Gândurile
Atunci când te pasc renunțările,
vin ele, gândurile...
Un soare-ți răsare în țeastă,
și simți peste tot apăsare,
totu-i mormânt, nimic nu tresare,
apoi într-o liniște surdă,
îți pătrund săgeți în orbită,
ochii se-nchid, sprânceana se-ncruntă,
și mintea îți cade rănită.
Deodată te cuprinde o spaimă nebună,
și-ai vrea să preschimbi soarele-n lună.
Dar vin... armate întregi,
diferite nuanțe și simțuri,
comit peste tot fărdelegi,
parcă sunt coase cu zimțuri.
Pătrund prin pereți, prin ferestre,
direct în inimă și-o străpunge,
ea cântă ca mii de orchestre,
și apoi tăcută se frânge.
Trec prin carne și os, și-ntuneric,
prind stelele și le împlântă,
în sute de ochi ce țipă isteric,
la o lacrimă sfântă.
Vin... puzderii,
din trecut, de demult, de aiurea,
să-ți înfigă în tâmple securea,
vin, cărând frați, copii și părinți,
și-n minte ți-i așează cuminte,
și trebuie s-alegi între ei și arginți...
o rană ce-o porți veșnic în minte.
Și-atunci când nu mai aștepți nimic,
vin...
rânduri, rânduri,
blestematele gânduri.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 11 апреля 2024
Added in favorites: 1
Views: 506
Poems in the same category
Tu, iunie al lor
Tu, iunie al lor
Plângi că nu-i mai ai
Sau plângi că ai să-i pierzi
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
Învață să te bucuri, cu ei,de ei
Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil
Părinți-s fericiți, căci tu exiști
Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi
Sau ei te chem
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
De-i uiți pe ei, părinții tăi
Nici tu nu mai existi
Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg
Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști
Nici gând, nici suflet n-ai mai fi
Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai
Sau cazul fericit, când încă îi mai ai
Se bucura nespus, că ești copilul lor
Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți
Copile sa nu-i uiți
Ești iunie al lor
Florin Ristea
1 iunie 2024
21:55
Fara titlu
Demoni plâng de durere
Când citesc tot ce scriu,
Îngeri plâng de durere
Când îmi fac loc în sicriu,
Cerul îmi cade când se lasă seara,
Din dragoste mi-a rămas doar povara,
Iubirea dulce mi-e amară precum țigara.
E timp...
E timp. Mai am timp să aștept,
Cufundat într-o tăcere răzleață,
Și dorm cu fluturii pe piept,
Să pot zbura în zori de dimineață.
E timp. Îi văd corabia cum trece,
Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,
Și dorm sub cap c-o stâncă rece,
Să împietresc în zori a mea durere.
E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,
Și-n noapte cum tăcerea plouă,
Și dorm pe-o muchie de cuțit,
Să pot taia amurgul pe din două,
Ca timpul să înceapă să alerge,
Tăcerea surdă în urmă să o lase,
Iar zorile de-ndată să dezlege,
Lumina ce prea mult întârziase.
Visul meu
In vis în copilărie,
Mă visam zburând mereu,
Zborul îmi era doar singur,
Nu știam de Dumnezeu ,
El e întruna cu mine,
De mână nu ma lăsat,
Acest vis sa repetat,
Ce-am visat de data asta,
Este doamne adevărat,
Timpul e acela care...
Acesta mi-a demonstrat.
Mi-am dorit Doamne cu tine,
Că să zbor și s-a întâmplat.
Prin credință și iubire,
Din nou în vis am aflat..
Eu eram Doamne cu tine,
Doamne tu m-ai protejat,
Protecția ta contează,
Căci doamne m-ai apărat.
Doamne eu îți mulțumesc,
Te-am visat și te doresc.
Atunci când dorești ceva...
DUMNEZEU VA AJUTA.
Fara titlu
Dac-ai ști ce este în al meu suflet
Când tu îmi vorbești despre el,
De pe față îmi dispare orice zâmbet
Când te văd cum plângi după el
Îmi fuge pământul de sub picioare
Când îmi zici cât de dor ți-e de el,
A mea inimă încet îmi moare
Iar a ta bate numai pentru el,
Eu dau totul pentru tine
Tu dai totul pentru el,
Eu renunț la toate pentru tine
Tu renunți la mine pentru el.
Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.
Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...
Tu, iunie al lor
Tu, iunie al lor
Plângi că nu-i mai ai
Sau plângi că ai să-i pierzi
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
Învață să te bucuri, cu ei,de ei
Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil
Părinți-s fericiți, căci tu exiști
Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi
Sau ei te chem
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
De-i uiți pe ei, părinții tăi
Nici tu nu mai existi
Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg
Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști
Nici gând, nici suflet n-ai mai fi
Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai
Sau cazul fericit, când încă îi mai ai
Se bucura nespus, că ești copilul lor
Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți
Copile sa nu-i uiți
Ești iunie al lor
Florin Ristea
1 iunie 2024
21:55
Fara titlu
Demoni plâng de durere
Când citesc tot ce scriu,
Îngeri plâng de durere
Când îmi fac loc în sicriu,
Cerul îmi cade când se lasă seara,
Din dragoste mi-a rămas doar povara,
Iubirea dulce mi-e amară precum țigara.
E timp...
E timp. Mai am timp să aștept,
Cufundat într-o tăcere răzleață,
Și dorm cu fluturii pe piept,
Să pot zbura în zori de dimineață.
E timp. Îi văd corabia cum trece,
Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,
Și dorm sub cap c-o stâncă rece,
Să împietresc în zori a mea durere.
E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,
Și-n noapte cum tăcerea plouă,
Și dorm pe-o muchie de cuțit,
Să pot taia amurgul pe din două,
Ca timpul să înceapă să alerge,
Tăcerea surdă în urmă să o lase,
Iar zorile de-ndată să dezlege,
Lumina ce prea mult întârziase.
Visul meu
In vis în copilărie,
Mă visam zburând mereu,
Zborul îmi era doar singur,
Nu știam de Dumnezeu ,
El e întruna cu mine,
De mână nu ma lăsat,
Acest vis sa repetat,
Ce-am visat de data asta,
Este doamne adevărat,
Timpul e acela care...
Acesta mi-a demonstrat.
Mi-am dorit Doamne cu tine,
Că să zbor și s-a întâmplat.
Prin credință și iubire,
Din nou în vis am aflat..
Eu eram Doamne cu tine,
Doamne tu m-ai protejat,
Protecția ta contează,
Căci doamne m-ai apărat.
Doamne eu îți mulțumesc,
Te-am visat și te doresc.
Atunci când dorești ceva...
DUMNEZEU VA AJUTA.
Fara titlu
Dac-ai ști ce este în al meu suflet
Când tu îmi vorbești despre el,
De pe față îmi dispare orice zâmbet
Când te văd cum plângi după el
Îmi fuge pământul de sub picioare
Când îmi zici cât de dor ți-e de el,
A mea inimă încet îmi moare
Iar a ta bate numai pentru el,
Eu dau totul pentru tine
Tu dai totul pentru el,
Eu renunț la toate pentru tine
Tu renunți la mine pentru el.
Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.
Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...
Other poems by the author
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Viaţa mea
Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,
Părintesc mângâiată de lacrimi,
Mi-o tratez cu otrăvuri suave,
Şi insomnii pline de patimi.
Amintirile au început să-mi putrezească,
Am încercat întunericul să adorm,
Dar el spre infinit începe să crească,
Totul în mine devenind confuz şi inform.
Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,
Iar aceasta este realizarea tinereţii …
Prin degetele de la mâna amputată risip,
Petale veştejite din trandafirul vieţii.
Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,
Într-un leagăn cu muguri de ciumă,
Moartea plăcerea demonic îşi cântă,
Pe durere de tată şi mumă.
… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat
etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a
mea suferinţă. Mama râde de mine…
Iau cartea-n mână...
Iau cartea-n mână și-mi aduc aminte,
Când îmi citeai fiind copil,
Și cum stăteam în poala ta cuminte,
Strângând la piept păpușa de vinil.
Și-acum îmi pare printre rânduri,
Că îți zăresc privirea blândă,
Și mă scufund ades în gânduri,
Și mă întreb ce vrea s-ascundă.
Mai dau încet o pagină la carte,
Un basm cu fete împărătești,
Și simt cum inima mocnit mă arde,
Căci parcă tu măicuță mi-l citești.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Cântec
În noapte plânge un poet,
Cu gândul printre stele,
Și murmură ceva încet,
Târând picioare grele.
Agale merge spre pustiu,
Și nimeni nu-l mai știe,
Cu ochiul mic și pământiu,
În toate vede poezie.
Și urlă moartea lângă el,
Iar îngerii îi plâng pe umăr,
Din spate pare-un bătrânel,
Dar trupu-i încă-i tânăr.
Și pasu-i cade neatent,
Iar toamna de sub talpă urlă,
Un gin sosit din transcendent,
Ce lacrimi împrejur azvârlă.
Își cântă versul funerar,
Zdrobit de ploaia rece,
Și-un bocet se aude clar,
Pe unde trubadurul trece.
Se prind în valsuri hohotind,
Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,
Și cântă-ntruna, suferind...
Un biet poet cu pasul neatent.
Depărtare
V-am văzut bătrâni,
V-am văzut plângând,
Cu atâtea răni,
Toate lăcrimând.
M-ați văzut plecând,
Fără bun rămas,
Umbra-mi tremurând,
La fiece pas.
V-am văzut prin fum,
Umbre pe pământ,
Dorul vostru, scrum,
Risipit de vânt.
M-a chemat spre voi,
Glasul greu, tăcut,
Și am plâns cu ploi,
Dintr-un ochi de lut.
Eu, rămân străin,
Prins de-un timp hain,
Și, cu-al meu suspin,
Vă port în destin.
Pașii voștri grei,
Liniștea-mi zdrobesc,
Umbrele de ieri,
Prin mine trăiesc.
Dar tot ce-ați pierdut,
Eu port în cuvânt,
Fiindcă am tăcut,
Ca un vechi mormânt.
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Viaţa mea
Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,
Părintesc mângâiată de lacrimi,
Mi-o tratez cu otrăvuri suave,
Şi insomnii pline de patimi.
Amintirile au început să-mi putrezească,
Am încercat întunericul să adorm,
Dar el spre infinit începe să crească,
Totul în mine devenind confuz şi inform.
Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,
Iar aceasta este realizarea tinereţii …
Prin degetele de la mâna amputată risip,
Petale veştejite din trandafirul vieţii.
Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,
Într-un leagăn cu muguri de ciumă,
Moartea plăcerea demonic îşi cântă,
Pe durere de tată şi mumă.
… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat
etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a
mea suferinţă. Mama râde de mine…
Iau cartea-n mână...
Iau cartea-n mână și-mi aduc aminte,
Când îmi citeai fiind copil,
Și cum stăteam în poala ta cuminte,
Strângând la piept păpușa de vinil.
Și-acum îmi pare printre rânduri,
Că îți zăresc privirea blândă,
Și mă scufund ades în gânduri,
Și mă întreb ce vrea s-ascundă.
Mai dau încet o pagină la carte,
Un basm cu fete împărătești,
Și simt cum inima mocnit mă arde,
Căci parcă tu măicuță mi-l citești.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Cântec
În noapte plânge un poet,
Cu gândul printre stele,
Și murmură ceva încet,
Târând picioare grele.
Agale merge spre pustiu,
Și nimeni nu-l mai știe,
Cu ochiul mic și pământiu,
În toate vede poezie.
Și urlă moartea lângă el,
Iar îngerii îi plâng pe umăr,
Din spate pare-un bătrânel,
Dar trupu-i încă-i tânăr.
Și pasu-i cade neatent,
Iar toamna de sub talpă urlă,
Un gin sosit din transcendent,
Ce lacrimi împrejur azvârlă.
Își cântă versul funerar,
Zdrobit de ploaia rece,
Și-un bocet se aude clar,
Pe unde trubadurul trece.
Se prind în valsuri hohotind,
Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,
Și cântă-ntruna, suferind...
Un biet poet cu pasul neatent.
Depărtare
V-am văzut bătrâni,
V-am văzut plângând,
Cu atâtea răni,
Toate lăcrimând.
M-ați văzut plecând,
Fără bun rămas,
Umbra-mi tremurând,
La fiece pas.
V-am văzut prin fum,
Umbre pe pământ,
Dorul vostru, scrum,
Risipit de vânt.
M-a chemat spre voi,
Glasul greu, tăcut,
Și am plâns cu ploi,
Dintr-un ochi de lut.
Eu, rămân străin,
Prins de-un timp hain,
Și, cu-al meu suspin,
Vă port în destin.
Pașii voștri grei,
Liniștea-mi zdrobesc,
Umbrele de ieri,
Prin mine trăiesc.
Dar tot ce-ați pierdut,
Eu port în cuvânt,
Fiindcă am tăcut,
Ca un vechi mormânt.