintiri o să trăiesc.

More ...

Începutul sfârșitului

Îți scriam chiar dacă nu ți-am scris

Și speram să fie vis

Să mă trezesc într-o zi

Cu noi iubindu-ne ca doi copii

 

Te-am căutat printre stele 

Căci nu mai erai în brațele mele

Oricât mă uitam de bine

Niciuna nu era ca tine

 

Atât mă uitam de mult 

Până să văd că te-am pierdut

Că de pe al meu cer lipseai

Și acum pe cerul alteia străluceai

 

Și chiar dacă mi-e dor

Știu că și amintirile mor 

Îmi lipsești în fiecare zi 

Sperând ca și tu să-mi mai scrii

 

Și poate așa a fost să fie 

Să nu-mi fi tu steauă mie

Și să te văd stralucind

Pe un alt cer fericit

More ...
prev
next

Other poems by the author

Monstrul de sub pat

Pe sub pat, în nopți fără veghe,

Se târăște un umbrar de grele leghe.

L-am urât în copilărie, cu suflet curat,

Dar azi, oglinda-mi șoptește: „Ești tu sub pat.”

 

L-am văzut pe alții, cruzi, sfărâmând,

Cu mâini ca topoarele, lumile frângând.

Îi uram, îi blestemam în tăcere,

Nu știam că monștrii încep cu durere.

 

M-am schimbat încet, dar ireversibil,

Fără să văd cum devin imposibil.

Inima mea, cândva un altar,

E-acum doar un pustiu funerar.

 

Am devenit eu fiara pe care o urăsc,

Un prădător care visele pândesc.

Răni adânci am purtat ca pe steag,

Dar le-am întors lumii cu vârf și drag.

 

Cu vorba mea tăioasă, de gheață sculptată,

Am frânt inimi, am aruncat lumi în ceață.

Și-n ochii lor goi, când plecau sângerând,

Mă vedeam reflectată – un demon arzând.

 

Monstrul de sub pat și-a schimbat locul,

S-a urcat în mine, a îmbrăcat focul.

Și acum, eu sunt umbra care pândește,

Sunt spaima copilului care greșește.

 

Dar poate, în adâncuri, mai port o scânteie,

Un rest din lumina ce-odată mă-ncheie.

Poate monstrul sunt eu, dar și altceva,

Un paradox viu ce încă spera.

 

Mă-ntreb dacă iadul pe care-l creez

E doar un strigăt al rănii ce nu se-ncheie.

Și dacă, iubind, îmblânzesc ce-am pierdut,

Poate monstrul sub pat dispare, tăcut.

 

 

More ...

Ciclicitatea Dorului

Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare

Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul 

E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...

Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor

E ca și durerea noastră umană

 

Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume

Sau poate ca noi suntem soarta, iar  răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri

Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire 

Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor 

 

Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii

Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred

Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire

 

 

More ...

O iubire desăvârșită

Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne

Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet

 

Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele

Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării

 

Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie

Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare

 

Vorbe dulci, șoapte și promisiunii

pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire

Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima

 

Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om

Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire 

 

                         

 

 

More ...

Umbra Frumuseții

Mă uit în oglindă – dar ea nu mă știe.

Ce văd e o mască, o simplă hârtie,

O umbră ce-și poartă conturul străin,

Un trup desenat fără vreun destin.

 

Orice-aș purta, orice formă-aș sculpta,

Frumusețea rămâne un vis ce nu sta.

O iluzie prinsă în ochi de străini,

Dar în mine? Doar cioburi, doar spini.

 

Mă îmbrac cu zâmbete – armură ușoară,

Dar pe dinăuntru tot cresc o povară.

Frumusețea-i un cântec pe care-l aud,

Dar vocea-i mă taie, căci nu-mi aparțin nicicând.

 

Am sădit flori în părul meu,

Am pus soarele drept colier, mereu,

Dar nici lumina, nici floarea de gheață

Nu-mi pot face sufletul să se simtă în viață.

 

Sunt doar o schiță în mâna tăcerii,

Un portret șters pe coala durerii.

Mă pictez iar și iar, dar tot ce-mi rămâne

E-un chip ce nu știe să-nvețe-a se spune.

 

Spune-mi, oglindă, ce vezi în mine?

Un haos ascuns sub linii prea fine?

Sau poate un chip ce-i prea greu de văzut,

Frumos într-un mod ce nu s-a născut?

 

Dar poate frumusețea nu e de găsit,

Poate-i o fantomă ce-și râde grăbit.

Sau poate, chiar eu, ascunsă în piele,

Sunt doar umbra ce vrea să fie stele.

 

 

More ...

Filosofia

Am căutat răspunsuri în cuvinte ce se frâng,

în cărți prăfuite și în gânduri obosite.

Dar fiecare întrebare ducea la alta,

ca un cerc vicios ce se strânge mai tare

până când nu mai rămâne nimic de înțeles.

Căci cu cât cercetezi mai adânc,

cu atât găsești mai multe întrebări fără răspuns.

 

Am devenit străini în propriile noastre minți,

captivi într-un labirint de idei neînțelese.

Căutăm adevărul, dar el se ascunde

sub straturi de iluzii și prejudecăți,

într-o lume ce se vrea „corectă”,

dar e tot mai fragmentată și confuză.

 

Se spune că rațiunea ne eliberează,

dar rațiunea ne duce doar la noi și noi ziduri,

unde ne pierdem fiecare zi în cercul obsesiv

al logicii ce nu ne salvează.

Între rațiune și inimă, ne aflăm în abis,

fiecare încercând să supraviețuiască

într-o lume unde nici măcar întrebările nu mai sunt clare.

 

Ne facem iluzii, învățăm să trăim în contradicție

și totuși, sub toate acestea, tânjim după un sens.

Dar sensul... iese din colțurile minții,

scapă printre degete ca apa,

și rămânem cu fragmente de înțelesuri

care nu se potrivesc niciodată în întreg.

 

Și atunci, mă întreb,

nu cumva suntem cu toții doar niște căutători?

Căutăm răspunsuri, căutăm sensuri,

dar poate că, în final, tot ce avem este drumul.

Drumul, cu întrebările sale, cu ezitările și zbuciumul,

care ne face să fim vii,

chiar și atunci când simțim că totul este pierdut.

 

 

More ...

Nu măsori iubirea-n umbre

Am dat tot ce eram, până la os,

Frumusețe sculptată, suflet frumos,

Cuvinte dulci, picturi, cântece line,

M-am dat pe mine... și tot n-a fost bine.

 

Cu ochii tăi de copil rătăcit,

Căutai iubire, dar n-ai știut să fii iubit.

Pe câmpul durerii, alergai fără scop,

Oricât te țineam, tot simțeai un gol.

 

Eu știu, am răni, dar nu trădez,

Pe un singur drum merg, nu mă pierd în păduri de zăpez’.

Dar tu? Răspândeai iubirea în bucăți,

Nu din lipsă de drag, ci din frică de-a te arăta întreg, vreodată, în fața altei vieți.

 

Sunt mai mult decât forme, sunt mai mult decât artă,

Sunt o femeie ce-și dăruiește inima toată.

Dar tu? Nu ai oglindă, nu știi ce cauți,

Îți umpli golul cu iluzii... cu ochi căprui și pași falși.

 

Acum mă ridic, din cioburi ce dor,

Nu-s mai puțin valoroasă, doar pentru că tu nu vezi flori.

Tu rămâi cu umbra ce nu te va sătura,

Eu rămân cu mine – femeia ce știe să stea.

 

 

More ...

Monstrul de sub pat

Pe sub pat, în nopți fără veghe,

Se târăște un umbrar de grele leghe.

L-am urât în copilărie, cu suflet curat,

Dar azi, oglinda-mi șoptește: „Ești tu sub pat.”

 

L-am văzut pe alții, cruzi, sfărâmând,

Cu mâini ca topoarele, lumile frângând.

Îi uram, îi blestemam în tăcere,

Nu știam că monștrii încep cu durere.

 

M-am schimbat încet, dar ireversibil,

Fără să văd cum devin imposibil.

Inima mea, cândva un altar,

E-acum doar un pustiu funerar.

 

Am devenit eu fiara pe care o urăsc,

Un prădător care visele pândesc.

Răni adânci am purtat ca pe steag,

Dar le-am întors lumii cu vârf și drag.

 

Cu vorba mea tăioasă, de gheață sculptată,

Am frânt inimi, am aruncat lumi în ceață.

Și-n ochii lor goi, când plecau sângerând,

Mă vedeam reflectată – un demon arzând.

 

Monstrul de sub pat și-a schimbat locul,

S-a urcat în mine, a îmbrăcat focul.

Și acum, eu sunt umbra care pândește,

Sunt spaima copilului care greșește.

 

Dar poate, în adâncuri, mai port o scânteie,

Un rest din lumina ce-odată mă-ncheie.

Poate monstrul sunt eu, dar și altceva,

Un paradox viu ce încă spera.

 

Mă-ntreb dacă iadul pe care-l creez

E doar un strigăt al rănii ce nu se-ncheie.

Și dacă, iubind, îmblânzesc ce-am pierdut,

Poate monstrul sub pat dispare, tăcut.

 

 

More ...

Ciclicitatea Dorului

Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare

Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul 

E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...

Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor

E ca și durerea noastră umană

 

Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume

Sau poate ca noi suntem soarta, iar  răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri

Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire 

Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor 

 

Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii

Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred

Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire

 

 

More ...

O iubire desăvârșită

Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne

Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet

 

Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele

Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării

 

Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie

Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare

 

Vorbe dulci, șoapte și promisiunii

pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire

Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima

 

Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om

Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire 

 

                         

 

 

More ...

Umbra Frumuseții

Mă uit în oglindă – dar ea nu mă știe.

Ce văd e o mască, o simplă hârtie,

O umbră ce-și poartă conturul străin,

Un trup desenat fără vreun destin.

 

Orice-aș purta, orice formă-aș sculpta,

Frumusețea rămâne un vis ce nu sta.

O iluzie prinsă în ochi de străini,

Dar în mine? Doar cioburi, doar spini.

 

Mă îmbrac cu zâmbete – armură ușoară,

Dar pe dinăuntru tot cresc o povară.

Frumusețea-i un cântec pe care-l aud,

Dar vocea-i mă taie, căci nu-mi aparțin nicicând.

 

Am sădit flori în părul meu,

Am pus soarele drept colier, mereu,

Dar nici lumina, nici floarea de gheață

Nu-mi pot face sufletul să se simtă în viață.

 

Sunt doar o schiță în mâna tăcerii,

Un portret șters pe coala durerii.

Mă pictez iar și iar, dar tot ce-mi rămâne

E-un chip ce nu știe să-nvețe-a se spune.

 

Spune-mi, oglindă, ce vezi în mine?

Un haos ascuns sub linii prea fine?

Sau poate un chip ce-i prea greu de văzut,

Frumos într-un mod ce nu s-a născut?

 

Dar poate frumusețea nu e de găsit,

Poate-i o fantomă ce-și râde grăbit.

Sau poate, chiar eu, ascunsă în piele,

Sunt doar umbra ce vrea să fie stele.

 

 

More ...

Filosofia

Am căutat răspunsuri în cuvinte ce se frâng,

în cărți prăfuite și în gânduri obosite.

Dar fiecare întrebare ducea la alta,

ca un cerc vicios ce se strânge mai tare

până când nu mai rămâne nimic de înțeles.

Căci cu cât cercetezi mai adânc,

cu atât găsești mai multe întrebări fără răspuns.

 

Am devenit străini în propriile noastre minți,

captivi într-un labirint de idei neînțelese.

Căutăm adevărul, dar el se ascunde

sub straturi de iluzii și prejudecăți,

într-o lume ce se vrea „corectă”,

dar e tot mai fragmentată și confuză.

 

Se spune că rațiunea ne eliberează,

dar rațiunea ne duce doar la noi și noi ziduri,

unde ne pierdem fiecare zi în cercul obsesiv

al logicii ce nu ne salvează.

Între rațiune și inimă, ne aflăm în abis,

fiecare încercând să supraviețuiască

într-o lume unde nici măcar întrebările nu mai sunt clare.

 

Ne facem iluzii, învățăm să trăim în contradicție

și totuși, sub toate acestea, tânjim după un sens.

Dar sensul... iese din colțurile minții,

scapă printre degete ca apa,

și rămânem cu fragmente de înțelesuri

care nu se potrivesc niciodată în întreg.

 

Și atunci, mă întreb,

nu cumva suntem cu toții doar niște căutători?

Căutăm răspunsuri, căutăm sensuri,

dar poate că, în final, tot ce avem este drumul.

Drumul, cu întrebările sale, cu ezitările și zbuciumul,

care ne face să fim vii,

chiar și atunci când simțim că totul este pierdut.

 

 

More ...

Nu măsori iubirea-n umbre

Am dat tot ce eram, până la os,

Frumusețe sculptată, suflet frumos,

Cuvinte dulci, picturi, cântece line,

M-am dat pe mine... și tot n-a fost bine.

 

Cu ochii tăi de copil rătăcit,

Căutai iubire, dar n-ai știut să fii iubit.

Pe câmpul durerii, alergai fără scop,

Oricât te țineam, tot simțeai un gol.

 

Eu știu, am răni, dar nu trădez,

Pe un singur drum merg, nu mă pierd în păduri de zăpez’.

Dar tu? Răspândeai iubirea în bucăți,

Nu din lipsă de drag, ci din frică de-a te arăta întreg, vreodată, în fața altei vieți.

 

Sunt mai mult decât forme, sunt mai mult decât artă,

Sunt o femeie ce-și dăruiește inima toată.

Dar tu? Nu ai oglindă, nu știi ce cauți,

Îți umpli golul cu iluzii... cu ochi căprui și pași falși.

 

Acum mă ridic, din cioburi ce dor,

Nu-s mai puțin valoroasă, doar pentru că tu nu vezi flori.

Tu rămâi cu umbra ce nu te va sătura,

Eu rămân cu mine – femeia ce știe să stea.

 

 

More ...
prev
next