Dorul de el
E noapte iar si lacrimile
Imi curg pe fata
Secati de durerea
Pierderii tale din viata
Ochii tai verzi
Nici azi nu-i pot uita
Cum ma priveau cu dor
Ziua si noaptea
Acei ochi care ma priveau
Cu raceala
O privire patrunzatoare
Ajungand sa ma doara
Iubirea mea a fost
Sincera si rara
Dar tu ai confundat-o
Cu un tren in gara
Caci de aceasta data
Speram sa fie altfel
Dar ca intotdeauna
Am fost respinsa de el
In acesta creatie
Te idealizez pe tine
Visul meu perfect
Sa ramai cu mine
Poems in the same category
Mirosul tău
Parfumul tău a rămas pe haina mea ,
Cu momente ce ne veselea .
Dar a rămas doar o amintire,
Și simțeam o împlinire.
Dar aceasta împlinire a dispărut ,
Și a rămas doar în trecut .
Îți miroseam mereu parfumul ,
Iar acum mă apucă plânsul.
Poate nam fost ce îți doreai,
Dar nici nu plecai .
Langa mine 3 luni ai stat ,
Și pe acestea le-ai lăsat .
Mirosul tau poarta amintiri ,
Și cu acele priviri .
Poate era mai bine daca nu ne cunoașteam,
Și așa poate nici nu te mai iubeam .
De ce nu mă iubești?
De ce nu mă iubești, când zorii se-nfioară,
Când cerul plin de stele te cheamă să tresară?
Când floarea din grădină, cu roua-n zori curată,
Îți șoptește blând dorința-mi ne-mpăcată?
De ce nu mă iubești, când vântul lin adie,
Și-n cântec de cocori se-ascunde-o armonie?
Când soarele răsare și-ți mângâie obrazul,
Eu tot te caut mut, pierdut sub al meu haznăl.
De ce nu mă iubești, când inima-mi te cheamă,
Când nopțile-s pustii și dorul meu te-ndeamnă?
Când fiecare pas pe drum mă poartă-ntruna,
Spre locul unde ești, să-ți sorb eu privirea una?
De ce nu mă iubești, când timpul parcă zace,
Și clipele, în taină, doar visul meu prefac?
Când glasul tău răsună, o șoaptă de cleștar,
Eu tremur ca un prunc, pierdut sub al tău har.
De ce nu mă iubești? N-am să-nțeleg vreodată,
Dar dorul va rămâne, povară neschimbată.
Iar dacă-ntr-un târziu, privirea ți-o întorci,
Voi fi aici, așteptând… de-atâta vreme-n porți.
Amarul amintirilor
De când nu ne-am mai scris mesaje
Nimic de-atunci nu a mai fost la fel,
De când tu ai plecat, se pare,
Că duc cu mine însămi un duel.
Mă lupt să-ţi uit parfumul ce mă doare,
Ce nu mă lasă să träiesc și să respir.
Și simt cum ceva in mine moare
Și-ncet mă descompune fir cu fir.
Eu ti-aş mai scrie o poezie,
Căci îmi lipsești... şi știi şi tu,
Că simt amarul vietii fără tine....
Tu simţi orice, numai pe mine nu.
Am încercat să nu te caut, n-am putut.
Am încercat să nu mă amăgesc,
Și jur că atât de mult am vrut,
Dar n-am putut de tine sa nu-mi amintesc....
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Înger-n flăcări de dor
Cânt ca un înger ce n-a cunoscut pământ,
Fără colțuri, fără vreme, fără vânt.
Sufletul meu plutește în cântul gol,
Sunt doar ecou, dar în mine se naște un rol.
Nu sunt glas, nu sunt sunet, nu sunt nimic,
Sunt doar o fărâmă de dor, un pic
De tăcere adunată în aripi de foc,
Un râu fără râu, un drum fără loc.
Când te chem, tu, ce ești altceva decât vis,
Te chem dincolo de timp, dincolo de ce ai zis.
Te chem în adâncuri, nu în sus, nu în jos,
Într-o lume unde cuvintele nu sunt, dar sunt rost.
Vino să-mi spui, nu când, dar unde,
Căci aici nu e acasă, dar toată casa este unde
Cântul meu se pierde, tu îl vei găsi,
Într-o poveste fără sfârșit, tu vei fi.
Te chem cu ochii închiși, cu pasul tăcut,
Unde nimic nu e ce pare, dar totul e ascuns în lut.
E o lume ce tremură, dar nu o vezi,
Căci ea se naște în sângele meu, în fiecare vrei.
Să vii, nu cu pași, ci cu o umbră tăcută,
Să mă auzi doar când taci, doar când ești mut.
Căci în liniștea ta voi cânta fără cuvinte,
Vino, doar tu știi ce-ți cer, în zeci de mii de simțuri ascunse, neștiute.
Eu, un înger, nu pot fi decât adânc în cântec,
Tu, un mister, doar auzi, nu simți nimic.
Aș vrea doar o poveste, doar o clipă,
Vino acasă, și să mă auzi... cum te chem, în fiecare simț pe care-l am și nu-l înțeleg
Eclipsa inversă
Am stins soarele cu palmele mele,
M-am săturat de lumină, de adevăr,
Am vrut întuneric, dar, în spatele pleoapelor,
Erai tu, ardent, ca o fantomă solară.
Tu ești tot ce nu se poate atinge.
Te plimbi prin marginile existenței mele,
Un zeu al absenței,
Un sculptor al golului din piept.
Cuvintele pe care nu ți le-am spus
S-au transformat în pietre,
Le car în stomac, grele și mute,
Un mormânt pe care-l port în mine.
Mă sufoc în fiecare răsărit,
Îngropată de promisiunea luminii.
Îmi e dor de tine ca de o eclipsă –
De întunericul perfect în mijlocul zilei.
Când respir, trag aer care a fost al tău,
Fiecare moleculă e un ecou
Al ființei tale,
Al plecării tale.
Și mă gândesc, într-un colț absurd al minții mele,
Că poate nici n-ai fost.
Poate te-am inventat din frica
De a nu avea pe cine să pierd.
Dar și dacă e așa, te iubesc și mai mult.
Pentru că doar un geniu poate să-și scrie
Propriul sfârșit,
Și să creadă că l-a trăit.
Mirosul tău
Parfumul tău a rămas pe haina mea ,
Cu momente ce ne veselea .
Dar a rămas doar o amintire,
Și simțeam o împlinire.
Dar aceasta împlinire a dispărut ,
Și a rămas doar în trecut .
Îți miroseam mereu parfumul ,
Iar acum mă apucă plânsul.
Poate nam fost ce îți doreai,
Dar nici nu plecai .
Langa mine 3 luni ai stat ,
Și pe acestea le-ai lăsat .
Mirosul tau poarta amintiri ,
Și cu acele priviri .
Poate era mai bine daca nu ne cunoașteam,
Și așa poate nici nu te mai iubeam .
De ce nu mă iubești?
De ce nu mă iubești, când zorii se-nfioară,
Când cerul plin de stele te cheamă să tresară?
Când floarea din grădină, cu roua-n zori curată,
Îți șoptește blând dorința-mi ne-mpăcată?
De ce nu mă iubești, când vântul lin adie,
Și-n cântec de cocori se-ascunde-o armonie?
Când soarele răsare și-ți mângâie obrazul,
Eu tot te caut mut, pierdut sub al meu haznăl.
De ce nu mă iubești, când inima-mi te cheamă,
Când nopțile-s pustii și dorul meu te-ndeamnă?
Când fiecare pas pe drum mă poartă-ntruna,
Spre locul unde ești, să-ți sorb eu privirea una?
De ce nu mă iubești, când timpul parcă zace,
Și clipele, în taină, doar visul meu prefac?
Când glasul tău răsună, o șoaptă de cleștar,
Eu tremur ca un prunc, pierdut sub al tău har.
De ce nu mă iubești? N-am să-nțeleg vreodată,
Dar dorul va rămâne, povară neschimbată.
Iar dacă-ntr-un târziu, privirea ți-o întorci,
Voi fi aici, așteptând… de-atâta vreme-n porți.
Amarul amintirilor
De când nu ne-am mai scris mesaje
Nimic de-atunci nu a mai fost la fel,
De când tu ai plecat, se pare,
Că duc cu mine însămi un duel.
Mă lupt să-ţi uit parfumul ce mă doare,
Ce nu mă lasă să träiesc și să respir.
Și simt cum ceva in mine moare
Și-ncet mă descompune fir cu fir.
Eu ti-aş mai scrie o poezie,
Căci îmi lipsești... şi știi şi tu,
Că simt amarul vietii fără tine....
Tu simţi orice, numai pe mine nu.
Am încercat să nu te caut, n-am putut.
Am încercat să nu mă amăgesc,
Și jur că atât de mult am vrut,
Dar n-am putut de tine sa nu-mi amintesc....
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Înger-n flăcări de dor
Cânt ca un înger ce n-a cunoscut pământ,
Fără colțuri, fără vreme, fără vânt.
Sufletul meu plutește în cântul gol,
Sunt doar ecou, dar în mine se naște un rol.
Nu sunt glas, nu sunt sunet, nu sunt nimic,
Sunt doar o fărâmă de dor, un pic
De tăcere adunată în aripi de foc,
Un râu fără râu, un drum fără loc.
Când te chem, tu, ce ești altceva decât vis,
Te chem dincolo de timp, dincolo de ce ai zis.
Te chem în adâncuri, nu în sus, nu în jos,
Într-o lume unde cuvintele nu sunt, dar sunt rost.
Vino să-mi spui, nu când, dar unde,
Căci aici nu e acasă, dar toată casa este unde
Cântul meu se pierde, tu îl vei găsi,
Într-o poveste fără sfârșit, tu vei fi.
Te chem cu ochii închiși, cu pasul tăcut,
Unde nimic nu e ce pare, dar totul e ascuns în lut.
E o lume ce tremură, dar nu o vezi,
Căci ea se naște în sângele meu, în fiecare vrei.
Să vii, nu cu pași, ci cu o umbră tăcută,
Să mă auzi doar când taci, doar când ești mut.
Căci în liniștea ta voi cânta fără cuvinte,
Vino, doar tu știi ce-ți cer, în zeci de mii de simțuri ascunse, neștiute.
Eu, un înger, nu pot fi decât adânc în cântec,
Tu, un mister, doar auzi, nu simți nimic.
Aș vrea doar o poveste, doar o clipă,
Vino acasă, și să mă auzi... cum te chem, în fiecare simț pe care-l am și nu-l înțeleg
Eclipsa inversă
Am stins soarele cu palmele mele,
M-am săturat de lumină, de adevăr,
Am vrut întuneric, dar, în spatele pleoapelor,
Erai tu, ardent, ca o fantomă solară.
Tu ești tot ce nu se poate atinge.
Te plimbi prin marginile existenței mele,
Un zeu al absenței,
Un sculptor al golului din piept.
Cuvintele pe care nu ți le-am spus
S-au transformat în pietre,
Le car în stomac, grele și mute,
Un mormânt pe care-l port în mine.
Mă sufoc în fiecare răsărit,
Îngropată de promisiunea luminii.
Îmi e dor de tine ca de o eclipsă –
De întunericul perfect în mijlocul zilei.
Când respir, trag aer care a fost al tău,
Fiecare moleculă e un ecou
Al ființei tale,
Al plecării tale.
Și mă gândesc, într-un colț absurd al minții mele,
Că poate nici n-ai fost.
Poate te-am inventat din frica
De a nu avea pe cine să pierd.
Dar și dacă e așa, te iubesc și mai mult.
Pentru că doar un geniu poate să-și scrie
Propriul sfârșit,
Și să creadă că l-a trăit.