De ce?

N-am nevoie de un glob de cristal 

Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar 

Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final 

Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar 

La început credeam că poate o să fie diferit 

La început credeam că însfârșit voi fi iubit 

Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit 

Deci nare sens să mai încerc și să mă agit 

Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă 

Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față 

Se vede de la distanță că nu ești fată de casă 

Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață

Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia 

Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția 

Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate 

N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate

Locul stelelor este pe cer

Tu ce cauți la mine-n suflet?

Să pleci eu acum îți cer

Nu mai pot forța acest zâmbet,

M-am lăsat orbit de lumina ta

M-am lăsat păcălit de tine,

Locul meu nu este lângă o stea

Locul meu n-a fost lângă tine,

Marș și luminează-i la altu viața

Dispari, nu vreau să te mai văd,

De tine începe să mă ia greața

Nu te las să-mi faci în suflet prăpăd,

Nu încerca să vi înapoi

Alta ți-a luat deja locul,

Nu mai este nimic între noi

Între noi s-a stins de mult focul.

Lacrimi sărate,

Speranțe deșarte,

Promisiuni uitate,

Oare de ce?

Nopți nedormite,

Lacrimi fără cuvinte,

Dorințe și jurăminte,

Oare pentru ce?

Blocat în trecut,

Regretă ce-a pierdut,

Vrea s-o ia de la-nceput,

Dar, oare de ce?

De ce nu vrea să renunțe?

De ce încă te iubește?

De ce plânge seară de seară?

De ce viața lui este atât de amară?

El o sună ca disperatul

Dar apelurile sunt respinse,

Regina a părăsit regatul

Acum planurile regelui sunt compromise..

El caută răspunsuri

La câteva sute de întrebări,

Inima lui plină de neajunsuri 

Nu suportă a reginei plecări.....

O caută zi și noapte

Până și pe cele mai înguste cărări,

O caută printre strigăte și șoapte 

O caută printre sentimente și diferite stări,

O caută printre galaxii și constelații,

Întoarce stelele și planetele pe dos,

O caută printre zvonuri și conspirații

Bate toate drumurile în sus și-n jos,

Uneori o zărește din depărtare,

Dar se face nevăzută la loc,

Inima i-se umple de disperare,

Și întregului cosmos ar da foc,

Ar spulbera planetă după planetă,

Ar stinge stea după stea,

Ar redirecționa fiecare cometă 

Doar ca să se apropie de orbita ta,

Două corpuri astrale,

Fizice sau doar imaginere,

Suflete sau simple obiecte,

Perfecte sau pline de defecte,

În povestea mea suntem așa cum îmi imaginez eu........ fiecare defect poate să devină o calitate, fiecare cuvânt poate să spună o întreagă poveste, dar niciodată eu nu pot să te găsesc pe tine.

N-am sânge sfânt, am doar otravă-n vene 

Nu rostesc cuvinte, arunc doar cu blesteme 

Zi de zi îngerului meu îi cad din aripi pene 

Dac-ar putea mi-ar elibera el presiunea din vene...

Îl simt cum mă urăște, zilnic mă blesteamă 

Dar ce să fac, simt cum mintea mi se destramă

Nu mai simt nimic, defapt simt doar ură 

Simt cum soarta dreptul la fericire-mi fură...

Nu mai înțeleg de ce zic ce zic, nu știu ce gândesc

Mă simt cuprins de frig, iar vă zic că înebunesc 

Ard în flăcări de gheață, simt cum pierd tot 

Blestemat în această viață să trăiesc fără de scop

Nu-nțeleg ce tot zic, eu nu cred în soartă sau destin 

La fel cum nu cred în existența unui zeu căruia să mă-nchin 

Asta-i altă seară-n care gândurile nu-mi dau pace,

Copilul din mine urlă de durere și se zbate,

Vreau să-l ajut dar nu pot, n-am ce-i face,

N-a fost pregătit pentru lumea asta crudă,

Urechile lui cuvinte de ură nu vor să mai audă

Inima lui de iubire începe să se ascundă,

A iubit, de asta ochii în fiecare seară i se udă.

Este vina mea pentru că nu l-am pregătit

Nu i-am spus că doare dacă iubești și nu ești iubit,

Acum caut o cale ca singur să fiu fericit.....

Defapt nu caut nimic, nu fac nimic, doar îl mint....

Cum aș putea să-i spun c-am ales să sufăr o viață,

Cum să-i spun că-mi place să-mi curgă lacrimi pe față,

Cum să-i explic faptul că pot să iubesc și fără să fiu iubit 

Cum să-i spun că visele lui din cauza mea au murit....

El nu credea în iubire, dar eu am găsit iubirea adevărată

Ea este totul pentru mine, nu este doar o simplă fată,

Poate ea nu mă mai iubește, dar eu îi port iubire curată

Îl las să mă judece, dar n-am să schimb nimic 

Poate greșesc, îmi asum, îmi place să mă complic,

În viață am să iubesc tot ce-mi este interzis 

Am s-o iubesc doar pe cea căreia îi sunt promis.

si daca miine va fi mult mai bine,

sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.

deja nu mai trec fiori reci prin mine,

cind imi amintesc momente fierbinti.

si daca miine vom muri in furtuna,

sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.

eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,

poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.

mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,

iar sa respiram ne va fi foarte greu.

eu stiu, sa ating tot nervul din tine,

iar tu stii, unde e sufletul meu.

uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -

zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.

dar sa stii, la final, cind punct se va pune,

viu va ramine doar unul din doi.

si, daca victoria eu voi detine,

n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.

eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine

a ochilor tai 50 de nuante de gri.

Ninge aprilie cu petale albe de mălin,

Cu soarele-n dans vesel peste corole în delir,

Se depletesc vântului din ciorchine, cum le suflă lin

Şi se aştern într-un covor ce, pas după pas, ignorant îl deşir.

Mă opresc ca din vis să constat fulminant

În ce spectacol măreţ am păşit, ca un delict flagrant,

Rătăcind pe cărări, mai mult în gând, nepăsător.

Complet învăluit de un deliciu fragrant izbitor.

Şi rămân în moment, ancorat senzorial,

În trecerea fluidă a unui timp relativ perenal,

Să mă observ, prin năval de paşi călători,

Printr-un progres nebulos de zgârie-nori.

Şi iarăşi, inept, refuz să traversez în moment

Din cursul impus spre cotidianul apel.

Mă desprind iute, ca dintr-un vis infidel,

Să păşesc realist şi remunerat în purgatoriul tangent.

Viaţa de albină-i grea,

Nu o ştie nimenea.

Treizeci de zile trăieşte,

Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,

Ca să facă miere, ceară.

Ea zboară din floare-n floare,

Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,

Zumzăie din floare în floare.

Florile polenizează,

Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,

La stupină îi tot cărat.

Acolo-i pus cu migală,

Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,

Şi au grijă de regină.

Stau acolo fac curat,

Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,

Numai zumzet de albină.

Toate au sectorul lor,

Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,

Munceşte nu sta trântor,

E zicala, bat-o vina,

Să fii harnic ca albina. 

Tatăl nostru cel din ceruri,

Cel ce-n suflet și în trup ne citești 

Fără margini și omniprezent 

Ești așa frumos și mare,

Că nici nu știu să te descriu

Iar dacă chiar aș încerca 

Cuvintele s-ar împrăștia 

Și-ar ninge cu mărgele 

În urma mea

În urma mea...

În căutarea Ta.

A Ta...

Cu pas vioi te-apropii toamnă

Și-mi furi căldura soarelui,

Însă ne-aduci rodul în casă

Răsplata muncii...țăranului. 

S-a dus vacanța și bucuria

Copiilor ce vor începe școala,

Dar, ce să faci fără învățătură

Că 'ncurci consoana cu vocala. 

Pe cer cocorii zbor în cârduri

Spre alte lumi, unde le-i bine,

Și vorbă ne trimit prin croncănit

Că ne vedem...la vara care vine. 

Pe drum de țară merg tractoare

Ce brazda pe câmp o răstoarnă,

Unde sămânța, va prinde viață

Sub neaua albă...călduță haină. 

Așa se duc și revin...anotimpuri

Lăsând pe chipuri adânci riduri,

Geaba bogății și conturi adunate

Săraci plecăm...cu patru scânduri!

Închis ca-ntr-o carapace

Privesc spre tine-ades;

Cu ochii plini de lacrimi

Suspin, eu tac, iubesc.

Mi-e dor să fii aproape,

Mi-e dor să fii a mea,

Eu rabd...privirea ta

Ce nu o pot avea.

Mi-e scris să rabd,

Mi-e scris să sper,

Iubirea mea încă -i departe

Căci eu tot mai aștept.