Țărm și nisip
Mă simt ca un țărm de valuri lovit,
Ca peștele orb după râmă lihnit,
Ca razele lunii ce-n crepusculi se scurg,
Eu, roșul nisip vânturat în amurg.
Stavilopozii m-apasă întruna pe ploape,
Ochii-i deschid jumătate sub ape,
Acostează corăbii pe brațul meu stâng,
Uitate de vreme ancore plâng.
Noaptea se lasă lunecând prin ravene,
Marea îmi curge sfioasă prin vene,
Ochii-mi sclipesc ca un far rătăcit,
Căutând spre corăbii dacă tu ai sosit.
Nisipul mi-l cern sub priviri de stihii,
Numele-n zori să vii să ți-l scrii,
Dig să mă fac peste apa întreagă,
Niciodată valul, lovind să îl șteargă.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 7 ноября 2024
Added in favorites: 1
Views: 275
Poems in the same category
Iarăși...
Iarăși ți-e ochiul în lacrimi,
Și iarăși mă minți că ai râs,
Și iarăși ascunzi niște patimi,
Sub tristul și blândul surâs.
Și iar înflorește uscata grădină,
Și iar mi te pierd printre flori,
Și sufletu-ți plânge-n surdină,
Și iarăși privești înspre nori.
Și iarăși vântul începe s-adie,
Și păsări se-ntorc grăbite înapoi,
Și toamna din tine iarăși învie,
Și plângem nefiresc amândoi.
Și iarăși prin întuneric ți-i pasul,
Și iarăși mă minți că-i lumină,
Și-ți plânge și ochii, și glasul,
Și cauți întruna la toate o vină.
Și iar va veni într-adins o durere,
Și iar va pleca negreșit înapoi,
Și iarăși mintea și nervii v-or cere,
Și iarăși va plânge sufletu-n noi.
Ce să-ţi dau române
Ce să-ţi dau române,
Pentru al tău chin,
Pentru veşnica durere,
Şi amar destin.
Ce să-ţi dau creştine,
Spune-mi ce doreşti?
Viaţa ta e tristă,
Dar tu, Mă iubeşti.
Doamne pentru a mea durere,
Nu vreau vindecare,
Şi din marea Ta putere,
Dă-mi doar alinare.
Dă-mi un fluier să doinesc,
Când durerea mă frământă,
Şi când traiul mi-e greoi,
Şi duşmanii mă-nspăimântă.
Dă-mi poetul să îmi cânte,
Cerul, neamul şi natura,
Toate cele câte sunte,
Să îmi potolească ura.
Dă-mi pământul cu verdeaţă,
Codrul să mă răcorească,
Să nu-mi pese de-a mea viaţă
Doar copilul să-mi trăiască.
Dă-mi putere să mă rog,
Să nu cad în nepăsare,
Şi cu Tine fac zălog,
Că nu-mi trebuie vindecare.
Doina, codrul şi poetul,
Rugăciunea către Tine,
Mulţumescu Ţie Doamne,
Toate astea îmi fac bine.
Să dărui…
La orice ușă închisă,
Fereastră să zidești,
Și-n orice mână întinsă,
Un ban să dăruiești.
Să-ți fie pasul rază,
Să calci pe drum curat,
Iar inima-ți să vază,
Ce-i sfânt și-adevărat.
Din vis să-ți faci aripă,
Să zbori spre cei căzuți,
Să nu lași vreo risipă,
Nedăruită celor mulți.
Cuvântul tău să mângâie,
Acel suflet rănit,
Ca lacrima să-i suie,
Spre cerul liniștit.
Căci darul nu e aur,
Nici milă ori păcat,
Ci e cununi de laur,
În cer când ai plecat.
Am început să mă topesc
Am început să mă topesc,
Deși atât de multă ceară am,
Şi curg torent, și absent privesc,
Cum lacrimile vieții bat în geam.
Am început să mă topesc,
Deși fitilul mi-i deja cenușă,
Şi ard intens, și absent privesc,
Cum flăcările îmi bat la ușă.
Am început să mă topesc,
Și curg în picuri pe-al tău trup,
Căci aș dori să te trezesc,
Să ne iubim neîntrerupt.
Am început să mă topesc,
Iar ceară nu mai este în stup,
Deși aș vrea să mai trăiesc,
Topindu-mă, încet, încet mă duc.
Am început să mă topesc,
Şi mă adun din candelabru,
O altă lumânare să clădesc,
Să-mi pâlpâie la cap macabru.
Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
Iarăși...
Iarăși ți-e ochiul în lacrimi,
Și iarăși mă minți că ai râs,
Și iarăși ascunzi niște patimi,
Sub tristul și blândul surâs.
Și iar înflorește uscata grădină,
Și iar mi te pierd printre flori,
Și sufletu-ți plânge-n surdină,
Și iarăși privești înspre nori.
Și iarăși vântul începe s-adie,
Și păsări se-ntorc grăbite înapoi,
Și toamna din tine iarăși învie,
Și plângem nefiresc amândoi.
Și iarăși prin întuneric ți-i pasul,
Și iarăși mă minți că-i lumină,
Și-ți plânge și ochii, și glasul,
Și cauți întruna la toate o vină.
Și iar va veni într-adins o durere,
Și iar va pleca negreșit înapoi,
Și iarăși mintea și nervii v-or cere,
Și iarăși va plânge sufletu-n noi.
Ce să-ţi dau române
Ce să-ţi dau române,
Pentru al tău chin,
Pentru veşnica durere,
Şi amar destin.
Ce să-ţi dau creştine,
Spune-mi ce doreşti?
Viaţa ta e tristă,
Dar tu, Mă iubeşti.
Doamne pentru a mea durere,
Nu vreau vindecare,
Şi din marea Ta putere,
Dă-mi doar alinare.
Dă-mi un fluier să doinesc,
Când durerea mă frământă,
Şi când traiul mi-e greoi,
Şi duşmanii mă-nspăimântă.
Dă-mi poetul să îmi cânte,
Cerul, neamul şi natura,
Toate cele câte sunte,
Să îmi potolească ura.
Dă-mi pământul cu verdeaţă,
Codrul să mă răcorească,
Să nu-mi pese de-a mea viaţă
Doar copilul să-mi trăiască.
Dă-mi putere să mă rog,
Să nu cad în nepăsare,
Şi cu Tine fac zălog,
Că nu-mi trebuie vindecare.
Doina, codrul şi poetul,
Rugăciunea către Tine,
Mulţumescu Ţie Doamne,
Toate astea îmi fac bine.
Să dărui…
La orice ușă închisă,
Fereastră să zidești,
Și-n orice mână întinsă,
Un ban să dăruiești.
Să-ți fie pasul rază,
Să calci pe drum curat,
Iar inima-ți să vază,
Ce-i sfânt și-adevărat.
Din vis să-ți faci aripă,
Să zbori spre cei căzuți,
Să nu lași vreo risipă,
Nedăruită celor mulți.
Cuvântul tău să mângâie,
Acel suflet rănit,
Ca lacrima să-i suie,
Spre cerul liniștit.
Căci darul nu e aur,
Nici milă ori păcat,
Ci e cununi de laur,
În cer când ai plecat.
Am început să mă topesc
Am început să mă topesc,
Deși atât de multă ceară am,
Şi curg torent, și absent privesc,
Cum lacrimile vieții bat în geam.
Am început să mă topesc,
Deși fitilul mi-i deja cenușă,
Şi ard intens, și absent privesc,
Cum flăcările îmi bat la ușă.
Am început să mă topesc,
Și curg în picuri pe-al tău trup,
Căci aș dori să te trezesc,
Să ne iubim neîntrerupt.
Am început să mă topesc,
Iar ceară nu mai este în stup,
Deși aș vrea să mai trăiesc,
Topindu-mă, încet, încet mă duc.
Am început să mă topesc,
Şi mă adun din candelabru,
O altă lumânare să clădesc,
Să-mi pâlpâie la cap macabru.
Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
Other poems by the author
Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.
Strabism
Un ochi a plecat singur, deodată,
Prin cameră încet răscolea,
Îi plăcea cel mai mult ca să vadă,
Ce se întâmplă sub canapea.
Stingher se uita pe fereastră,
Celălalt ochi nici o treabă n-avea,
Erau ca o floare din glastră,
Când cade petale din ea.
Un ochi cu pupila într-o parte,
Voia să alerge mai mult,
Te privea cu nesaț de departe,
Și părea că cerșește-un consult.
Un ochi a plecat din privire,
Într-un colț liniștit se uita,
Celălalt ochi îl privea cu iubire,
Și stingher după el lăcrima.
...rutină
Cuprins de tăcere,
Am învățat a urla,
Pe buze, cu miere,
Am deprins a tăcea.
Trăind în lumină,
Treptat mă întunec,
Grâu din neghină,
Spre ceruri alunec.
Cuprins de iubire,
Accept orișice,
Orbit în privire,
Nu contează de ce...
Strivit de cuvinte,
Învăț să ascult,
Ce va fi înainte,
Îmi pare demult.
Cuprins de plăceri,
Să sufăr mi-e lesne,
Sleit de puteri,
Murmur pricesne.
Trăind pe pământ,
Învăț ca să zbor,
Privind un mormânt,
Nu uit c-am să mor...
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Orbul din Ierihon
De ce m-ai vindecat Iisuse?
Căci mi-ai dat patimă şi chin,
Când văd acum că cele spuse,
Sunt pline de urât şi de venin.
De ce m-ai vindecat Lumină?
Să văd în jur că fratele e trist,
Că omul şi oculta sa creştină,
S-a înfrăţit cu antihrist.
De ce m-ai vindecat Hristoase?
Să văd războaie în tot locul,
Şi-n oameni suflete răutăcioase,
Ce nu le curăţă nici chiar potopul.
De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?
Şi-mi laşi puterea de-a vedea,
Cum omului îi cresc demonic coarne,
Şi-ncepe apoi cu Tine a se lupta.
Adună Doamne urâtul de prin lume,
Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,
Iar jertfa mea apoi să se rezume,
În faptul de-a rămâne veşnic orb.
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.
Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.
Strabism
Un ochi a plecat singur, deodată,
Prin cameră încet răscolea,
Îi plăcea cel mai mult ca să vadă,
Ce se întâmplă sub canapea.
Stingher se uita pe fereastră,
Celălalt ochi nici o treabă n-avea,
Erau ca o floare din glastră,
Când cade petale din ea.
Un ochi cu pupila într-o parte,
Voia să alerge mai mult,
Te privea cu nesaț de departe,
Și părea că cerșește-un consult.
Un ochi a plecat din privire,
Într-un colț liniștit se uita,
Celălalt ochi îl privea cu iubire,
Și stingher după el lăcrima.
...rutină
Cuprins de tăcere,
Am învățat a urla,
Pe buze, cu miere,
Am deprins a tăcea.
Trăind în lumină,
Treptat mă întunec,
Grâu din neghină,
Spre ceruri alunec.
Cuprins de iubire,
Accept orișice,
Orbit în privire,
Nu contează de ce...
Strivit de cuvinte,
Învăț să ascult,
Ce va fi înainte,
Îmi pare demult.
Cuprins de plăceri,
Să sufăr mi-e lesne,
Sleit de puteri,
Murmur pricesne.
Trăind pe pământ,
Învăț ca să zbor,
Privind un mormânt,
Nu uit c-am să mor...
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Orbul din Ierihon
De ce m-ai vindecat Iisuse?
Căci mi-ai dat patimă şi chin,
Când văd acum că cele spuse,
Sunt pline de urât şi de venin.
De ce m-ai vindecat Lumină?
Să văd în jur că fratele e trist,
Că omul şi oculta sa creştină,
S-a înfrăţit cu antihrist.
De ce m-ai vindecat Hristoase?
Să văd războaie în tot locul,
Şi-n oameni suflete răutăcioase,
Ce nu le curăţă nici chiar potopul.
De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?
Şi-mi laşi puterea de-a vedea,
Cum omului îi cresc demonic coarne,
Şi-ncepe apoi cu Tine a se lupta.
Adună Doamne urâtul de prin lume,
Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,
Iar jertfa mea apoi să se rezume,
În faptul de-a rămâne veşnic orb.
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.