Iarna

Peste codri toamna trece,

Lasând frunze moarte-n urmă,

Alungată de-un vânt rece,

Şi de norii plini de brumă.

Ceru-i cenuşiu, şi-i frig,

Din el cad fulgi albi şi mici,

Stau pisoii strânşi covrig,

După sobă la bunici.

A îmbrăcat pământul haina,

Cea pufoasă, albă, moale

I-a croit-o Zâna Iarna

Din fulgi, ţurţuri şi petale.

Au ieşit copii afară,

Trăgând săniile-n sus,

Şi din strâmta ulicioară,

 Au făcut un derdeluş.

Unii mai cuminţi şi buni,

Omul de zăpadă fac,

Îi pun ochii din cărbuni,

Şi-n loc de palton un sac.

Alţii bulgări construiesc,

Fac muniţii din zăpadă,

Inamicul îl pândesc,

Şi-l atrag în ambuscadă.

Negreşit războiu începe,

Zboară bulgări de omăt,

Iară una dintre cete,

A început să dea-ndărăt.

Soarele cu faţa albă,

Ascuns după norii grei,

Aruncând o rază caldă,

Râde-n hohote de ei.

Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.

O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.

Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.

Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.

Timpul este trecator,
Și mereu îți este dor,
De momente,uimitoare
Uneori sunt batatoare....

Însa,nu te-ntrista,
Timpul este tot asa
Trecator si nors,
Si mereu, e valoros

Astazi este prețios,
Maine este dureros.
El va trece tot asa
Și te vei înfricoșa.

Am aspirat la lumini arzătoare de pe cer
și prin izvoare au pălit ca din oglindă
un răsărit —
Am amorțit.
N-am mai avut aer, pentru-n moment s-a risipit
dorința de a trăi și a găsi soluții
pentru probleme puerile; Invazii
de sisteme cerebrale nelucrând la locul lor.
Au amorțit și bătăile inimii atunci când
i-am zărit privirea și zâmbetul
și ochii
și părul fluturând
și picioarele îndreptându-se mai aproape,
tot mai aproape de mine.

Am zâmbit.
Și s-a spart oglinda din izvoarele pulbere
ce furaseră de pe cer lumini arzătoare
pe care
le-am aspirat cu gândul și puterea minții
și suflând, am zis:
"— Nu mai rezist." Și am mai tras o dată din țigară.

Ani de chin

Care vin,

Ploaie dupã cer senin;

Când pierzi dinţi

Şi pãrinţi

Şi ai multe rugãminţi.

Ani de dor,

Vânt şi nor

Straniu ţipãt de cocor;

Când vezi dungi,

Umbre lungi,

Faptul serii dac-ajungi.

Fiicã, fiu,

Care scriu

Un "Adio!", pe sicriu.

Greutãţi,

Libertãţi,

Altfel decât alte dãți.

Multe ploi

Şi noroi,

Fãcând pasul meu greoi.

Verde-arbust

Lãsând must,

Miere, fãrã niciun gust.

Anii mei

Scurţi şi grei,

Negãsind plãcere-n ei.

Vis târziu,

Pãmântiu,

Câini, ce latrã a pustiu.

Timp urât,

Mohorât,

Bãtrâneţi şi... cam atât.

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat -o.

Eu vreau a ta durere

S-o pon la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Curge râul volburos și tare
Nu poți al străbate
Ori,cât de tare
Ai încerca cu ardoare!

Marea se tot rupe
Valurile sunt tulbure
Sunt aruncate în amonte
Orice speranțe de salvare

Barca a rămas
Fără căpitan de vas
Marinari se tot ceartă
Ca să afle cine merge la catargă

În oceanul înspumat
Valurile s-au înălțat
Toți marinari s-au înecat
Pentru că nu au cooperat,ce păcat!

Ruinele s-au scufundat
Au ajuns la fund de mare
Ca un coșciug înecat
De ape până la brâu inundate

Pâine,pâine
Dă putere la o mie
De pe vale și câmpie
O să găsești în orice colț de împărăție

Nu poți trăi fără ea,oricât ai vrea
Te poate satura,dar și îngrășa
Numai fără oprință
O să ai și burtică

Valurile auri de pe câmpie
Nu poți a nu te uita cu bucurie
Tărâțe toată ziua
Cât să umple toată burtica

Galbenul grânei aurite
Ca aurul de neprețuite
Nu îți poți lua ochii
De la aceste minuni ale lumii

Aluatul face magia
Aluatul înfăpyuiește pâinea
Care ajută împărăția
Să-și hrănească omenirea

Luna e pală ca zidul rece de marmură
Nu îmi mai luminează orizontul cum o făcea odată
Orice încercare de a găsi o înlocuitoare era zadarnică
Până am avut șansa să te văd pentru prima oară

De fiecare dată
Când ochii mei au o șansă să te vadă
Noaptea nu îmi pare așa de întunecată
Cum era odinioară

Cu ochii tăi zglobi
Ca stelele pe cerul nopții
Luminează fiecare colț al zării
Pe care tu mi-l dezvălui

Seară de seară,tu mi-ai dat lumină
Când întunericul nu avea milă
Și cu fiecare clipă care trecea
Lumina ta mai tare se vedea

Eu o să găsesc cheia
A vieții mierea
Liniștea veșnică
Pe care moartea ne-o oferă

Pentru orice suflet obosit
A cărui chip neînsuflețit
Veșnic va fi batjocorit
De cel care nu a simțit

Chinul vieții e enorm
De fiecare dată cu dor
Pentru fiecare om
De stres toți mor

Și de-oi deveni o fantomă
Cu soarta petcetluită
A rămâne fără somn și odihnă
Și fără milă

Omul rece se va arăta
Și el va acționa
Când empatia și căldura
Vor pleca precum viața ta
Din lumea asta

Și în cer ei vor ajunge
Sau în pământ ei se vor duce
Pentru că destinul le sortește
Să fi în iau sau în rai fără probleme

Câmpii mari și întinse,cât să acopere
Întregul orizont,ce ochiul ți-l dezvăluie
Cu o verdeață mai frumoasă ca orice fecioară
Inima ți-o va fura de îndată

Cântecul păsărilor te va seduce
Chiripatul lor ce în poezie ajunge
Niciun poet care se respectă
Nu poate să nu vorbească de această prietenă

Câte un copac ce se zărește
În întinsul pădurilor perfect
Cu o armonie
În care fiecare animal trăiește

Un lac cristalin ca o mare,plină de perle
O adevărată comoară la care multă lume geme
Așa o frumusețe fără față
Pe care nu o s-o mai întâlnești în viață

Tăișul său strălucitor,dar nemilos
E cunoscut a fi primejdios
Cu fiecare atingere blândă
Cu o rană ea te încântă

O încercare complet nevinovată
Să simt ceva,cum am făcut odată
Cu sufletul tău nenatural de rece
Și doar cu răni care mă primește

Sângele ce odată îmi curgea prin vene
Mi se risipește pe mâini și nu se oprește
Eu am încercat a ignora
Durerea ce mi-o provoca

Dar a încerca,a o compara
Cu arma albă ce prin inimă îmi trecea
Ar fi o adevărată insultă la adresa mea
Dar mai mult pentru inima,ce nu va mai bătea

Încă îmi amintesc admirația de neclintit
Pentru o floare ce în cuțit a devenit
Totuși frumusețea ei nu s-aa ofilit
Cum am văzut la alte flori care au murit