Am nevoie de tine.

Am nevoie de tine

Și de lumea din privirea ta

Am nevoie de liniștea pe care 

Doar tu poti să mi-o oferi.

Am nevoie de ceva ce nu-i al meu

Și se simte atat de bine

Dar totodată atat de greșit,

Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.

Vreau să te gândești și tu

La ce m-am tot gandit eu

Și sa-mi spui cum te simti

Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.

Inima mi-o poți strapunge

Iar eu nu mă voi opune

Căci îți aparțin doar ție

Și nu mai știu ce pot face fără tine.

Fără tine mă simt a nimămnui

Și zilele parcă

Devin tot mai monotone

Și ma doare atat de tare 

Sa te vad cu ea de mana

Dar macar esti fericit,

Însa în sufletul meu au ramas doar ruine

Care te așteaptă pe tine

Să vi înapoi

Măcar sa-mi spui în față 

Că nu ai simțit nimic.

Am nevoie să-ți simt atingerea

Am nevoie să-ți văd iar privirea

Am nevoie să am iar atenția ta

Și îmi e dor de respirația ta caldă

Și glumele pe care le făceai mereu

Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.

Am nevoie doar de încă un minut cu tine

Să te pot simți cu mine

Și să pot să te întreb:

"Ce are ea și nu am eu?"


Category: Parting poems

All author's poems: lexi salvatore poezii.online Am nevoie de tine.

Date of posting: 27 января 2025

Timp de citire: ~3 min.

Views: 792

Log in and comment!

Other poems by the author

Iubirea amestecată

Îl aud în orice bătaie în vânt

Și adorm cu el în gând.

Sufletul mi l-a cucerit

Chiar dacă am adormit nopți plângând.

 

Sufletul mi-a sângerat

Chiar dacă nu a fost nimic adevărat,

A fost greu, însă nu am renunțat

Și l-am iubit, chiar dacă m-a uitat.

 

Iubirea...a fost un joc mortal

Fără reguli, limite sau milă

 

Dar nu era un simplu joc

La mijloc era inima mea

Care avea reguli în timp ce

Sufletul avea alte legi

Și mintea urla alt adevăr.

 

Le-am amestecat,

Le-am încălcat,

Și le-am încurcat

Până am căzut

Într-o prăpastie adâncă, fără fund.

 

El nu a căzut cu mine,

Sunt doar eu, durerea

Și tăcerea

Care nu mai întreabă nici în șoapte.

More ...

Nopțile de vară

Copacii sunt verzi

Și am terminat școala,

Tu ești departe ca de obicei

Atunci când vine vara.

 

Acum doi ani eram la tine-n brațe 

Și admiram tăcut luna cu ale ei speranțe,

Ne uitam la stele și cream povești,

Nu mă gândeam că nu o să mă mai iubesti.

 

Nopțile de vară adoram natura

De la tine-n brațe 

Puteam vedea toată lumea

Iar în privirea ta îmi găseam liniștea.

 

Ești departe de mine

Iar eu îngheț la 30 de grade.

Cerul e senin, dar nu mai văd stelele,

Ci doar umbrele tale rătăcind printre ele.

 

Acesta totuși...cred că ne este finalul,

Doi adolescenți care nu știu ce-i iubirea,

Doua suflete pierdute

Care nu vor simți decât rănirea.

More ...

My dad's princess

I always was my dad's princess,

My dad's girl,

But now something is diffrent

And we always fight.

 

I used to be my dad's girl,

A model in every photo,

A perfect princess from every movie i was watching,

And a singer every time i hearded a song.

 

I was always my dad's princess,

Everyone said out loud

And i laughted in his arms

Until now, we always fight.

 

I always was my dad's princess,

Like a queen who waits the crown,

But in my path its a hole

and I'm still falling down.

 

I always was my dad's princess,

He always used to read me stories

About castells, kings and princess,

But in one day, he randomly stopped.

 

I always was my dad's princess,

But now, the person i know is gone 

And I'm fighting with a stranger

Who still thinks he is my dad.

More ...

Cu tine-n sânge

M-a durut.

M-a durut atât de tare

încât nimeni nu mă mai recunoaște,

Nici la înfățișare, 

Nici la mentalitate.

 

M-a durut atât de tare,

Încât acum nu mai simt nimic.

Nici emoție,

Nici vise,

Nici trăiri fără sfârșit.

 

Ne-am întâlnit

Ne-am conectat,

Cu iubirea-n suflet am rămas.

Te-am căutat, căci te-am pierdut

Într-o seară la apus.

 

M-a durut 

Și n-am să uit.

Cu tine-n sânge, fiecare clipă tăcută

Se face strigăt în gând

Fără ecou, fără ieșire, doar un strigăt blând...

 

Cu tine-n sânge dorm puțin,

Trăiesc pe jumătate și totuși,

În fiecare vis te mai aleg încă o dată,

Sfârșind singură, în povestea noastră întunecată.

More ...

Scrum

În loc de inimă am scrum

Și am realizat asta

Când mi-ai spus 

Că trebuie să mă îndepărtez.

Scrumul a început să ardă

Iar eu mă tot apropiam

Până o cascadă de lacrimi

A ajuns în locul inimi

Și a rămas doar scrum din nou.

Ai fost ceva fantastic,

Ceva de necrezut

Așa că mă apropii iarăși 

Să simt foc, nu doar scrum,

Însă pe zi ce trece scrumul dispare,

Focul nu se mai aprinde,

Inima nu mai este

Și cascada a secat.

Tu ai plecat și nu te mai întorci

Deci..ce fac eu fără focul tău?

Ce fac eu aici defapt

Când tu esti departe iar?

În loc de inima am un gol.

Unde ești când am nevoie de brațul tău?

Vino înapoi și nu mai îmi da drumul

Am nevoie de tine și de focul tău.

Îmi e frig,

Vino și încălzește-mă 

Cu focul ce arde în inima ta.

 

More ...

Am auzit...

Mi s-a prăbușit lumea când am auzit

Mi s-au înmuiat picioarele

Și am simtit un gol amar

Un gol infinit

Iar tu..nu mai erai printre noi.

Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe

Să-ți fi spus măcar că te iubesc

Și că țin la tine.

Însă acum e prea târziucăci..

Nu mă mai poți auzi.

ERam pe strada goală

Cu 2-3 oameni pe ea

Când am auzit vestea că 

Tu nu mai erai deja.

Nu m-am așteptat

Și chiar a fost greu

Să primesc vestea grea

Precum un cer

CAre-mi atacă inima și din ușoară

Tot mai grea o făcea.

Mergeam tot mai departe

Cu telefonul la ureche

Crezand ca e un vis

Sau un coșmar fara pereche.

Îmi venea să mă las jos

Să țip atat de tare

Din cauza durerii care zăcea înauntru

Și încerca să mă omoare

Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.

Mă tot gândeam atunci 

La ce mi-ai zis ultima oarăî

Însa nu mai îmi aduceam aminte,

Dar acum știu 

Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.

Uită-te acum la mine 

Și șterge-mi lacrimile

Care-mi curg pe obraji

Implorând să te trezești.

Dorul mă tot mă apasă 

Și tot nu îmi vine a crede

Această oribilă întâmplare.

Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie

Căci v-ați dus amandoi

Și m-ați lăsat

Dar sper din tot sufletul

Că într-o zi ne vom revedea

În lumea fără de sfarșit și grea.

More ...

Poems in the same category

Rodii

Aș face-o.

Aș face-o de o mie si una de ori.

Te-as invata… Daca-ş putea, sa zbori.

Ti-as pucta si lumea in culori.

 

Pe maini m-as murdari,

Rodiile le-as decoji.

As urmari iarba crescand

Si as da ocolul lumii ani la rand.

 

Nu ma voi opri,

Viata ti-o vei indeplini.

Cu mine…sau nu, alaturi,

Caci rodiile au ele invataturi.

 

Aripile mele ti le voi da,

Chiar daca nu se potrivesc.

Inima mi-o voi trada,

Ca sa iti fie tie dar dumnezeiesc.

 

Aș face-o.

Aș face-o din nou.

As lupta cu demoni.

As opri si electroni.

 

Pe maini m-am murdărit,

Dar degeaba,

Caci mușamaua de satin alba

S-a patat cu rosu aprins.

 

S-a patat.

Am incercat.

Nu am ce sa mai fac.

Pe maini m-am patat.

 

Se intinde sucul,

Pe toată suprafața,

Iar eu stau pe langa

Si-mi acopar fața.

 

Am eșuat.

Mușamaua s-a patat.

More ...

Când pleacă lumina

Eram un câmp sub cerul de amurg,
Cu spicele plecate spre lumină,
Iar tu, o stea ce cobora prea scurt
Să creadă-n mine, dar nu să rămână.

 

Te-am așteptat ca pomul primăvara,
Cu seva-nchisă-n trunchi, tremurător,
Și te-am visat venind pe sub ninsoarea
Unui destin prea rece, prea ușor.

 

Dar stelele nu știu de rădăcini,
Ele doar ard și cad, fără păcat,
Iar eu, legat de lut și de suspini,
Am ars tăcut, dar n-am plecat.

 

În urma ta s-a stins o apă vie,
Un izvor vechi, ce nu mai știe drum,
Și dorul meu, ca o pustie târzie,
A învățat să fie fără nume-acum.

 

Nu te mai chem, căci vântul nu se-ntoarce,
Nici luna nu coboară la pământ,
Dar port în mine urma unei toamne
Ce m-a iubit o clipă… și m-a frânt.

 

Și dacă-ntr-o tăcere viitoare
Vei simți un frig, o umbră, un fior,
Să știi: e dragostea ce n-are soare
Și încă arde-n mine, muritor.

More ...

Atlasul unui suflet în cădere

Cine sunt eu, dacă nu un atlas al greșelilor,

un munte de umbre care se scurg în jos,

căutând oceanul care nu există?

În piept, port o busolă stricată,

ce arată mereu spre nordul unde te-am pierdut.

Dar poate că nu te-am avut niciodată.

 

Inima mea este un mecanism vechi,

o oră spartă care ticăie în gol,

ca și cum timpul ar fi un secret

pe care trupul meu refuză să-l înțeleagă.

Și totuși, te caut.

În fiecare respirație, în fiecare absență,

în fiecare pas greșit care devine cărare.

 

Mâinile mele sunt continente sfărâmate,

insule care se scufundă sub greutatea dorului.

Ce este pielea mea, dacă nu hârtie veche

pe care universul a scris o poezie,

dar a uitat s-o termine?

 

Am fost cândva lumină, o stea care a uitat

că trebuie să ardă pentru a străluci.

Acum, sunt doar cenușă,

plutind într-un vânt care nu duce nicăieri.

Și tu, tu ești aerul care mă împinge înainte,

dar niciodată destul de aproape.

 

Oare câți pași îmi mai rămân

până la marginea hărții?

Acolo unde toate cuvintele dispar,

iar liniștea devine singurul adevăr?

 

Poate că într-o altă viață

voi fi o planetă fără oameni,

doar valuri și vânt,

doar ecoul unui cântec

pe care nimeni nu-l va cânta vreodată.

 

Dar până atunci, te port cu mine,

o rană ascunsă în geografia ființei.

Un punct mic, un detaliu pe marginea universului,

care mă definește mai mult decât vreau să recunosc.

 

 

More ...

Te vom iubi

Încă un an a trecut 

I-ar sufletul meu este mut 

Simt cum parcă stau in loc 

Dar..tot la tine mă întorc 

 

In orele târzii ale dimineții 

Stau și-mi ascult sufletul 

Este mut 

S-au poate nu pot să-l ascult...?

 

Dar cred ca este trist 

Suferă în tăcere 

Si vrea a ta mângâiere 

Câtă durere...

 

Sa te întorci înapoi ar vrea 

Dar asta nu se va întâmpla 

Căci ai plecat departe 

Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte 

 

Însă...inima mea 

Gălăgie mare face 

Parcă este pusă pe ace 

 

Căci durerea și-o manifestă așa 

Prin urlete de suferință 

Și strigate fară voință 

 

Rănită la infinit 

Săraca..a răgușit 

Căci atât de tare striga 

 

Însă glasul tu nu-l vei auzi 

Dar poate cândva îți voi vorbi 

Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...

More ...

Parfumul unei străine

Și mă-n întrebă pentru a mia oară, cu tot același proaste ironii ale lui, unde mi s-a pierdut parfumul

Întrebarea răsună din nou și se năpustește asupra inimii mele prăfuite și a vechilor ei meleaguri 

 

Poate pentrucă eu nu-i sunt aleasa și cea cu care dansează e doar umbra străinei ce și-a pierdut parfumul nemaifiindu-i permis în meleagul în care obișnuia să cutreere, în cămara sufletului a prea iubitului său 

 

Când a realizat și a lui suflet plin de culori răspunsul la întrebările lui, a început a amuțit în tăcere, nevrând să renunțe la egoul său pentru că știa și el ca ea a fost singura care i-a inundat sufletul cu miresmele verii 

 

A făcut sacrificiul cel mai nobil, s-a stins și acum e cu sufletul vejtejit doar ca să-i aprindă-n abis nopții scânteie cu prețul de a rămâne nefericită pentru tot restul vieții, iar el să lumineze în splendoare culorii ce i-a stors-o din sufletul ei plin de viață fără nicio remușcare

 

Căci pentru el ea e doar o străină, iar pentru ea el este totul: visul ei, speranța ei, durerea și iubirea ei neîmplinită, lumina ce nu se va stinge niciodată în inima ei, chiar dacă pentru el, ea va rămâne veșnic un chip uitat în negura timpului

 

 

More ...

Frumusețea visată

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Cu chipul lumii îmbrățișat,

Dar nu sunt decât o umbră josă,

Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.

 

Mă privesc în oglindă și tremur,

Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,

Doar ochii goi, plini de umbră,

Și-n inimă doar doruri, un eșec.

 

Aș vrea să fiu ca ele, râzând,

Cu pielea strălucind ca un cristal,

Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,

O umbră pierdută, un simplu fatal.

 

Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,

În realitate sunt doar un chip fără culoare,

Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,

Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.

 

Căci frumusețea nu va veni,

Chiar dacă aș plânge un veac întreg,

Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,

Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.

 

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,

Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,

Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.

 

Și în final, când nimic nu mai contează,

Căci am pierdut și ultima speranță,

Mă las purtată de vântul ce mă vrea,

O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍