*Zile de Mai în August

Timpul, pe uscat,

se scurge-ncet, nesimțit,

prin lacrimi risipite-n vânt.

Câte zile de Mai, în August strânse,

șoptesc să le gustăm separat?

Te uiți în oglindă, uneori,

sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,

obosită? 

Câte priviri întorci, un deochi rece?

Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii? 

Frigiderul plin, dar sufletul gol,

Cât poți simți? 

Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură, 

Zahăr pudră sau lămâie? 

Sticlele de vin privesc invidioase,

pe care o deschizi, în final,

început sau sfârșit? 

Rujul șters, urme pe șervețel,

Durere astupată cu vată, 

ai uitat apusul, oare?

Îți privești chipul în oglindă,

ce s-a schimbat din nou?

Părul după ureche, ochi de sticlă,

Descântec pe guler,

minte lucidă, în perdele-ascunsă.

Pe suspine numeri bătăile inimii,

cine le-a sărutat,

pe marginea prăpastiei?

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Elena poezii.online *Zile de Mai în August

Date of posting: 25 марта 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 665

Log in and comment!

Other poems by the author

Diagnostic.

azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.

și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”

Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?

More ...

Ornament

poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.

More ...

Iris Căprui

mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.

nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?

dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.

și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său

iris căprui.
m-am îndrăgostit.

More ...

Vineri

încă port în mine ecoul expirat,
un semn de înviere,
ca un ton rece, pe fundal,
ca un abur rămas pe cana mea fără tartă,
ca un nume pe care nu-l mai rostesc,
dar care mă apasă pe tâmple
și-mi activează durerea de cap.

astăzi, cafeaua nici n-o mai încălzesc după suflet,
o beau în amărăciunea crudă,
fără zahăr, fără tine,
fără mine, pe linia de plutire,
fără întrebări.

poate că nu era despre „Noi” nici azi, Vineri.
poate că nici „Eu”
n-am fost pe deplin pentru tine,
într-o zi de Joi
care a uitat să devină Vineri
în zâmbetul nostru șters.

și totuși, încă mă trezesc
că-ți păstrez locul la masă.
mă poți judeca?

More ...

N-am chef să fiu muzeul nimănui.

nu te mint, crede-mă când îți spun

că n-am chef să fiu visul tău frumos

împachetat ca un cadou de aniversare 

pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea 

să mă întrebi ce vreau.

 

n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal

din ce-ai crezut tu că sunt, 

din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus, 

iar tu doar să pleci când încep

să respir real în preajma ta.

 

ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,

nu te-am scris pe tine, 

n-am scris-o nici pe ea, 

nu m-am scris nici pe mine, 

dar eu nu recitesc nimic. 

 

nu-s nici citat pentru bio,

rana ta de exprimat artistic,

din care să experimentezi cat

de mult pot duce 

pentru tine. 

 

sunt întreagă și uneori, da,

îmi dau permisiunea să

o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.

dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,

undeva pe la sfârșitul listei noastre. 

și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,

îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu. 

trăiește-mă sau pleacă pe ușă. 

 

 

More ...

Poems in the same category

Ancăi Maria

Lungă-i viaţa şi frumoasă

Rătăcind prin norii iernii

Să ai grijă de a ta mireasă

În vacarmul gol al lumii

 

De va fi să+ţi fie frig vreodată

Nu uita să ai cu tine

Haina de la mama ta brodată

Fiinţe-i dragi să-i fie bine

 

Omului năpăstuit de trecutul dureros

Timpul tău să-i fie hrană

Iar credinţa în Hristos

În cuvânt să-ţi fie caldă

 

Iar ând viforul ispitelor

Va veni împotriva sorţii

Să priveşti asupra treptelor

Bucurându-ţi iar părinţii.

More ...

Vara

 

Să fie vara astăzi, distinsa doamnă,

Cu verde mult și cânt de cuc?

Plecată-i iar prea înflorita primăvară,

Copila sau domnișoara de odinioară,

Ce-i astăzi doar vesel vis...

Dar trimițându-și în schimb surata,vara,

Ce arde cu-al său soare totul

Știind s-aducă doar speranța,

Să lase viața să cuvânte,

Natura să se veselească

Pe noi să ne încânte ca la bâlci,

Privirile să ni le prindă gingaș

În vii culori ce glăsuiesc melodios,

Cântând o simfonie ce-mi pare cunoscută,

Adusă din depărtări celeste ce veșnicia prevestesc...

Ei bine prea frumoasă vară,

De data asta îți promit,

Că te voi prinde de-o aripă,

Să stai pe loc etern la mine-n gând!

(23 mai 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

 

 

More ...

V-oi avea?

O zi frumoasă v-oi avea 

Când soarele și luna

Calea îmi v-or lumina 

De parcă țin cununa 

 

O zi frumoasă v-a pleca 

Și v-a veni una tristă 

V-or plânge norii după dor

Și luna după mine 

 

Când soarele se v-a țicni 

V-a lumina în față 

Îmi v-oi topi inima mea 

Și dorul după viață 

 

Când luna se v-a sătura 

Îmi v-a lua cununa 

Inima se v-a strica 

Ca sticla de oglindă

More ...

Alegeri 2024

Despre alegerile de acum

mulți vor scrie oarecum.

Eu am să scriu imediat,

să nu regret că am uitat.

Da, ele ne sunt necesare

pentru România Mare,

unde sunt mulți democrați,

liberali și tehnocrați.

Între ei  sunt auriști,

unii sunt chiar useriști,

udemeriști, peuneriști

și mulți alții cam la fel....

Toți se socotesc model

de cinste și de dreptate.

Au uitat de demnitate.

Dar așa cum sunt votanții,

așa sunt și candidații;

unii se cred mai frumoși,

alții se cred viguroși.

Se prind în horă, tresaltă,

alții pe arcuri se saltă,

s-arate la fiecare

că sunt zdraveni pe picioare.

În țară e harababură,

parc-am merge pe-arătură.

România se divide

în zeci de grupuri și partide,

ba și-n grupulețe și clanuri.

Cine-or fi cei ce fac planuri

de dezbinare și ură

și în viață, și-n cultură?

Ieri votam pe-ai noștri Ion și Ioana,

Acum votăm ”străinii” Piedon și Piedoana!

Mulți candidați ajung la limită

unii renunță, alții ezită.

Pe toți  îi privesc cu drag...

mai ales atunci când se retrag.

Se zice că cei mai buni

ar fi candidații comuni.

Vom trăi și vom vedea

de-o fi sau n-o fi așa.

Pentru toți domnii primari

și stimați parlamentari,

și pentru cei ce votează:

Hora Unirii nu se minează!

Alegători, aveți răbdare,

nu votați la întâmplare!

Vă îndemn  să citiți tot

din buletinul de vot!

Zic pentru cei ce-au mai votat

și apoi au regretat.

More ...

Bolovanul

~ Din Viaţă ~

 

Bolovanul de carierã

E şi greu şi colţuros.

Şi e tare la cerbice,

Chit cã n-are niciun os!

 

Bolovanul de carierã,

N-are fraţi, n-are surori;

Şi-ntr-o parte, niciodatã,

Nu se dã, nici sã-l omori!

 

Bolovanul de carierã,

N-are bai dacã-l loveşti.

Nu îl doare. Da-ţi rãspunde

Cu expresii româneşti.

 

Bolovanul de carierã,

Are multe de-nvãţat;

Dar, mai sec îi este miezul,

Cu cât e mai mult udat.

 

Bolovanul de carierã,

Cã-i român, cã-i italian,

E trântit de toatã lumea:

El rãmâne bolovan!

 

- Satiră - 

More ...

Povești de iarnă

Se-așează brumă peste frunza arămie

Copacii freamătă privind creanga pustie

Florile-și lasă pe pământ sămânța vie

Distinsa toamnă încheind a sa domnie

 

Haiducul vânt pornește-n goană vijelie

Cireada  norilor mânând-o spre câmpie

Acoperind cerul cu haină plumburie

Domnița iarnă conducând ceremonie

 

Pârâu-ngheță acceptând criogenie

Se furișează pe sub sticla sidefie

Macină piatra dovedind supremație

Susură lin interpretând o melodie

 

Din cer pornește alb spectacol de magie

Fulgii de nea dansând balet cu fantezie

Plutind incert coboară pături să devie

Se-așează glugă pe pământuri argintie

 

Prin văi și dealuri se adună colonie

Sosesc copii alergănd cu veselie

Bulgării zboră anunțând o bătălie

Coboară săniile gonind cu vitejie

 

Culoarea tace ascultând monotonie

Dar se întoarce fluturând la geam zglobie

Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie

Preface visele în mare bucurie

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍