Strigăte

Strigăte

 

Afară-i iarnă, frig

În casă-i cald și bine

Se-adună toți la masă

Nu uită să se-nchine

 

Copiii merg la joacă

Au zâmbete senine

Se umple casa toată

De glasuri cristaline

 

Nimic nu îi apasă

Toți râd cu voioșie

Nu știu că a lor casă

E-o coală de hârtie

 

Se-aude-ntâi un muget

Urlând fuge pământul

Se scutură icnind

Strigăte cară vântul

 

Se năruie trosnind cutiile fragile

Căzând au pustiit familii și cămine

Hoția le-a zidit din furturi inutile

Le pasă de nimic, le pasă doar de sine

 

Le-a luat mintea și sufletul arginții

Îi strigă din țărână și părinții

Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții

Îi strigă din ruine urma vieții

 

De strigătul pământului nu-i doare

De strigătul copilului ce moare

De strigătul părintelui cu jale

Doar setea de putere nu mai moare

 

Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară! Poezie dedicata victimelor cutremurului din Turcia produs in 6/Feb/2023 


Category: Diverse poems

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Strigăte

Date of posting: 14 февраля 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1357

Log in and comment!

Other poems by the author

Salvează-mă

Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer

Salvându-mă cu-o rază de speranță

Strângându-mă de mână să nu pier

Adună-mă-napoi fără distanță

 

Ajută-mă să aflu cine sunt

Salvându-mă cu-o dragoste avară 

Atinge-mă cu sufletul adânc

Ferindu-mă de-o lacrimă amară

 

Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung

Plimbându-mă în vise pe-o vioară

Trezindu-mă cu tine norii fug

Salvându-mă prezența ta vitală

 

Descurcă-mă cu tine să mă leg

Salvându-mă de iarnă cu o vară

Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd

Aprinde-mă în fiecare seară

 

Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern

Cu frunze răsărindu-mi primăvară

Umbrindu-mă de dorul cel etern

Salvându-mă de mine să nu doară

 

Acuză-mă că te iubesc prea mult

Iertându-mă de fiecare dată

Primindu-mă să curgem spre amurg

Salvându-mă cu tine viața toată

More ...

Ebrietate

Mirosul colesterolului sfârâind pofticios

fumegă ruginit în fața bibliotecii bahice

plutind impertinent între hohote stupide

irită strălucirea ochilor amnezic rătăciți

 

Sticluțe triste se dezbracă secătuind

Lacrima-și varsă în pahare poposind vremelnic

uscându-se într-un vârtej lacom

Valul loveș maiestuos neuronii

 înecându-i descompletați etilic

 

Turmelentații se ridică descendent

Pornind târâș satisfăcuți în transhumanță

De mână-i ține gardul lung și groși pereți

La stână mare bucurie îi așteaptă

 

Dorul e ud și un copac ar lua în brațe

Iarba se mișcă , un covor amețitor

E drumul srâmb, plin de obstacole abstracte

Patul îi chiamă să se vindece cu somn

 

Se-nvârt imagini cu steluțe colorate

Gândul se plimbă-n altă lume visător

Idei se-ncurcă dovedind ebrietate

Biete ființe abuzate de alcool

More ...

Despre gură

O gură de vin aș mai bea

Să pot adormi între stele

Nici somnul să vină nu vrea

De când dorul caută semne

 

O piatră-i pe inima grea

Atârnă cernindu-se-n vene

Cioplită-i de clipa ce-a rea

Doar timpul nisipu-l va cerne

 

O gură ce-aș vrea săruta

O gură cernită cu miere

Pe-o gură de rai m-ar purta

Tristețea uscându-se-ar piere

 

Topindu-mă-ncet mâna ta

Se scutură praful din stele

O gură de apă să-mi dea

Crescându-mi pe ramură pere

 

Zidită în mine e Ea

O gură de suflet îmi cere

Găsesc fremătând urma grea

Pitită adânc pe sub piele

 

O gură amară mă bea

Otravă lipindu-mi pe buze

O gură de foc de-aș avea

În ea să arunc ce mă frânge

 

O gură de aer aș vrea

O gură șoptindu-mi speranță

O gură de roșu aprins

Obrazul să-mi umple de viață

More ...

Reprezentații de toamnă

Printre culorile de toamnă arde vânt

Copacii freamătă urlând în isterie

Atârnă galbenul de vară întrebând

Cenușa frunzelor zburând cărămizie

 

Se-adună norii scuturându-se plângând

Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie

Ne udă stropii aruncându-se râzând

Îmbrățișându-ne a toamnei astenie

 

Curge lumina înecându-se în crâng

Nopțile umblă petrecând cu veselie

Alungă zilele gonindu-le scăzând

Soarele cade micșorând călătorie

 

Dintre ciulinii decedați au dispărut

Ființe mute intuind o tragedie

S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ

Găsindu-și loc de hibernare-n galerie

 

Către văzduh o barză albă-și ia avânt

Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie

Lăsând în urmă vremea rece tremurând

Ne-așează frigul peste gânduri pălărie

 

Goniți în casă timpul fumegă mărunt

Orele trec privind afară vijelie

Danseză toamna printre dealuri alergând

Pictând culorile să-i cânte melodie

More ...

Emoții digitale

Un :) mi-ai trimis

Probabil la-ntâmplare

Te-am întrebat ce e

Mi-ai spus că-i ghicitoare

 

Sperând am încercat

Să te întreb cu-o floare

Răspusul m-a-ntristat

Cealaltă  :(  doare

 

În cloud se-ascund memorii

Stau biți-n izolare

Fierbinte-i procesorul

Dau  iute  hibernare

 

Random mă poartă gandul

Se-oprește-n  ghicitoare

Tastează-mi o poveste

S-adorm la întamplare

 

Trimit în cloud speranță

Prin fibră-n net dispare

Se plimbă fără urmă

Răspunde o eroare

 

Mă virusează dorul

Restart programul n-are

Primesc un diagnostic

Lipsesc coduri binare

More ...

Când vei pleca

Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă

S-aud cum umblă pasul tău cometa mea

Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă

Pierdut în vise regăsind prezența ta

 

Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine

Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea

Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline

Acolo tu ești lângă mine draga mea

 

Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine

Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca

Umblă cărarea vieții oarbă fără tine

De nu mai știu unde sunt eu și urma ta

 

Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă

Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa

Ascultă florile și valurile-n seară

Poate cândva o să auzi inima mea

More ...

Poems in the same category

Nepăsarea

Pentru cei care spun că nepăsarea altora doare,

Copilărește este aceasta!

Amintirile toate au ceva efemer,

Demult nu mai există!

Regretele sunt asemenea,

Clipe moarte care dor,

Și vor să ne muște acum

Venite din trecutul ireversibil,

Precum lupii intrați într-o stână!

Alungă ciobanul adormit din tine,

Care-și uită înalta menire,paza...

Gândurile noastre toate se vor născute,

Eu spun că trebuie închise,

Precum fiarele salbatice în cuști ferecate,

Izolate de noi înșine!

Gândurile toate au colți ascuțiți ce sfâșie

Fie de ură sau iubire egoistă,

Ce-i doar soră tristă cu nepăsarea!

(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Steaua

Sus, pe albia norilor,

Sus, în regatul stelelor,

Mult înaintea zorilor

Și cântul cucuvelelor, 

 

O stea veni cu pas ușor, 

Ieșind din țara umbrelor, 

Și se-așeză încet pe-un nor

Purtat de vântul zburător. 

 

Mergea cu pași mărunți, mărunți,

Ca nu cumva să tulbure 

Odihna munților cărunți, 

Să nu trezească vulturii. 

 

Lucind și aruncând scântei 

Se așeză la locul ei 

Privind de sus peste pământ.

Văzut și apele curgând, 

 

Și fiare-n codru mișunând,

Copii cuminți în pat dormind, 

Pe mine, poezii scriind 

Și luna albă răsărind.

 

De-asemenea văzu povești 

Cu oameni, zâne și cu flori,

Regate mari, împărătești, 

Domnițe, zmei și crăișori.

 

Apoi, când zorii s-au ivit 

Iar soarele a răsărit, 

Steaua, în rochia ei măiastră, 

Se strecurase pe fereastră,

 

Și-mi povesti tot, fir-a-păr,

Ce noaptea ea văzu din cer.

Eu vă poftesc să nu mai stați, 

Să fiți cuminți, și s-ascultați 

 

Înc-o poveste-mpărtășită

De către marii împărați 

A noastrei stele. Iar prin stea 

Ajunsă la urechea mea. 

 

P.S. Acesta este intro-ul pentru poemul la care lucrez acum. Dacă credeți că ar trebui să încep să îl public, vă rog, scrieți-vă părerea în comentarii. Chiar am nevoie de sprijin pentru asta. Mulțumesc pentru atenție!

 

More ...

O societate bolnavă

Noi nu avem nevoie de psihologi,

dar trăim într-o lume bolnavă.

Nu vorbim despre inimi rupte,

despre traume ascunse,

despre copii crescuți în umbra unui zâmbet fals.

Nu ne trebuie analize,

ci doar o adevărată privire în suflet.

Dar suntem prea orbi pentru asta.

 

Noi spunem că femeile ușoare sunt doar rezultatul alegerilor lor de a se indentifica în societate,

dar ce știm despre mamele lor?

Cum ajung să fie doar umbra unui dor adânc,

cautând o validare pierdută?

Le condamnăm, fără ca mai întâi să analizam, dar le vedem ca un simptom al unei boli mai mari.

O rană ce nu s-a închis niciodată.

 

Nu vorbim despre violatori,

dar acei bărbați nu sunt doar monștri,

sunt copii crescuți în haos,

unde iubirea era doar o iluzie,

un joc de cuvinte aruncate în vânt.

Ei sunt rezultatul unei lumi care i-a învățat

să iubească doar prin violență,

să consume, să distrugă pentru a simți ceva.

 

Noi nu ne gândim că, poate,

copiii noștri vor deveni cei care ne vor răni,

vor ajunge să vândă dragostea pentru un strop de drog,

să vândă corpul pentru o validare falsă.

Și nu putem da vina pe nimeni

decât pe noi, cei care nu am învățat să iubim

fără să așteptăm ceva în schimb.

 

Noi nu avem nevoie de psihologi,

dar trăim într-o lume bolnavă.

O lume în care am uitat ce înseamnă să vindeci,

ce înseamnă să spui „te iubesc” fără să aștepți nimic.

Și poate că fiecare dintre noi

poartă o rană nevăzută,

un gol emoțional pe care îl umplem

cu lucruri care nu ne fac decât să murim puțin câte puțin.

 

Nu susținem comportamentele acestea,

dar în fiecare dintre noi

există o fărâmă de aceleași răni,

de aceleași greșeli,

pentru că nu știm să vindecăm,

nu știm cum să trăim într-o lume care ne învață să uităm.

 

Vrem să condamnăm,

vrem să adâncim ura în aceste răni,

dar trebuie să înțelegem:

suntem toți rezultatul unui sistem

care nu știe cum să vindece,

cum să iubim fără frică, fără egoism.

Poate că, într-o lume mai bună,

copiii noștri nu ar vrea să-și vândă corpul,

nu ar căuta droguri pentru a simți că trăiesc,

pentru că nu am mai lăsa durerea să le definească viața.

 

 

More ...

Urătură/ Poezie!

Primiți cu...urătura?

Mamă, tată și cumnați
Și-ai soției bravii frați
Azi suntem liberi la gură
Și vă spunem urătură
Făcută în Piatra Neamț
Poate căpătăm un șfanț
Iar de nu găsiți vreun ban
Ne mulțumim cu-n cârlan
Sau tăieți câțiva cucoși
Din aceia... pintenoși
Că aveți în curtea voastră
Și pentru burtica noastră
Iar privind... de la cerdac
Se arată...și-un godac
Tocmai bun de o friptură
Cu puțină...murătură
Și-apoi și o...udătură
Făcută din strugurași
Copți-n soare pe araci.

Așa c-aveți ce ne da
Hai, să-ncepem a ura.

Dragii noștri părinți!

Intrăm și-n noaptea asta-n casă
Acum când anul vechi a dispărut,
Să vă aducem... vorbă frumoasă
Și să uitați de tot... ce v-a  durut.

Venim cu drag spre voi părinți
Că știm ce mult ne așteptați,
Să descrețim a voastre frunți
Și de-am greșit... să ne iertați.

Vouă v-aducem urarea noastră
Prin care vă trimitem sănătate,
Și de aici din prag de la fereastră
Mâna o sărutăm, cu multă pietate.

Intrăm în casa veche părintească
Ce ne îmbie cu miros de cozonaci,
Iar mama dornică să ne primească
Cu mere, nuci și... rumeniți colaci.

Nu ne oprim să zicem plugușorul
Și le urăm să fie sănătoși cu bani,
Iar tata bucuros umple... ulciorul
În timp ce ne urăm ,,La mulți ani".

Întindem masă și ne-așezăm cu toții
Bucate bune să servim că-i anul nou,
Suntem părinți, copii, bunicii și nepoții
Golim cu bucurie... platou după platou.

Întru-un târziu ne ducem la culcare
Cu fericire-n suflet, că ne-am văzut,
Iar mâine când va fi, pe întâi ianuare
Planuri vom face, că "26-i, la-nceput!



More ...

Lupii timpurilor noastre

Peisagistică și terminologie specifice locurilor natale. 

 

Urlã lupii-n Cioaca Morii,

Urlã la Releu!

Se-nspãimântã trecãtorii,

Mã-nspãimânt şi eu!

 

Urlã lupii în Fundata,

Şi, urlând aşa,

Sar deodatã, gata-gata

De-a mã sfâşia!

 

Urlã lupii-n Câmpul-Babii

Urlã satu-ntreg;

Şi de ce se mirã şvabii,

Chiar cã nu-nţeleg!

 

Urlã lupii, urlã-ntruna

În Vârf la Grãdini;

Urlã cãtre cei de-ai casei

Şi-apoi la strãini!

 

Urlã lupii! Sigur, urle,

Cât mai pot urla!

Cã n-au cum, o veşnicie

Sã tot urle-aşa!... 

More ...

O pâine

De-ai dat cândva o pâine

Celui înfometat,

N-ai dat-o la oricine,

Ci lui Hristos I-ai dat!

 

Şi dacă în picioare

Pe altu' ai încălţat,

N-ai dat la un oarecare,

Ci lui Hristos I-ai dat!

 

Şi haina-ţi de-ai lăsat-o

Pe cel înfrigurat,

Nu orişicui ai dat-o,

Ci lui Hristos I-ai dat!

 

Lui Dumnezeu, creştine

I-ai dat ce-ai dăruit...

Şi uite aşa cu o pâine

Trăieşti la nesfârşit!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍