O casă departe, departe...

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

De les over de kubus

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Pestriță e lumea întreagă!

Pe loc nu știe a sta...

De stă,vrea să se miște,

De mișcă,vrea să stea!

Iar omul nu știe ce vrea!

Când râde, când plânge!

Ori naște,ori moare!

Face,desface, țipă sau tace!

Direcție au toate

Chiar de n-ar vrea!

Lumea-i făcută de cineva

Sau ba!?

(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Højskole

Højskole, - kirkegård

af min ungdom -

Pedante lærere

Og svære eksamener...

Og i dag får du mig til at gyse

Højskole, - kirkegård

Af min ungdom! –

Højskole, - kirkegård

Med lange korridorer –

I dag er jeg ikke længere mig

Og mit sind gør ondt...

Jeg vil ikke have noget mere -

Højskole, - kirkegård

Med lange korridorer... –

Højskole, - kirkegård

af min ungdom -

Du gav mig til verden

I de tunge bølger,

Så blaseret...

Højskole, - kirkegård

Af min ungdom!

Îmi torn puțină noapte în cafea,

Și o răcesc c-un cub de lună,

Țin primăvara-n mâna mea,

Și înverzim pădurile împreună.

Mă spăl cu vara pe picioare,

Din sânul toamnei beau amurg,

Iar mintea-mi zboară migratoare,

Înspre locașul marelui Demiurg.

Pictez pe lacrimi milostenii,

Și altoiesc în scorburi trandafiri,

Fac stăvilare împotriva vremii,

Și-ofer comete pentru musafiri.

Vin îngerii la mine în fiecare seară,

Cu aripile să le curăț de păcate,

În mâna mea având pe primăvară,

I-am transformat în crini și în mușcate.

Îmi torn puțină ziuă-n ceai,

Și-l încălzesc c-un cub de soare,

Pe primăvară astăzi o chemai,

Dar vara o ascunse sub izvoare.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

High School

High school, a graveyard

Of my youth—a sham!

Pedantic teachers

And hardcore exams…

You still make shiver

High school, a graveyard

Of my youth, a sham!

High school, a graveyard

With endless aisles

I’m not me today,

And my brain cries—

Don’t care either way—

High school, a graveyard

With endless aisles

High school, a graveyard

Of my youth—a sham!

You spit me out

Not giving a damn,

Blasé and burnt-out.

High school, a graveyard

Of my youth—a sham!

Sufletu-mi șăgalnic vaită,

Ale inimii bătăi

La vederea doar odată,

Ale ochilor văpăi.

Vrerea mea e mulțumirea

De a-ți dezmierda obrajii

Cu ale zâmbetului grații,

Ce-mi cutremură simțirea.

Ființa-mi suferă-n pustie,

Gândul freamătă-n zadar.

Trupul tău ca un tezaur, 

Scânteie a minții frenezie.

În gândul ce noaptea frământă,

Nesomnul îmi mușcă din pleoape,

Tristețea beată apare și-mi cântă,

Balade născute demult în agape.

Prieteni și clipe de vis au murit,

Mă mângâie un înger cu alba aripă,

Și zilnic de moarte mă simt urmărit,

Iar viața sub carne aleargă și țipă.

Și singur bocesc cu fruntea pe lună,

Săpând amintiri de uitări îngropate,

Și sap, și e greu, căci a piatră răsună,

Iar oasele-mi sunt aproape uscate.

Departe sunt ele, nescrise și-uitate,

Frumuseți și amor, sărmanele clipe,

Și-aș fi vrut să le car pe toate în spate,

Să le port curajos în priviri, pe aripe,

Să zburăm peste boli, peste moarte,

Și apoi să le picur cu o ploaie cuminte,

În cuvinte timide ce vor umple o carte,

Unde să râdă pe veci, aduceri-aminte.

Mi-e frică de înălţimi,

De pereţi curbi şi roşii,

De petale de creier,

Ce-mi muşcă din gânduri,

De mine şi floarea de colţ,

De ape uscate şi falnice bolţi.

Mi-e dulce să calc pe nisipuri cernute,

Să-mi chem tovarăşii la un taifas,

Să împrăştii cuvinte murdare,

Şi să beau cu cine-a rămas.

A iubi viața, e-o veșnică luptă,

Cu arme trimise din iad și din rai,

Și, iată, cum zeii din tine se-nfruptă,

Și totuși ai vrea aici ca să stai.

A iubi viața, e mângâiere de stele,

Gândul îți zboară prin locuri bizare,

Dar pasul ți-e frânt și osul ulcele,

Iar lacrima-ți piere uscată de soare.

A iubi viața, e neant și suspans,

Cu legi ce aripa-ți leagă de gleznă,

Fii grațios și dansează acest dans,

Cu plumbul pe aripi și ochiul în beznă,

Fă piruete alături de moarte-n balans,

Și plângi către zei să-ți dea un avans.

Un orb, pe vechea alee, cântă

Un cântec trist, și afară plouă,

Iar ploaia macină, frământă,

O lume tristă, ruptă pe din două.

Și picuri curg duios pe-arcuș,

Iar toamna pare că dansează,

În ochii săi își fac umil culcuș,

Întunecimi ce veșnic îl veghează.

Nu știi de-i el sau cântul geme,

De e prezent, trecut ori infinit,

Iar ploaia macină încet poeme,

Și cântul său de ceruri e sfințit.

Ciupește coarda virtuos,

Iar scripca voluptuos repede

Spre cer un sunet impetuos,

Pe care orbul nu-l aude, ci îl vede...

Când dormi acum, și te alintă visul,

Iar luna te îmbracă-n argintiu,

Aș vrea să-ți spun că paradisul,

Pe lângă tine îmi pare a fi pustiu.

Aidoma unui înger îmi pari toată,

Iar ochii-mi scânteie când te privesc,

Și mă cufund în somnul tău de fată,

Prin vis să-ți spun cât te iubesc.

Și jur pe zorii zilei și pe noapte,

Că voi veghea asupra ta pe veci,

Iar urletu-mi va fi duioase șoapte,

Și focul dinăuntru ghețarii albi și reci.

Când dormi acum un ochi îmi plânge,

Iar mâna de sub capul tău mi-e fulg,

Prin mine nu mai curge demult sânge,

Ci dulci fiori din inimă se scurg.

Te voi iubi și dincolo de viață,

Și vom rămâne misticism și stare,

Vom fi un foc ce nefiresc îngheață,

Ca să renască mai apoi ca soare.

Cu primăvara despre moarte vorbesc, 

Purtându-mi pe umeri sicriul, 

Pe lemnul acestuia crini înfloresc, 

În timp ce privirea-mi cată pustiul. 

Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit, 

Şi-am plecat ca să mor consolat, 

De oameni ce nicicând n-au iubit, 

Ori de cei ce-n iubire au trișat. 

Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher, 

Iar inima în piept  îmi seacă treptat, 

Și împrejur văd pământ fără cer, 

Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat. 

Sunt silit să asist permanent la orori, 

Peste tot văd bucăți din infern, 

Cu sicriul de lemn plin acuma de flori, 

Primăvară, pe unde trec, eu aștern. 

Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc, 

Fără cer, îmi este imposibil să mor, 

Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc, 

Și din ei vreau să fac o bucată de nor, 

Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc, 

Să murim consolați de eșec în amor.