Category: Diverse poems
All author's poems: Bledea Andrei Adrian
Date of posting: 5 февраля 2024
Views: 605
Poems in the same category
Sensul vietii
De crezi,sensul vieții e limpede,clar,
Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,
Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.
In noapte-al meu gând caută un răspuns,
Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .
Ce fi-va in clipa finala un dar?
Averea,puterea sau faima?
Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?
Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..
E pace în inima,în gând e senin,
Și singurul zeu la care ma-nchin,
E dragostea..
Veioză
Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,
Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,
În ea se află piese vintage de colecție,
Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:
Un ceas cu pendul în miniatură,
O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,
Un ceainic,
De care s-a prins praful într-un mod tainic,
Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri
Și mai multe partituri,
De timp îngălbenite,
De privit oricând binevenite,
Suport de pixuri ce nu mai scriu,
Dar încă păstrabile, după cum descriu,
Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă
Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.
Este destul de ieșită din tipare,
Nu o spun cu supărare,
Este, de fapt, o lună,
Bineînțeles, mai mare decât o alună,
În mod firesc, ar fi albă,
Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,
E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,
În funcție de becul introdus în fiecare caz,
Încăperea are din nou o pată de culoare,
Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.
Psalmi - LXVII - Pierderea drumului
Am rătăcit, Doamne,
nu pe cărări străine, ci pe cele ale inimii mele.
Știam adevărul, dar l-am lăsat deoparte,
căutând glasuri care mângâie fără să mustre.
Am coborât în tăceri grele,
unde nu mai știam ce-i lumina,
și ce-i doar o umbră travestită în bine.
Și acolo, mi-am pierdut chipul dinaintea Ta.
Mi-am clădit drumuri din visele mele,
dar toate duceau spre pustiu.
În zadar mi-am ridicat semne -
niciunul nu purta Numele Tău,
dar Tu, nu m-ai șters din inima Ta.
Și, când m-am rușinat de faptele mele,
Tu, nu Te-ai rușinat de mine,
ci m-ai lăsat să mă apropii,
chiar și atunci când mă îndoiam de cărarea mea.
Doamne,
nu-mi lua crucea până ce nu-Ți las toată inima sub ea,
și fă din suferința mea o jertfă curată,
și o răbdare care Te așteaptă
până la capăt.
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Să nu mă treziți...
Încă un adio mi-e teamă că nasc,
Se zbate în cord pe-o arteră,
Gândul cu mintea întruna mi-l pasc,
Doar carnea din mine mai speră.
Cu un ghimpe în ochi sunt silit să privesc,
Înot în obsesii și nervul mă roade,
Un cer fără îngeri mi-e dat să iubesc,
Și murmur întruna cuvinte schiloade.
Mă împiedic de mine la fiece pas,
Și iar mă ridic, și iar mă aștept,
Vreau ca să strig dar nu mai am glas,
Și-o frică de mine m-apasă în piept.
Caut pământ cât mai departe de lume,
Pădurea mi-o fac duhovnic și leac,
Copacii să strige în ecou al meu nume,
Galbenul toamnei pe veci să-l îmbrac.
Freamătul frunzei mi-e glasul de mamă,
În scorburi m-ascund cu ochi umeziți,
Mă mângâie umbre și somnul mă cheamă,
Adio, prieteni! Să nu mă treziți...
Credința
Libertatea este Însuși Dumnezeu,
Chiar dacă nimeni nu știe cine este Acesta...
Credința este libertatea ta de a-ți închipui ce vrei!
Voința este libertatea de a crede,
De a nu renunța ușor,
Iar Dumnezeu este partenerul tău nemuritor!
Cine crede în Dumnezeu nu-i niciodată singur,
Chiar aflându-se în cea mai aspră singuratate...
Renegat,uitat,alungat!
Desigur,credința poate fi oarbă,
Este o metaforă doar!
Oamenii sunt orbi în realitate,
Le cercetează pe toate,
Văd doar ce se poate,
Chiar dacă au primit ochi
Ce-i poartă de formă!
(27 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sensul vietii
De crezi,sensul vieții e limpede,clar,
Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,
Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.
In noapte-al meu gând caută un răspuns,
Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .
Ce fi-va in clipa finala un dar?
Averea,puterea sau faima?
Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?
Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..
E pace în inima,în gând e senin,
Și singurul zeu la care ma-nchin,
E dragostea..
Veioză
Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,
Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,
În ea se află piese vintage de colecție,
Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:
Un ceas cu pendul în miniatură,
O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,
Un ceainic,
De care s-a prins praful într-un mod tainic,
Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri
Și mai multe partituri,
De timp îngălbenite,
De privit oricând binevenite,
Suport de pixuri ce nu mai scriu,
Dar încă păstrabile, după cum descriu,
Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă
Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.
Este destul de ieșită din tipare,
Nu o spun cu supărare,
Este, de fapt, o lună,
Bineînțeles, mai mare decât o alună,
În mod firesc, ar fi albă,
Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,
E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,
În funcție de becul introdus în fiecare caz,
Încăperea are din nou o pată de culoare,
Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.
Psalmi - LXVII - Pierderea drumului
Am rătăcit, Doamne,
nu pe cărări străine, ci pe cele ale inimii mele.
Știam adevărul, dar l-am lăsat deoparte,
căutând glasuri care mângâie fără să mustre.
Am coborât în tăceri grele,
unde nu mai știam ce-i lumina,
și ce-i doar o umbră travestită în bine.
Și acolo, mi-am pierdut chipul dinaintea Ta.
Mi-am clădit drumuri din visele mele,
dar toate duceau spre pustiu.
În zadar mi-am ridicat semne -
niciunul nu purta Numele Tău,
dar Tu, nu m-ai șters din inima Ta.
Și, când m-am rușinat de faptele mele,
Tu, nu Te-ai rușinat de mine,
ci m-ai lăsat să mă apropii,
chiar și atunci când mă îndoiam de cărarea mea.
Doamne,
nu-mi lua crucea până ce nu-Ți las toată inima sub ea,
și fă din suferința mea o jertfă curată,
și o răbdare care Te așteaptă
până la capăt.
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Să nu mă treziți...
Încă un adio mi-e teamă că nasc,
Se zbate în cord pe-o arteră,
Gândul cu mintea întruna mi-l pasc,
Doar carnea din mine mai speră.
Cu un ghimpe în ochi sunt silit să privesc,
Înot în obsesii și nervul mă roade,
Un cer fără îngeri mi-e dat să iubesc,
Și murmur întruna cuvinte schiloade.
Mă împiedic de mine la fiece pas,
Și iar mă ridic, și iar mă aștept,
Vreau ca să strig dar nu mai am glas,
Și-o frică de mine m-apasă în piept.
Caut pământ cât mai departe de lume,
Pădurea mi-o fac duhovnic și leac,
Copacii să strige în ecou al meu nume,
Galbenul toamnei pe veci să-l îmbrac.
Freamătul frunzei mi-e glasul de mamă,
În scorburi m-ascund cu ochi umeziți,
Mă mângâie umbre și somnul mă cheamă,
Adio, prieteni! Să nu mă treziți...
Credința
Libertatea este Însuși Dumnezeu,
Chiar dacă nimeni nu știe cine este Acesta...
Credința este libertatea ta de a-ți închipui ce vrei!
Voința este libertatea de a crede,
De a nu renunța ușor,
Iar Dumnezeu este partenerul tău nemuritor!
Cine crede în Dumnezeu nu-i niciodată singur,
Chiar aflându-se în cea mai aspră singuratate...
Renegat,uitat,alungat!
Desigur,credința poate fi oarbă,
Este o metaforă doar!
Oamenii sunt orbi în realitate,
Le cercetează pe toate,
Văd doar ce se poate,
Chiar dacă au primit ochi
Ce-i poartă de formă!
(27 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Other poems by the author
Tăcere şi ecou
O tablă prăfuită-i viața
Suntem pioni, suntem și regi
Sunt și regine-încântătoare,
Nebuni de orice formă și culoare.
Un carnaval de măști hidoase
Sclipici, parful, iz de cavou
O luptă între alb și negru,
Între tăcere și ecou.
Azi
Azi
Chiar dacă azi...
poate pentru tine, numai însemn nimic,
eu nu te-am uitat...
ai intrat adânc
în zâmbetul,
în lacrima mea.
și adesea când oftez
nu stiu dacă sunt eu sau tu.
sau chiar acum...
când îți scriu,
oare cui îi este dor!
Mie sau ție?
Dar voi răspunde...să te apăr
Asa cum am făcut-o mere
că eu sunt acela
că eu
doar eu.
Tăcere şi ecou
O tablă prăfuită-i viața
Suntem pioni, suntem și regi
Sunt și regine-încântătoare,
Nebuni de orice formă și culoare.
Un carnaval de măști hidoase
Sclipici, parful, iz de cavou
O luptă între alb și negru,
Între tăcere și ecou.
Azi
Azi
Chiar dacă azi...
poate pentru tine, numai însemn nimic,
eu nu te-am uitat...
ai intrat adânc
în zâmbetul,
în lacrima mea.
și adesea când oftez
nu stiu dacă sunt eu sau tu.
sau chiar acum...
când îți scriu,
oare cui îi este dor!
Mie sau ție?
Dar voi răspunde...să te apăr
Asa cum am făcut-o mere
că eu sunt acela
că eu
doar eu.
Tăcere şi ecou
O tablă prăfuită-i viața
Suntem pioni, suntem și regi
Sunt și regine-încântătoare,
Nebuni de orice formă și culoare.
Un carnaval de măști hidoase
Sclipici, parful, iz de cavou
O luptă între alb și negru,
Între tăcere și ecou.
Azi
Azi
Chiar dacă azi...
poate pentru tine, numai însemn nimic,
eu nu te-am uitat...
ai intrat adânc
în zâmbetul,
în lacrima mea.
și adesea când oftez
nu stiu dacă sunt eu sau tu.
sau chiar acum...
când îți scriu,
oare cui îi este dor!
Mie sau ție?
Dar voi răspunde...să te apăr
Asa cum am făcut-o mere
că eu sunt acela
că eu
doar eu.