Durere 1

Cu sangele fiert ,respir greu,

Cu durere-n suflet imi adun privirea,

Fara motiv,fara dorinta si fara cust,

Incerc sa-mi adun trupul marod de o minte bolnava.

Umbra-mi sopteste ca merit tot,

Ca-s nedemn de mine si de mintea mea,

Ca mai bine stau ca-mi este harazit sa-n-dur,

Sa doara ca merit,sa ard ca merit ,sa mor is menit!

Category: Diverse poems

All author's poems: marian costea

Date of posting: 23 ноября 2023

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1095

Other poems by the author

Durere 4

Să-mi furi timpul din viața pe care demult am pierdut-o și sa te-n tristeze tristețea ce-o cred fericire ,

Să-mi privești zilele ce se scurg înșiruite pe-un fir al vieții murdar de amintiri nedemne,

Să-mi dai sa cred ca pot sa fiu un colt în lumea pătată de propriile gânduri îndepărtate de adevăr,

Înseamnă să-mi dai ce n-am,sa cred ca pot,sa vreau mai mult, sa-n văț ce vreau dar să-mi iei ce am!

More ...

Durere 2

Doar durerea neputentei ,aduce ,un amarat cu picioarele pe pamant,

Pe acel pamant de care s-a dezis,dintr-o lacoma nestiinta .

Al nostru om,dar,suflet ratacit cu rusine-si ridica sufletul murdar,

Spre a face inca un pas bolnav,de-un gand necurat,de ura macinat.

Intrebari peste intrebari ,menite, sa gaseasca un raspuns ,

La trista viata,purtata, de un suflet plin de cioburi dintr-alte vieti.

Crede,vrea si-si doreste si crede ca poate si crede ca merita,

Si falnic se ridica si falnic se inalta spre a lui nemurire pana.....

Pana cand mirajul puterii se-neaca in propria existenta ,

Si-n fiecare clipa ,ceva din el moare,cu fiecare gand este tot mai aproape.

Speranta de odinioara il macina treptat,visele-l sufoca si-l transforma crunt,

Intr-un suflet mort, plimbandu-se pe strada unde adesea este vazut.

Cu fata cazuta ,cu zambetul pierdut,priveste in neant fara scop,

Picioarele se tarasc spre ai duce trupul in pustiul timpului.

In privirea intunecata ,venita ,din adancul sufletului uscat,

Urla mila, prinsa intr-un om viu dar totusi mort.

More ...

Durere 3

Ma plimb cu tine in fiecare zi de brat,

Si-a ajung sa cred ceea ce tu vrei sa nu.

Privim,gandim,judecam, ne consultam,

De ani de zile in fiecare zi ne certam!

Gandul blestemat trezeste umbre in mine,

Care vor,care pot ,care-n gol ma duc.

Ma sfasie vuietul,imi strapunge inima,

Constiinta-mi sangereaza ,simturile-mi mor.

Coplesit de ura ce o simt pentru mine,

In stanga si-n dreapta cu jale arunc.

Ingenuchiat ,imi smulg inima din piept,

Cu pumnalul incins cu regret o sfartec.

Seninatatea de pe chip ma minte ca am reusit,

Ca eu pe eul meu prin sange l-am ucis.

De puteri sleit ma trezesc dezamagit,

Ca eu pe mine nu pot sa ma ucid!

More ...

Poems in the same category

GEOMETRIA IERNII

Iarna se așază peste lume

ca o scrisoare albă,

scrisă cu respirația cerului.

Orașul devine mai tăcut,

un gând limpede

înfășurat în frig.

Ninsoarea cade

pecum o rugăciune lentă,

iar străzile -

artere de lumină stinsă -

învață din nou

sensul așteptării.

Ferestrele ard blând,

ochi calzi ai serii,

în spatele lor

timpul se frânge

în felii de bucurie:

mese simple

râsete care dezgheață

anul obosit.

Sărbătoarea nu e un obiect,

ci o stare de gravitație:

ne trage unii spre alții,

ne adună din risipire.

Cuvintele devin mai rare,

dar mai adevărate,

ca aurul decantat din tăcere.

Copilăria revine

cu pași de zăpadă proaspătă,

iar părinții poartă în priviri

epitete de liniște și grijă,

o iubire veche

ca iarna însăși.

În noaptea aceasta,

frigul rămâne la ușă.

Înăuntru, inimile ard

ca niște felinare fragile,

dovedind că bucuria

nu încălzește lumea,

ci o face locuibilă.

More ...

Discurs de carton.

Odată la alegeri,

Se umplu de maniere,

Promit numai averi,

Și-apoi uită de ele.

Vorbesc cu mult patos,

Că totul va fi bine,

Dar planul lor pe dos,

Ajută doar pe sine.

Ne spun povești cu zmei,

Cu fapte de bravură,

Dar după placul lor ei,

Ne închid a noastră gură.

Și ciclul se repetă,

Cu altă pălărie,

Aceeași marionetă,

Pe-aceeași scenă vie.

Și repetă cu nostalgie,

Același discurs de carton,

Totul fiind doar o regie,

Aceeași minciună, același ton.

„Stimați concetățeni,

Vă dau cuvântul meu,

Că de-acum voi munci,

Chiar de va fi greu.

Voi construi palate,

Și poduri de argint,

Din vorbe colorate,

Pe care vi le prezint.

Vă fac promisiuni,

Ce sună minunat,

Dar sunt doar ficțiuni,

Din capul luminat.

Și când mandatul trece,

Cu buzunarul plin,

Vă las un gust rece,

Și-un viitor hain."

More ...

Scut obosit…

Timpul a venit, când poți să faci ceva,

Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas,

Nu vrei să vezi sau ești orbită?

Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,

Sau e doar o iluzie,

ce-ți aparține fără drepturile de autor.

Închide fereastra, frigul te-nconjoară,

Scufundă vinovăția în fundul mării tale,

Închide ochii, dar veghează-n

seară cu ochii întredeschiși.

Trage plapuma, un zid între lumi,

sau o minciună a minții tale?

Desparte emoții, cu pensete și spumi,

Încetează cu filmele de doi bani.

Te-ar durea cu adevărat, adânc,

Sau doar mimezi durerea,

un joc stricat mecanic?

Anxietatea te strânge, ca un laț,

Dar te încălzește până-n suflet.

Inima-ți sufocă,

fugi de-acest spațiu strâmt sub pat?

Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește,

Haosul îți prinde glas în cap,

Poate nu-i atât de rău.

Vrei să scapi,

dar unde te-ascunzi, în noapte?

Luna tânjește după soare,

dar tu după ce tânjești?

Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,

Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.

Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca?

Te simți urmărită, de umbre reci,

Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,

ce-o creezi acum?

Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite,

Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum.

Privești ușa, ca un prădător în așteptare,

Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,

Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.

Un pachet întreg de esec și esență de vanilie

Pentru ruinele din jurul minții,

Un scut obosit.

More ...

Să ne bucurăm de pace

Să ne bucurăm de pace ,

Cel mai prețios cuvânt ,

Pace ! Pace ! Pace !

Tu ești viața pe pământ .

Fără tine draga mea ,

Lumea nu ar exista ,

Tu ești soarele și luna

Ce ne călăuzești într-una .

Știm că nu te merităm

La ce orgolioși suntem

Vrem averi și măreție

Dar uităm de armonie .

Însă nu pleca ,te rog ,mai stai

Oamenii se vor schimba

Pentru ca în absența ta ,

Nu mai vrei fală sau bani .

Cu încetu vom învăța

Fără vrajbă a respira ,

Amici noi toți vom fi

Și iubirea va pluti .

More ...

Să nu te plângi...

Să nu te plângi orice ar fi,

De viaţa ce-o trăieşti

Şi pân' atunci când vei muri,

La lut să te gândeşti.

Nicicând să nu te plângi de frig,

Că-n moarte când vei trece,

În groapă nu va fi nimic

Mai cald ca lutul rece.

Şi de-ntuneric de te plângi,

Când moartea va să vină,

Pe lutu'-n care o s-ajungi,

Nu va cădea lumină.

Şi averi de n-ai agonisit,

Să nu te plângi prea mult,

Că după ce vei fi murit,

Se vor preface-n lut.

Şi să nu plângi că viaţa-i grea,

Că-n lut când te vor pune,

Pe tine-n veci se va lăsa

Mai greu ca orice pe lume.

More ...

Regina

Vroiam să plec dar corpul îmi înțepenise

De parcă devenisem un ac metalic furat de un magnet de trei tesla

Stăteam în lojă cu mâinile încleștate pe balustradă

Inima-mi intrase în acea arie de staccato

Era cea mai bună voce de soprană de coloratură pe care o auzisem

Cum să plec când "respiram" muzica ei?

De regină a nopții din "Flautul fermecat".

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.