A asculta înseamnă

Să-ți folosești cugetul în mod util

Și să te lași lovit

De silogismul proiectil

Să construiești pe o fundație de rocă

A vieții sinecdocă

A asculta înseamnă

Să te dezlegi de grămadă

Și să te lași lovit

De-a adevărului tornadă

Să fi victorios prin a obține pace

În mintea fugace

A asculta înseamnă

Să nu adopți postura curmeziș

Și să te lași lovit

De-a revelației tăiș

Să descoperi alte unghiuri congruente

Și noi argumente

A asculta înseamnă

Să riști să pierzi ceea ce prețuiești

Și să te lași ucis

Astfel să poți să trăiești

Nu caut a nimănui aprobare

Îmi cunosc propriile măsuri 

Dă-mi mai degrabă o întrebare

Nu am nevoie de răspunsuri

Lasă-mă în perpetua modificare

Un farmec în necunoscut găsesc

Dă-mi mai degrabă încă o întrebare

Dă-mi șansa să mă depășesc

Prin cercetare eu mă realizez

Și îmi dezvolt capacitatea de a creea 

Da-mi o întrebare, să o analizez

Și voi vedea, ce fac cu ea

Dă-mi cât mai multe întrebări

Și puține răspunsuri

Să pot sa fiu imun la perturbări

Și să disting feluri și sensuri.

Pământul e profan, de oameni locuit

Iar cerul este sacru cu stele împodobit

Pământul este abis nefericit

Cerul, deschiderea spre infinit

Omul nu poate decât să trăiască

Steaua în schimb, poate să strălucească

Și de pe cer să vegheze

Calea omului să lumineze

Exista însă pe pământ stele rătăcite

Ascunse-n înfățișare omenească

Ce caută neliniștite

Drumul spre constelația cerească

Sunt suflete de stele în abis căzute

În acest labirint pierdute

În coșmar, iluzii și în vise

În corp de om prizoniere prinse

O astfel de stea cu trup uman

Caută mereu ieșirea din profan

Luptă cu pământul și limitele lui

Respinge condiția omului

Steaua știe că nu aici este locul ei

Neagă această lume și ale ei idei

Țintește în văzduh, spre cer și-ar lua avânt

Prea simplu, prea banal este acest pământ

Stelele rătăcite

Veșnic neliniștite

Sunt zvăpăiate

Agitate

Zăpăcite

Caută poarta de ieșire

Caută drumul spre fericire

Ceea ce nu știu bietele de stele 

Este că omul se folosește de ele 

Și fură din a lor strălucire

Le trage în jos, înspre murire

Și nu există poartă de ieșire

Nici drum spre fericire, împlinire

Iar singura lor menire

Este 

Pe om să îl însoțească

De om să îl păzească.

Toți pot să producă o schimbare

Toți sunt capabili de modificare

Toți pot ridica o cărămidă

Și să o așeze pe o fundație solidă

Dar din păcate nu toți știu

Să distingă fondul de pustiu

Mulți știu să lucreze cu informație

Să pună soluții în ecuație

Mulți cunosc drumul spre țintă

Și ceea ce ea reprezintă

Dar din păcate puțini vor

Să își dedice timpul lor 

Puțini vor să se dedice 

Pentru alții să se sacrifice 

Puțini încearcă și se zbat

Cu norodul ce nu vrea schimbat

Din păcate nimeni nu reușește

Și sârguința puținora se irosește

Nimeni nu reușește nimic din păcate

Când tresăririle vin doar de la minoritate

Nimeni nu reușește, nimeni nu face

Când majoritatea fie nu știe, fie tace

Degeaba toți posedă potențial

Să producă conținut esențial

Degeaba pe mulți cogniția îi duce

Când dorința doar la puțini se reduce

Și prea puțini încearcă și caută mijloace

Toți pot, mulți știu, puțini vor, nimeni nu face.

Citești un vers stingher și rece pe hârtie

Citești ideea ce nimeni nu o știe

Din a vieții poezie

Citești o strofă goală și pustie

Citești cuvântul ce-mi aparține mie

Și te găsește în a gândului beție

Curajul ar vrea să îți învie

Din eterna cacofonie

Este al meu secret și ți-l voi spune ție

Și vei vedea ideea ca formă de sclavie

Secunda cât o veșnicie

Iar viața ca o poezie

Te îndemn să speri și să visezi

Dincolo de orizont să vezi

Din tine și din lume evadezi

Propriul drum sa îți creezi

Iar de vei vrea iubire

Și ai să cauți fericire

Cineva

Te va chema, dragoste să îți ofere

Și sa parcurgeți împreună

Nenumărate geosfere

Ești al cuiva vers, iar cineva e rima ta

Împreună sunteți strofa ce-n epoci va dura

Din versul cel mai rece și cel mai stingher

Găsești forța să iubești, găsești forța să speri

Sunt viu

Deci nu e târziu

Să scriu

Să fiu ce vreau să fiu

Să știu ce trebuie să știu

E prea târziu să m-ascund în pustiu

E prea târziu să spun e tarziu

compoziție muzicală

pentru

orașul de aur pierdut.....

bătăile ritmice ale tobelor,

nu înăbușă

salvele de tun

în onoarea

regilor antici.

 respirație artificială

pentru  răsăritul lui aten-oraș

readus la viață...

nefertiti încrezătoare

trece, ca o boare,

pe străzile din piatră,

flancate cu falnice

case.

Dacă așa a fost lăsat...

De mic am fost apărat.

Dumnezeu a fost cu mine,

Am scăpat de rău mereu,

Așa a vrut Dumnezeu.

Tatăl meu a fost și el,

Salvat el de Dumnezeu,

Agheasma ce i-am dat eu,

A fost ajutorul său.

Când am avut mare rău...

Îngerii ce m-au luat

Cu lumina sfântă a lor,

Mi-au dat viață, viitor...

Măicuța sfântă și ea,

Na lipsit din viața mea,

Mia fost aproape mereu,

Ea și bunul Dumnezeu.

Atunci când eu m-am rugat,

Cu rugă... Mă ajutat,

Domnul sfânt cu darul lui...

A fost foarte apropiat,

Și mia dat, mă ascultat,

Fie Domnul lăudat.

Dacă crezi cu adevărat,

DE DOMNUL EȘTI AJUTAT,

Domnul cu iubirea lui,

Este și a fost mereu,

In inima mea cu mine,

Și îl voi păstra așa,

Câtă viață voi avea.

Dă-mi Doamne putere

Să rabd orice -ncercare,

Ce este-n calea mea...

Să dobândesc iertare.

Necazul ce m-apasă

Să pot să-l biruiesc,

Întruna eu pe Tine,

Să pot să Te iubesc.

Aici aș vrea mereu

Să fii scăparea mea;

Să fii mereu alături

Când crucea este grea.

Să pot să-mi duc povara

Oricât ar fi de grea,

Necazul ce îmi stă

Mereu în calea mea.

Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,

Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,

Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,

De flamurile sure, plutinzilor coloși.

Acolo știm să fie din timpuri cunoscute

Legendelor din vreme de vechi navigatori,

Cu inima zdrobită în palmele avute

De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.

Nu vin din aur, nici din palate,
Ci din pământ ars, cu mâini crăpate,
Din oameni care-au știut să tacă
Și să rabde fără să ceară plată.

Au fost plugari, au fost soldați,
Au fost și frânți, dar niciodată plecați
Cu fruntea în țărână de rușine,
Doar în genunchi, în fața Ta, Stăpâne.

Au murit cu numele casei pe buze,
Cu dor de copii și cu dor de livezi,
Au pus în lut oasele lor ca pe muze
Și-n mine-au lăsat o lege: să crezi.

Neamul meu nu-i strigăt, nici sabie scoasă,
Nu-i mândrie goală, nici flamură roasă,
E o lumânare ținută în vânt
Care arde drept, chiar când pare frânt.

Cât timp un fiu va ști cum îl chema
Pe cel ce l-a învățat să stea,
Cât timp o mamă va face semnul crucii
Și va rosti un nume în șoaptă,
Neamul meu va sta în picioare.

Isus la Tine vin

Durerea sa mi-o alin

Cantec de lauda iti aduc

Trisetea ele mi-o usuc

Isus la Tine vin 

Ca in ceruri sa ma imbraci in haine de in

Osanale vom canta

Spunand: ,,Sfant esti draga Osana !''

Isus la Tine vin mereu

La Tine,o al meu Dumnezeu !

Sa ma duci pe cai drepte 

Ca sa nu o iau strambe trepte

Isus la Tine vin alergand

Mereu cu Tine-n gand !

In cer Te voi lauda mereu

Pe Tine al meu scump Dumnezeu

Osanale vom canta

Spunand: ,,Sfant esti draga Osana !''

Chiar daca pacatuiesc

Tu ma chemi ca sa ma pocaiesc

Si sa nu ma mai prostesc

Isus la Tine vin entuziasmat

In slava sa te vad neincetat

Rapit la cer

Cu un Rege vesnic in cer