Iarnă ?

Aş vrea să fiu din nou

Copil, neant de puritate fină

Să-mi deslușesc eternul cel comun

Să fac din mine un tablou

Să-mi fie pânză gândul meu curat

Să-mi nasc din nou povestea, în lumină 

Ștergând Barocul supraevaluat

Căci pânza cere-o altă tușă fină

Setez lumini și umbre noi să se atragă 

Las forme fără fond să se retragă 

Pictez cuvinte calde prin stilou

Să fiu pictură vie din noul meu tablou

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu

Galati, Prut....Braila, Mizil

La capatul lumii?!

Sau la azil?!

De ieri si de azi

In ele traim

Pe drumuri si poduri uitate de timp

La capatul lumii

Galati, Prut...Braila, Mizil

11.05.2022 / Elblag, Poland

Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

De ce-i atât de frig în noi,

De e atât de frig afară?

Și Soarele ne vede goi,

Îi e și greu să mai apară!

Ploaia în puhoi apasă,

Necontenit, ca o pedeapsă

O face tropotind, devine prea aftoasă,

Cu chip posomorât, în râuri se revarsă

Nu-i cere ploii socoteală,

Nu-și poate - alege altă soartă

Mânia lui Zeus ne golește norii,

Ce-nghite lui Leto și ruga răbdării

Însuși Apollo, cu lira fermecată,

Cu arcul de lumină ce vrea să spargă norii,

Îi cântă lin, sublim lui Zeus o sonată,

Îi cere să renunțe la sumbrele potopuri

Marius Ene, Polonia, Iunie 2025

Şi patimi şi suspine

Au tot venit ca să-ți confirme, ție

Şi vieții tale rătăcite

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi rând pe rând, ți se tot spun

Filosofii, idei, moralități de plumb

Căci zece au trecut de când ți se tot spune

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi de-ai fi tu chiar şi perfect, 

În mintea lor, eşti doar defect

Un singur drept ei cred că se cuvine:

Să schimbe eul lor, la tine!

Răbdare, milă şi blândețe

Cuvinte tot mai ne-nțelese

Cerute parcă doar din sete

Să spargă fresca ta în zece

Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi 

Chinuitoare cruci

Azi, negru vechi a devenit

Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi

E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit

Cerințe tot mai uzate vin în aval

Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie

Cu debite mari, dar goale de har

Pe-un suflet deja tot mai amar

E trist, e dureros că într-un fals de dulce

Ai stat atâta timp şi-ai pus

O mare inimă pe cruce

Eliberează-te deci, du-te! 

Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰

Viața întreagă e o  poveste

Pe care unii vor s-o spună,

Iar alții vor s-o  țină ascunsă

De oameni și a lor minciună

Viața e un izvor de apă

Ce curge lin fără-ncetare,

La fel se scurg și anii noștri

Ușor, ușor  pân'la plecare

Viața e lupta permanentă

Cu cei din jur și tine însuți,

Iar răul lumii îl poți răpune

Când niciodată nu renunți

Viața e-n trupul tău de lut

Ce nu o cumperi de la piață,

E sufletul ce ți-l dă Domnul

Curat să-l ții, lumină-n ceață

Viața ți-o dăruiește mama

Încă de când în pântec ești,

Apoi ea pasul ți-l veghează

Pe unde calci să nu greșești

Viața e firul încurcat de ață

Ce mult nu ține și se duce,

Așa că zboară Sus cu fapte

C-aici rămâne..un nume pe o cruce!

Ruşine vouã, dragi tâlhari,

Care-aţi distrus o ţarã!

Cãci doar cu-al vostru ajutor,

Se-alese praful de popor:

L-aţi scos din ţarã-afarã!

Ruşine fie-vã în veci!

Cãci, mulţumitã vouã,

Strãinii ne-au îngenuncheat,

Şi-n grabã mare ne-au legat

De mâinile-amândouã!

N-am fi putut fãrã de voi

Trãi, în libertate!

Gunoiul n-ar fi fost gunoi,

N-am fi avut tâlhari-ciocoi,

Nici mâinile legate!

Voi înşivã, v-aţi socotit

Stãpânii-acestei patrii!

Nu v-aţi sfiit a ne muşca,

Când nu aţi mai putut lãtra,

Cãci nu prea muşti, când latri!

De bine...ce sã vã mai spun?

Nu prea gãsesc cuvinte!

Mai bine nu vi l-aţi dori

Cã lacrimi vã vor podidi

Şi-o sã mã ţineţi minte!

Ruşine sã vã fie-n veci!

Ruşine sã vã fie!

Voi înşivã v-aţi condamnat

Şi-acum, de voi s-a lepãdat,

Întreaga Românie!

25.04.2022, Regensburg, DE

Nu conteaza cati ani trec
Caci nimic nu va schimba,
Gandul ca vreau sa-mi petrec
Toata viata-n preajma ta!

Vreau s-ascult mereu
Ale tale vechi povesti,
Si ma rog la Dumnezeu
Sa vad vesnic ca zambesti.

Nu exista atatea stele
In nopti, pe cer ce stralucesc,
Ca sa pot scrie cu ele:
La multi ani si Te iubesc.

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

Cutreieram pe role

Largul străzilor pavate,

Cu furnicături pe piele

S-ajung cât mai departe.

Vântul fâlfâia în plete,

Surâdea bătrânul soare,

Când răscrucea-n piruete 

O roteam din picioare.

Făceam câte un salt 

Peste groapă sau bordură,

Alunecând pe asfalt 

Cu frâna la cotitură.

Împrejurul Lacului 

Patinam la unison 

Cu foșnetul parcului 

Și ciripitu-n maraton.

Cu tremur în balans,

Spre al mătușii prag,

Ce in brațe m-a cuprins 

Și mă -ncleșta de drag..

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?