Să nu te plângi...

Să nu te plângi orice ar fi,

De viaţa ce-o trăieşti

Şi pân' atunci când vei muri,

La lut să te gândeşti.

 

Nicicând să nu te plângi de frig,

Că-n moarte când vei trece,

În groapă nu va fi nimic

Mai cald ca lutul rece.

 

Şi de-ntuneric de te plângi,

Când moartea va să vină,

Pe lutu'-n care ai să ajungi,

Nu va cădea lumină.

 

Şi averi de n-ai agonisit,

Să nu te plângi prea mult,

Că după ce vei fi murit,

Se vor preface-n lut.

 

Şi să nu plângi că viaţa-i grea,

Că-n lut când te vor pune,

Pe tine-n veci se va lăsa

Mai greu ca orice pe lume.


Category: Diverse poems

All author's poems: Cătălin Teodoreanu poezii.online Să nu te plângi...

Date of posting: 5 February

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1157

Log in and comment!

Other poems by the author

Eu ştiu că seara...

Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,

Tu pradă cazi uşor iubirii mele,

Aşa că sub salcâm te aştept,

Acum c-au răsărit şi două stele.

 

Şi ştiu de mijloc când am să te prind,

Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,

Aşa că-n braţe te cuprind,

Acum că zeci de stele strălucesc.

 

Şi ştiu când părul ţi-l desfac,

Că-n ochi mă vei privi tăcută,

Aşa că ţi-l răsfir şi tac,

Acum că stele sunt peste o sută.

 

Şi dacă te sărut pe buze, ştiu

C-a mea vei fi iubito, de îndată,

Aşa că te sărut cu foc...târziu,

Acum când stele ard pe bolta toată.

More ...

Artista

Îmi place cum reciţi

Poeme, diafan,

Cum cânţi la mandolină,

Chitară şi pian.

 

Îmi place cum scrii versuri

Şi cu şi fără rimă,

Cum excelezi în proză,

Care îţi e sublimă!

 

Îmi place cum pictezi

Şi în ulei şi-n guaşe,

Cum realizezi portrete,

Diverse peisaje.

 

Îmi place tot ce faci

În diferite arte,

Dar cel mai mult artisto

Îmi placi tu, de departe!

More ...

Doamne, Sfinte Doamne!

Doamne, Sfinte Doamne, iartă-ne pe toţi,

Că deşi vii suntem, parcă suntem morţi,

Cu inimi de piatră ce nu ştiu iubi,

Nişte morţi doar suntem, deghizaţi în vii.

 

Bântuim planeta ca nişte strigoi,

Parcă ne e viaţa, viaţa de apoi,

Piepturile noastre sunt de mult pustii,

Doar mimăm porunca de a ne iubi.

 

Doamne, Sfinte Doamne, iartă-ne pe noi,

Că-mbrăcaţi în haine scumpe, suntem goi,

Că pe dinăuntru trăim doar un pic,

Că deşi avem simţuri, nu simţim nimic.

 

Nişte bestii suntem, ce cu chip de om,

Muşcăm zilnic mărul interzis, din pom,

Zilnic batem cuie în Cel răstignit,

Vinovat pe Cruce doar că ne-a iubit.

 

Doamne, Sfinte Doamne, iartă-ne te rog

Şi mai dă-ne minte că n-avem deloc,

Să putem pricepe că de vom iubi,

Deşi morţi în groapă, veşnic vom trăi.

 

Că fără iubire viaţa ne e-n zadar,

Nişte oase suntem, după moarte, doar,

Că numai iubirea rămâne de faţă,

Dincolo de moarte, ca să ne dea viaţă.

 

Doamne, Sfinte Doamne!

More ...

Antidot

O dâră ca de sânge

Ni-i soarta-n astă lume,

C-un prădător feroce,

Adulmecând pe urme.

 

Dar care nu dispune

De colţi şi nici de gheare,

Ci-şi urmăreşte prada

Cu coasa la spinare.

 

Hai să fugim iubito!

Ca să scăpăm cu zile,

Să ne-ndreptăm degrabă

Spre munţii de iubire.

 

Şi-odată ajunşi acolo,

Mutându-ne de tot,

Să cultivăm iubire,

Al morţii antidot.

More ...

Toamna

E toamnă, în cimitire nucii bătuţi de ploi,

Se scutură de frunze ce acum sunt inutile,

E toamnă şi iubito prin toamnă şi prin noi,

Trecând vieţile noastre se scutură de zile.

 

Pe cer cârduri de păsări spre sud coboară-n zbor

Spre a lor destinaţie în ţări cu mult mai calde,

În timp ce noi, iubito, ne îndreptăm uşor

Spre alte lumi ce veşnic sunt reci şi-ntunecate.

 

Şi zilele coboară atunci când noaptea urcă,

Întocmai cum se-ntâmplă şi cu ale noastre vieţi,

Ce dinspre ziua care devine tot mai scurtă,

Se duc spre noaptea eternă, cea fără dimineţi.

 

Şi aşa cum sub copacii cei goi zac a' lor frunze,

Care se degradează într-un decor postum,

La fel şi ochii noştri şi ale noastre buze,

Iubito, după moarte sub nuci se descompun.

 

E toamnă, în cimitire nucii bătuţi de vânt,

Se scutură de frunze ce acum sunt amintire,

E toamnă şi iubito uitaţi într-un mormânt,

Acoperiţi de frunze vom sta prin cimitire.

More ...

SăLutul

La-nceput a fost sărutul

Şi sărutu' era la tine

Şi l-ai pus cu foc pe mine,

De mi-ai ars cu el tot lutul.

 

La sfârşit a fost doar lutul

Cu zăpadă şi cu ploi

Ce-au căzut peste-amândoi...

De-a rămas din noi sărutul.

More ...

Poems in the same category

Poem

    

 

 

 

 

 

Facem schimb de inimi să-ți vezi în ea chipul cel senin?

Cum cuvintele tăioase s-au înfipt ca un cuțit în carne

Sub amintiri de pe retină care-n tăcere îți mai revin?

Orice lacrimă de-a ta a umplut destule oceane...

 

 

 

A.A

More ...

Prietenul

 

Dacă vrei să-mparţi cu mine,

Negreşit a ta durere,

Am un umăr care ţine,

Doar amar şi clipe grele.

 

Iar atunci când o întristare,

Te apasă şi te doare,

Îţi ofer o îmbrăţişare,

Ruptă de la soare.

 

Iar când lacrimile amare,

Îţi curg râuri pe obraz,

Am la inimă o licoare,

Ce te scoate din necaz.

 

Prinde mâna ce se-ntinde,

Să te sprijine la greu,

E prietenul ce-ţi simte,

Sufletul şi oful său.

More ...

Exil

 

Dă gândul afară din minte,

Ca inima să-ți poată șopti,

Acele divine cuvinte,

Ce gura nu le poate rosti.

 

Dă ura afară din suflet,

Și lasă să intre lumina,

În tine totul e umed,

Și colcăie minciuna și vina.

 

Dă-ți mama afară din tine,

Și lasă să râdă copilul,

Și-n lacrima pură ce vine,

Acolo să-ți fie exilul.

More ...

E negru

Și dacă ramuri bat în geam,

Eu mă ridic să-ntreb copacul:

"Ar fi posibil că încerci

Să-mi spui în noapte adevărul?”

 

Dar nu răspunzi,

Îmi spui să plec.

 

Și-n beznă vise nu visez,

Cum zboară praf de stele văd,

De frică-a ce-ar putea să fie

Atunci când ochii nu privesc.

 

Un freamăt viu în frunze verzi,

Un tremur scurt de gânduri:

E negru, negru chiar și-n zori

Neînțelesul lumii;

Chiar dacă luna raza-și pierde,

În timp ce norii-ascund planete,

Oricum e negru, tot mai rece,

Acest mister al lumii.

More ...

Ultima rimă nerostită

Stau cu penița oprită deasupra unei foi albe,

Ca deasupra unei mări liniștite în amurg,

Acolo unde gândurile nu mai au nevoie de vorbe,

Și unde toate furtunile din mine în sfârșit se scurg.

 

E starea aceea rară în care cuvântul se sfiește,

Și tace mai mult decât toate metaforele spuse-n vânt,

Un fel de lumină curată care pe suflet se odihnește,

Și-mi dă pacea pe care n-am mai aflat-o pe pământ.

 

Am căutat atâta timp rima perfectă, tăioasă,

Să zgârie timpul, să lase urme adânci în metal,

Dar acum înțeleg că poezia cea mai frumoasă

E cea care respiră-n tăcere, dincolo de orice mal.

 

E starea de spirit în care te uiți la o frunză ce pică,

Și vezi tot universul rotindu-se lin în zbor,

Fără nicio grabă, fără nicio aspră frică,

Doar cu un dor blând, cald și trecător.

 

Așa că las ultima rimă să doarmă pe buze uitate,

Și nu o mai scriu, o las să plutească-n apus,

Căci unele lucruri rămân mult mai adevărate

Atunci când le ții în tăcere... și nu le mai spui nicicum.

More ...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

Küple ilgili ders

 

Bir parça taş alınır.

kanını bir keskiyle oyuyor,

Homer'ın gözleriyle parlıyor,

ışınlarla kazınıyor

küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.

Daha sonra küpü sayısız kez öperler.

senin ağzınla, başkalarının ağzıyla

ve özellikle de infantanın ağzıyla.

Bundan sonra bir çekiç alınır

ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.

Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:

- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu

eğer köşesi kırık olmasaydı!

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍