Category: Diverse poems
All author's poems: Vlad Babiciu
Date of posting: 28 мая 2022
Added in favorites: 1
Views: 880
Poems in the same category
Debutant
Sunt debutant poet în curtea bibliotecii,
În mână c-o peniță și-n minte mii de schițe,
Un amalgam ciudat de versuri pribegite
În mici volume scrise ce zac neprețuite.
Incendiat de soare și părăsit de om
Călătoresc în noapte cu ochi de visător,
Rostogolesc tăcerea unui poet minor
Spre universuri calde ce vor să mă omor.
Sunt prins în tăvălugul condeiului stelar,
Un scriitor pierdut pe-un drum imaginar,
Mi se arată coala pe care să semnez
Cerneală albă-i viața în negrul Univers.
Frica
Mi’e frica de moarte sau mi-e frica sa traiesc?
Obosesc cautand siguranță, e omenesc.
Calculez pas cu pas , cu toate astea esuez,
Fara control la ce se intampla, doar reactionez.
Reacția îmi e supusă, asta de cand am inteles
Ca fără filmul din cap nu exista nici un stres.
Ce mai ramane din frica fara o poveste?
Fara toate gandurile ce o fac sa manifeste
Dar inima bate tare, impinge sange’n vene
Si uite asa din nimic, deodata am probleme
Trag aer in piept, frica e doar o senzatie
Si realizez ca iar pun botul la imaginatie
Mie frica de moarte sau de necunoscut?
De murit mor odata, in viata multe de stiut
Credeam ca informatia e pentru frica inamic
Insa cu cat invat mai mult, aflu ca nu stiu nimic
Pierderea speranței
Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.
Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălța
dar nu se înalță, ci se scufundă.
Un țipăt poate însemna un coșmar
sau o frontieră pentru sfințenie
atunci când infinitul este în interior.
Viața este o iluzie sau o mască a unui ego
și poate că această disimulare are scopul
de a rostogoli acest ego într-un haos
mai mare decât Mare Imbrium
numită și Marea de Lacrimi.
Ea crede că atât cât are
este suficient pentru ea.
Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,
deși oarbecăiește și pare a fi un robot
care suflă în nisipul fierbinte
pentru a face obiecte de sticlă,
transparente, aproape invizibile.
Viața ei pare a fi un cristal de Murano
din care lipsește conținutul.
Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;
nicidecum să fie mântuită.
Poate că trebuie să mediteze
ca să înțeleagă lipsa de sens
a condiției sale umane.
Nu poate ține pasul cu nimic nou
în timp ce este blocată de acele obiecte
pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.
Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,
se transformă într-o frică care roade
și dă contur acelei tăceri stranii,
tăcere care este absorbită de pereți.
În timp ce își digeră visele cubice,
îi este frică că se va pierde în sine ;
îi este frică de propria ei metamorfoză.
Reîntoarcerea în propriul ei abis intern
este o târâire ciclică, inelară,
dar nu o resemnare
și poate un râs pietrificat, un rânjet.
Deasupra capului ei,
câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;
cer plin de fulgere.
Poate că are nevoie de Dumnezeu,
dar ea se gândește doar la acele întrebări
lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură
și cade într-un somn psihedelic,
unde nu se mai poate ruga.
Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.
Nu-și pierde speranța.
Poate că se va trezi în Rai.
Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.
Cuibul
Acum străin de corbi, ieri alăptat de cucă,
Am vrut s-aduc lumină-n cuib printre frunziș,
Cu toții m-au lovit cu ciocul crezând că-s o nălucă,
Ce vrea să fure cuibul, să-l ducă în vreun desiș.
Dând penele-ntr-o parte văzut-am ochi de vulturi,
Cum stau sub mama cucă, pe care o alintă,
Şi toţi cu gheare ascuțite, cu pinteni, și cu scuturi,
Văzând lumina adusă, săriră să mă-nghită.
Degeaba tot le-am spus că nu pot ciripi ca turturica,
Iar gheara s-o ascut pentru un loc pe veci în cuib,
Să lupt cu mama cucă, s-o mint, să-mi știe frica,
Pe ceilalți să-i alung ori cu otrăvuri dulci să îi îmbuib.
De sila ce mă prinse, de croncănit, de gheara lor,
Zburai în munți spre crestele albite și stinghere,
Iar nopțile plângeam, bolnav, în preajma stelelor,
Ca mielul pe altar, supus nevinovat spre-njunghiere.
Un vânt pribeag ce urcă tot mai des pe creste,
Un bun prieten ce-mi suflă-n aripi când mă-nalț,
Îmi șuieră grăbit de toamnă, în șoaptă, o veste,
Că-n vechiul cuib e întuneric iar corbii alungați.
Păcat nespovedit
Gândul îmi doarme sus pe lucarne,
Un ochi mi se zbate rănit și nervos,
Nordul și sudul îmi intră prin carne,
Iar estul și vestul îmi iese prin os,
Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,
Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,
Tu stai ca măicuță și citești acatiste,
Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.
Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,
Inima-ți bate în ritmuri de toacă,
Pogoară minuni în chilii, mănăstire,
Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.
Rămân împietrit ca o statuie uitată,
Iar rănile mele sunt acum cimitir,
Și frunza de toamnă se simte trădată,
Și cred c-am să mor ca un ultim martir.
Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,
Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…
Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,
Crucea cum geme și groapa urlând.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Other poems by the author
Frunze
Frunze adormite pe iarbă
Și pe ele calc cu mare prudență
Să nu le strivesc,să stred urmele toamnei
Și crunta iarnă ce va să vină
Să le strivească ea sub zăpada nemiloasă
Și din frunze ți-am împletit o coroană
Pentru tine,Regina Toamnei
Te-am încununat regina naturii.
Frunzele în tăcere iși plang lacrimile
Ascunse în formă de rouă
Iși duc dorul ascuns în seva lor.
Luna plină
Luna se preface într-o minge de foc
Cand luna se împacă cu încălzirea globală
Luna se preface într-o minge de gheață
Întreaga galaxie devine glaciară
Cand în galaxie începe să plouă
Sahara devine oază de verdeață.
Toamna
Luna recoltei
Bogată în dăruire
Toamna,culori pastelate pe frunze căzute
călcate de oameni grăbiți
cu timpul ce fuge
din calendar.
Toast rusesc
Noaptea e înconjurată
De lumina focoaselor nucleare
Bombe cad în zbor
Dar în miniatură
Bombe artizanale
Confecționate din deșeuri nereadioactive
Nu e amuzant că,
Putin vrea să ocupe
și Insula Marea Brăilei
să o transforme într-o enclavă pescărească.
Ar dori să ajungă pană la
porțile Bosforului și Dardanele,
cum a mai încercat Rusia cu secole în urmă,
să închine cu sultanul turc Erdogan un toast,
Fiecare ar face rapt din țara ucraineană.
Putin ar vrea cu șeicul Iranului să joace biliard
Să ii arunce un gram de otravă rusească
în ceaiul oriental,cu mirosuri persane și arome turcești.
De unde Putin ar dori să anexeze o microinsulă
Din golfurile Oman și Persan
Numite micromări arăbești.
Putin ar dori să controleze Marea Arabiei
Ca să importe chibrituri de la pakistanezi.
Toamna-anotimp al naturii
Anotimp al naturii
Ce mult te-am așteptat
Să vii toamnă,
Să mai temperezi,
din orgoliile verii.
Să ii dai naturii o nouă înfățișare,
chiar o nouă stare.
Să îmi aduci fructe calde de toamnă
Fructe scuturate de pe copacii semigoi
împreună și pe rand cu frunzele moi,
ude de roua înghețață a dimineții.
Aș dori să văd gutuile la fereastra mea,
să le simt,să le miros și să gust dulceața lor.
Aș dori să știu că toamna va ajunge la fereastra mea
Cand în grădina mea s-a așternut un covor de brumă.
Atunci cand toate viețuitoarele au dispărut,
și păsările nu mai zboară deasupra casei mele,
nici nu mai bat la fereastra mea,
să ceară apă și hrană.
La orizont se vede un strat dens și nesfarșit,
al ceții pană la marginile satului meu.
Doar o umbră de fum de pe acoperișul unei case,
văzut la îndepărtare cu orbeața ochilor mei.
Am cules struguri moi și gustoși ,
din grădina mea de vară.
Dar acum viile s-au scuturat de struguri,
mari și negri,
după o lovitură grea de vant puternic.
În final am cules un coș plin cu fructe de toamnă,
dintre cele mai alese,
atunci cand va veni iarna la poarta mea,
să o întampin și să îî daruiesc .
Albastre
Trupuri firave ce mor pe pămant
Se așterne o verdeață albăstrie
Viața e albăstrie cand,
eroi nu mai sunt eroi
si lumea e plină de pustiu
în cuvinte ce mor strivite
la presiunea unor minți confuze.
Luna e albăstrie,
cand lupii stau de veghe la capătul ei,
și iși strigă durerea.
Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.
Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,
într-o lume privată de plăcerea,
de a iubi.