Psalmi - LXVII - Pierderea drumului
Am rătăcit, Doamne,
nu pe cărări străine, ci pe cele ale inimii mele.
Știam adevărul, dar l-am lăsat deoparte,
căutând glasuri care mângâie fără să mustre.
Am coborât în tăceri grele,
unde nu mai știam ce-i lumina,
și ce-i doar o umbră travestită în bine.
Și acolo, mi-am pierdut chipul dinaintea Ta.
Mi-am clădit drumuri din visele mele,
dar toate duceau spre pustiu.
În zadar mi-am ridicat semne -
niciunul nu purta Numele Tău,
dar Tu, nu m-ai șters din inima Ta.
Și, când m-am rușinat de faptele mele,
Tu, nu Te-ai rușinat de mine,
ci m-ai lăsat să mă apropii,
chiar și atunci când mă îndoiam de cărarea mea.
Doamne,
nu-mi lua crucea până ce nu-Ți las toată inima sub ea,
și fă din suferința mea o jertfă curată,
și o răbdare care Te așteaptă
până la capăt.
Category: Diverse poems
All author's poems: Ștefan Hristian Trofin
Date of posting: 24 мая
Views: 55
Poems in the same category
Cartea din copilărie
Te-am lăsat cândva, demult,
Într-un colţ de casă.
Te-am lăsat într-o lume
Sfântă şi frumoasă.
Te-am învelit în hârtie albă,
Te-am învelit cu dor,
Mă întorceam iarăşi la tine
De mii şi mii de ori.
Mi-ai dăruit cei dragi
Cărţi de care-am vrut -
Scumpe, colorate, ilustrate,
Dar pe tine să te uit n-am putut.
Am plecat departe
Şi tare îmi lipseai,
Îmi era dor de ale tale poveşti
Dar prea departe erai.
N-am vrut să te iau cu mine,
Te-am lăsat ACASĂ,
În lumea-n care am crescut -
Cea sfântă şi frumoasă.
De câte ori mă-ntorc,
Întâi la tine vin,
Te şterg de praf, de timp
Şi lângă piept te ţin...
Îmi eşti comoara fără preţ
Amintirea cea mai vie,
Ce repede mai zboară anii!
Carte din copilărie.
În zadar în suedeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Förgäves
På våren, med själen vibrerande,
Vi väntar på lycka genom att drömma,
Och på hösten, när förhoppningarna dör,
Vi har ett moln kvar,
Vi väntar alla förgäves
Lycka som aldrig kommer igen,
Vagga bara en flyktig dröm
På natten är himlen alltid klar,
Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,
Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi alltid vill ha,
Jag kommer inte längre!
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi vill ha så mycket
Jag kommer inte längre!
Uscată mi-e peniţa
Uscată e peniţa-n toc,
Iar muză nu mai am deloc,
Urlă cuvântul aşternut pe foaie,
Iar mâna mi-e tot mai greoaie.
În bucăţi rima se sfarmă,
În cap ideea se răstoarnă,
Nimic nu mă mai încântă,
Şi-a mea liră nu mai cântă.
Deşertu-n faţă mi se-ntinde,
Tristeţea jalnic mă cuprinde,
Mi-e dor de izul de cerneală,
De buchea scrisă cu migală,
Mi-e dor de mine şi de muză,
De toţi acei ce mă acuză,
De cartea de la căpătâi,
Şi de iubirea mea dintâi.
Îndrăgostit
•Sunt un mic copil,
•Îndrăgostit de cineva cu stil
•Cu ochii căprui,
•Poate fura inima oricui ,
•Când mă gândesc la el
•Parcă sunt într-un univers paralel
•Doar pe el îi iau drept model.
Lorena
,,Nu te enerva" în norvegiană
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bare ett ord
Sagt tilfeldig
Utilgivende
Det slår meg ned.
hjertet tror
Tanken måler det,
Stillheten er borte
For alltid.
Dessverre er det min natur,
Men alltid i tankene mine sier jeg dette:
"Ikke bli sint!"
ikke bli sint ikke bli sint
Ord kan lure.
ikke bli sint ikke bli sint
At ingen sinne er bra.
Kanskje utilsiktet noen ganger blir du truffet
Med et ord, det er ikke passende.
ikke bli sint ikke bli sint
Kom igjen smil og hør på rådene mine.
Bare ett ord
Det gir meg tunge tanker
Og bare med dem
Det omgir meg.
Det er sjalusi
Det kommer som en byrde
Og et ubeskrivelig mareritt
Natten i drømmen senker seg.
Dessverre er det min natur,
Men alltid i tankene mine sier jeg dette:
"Ikke bli sint!"
ikke bli sint ikke bli sint
Ord kan lure.
ikke bli sint ikke bli sint
At ingen sinne er bra.
Kanskje utilsiktet noen ganger blir du truffet
Med et ord, det er ikke passende.
ikke bli sint ikke bli sint
Kom igjen smil og lytt til rådene.
Og du vil vite
Å fortelle deg
uansett,
alle som
Ikke bli sint!
ikke bli sint ikke bli sint
Ord kan lure.
ikke bli sint ikke bli sint
At ingen sinne er bra.
Ikke bli sint!
Nu-i rugăciune...
Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi,
Plecat smerit peste podea,
Cum nu-i nici creangă fără trunchi,
Și frunză fără creanga sa.
Nu-i rugăciune fără gând curat,
Plecat din inimă spre rai,
Cum nu-i nici lan nesecerat,
Şi bob lipsit de pai.
Nu-i rugăciune fără dor aprins,
Cu taină mare la mijloc,
Cum nu-s nici focuri de nestins,
Și fum fără de foc.
Nu-i rugăciune fără-un strop de har,
Ce-aduce inimii alean,
Cum nu-i nici țărm fără hotar,
Și valuri fără de ocean.
Nu-i lacrimă să fie o risipă,
Când ne rugăm stăruitor,
Cum nu-i nici zbor fără aripă,
Și aripi fără zbor...
Cartea din copilărie
Te-am lăsat cândva, demult,
Într-un colţ de casă.
Te-am lăsat într-o lume
Sfântă şi frumoasă.
Te-am învelit în hârtie albă,
Te-am învelit cu dor,
Mă întorceam iarăşi la tine
De mii şi mii de ori.
Mi-ai dăruit cei dragi
Cărţi de care-am vrut -
Scumpe, colorate, ilustrate,
Dar pe tine să te uit n-am putut.
Am plecat departe
Şi tare îmi lipseai,
Îmi era dor de ale tale poveşti
Dar prea departe erai.
N-am vrut să te iau cu mine,
Te-am lăsat ACASĂ,
În lumea-n care am crescut -
Cea sfântă şi frumoasă.
De câte ori mă-ntorc,
Întâi la tine vin,
Te şterg de praf, de timp
Şi lângă piept te ţin...
Îmi eşti comoara fără preţ
Amintirea cea mai vie,
Ce repede mai zboară anii!
Carte din copilărie.
În zadar în suedeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Förgäves
På våren, med själen vibrerande,
Vi väntar på lycka genom att drömma,
Och på hösten, när förhoppningarna dör,
Vi har ett moln kvar,
Vi väntar alla förgäves
Lycka som aldrig kommer igen,
Vagga bara en flyktig dröm
På natten är himlen alltid klar,
Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,
Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi alltid vill ha,
Jag kommer inte längre!
Vi väntar alla förgäves
Lycka som undviker oss
Och i själen sållar de bittert
Tankar som lurar oss,
Förgäves kommer vi att tigga,
Vi kommer att vänta förgäves
Lycka vi vill ha så mycket
Jag kommer inte längre!
Uscată mi-e peniţa
Uscată e peniţa-n toc,
Iar muză nu mai am deloc,
Urlă cuvântul aşternut pe foaie,
Iar mâna mi-e tot mai greoaie.
În bucăţi rima se sfarmă,
În cap ideea se răstoarnă,
Nimic nu mă mai încântă,
Şi-a mea liră nu mai cântă.
Deşertu-n faţă mi se-ntinde,
Tristeţea jalnic mă cuprinde,
Mi-e dor de izul de cerneală,
De buchea scrisă cu migală,
Mi-e dor de mine şi de muză,
De toţi acei ce mă acuză,
De cartea de la căpătâi,
Şi de iubirea mea dintâi.
Îndrăgostit
•Sunt un mic copil,
•Îndrăgostit de cineva cu stil
•Cu ochii căprui,
•Poate fura inima oricui ,
•Când mă gândesc la el
•Parcă sunt într-un univers paralel
•Doar pe el îi iau drept model.
Lorena
,,Nu te enerva" în norvegiană
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bare ett ord
Sagt tilfeldig
Utilgivende
Det slår meg ned.
hjertet tror
Tanken måler det,
Stillheten er borte
For alltid.
Dessverre er det min natur,
Men alltid i tankene mine sier jeg dette:
"Ikke bli sint!"
ikke bli sint ikke bli sint
Ord kan lure.
ikke bli sint ikke bli sint
At ingen sinne er bra.
Kanskje utilsiktet noen ganger blir du truffet
Med et ord, det er ikke passende.
ikke bli sint ikke bli sint
Kom igjen smil og hør på rådene mine.
Bare ett ord
Det gir meg tunge tanker
Og bare med dem
Det omgir meg.
Det er sjalusi
Det kommer som en byrde
Og et ubeskrivelig mareritt
Natten i drømmen senker seg.
Dessverre er det min natur,
Men alltid i tankene mine sier jeg dette:
"Ikke bli sint!"
ikke bli sint ikke bli sint
Ord kan lure.
ikke bli sint ikke bli sint
At ingen sinne er bra.
Kanskje utilsiktet noen ganger blir du truffet
Med et ord, det er ikke passende.
ikke bli sint ikke bli sint
Kom igjen smil og lytt til rådene.
Og du vil vite
Å fortelle deg
uansett,
alle som
Ikke bli sint!
ikke bli sint ikke bli sint
Ord kan lure.
ikke bli sint ikke bli sint
At ingen sinne er bra.
Ikke bli sint!
Nu-i rugăciune...
Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi,
Plecat smerit peste podea,
Cum nu-i nici creangă fără trunchi,
Și frunză fără creanga sa.
Nu-i rugăciune fără gând curat,
Plecat din inimă spre rai,
Cum nu-i nici lan nesecerat,
Şi bob lipsit de pai.
Nu-i rugăciune fără dor aprins,
Cu taină mare la mijloc,
Cum nu-s nici focuri de nestins,
Și fum fără de foc.
Nu-i rugăciune fără-un strop de har,
Ce-aduce inimii alean,
Cum nu-i nici țărm fără hotar,
Și valuri fără de ocean.
Nu-i lacrimă să fie o risipă,
Când ne rugăm stăruitor,
Cum nu-i nici zbor fără aripă,
Și aripi fără zbor...
Other poems by the author
Psalmi - XVI - Nevrednicia
Doamne, cum să-Ți vorbesc,
Când limba mea e arsă de păcat,
Și rugăciunea se frânge în gâtul meu
Ca o pasăre rănită ce nu mai poate cânta?
Mă tem de rugă, cum se teme noroiul de cer,
Cum se teme umbra de zi.
Nevrednic sunt să stau înaintea Ta,
Căci gândul meu adesea Te-a uitat,
Și pașii mei s-au rătăcit în mândrie.
Dar unde să mă duc, Doamne,
Dacă nu spre Tine?
Cine să mă asculte în ruina inimii mele,
Dacă nu Tu, Cel ce cunoști lacrima dinainte s-o plâng?
Primește-mi teama ca pe o ofrandă,
Și nevrednicia mea ca pe o rugă în taină.
Nu am cununi, nu am jertfe curate,
Dar vin cu inima sfărâmată —
Și poate, în zdrobirea ei, vei vedea chipul Tău.
Dacă taci, mă învăț cu tăcerea.
Dacă mustri, primesc.
Dar dacă, Doamne, mă auzi,
Atunci iartă-mi îndrăzneala de a Te căuta.
Căci, chiar nevrednic,
Tot spre Tine suspin.
Psalmi - LXII - Coboară-n abisul din mine
Coboară, Doamne,
nu în templul zidit de mâini,
ci în prăpastia mea,
în adâncul unde nu mai ajung nici lacrimile.
Coboară-n abisul din mine, Doamne,
nu ca un oaspete,
ci ca un stăpân care vine să curățe casa.
Mustră întunericul care m-a învățat
să zâmbesc cu fața,
dar să mor cu sufletul.
Sunt o peșteră locuită de umbre,
o groapă în care adevărul a fost legat
și tăcerea a devenit domn.
Mi-am închis conștiința într-un beci,
și i-am pus lanțuri de logică și frică.
Doamne, nu bate — intră!
Intră ca Focul ce nu arde decât răul.
Intră cu toiagul Tău
și gonește fiarele care-mi mușcă gândurile.
Spune doar un cuvânt, și demonii vor fugi
din colțurile întunecate ale inimii mele.
Mustră-mi tăcerile care te-au trădat.
Mustră-mi oboseala care se preface în indiferență.
Fă lumină în temnițele unde mi-am ascuns rușinea!
Coboară, Doamne, ca în mormântul lui Lazăr,
și strigă-mi numele cu glas de înviere!
Chiar dacă duhnește păcatul în mine,
Tu poți să spui: „Ieși afară!”
Și sufletul meu va veni legat, dar viu.
Nu vreau o lumină de suprafață.
Vreau o invazie de har.
Să nu mai rămână nici o celulă
care nu Te știe,
care nu Te slăvește!
Psalmi - XXXIX - Jertfa inimii
Nu pâinea mea, Doamne,
ci inima mea ți-o dau.
Nu ca dar,
ci ca datorie a ființei
care a înțeles că iubirea
nu cere, ci arde.
Am ținut-o ascunsă mult,
împărțind-o între vise și frică,
între oameni și umbre,
până ce n-a mai rămas nimic
din chipul Tău în ea.
Atunci am înțeles:
că jertfa nu e moarte,
ci întoarcere.
Că inima nu se rupe pentru a fi pierdută,
ci pentru a deveni altar.
Iată-mă, Doamne —
fără cuvinte de laudă,
fără merite,
fără scuze.
Doar cu o inimă arsă de lume
și gata să ardă pentru Tine.
Primește-mi cenușa
ca început de tăcere sfântă
și fă din rana mea
o rugăciune care nu se mai stinge.
Psalmi - XXX - Lumină și Întuneric
Doamne,
Tu care ești începutul și sfârșitul,
când mă privesc la față,
văd cum Lumina și Întunericul dansează
în același cerc.
Lumina Ta mă cheamă din zori,
dar Întunericul mă atrage în adânc.
Am căutat să înțeleg
ce înseamnă să fiu întru Tine,
dar mă simt prins între cele două,
ca o flacără ce nu știe dacă se stinge
sau arde mai tare.
Lumina Ta nu e doar strălucire,
ci o claritate care taie în adânc.
Căci fiecare rază mă descoperă,
și îmi arată umbra mea ascunsă.
Este frică în această lumină
pentru că arată tot ce am ascuns,
toate golurile, toate rănile neînchise.
Întunericul, Doamne,
nu este doar întunecare,
ci adâncirea în care mă pierd
ca într-o noapte fără sfârșit.
Acolo unde nu sunt judecat,
dar nici mângâiat,
acolo unde caut și totuși nu găsesc
decât ecoul propriilor pași.
Dar dacă tu ești în lumină,
și în întuneric ești la fel,
atunci înseamnă că, poate,
lumina nu este fără umbra ei.
Poate că întunericul este doar o veșnică pregătire
pentru Lumina Ta ce vine în zorii neînțelegerii.
Doamne,
nu mă lăsa să aleg între una și alta,
căci ambele sunt parte din Tine.
Fă-mă să înțeleg că, în fiecare umbră,
e o fărâmă de lumină
și în fiecare rază,
o adâncire de întuneric.
Ori poate adevărata Lumină
nu este cea ce alungă umbra,
ci cea ce învăluie umbra,
ca o parte din tot ce suntem.
Și așa, în Tine,
mă învălui în Lumină,
chiar și atunci când mă simt pierdut în întuneric,
pentru că am încredere că ambele sunt un singur drum
spre Tine,
un drum unde nici lumina, nici întunericul
nu mă va părăsi.
Psalmi - XXXV - Te-am iubit, dar nu Te-am urmat
Doamne,
Te-am iubit din cuvinte,
cu ardoarea unui foc care n-a ajuns niciodată la mâini.
Te-am visat,
dar n-am pășit pe urmele Tale —
mi-au fost prea grele.
Mi-am făcut icoană din prezența Ta,
dar când m-ai chemat,
am ales liniștea fricii mele
în locul drumului Tău.
Am știut că Tu ești Adevărul,
dar am trăit în conveniența minciunii.
Am auzit glasul Tău în noapte
și m-am întors pe partea cealaltă,
să dorm.
Doamne, nu pot spune că nu Te-am iubit.
Dar am iubit mai mult siguranța mea,
ritualurile mele,
timpul meu,
păcatele mele.
Îți cer iertare, nu pentru că nu Te-am recunoscut,
ci pentru că Te-am cunoscut,
și totuși am ales alt drum.
Am rămas pe margine,
ca un spectator al propriei mântuiri ratate.
Întoarce-Ți privirea spre mine, Doamne,
nu ca judecător,
ci ca prietenul,
care nu se dezice,
chiar dacă a fost trădat.
Încă mai vreau să Te urmez.
Dar n-am învățat cum.
Fă Tu primul pas înapoi spre mine,
ca eu să-L pot face spre Tine.
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.
Psalmi - XVI - Nevrednicia
Doamne, cum să-Ți vorbesc,
Când limba mea e arsă de păcat,
Și rugăciunea se frânge în gâtul meu
Ca o pasăre rănită ce nu mai poate cânta?
Mă tem de rugă, cum se teme noroiul de cer,
Cum se teme umbra de zi.
Nevrednic sunt să stau înaintea Ta,
Căci gândul meu adesea Te-a uitat,
Și pașii mei s-au rătăcit în mândrie.
Dar unde să mă duc, Doamne,
Dacă nu spre Tine?
Cine să mă asculte în ruina inimii mele,
Dacă nu Tu, Cel ce cunoști lacrima dinainte s-o plâng?
Primește-mi teama ca pe o ofrandă,
Și nevrednicia mea ca pe o rugă în taină.
Nu am cununi, nu am jertfe curate,
Dar vin cu inima sfărâmată —
Și poate, în zdrobirea ei, vei vedea chipul Tău.
Dacă taci, mă învăț cu tăcerea.
Dacă mustri, primesc.
Dar dacă, Doamne, mă auzi,
Atunci iartă-mi îndrăzneala de a Te căuta.
Căci, chiar nevrednic,
Tot spre Tine suspin.
Psalmi - LXII - Coboară-n abisul din mine
Coboară, Doamne,
nu în templul zidit de mâini,
ci în prăpastia mea,
în adâncul unde nu mai ajung nici lacrimile.
Coboară-n abisul din mine, Doamne,
nu ca un oaspete,
ci ca un stăpân care vine să curățe casa.
Mustră întunericul care m-a învățat
să zâmbesc cu fața,
dar să mor cu sufletul.
Sunt o peșteră locuită de umbre,
o groapă în care adevărul a fost legat
și tăcerea a devenit domn.
Mi-am închis conștiința într-un beci,
și i-am pus lanțuri de logică și frică.
Doamne, nu bate — intră!
Intră ca Focul ce nu arde decât răul.
Intră cu toiagul Tău
și gonește fiarele care-mi mușcă gândurile.
Spune doar un cuvânt, și demonii vor fugi
din colțurile întunecate ale inimii mele.
Mustră-mi tăcerile care te-au trădat.
Mustră-mi oboseala care se preface în indiferență.
Fă lumină în temnițele unde mi-am ascuns rușinea!
Coboară, Doamne, ca în mormântul lui Lazăr,
și strigă-mi numele cu glas de înviere!
Chiar dacă duhnește păcatul în mine,
Tu poți să spui: „Ieși afară!”
Și sufletul meu va veni legat, dar viu.
Nu vreau o lumină de suprafață.
Vreau o invazie de har.
Să nu mai rămână nici o celulă
care nu Te știe,
care nu Te slăvește!
Psalmi - XXXIX - Jertfa inimii
Nu pâinea mea, Doamne,
ci inima mea ți-o dau.
Nu ca dar,
ci ca datorie a ființei
care a înțeles că iubirea
nu cere, ci arde.
Am ținut-o ascunsă mult,
împărțind-o între vise și frică,
între oameni și umbre,
până ce n-a mai rămas nimic
din chipul Tău în ea.
Atunci am înțeles:
că jertfa nu e moarte,
ci întoarcere.
Că inima nu se rupe pentru a fi pierdută,
ci pentru a deveni altar.
Iată-mă, Doamne —
fără cuvinte de laudă,
fără merite,
fără scuze.
Doar cu o inimă arsă de lume
și gata să ardă pentru Tine.
Primește-mi cenușa
ca început de tăcere sfântă
și fă din rana mea
o rugăciune care nu se mai stinge.
Psalmi - XXX - Lumină și Întuneric
Doamne,
Tu care ești începutul și sfârșitul,
când mă privesc la față,
văd cum Lumina și Întunericul dansează
în același cerc.
Lumina Ta mă cheamă din zori,
dar Întunericul mă atrage în adânc.
Am căutat să înțeleg
ce înseamnă să fiu întru Tine,
dar mă simt prins între cele două,
ca o flacără ce nu știe dacă se stinge
sau arde mai tare.
Lumina Ta nu e doar strălucire,
ci o claritate care taie în adânc.
Căci fiecare rază mă descoperă,
și îmi arată umbra mea ascunsă.
Este frică în această lumină
pentru că arată tot ce am ascuns,
toate golurile, toate rănile neînchise.
Întunericul, Doamne,
nu este doar întunecare,
ci adâncirea în care mă pierd
ca într-o noapte fără sfârșit.
Acolo unde nu sunt judecat,
dar nici mângâiat,
acolo unde caut și totuși nu găsesc
decât ecoul propriilor pași.
Dar dacă tu ești în lumină,
și în întuneric ești la fel,
atunci înseamnă că, poate,
lumina nu este fără umbra ei.
Poate că întunericul este doar o veșnică pregătire
pentru Lumina Ta ce vine în zorii neînțelegerii.
Doamne,
nu mă lăsa să aleg între una și alta,
căci ambele sunt parte din Tine.
Fă-mă să înțeleg că, în fiecare umbră,
e o fărâmă de lumină
și în fiecare rază,
o adâncire de întuneric.
Ori poate adevărata Lumină
nu este cea ce alungă umbra,
ci cea ce învăluie umbra,
ca o parte din tot ce suntem.
Și așa, în Tine,
mă învălui în Lumină,
chiar și atunci când mă simt pierdut în întuneric,
pentru că am încredere că ambele sunt un singur drum
spre Tine,
un drum unde nici lumina, nici întunericul
nu mă va părăsi.
Psalmi - XXXV - Te-am iubit, dar nu Te-am urmat
Doamne,
Te-am iubit din cuvinte,
cu ardoarea unui foc care n-a ajuns niciodată la mâini.
Te-am visat,
dar n-am pășit pe urmele Tale —
mi-au fost prea grele.
Mi-am făcut icoană din prezența Ta,
dar când m-ai chemat,
am ales liniștea fricii mele
în locul drumului Tău.
Am știut că Tu ești Adevărul,
dar am trăit în conveniența minciunii.
Am auzit glasul Tău în noapte
și m-am întors pe partea cealaltă,
să dorm.
Doamne, nu pot spune că nu Te-am iubit.
Dar am iubit mai mult siguranța mea,
ritualurile mele,
timpul meu,
păcatele mele.
Îți cer iertare, nu pentru că nu Te-am recunoscut,
ci pentru că Te-am cunoscut,
și totuși am ales alt drum.
Am rămas pe margine,
ca un spectator al propriei mântuiri ratate.
Întoarce-Ți privirea spre mine, Doamne,
nu ca judecător,
ci ca prietenul,
care nu se dezice,
chiar dacă a fost trădat.
Încă mai vreau să Te urmez.
Dar n-am învățat cum.
Fă Tu primul pas înapoi spre mine,
ca eu să-L pot face spre Tine.
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.