Ninge aprilie de vis

Azi înger sunt cu aripe răpuse,
Încătușat de vechi dorințe-apuse
Pe catafalcul negru cu-amintiri
Nu mai tresar, rămân fără simțiri.

Închis-am în durere absolutul
Si ferecatu-i-am neprevăzutul
Căci ce mai poate astăzi iar trezi
Un suflet ce începe-a putrezi?

Poate că de călca-voi spre eternitate
Voi regăsi în stele-ntunecate
O mică rază de lumin-aprinsă
Ce-o să învie flacăra mea stinsă.

Mai desenez un an in cartea vietii
Mai adaug inca unul la gramada
Chiar de mii greu zimbesc ca totdeauna
Ca lumea, fericit azi sa ma vada

Am ingramdit vrio citiva ani
Si inca multi am sa mai gramadesc
Si unde am sa intilnec greutati
Am sa pling si iar am sa zimbesc

Am trecut mereu grabit prin viata
Dar azi pe loc eu ma opresc
Am sa ma ridic spre cer in zbor
Si cazind am sa zimbesc

Ii multumesc mamei ca sunt pe lume
Si am ajuns unde am ajuns
Si toate greutatile de pina acum
Cu zimbet pe buze li-am invins

De ziua asta cind toti de mine-si amintesc
Toti incearca-n felul lor sa ma iubeasca
As vrea sa fie ziua mea in toata ziua
Ca mereu de mine sa-si aminteasca

Pustie inima îmi este

Mâhniri de peste tot m-apasă

C-așa e ea, loc nu-și găsește

Și liniște n-are în casă

Sunt remușcările de-o viață

Răpindu-mi pacea și e greu

Ofez și gândul mă presează

Dar mi-aminyesc de Dumnezeu

Cu îndelunga Sa răbdare

Nemărginita-i am văzut

Că peste tot Dânsul e veșnic

Ocrotitor de netemut

Fiindcă ispitele-s ca scaiul

Răgaz acestea nu ne dau

Vor fi cât lumea dăinuiește

Și pacea tihna ele-o iau

Dar sa lăsăm pe yoate-n grija

Stăpânului nostru Preasfânt

Că viața este-n a Lui mână

De l-om purta pe El în gând

De-ai dobândi averi cât munții

Nu e nimic, le vei lăsa

C-al nostru drum ne-ndreapt-acolo

Unde doar El ne va chema

C-așa voiește Domnul nostru

Așa va fi în veșnicie

Așa suntem pe astă lume

De ce, doar Domnul nostru știe

Din veac văzui necaz, probleme

Și piedici la tot pasul sunt

Vor fi cât dăinuie viața

Vremelnicia pe pământ

Dar știm care-i menirea noastră

Și care e al nostru țel

Să împlinim a Lui voință

C-așa din veac ne spuse El

Din veac Stăpânul mă păzește

Deși în multe am greșit

Dar cu-a Lui mila și iubire

Și-a  Sa răbdare, m-a-ntărit

Deși nevrednic sunt adesea

Și-anevoios în fapte bune

El nu mă lasă fiindcă eu 

Gândind la Dânsul, voi apune

Cu-a Sa putere mă-nconjoară

M-ajută doar privindu-mă

Mi-e Tată mamă în tot locul

La dreapta Lui păzindu-mă

O, Doamne rogu-Te mă iartă

Că mult răbdare-ai arătat

Și mi-ai păzit cu strășnicie

A mea viață ce mi-ai dat

Îți voi trimite colo-n slavă

Cât voi mai fi pe-acest pământ

Suspine, rugi, cântări și versuri

Spre Tine să își ia avânt

Mi-e pielea încrețită de la ploaie,

De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,

Din brațe-mi curg torent puhoaie,

Spre coapse și-nspre umerii setoși.

În mine lâncezesc oceanele sărate,

Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,

Ca astăzi să botez fecioare necurate,

Să umble despuiate pe carne și pe sânge.

Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,

Când Luna se îmbracă în femeie,

Și toate venele ca un vulcan erup,

Curgând prin păr în valuri și maree.

Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,

Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,

Dar trebuie să plec grăbit spre stele,

Să sting pe Marte-un foc de paie.

Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,

Că voi aduce un nou potop în lume,

Cu veșnicie și săruturi o încarcă,

Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.

Poetul poetic poezește,

Din lemnul codrului ce îl zidește,

Din apa râului ce-l hărăzește,

Sau pârga câmpului ce îl hrănește!

Nimic din ce-i străin nu-i valoros,

Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,

Venind cu frații săi din moși strămoși!

Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,

Eu spun că doar Hristos împărățește!

Ca ortodox respir doar românește,

Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!

Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,

Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

Șoaptele ce stau ascunse in umbră,

Îmi țin de veghe in seara sumbră,

In care setea oarba de euforie,

Devine doar o stare de nostalgie.

Uneori aștept doar sa plece,

Ca sa nu îmi mai fie iar rece,

Ca sa pot să adorm in pace,

Fără să mai simt dureri de ace.

Prezența lor în subconștient,

E bulversantă de suficient,

Pentru mine, o simpla ființă,

Ce pare a fi desprinsă de conștiință.

Liniștea îmi e un haos de durere.

M-am împiedicat de răsăritul umbrei tale

Şi-am căzut cu palmele împreunate

Şi în genunchi, cu ochi înnourați

Intr-un instant încununați de zare

Şi transportați meandric în liant.

Acum lăstarul zămislirii

În sfânt şi laic joc perpetual

Înmugureşte-n conjugalul consimțirii

Pentru un trai platonic şi poate altu'n Rai.

Hristos a înviat! 

Creştine,

Oriunde-ai fi să-ți fie bine!

Şi de nu ai, ori ai cu cine,

Mereu El te va îndruma de bine.

Trăim, glumim, hulim, păcătuim,

Prin grai şi faptă de-i greşim,

Înalță rugăciune de căință.

În gând, un gând şi o făgăduințā...

Toți mântuiți prin jertfă, de-a Sa îngăduință...

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?

Despre mine poetul, nu s-a vorbit.

Oarecum precaut şi în parte timid,

Cuvinte şi sensuri îndelung am plămădit

Şi lipsit de convingere... le-am lăsat la dospit.

Metode pompoase, semantici pedante,

Puhoi de simboluri şi vibrații înalte...

Savant au servit peste timpuri pleiade.

Dar de mine, artistul, n-ați fi auzit...

De mâna ce curge cerneala în descânt

Din condeiu' ce-mi transcrie din inimă-n gând

De ochiu-mi pictând vag imagini cu litere-n vid,

mici, dar iubite-amante frumoase

Cu bucle rebele şi linii suave

Şi nopți de tandrețe cu ele în valsuri

Pe mine, romanul, nu m-ați găsit

Pe nici un raft, în nici un birt ponosit.

Eram în peisaj, în treaba mea

Cāutând sceptic, poate, o... alceva

Mai mult decât eu şi viața mea

Şi unii ar zice: 

Ce neinspirat s-a intitulat:

DOAR BANAL

Nu caut aur, caut poezie

În galeria timpului ireversibil,

Dar oarecum tangibil conştiinței

Şi spațiului durabil mioritic.

Vreau să descopăr iar setea de arte

S-o plimb prin creierii masivului Carpatic

Cu târnăcopul minții polimate,

În aur verde să meşteşugesc semantic.

În Crezul sfânt agăț o licărire,

Ca o scânteie'n flacăra iubirii.

Şi îmi cobor privirea în cascade

Peste imaşul nesecat de idealuri.

Cum trece timpul, când eşti neghiob

Şi laşi totu-n urmă fără de rost

Cum trece timpul când eşti grăbit

Cu atâtea speranțe de împlinit

Cum trece timpul când eşti educat

Dar încă atâtea de învățat

Cum trece timpul când eşti sărac

Şi din rația ta doar copii-au mâncat

Cum trece timpul când eşti bogat,

Dar nimic nu-i de-ajuns, anturajul drogat

Cum trece timpul când eşti copac

Şi tot stai locului nestrămutat

Cum trece timpul când eşti cocor

Şi zborul te poartă prin zări si prin nori

Cum trece timpul când eşti prădător

Şi vânatul e în goana unui ultim fior

Cum trece timpul Lui Dumnezeu

În lume, în Univers şi în sufletul meu

Şi cum stă timpul în loc, nemişcat,

Ca ceasu-n perete de cui agățat.