Când totul e iubire!

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

O porţie de iubire.

Iubeşte-mă cum numai tu

Şti să o faci, din plin,

Sărută-mă şi mă sedu,

Să-ncep să îmi revin.

Cu şarmul ochilor tăi verzi

Şi-a ta gură senzuală,

Treptat să mă reanimezi

Şi să mă scoli din boală.

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

Nu sânge...ci iubire!

E toamnă şi prin vie

Te caut cu nesaţ,

Cad frunzele pe glie,

Eu simt cum mă înalţ!

E iarnă latră câinii,

Pe alee te curtez,

Au îngheţat salcâmii,

Eu simt că mă topesc!

E primăvară iarăşi

Şi încă te seduc,

Mustesc de sevă caişii,

Eu simt că mă usuc!

E vară şi sub floarea

De tei, azi ne iubim,

De soare arde zarea,

Noi doi ne răcorim!

Aş vrea o picătură

De ploaie ca să fiu,

Să pot cădea fecioară

Pe sânul tău zglobiu.

Cu mâna-ţi delicată

Să mă opreşti uşor,

Atunci când de acolo

Mai jos vreau să cobor.

Aş vrea cumva o rază

De soare să devin,

Să pot cădea fecioară

Pe gâtul tău cel fin.

Să te retragi sfioasă

În umbra de sub nuc,

Atunci când de acolo

Pe buze vreau să-ţi urc.

Aş vrea să fiu o floare,

Într-un salcâm să fiu,

Să pot cădea fecioară

În păru-ţi castaniu.

Tu să mă prinzi în bucle

Cu mâna, graţios,

Atunci când de acolo

Vreau să mă las mai jos.

Aş vrea un vânt de vară

Să fiu, ce adie uşor,

Să pot cădea fecioară

Peste al tău picior.

Tu să-ţi fereşti piciorul

Sub rochia de satin,

Atunci când de acolo

Vreau să mai urc puţin...

La moara timpului, morar

Sunt angajat pe viaţă,

Să macin clipa, iar şi iar,

Sub piatra-i hrăpăreaţă.

De pe al timpului ogor,

Saci burduşiţi cu clipe,

S-aducă soarta mea de zor,

Prezentu-mi să-nfiripe.

Cu praful clipelor ce-au fost,

Aşa cum fac nebunii,

Să-ncarc, pe urmă, fără rost,

Sacii deşertăciunii.

Şi când recolta s-a-ncheiat,

Din mersul năsăliei

Să urc cu timpul măcinat

În podul veşniciei.

Trec păsări călătoare,

Trec peste mine-n zbor,

Se pierd, iubito,-n zare,

Dând din aripi uşor.

Abia de mai văd cârdul,

Abia le mai aud,

Le-nghite-ncet Pământul

La orizont spre sud.

Doar eu, străin de ele,

Privind în urma lor,

Rămân cu aceleaşi stele,

Rămân cu acelaşi dor.

La fel ca un caşalot din abisale ape,

Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,

De unde după o vreme când sufocat aproape,

La suprafaţa apei iar după aer vine.

Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,

În care al meu cuget atât de adânc ajunge,

Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,

Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.

Căci vinovați! Și totuși sunt stăpâni

Deasupra lor , al păcătoșilor desculți,

Ce zac în chin , la fericire par imuni

Cinstiți cu frica  va par niște inculți 

Schingiuiți de foame voi îi vedeți pociți,

Acești copii ai lumii din viață măturați,

Privesc tăcuți cu ochii lor tociți 

Chiar moartea se întreabă, de ce nu sunt salvați 

Năzuiți spre pace dar semănați război,

Agresivi in turmă ,dar cereți ajutor

Moștenitori ai vicleniei visați să fiți eroi,

Regal moment trăiți, dar el este muritor

Nici moartea nu vă va aduce alinarea,

Căci mâncător al morților e ciuma

Călăuziți, Anubis vă va deschide calea

Iar sângele pe oase va dispărea că bruma

Povestea mea se rupe și se coase,

Cu ațe fine, tremur de delir,

Schizofrenia-mi țese alte oase,

Și-n ele dorm, și-n ele mă inspir.

Bufonii râd — și râsul lor e teatru,

Scriu poezii să nu merg la psihiatru.

De ce exist, Doamne?

De ce m-ai smuls din neființă

și m-ai lăsat să gust lumina

cu o inimă care sângerează?

Sunt un strigăt de lut,

o taină pe care nici eu n-o înțeleg.

Mă mișc printre umbre,

caut rostul în pulbere,

și mă întreb: ești Tu acolo,

în tăcerea mea?

De ce m-ai făcut din nimic

și mi-ai pus în piept veșnicia?

De ce simt cerul în mine

și totuși cad la fiecare pas?

Nu Te întreb din răzvrătire,

ci din dor.

Nu din îndoială,

ci din foame de adevăr.

De ce exist, Doamne,

dacă nu pentru Tine?

Și dacă pentru Tine,

de ce mă simt atât de străin

de chipul Tău din mine?

Spune-mi doar că nu sunt întâmplare,

că rana din mine are sens,

că tăcerea Ta e răspuns

pentru cel ce nu poate înțelege,

dar poate iubi.

Ia-mi tot, Doamne.

Despoaie-mi viața de hainele ei moi.

Rupe-mi pâinea în două

și lasă vântul să mi-o fure.

Să nu mai am nimic —

nici nume, nici masă, nici vis.

Fă-mă frate cu Iov,

cel ce a rămas doar țipăt și cenușă,

dar n-a pierdut cerul din priviri.

Dacă Tu ești mai mult decât toate,

arată-mi asta luându-mi totul.

Dacă dragostea Ta e mai tare ca durerea,

lasă-mă să o cunosc în lipsă, nu în belșug.

Dă-mi fierberea întrebării lui,

răbdarea zdrobită,

tăcerea când prietenii-l judecau

și nădejdea aceea care nu se stinge,

chiar când nimic nu mai are rost.

Să învăț că viața e mai mult decât a trăi.

Că sufletul e mai prețios decât carnea.

Că Tu ești acolo și în cenușă,

și-n tăcere, și-n rana care nu se închide.

Ia-mi tot.

Dar nu-mi lua glasul

cu care Te pot striga.

Am fost pe cruce, Doamne,

cu durerile mele, cu vinovăția mea,

cu tot ce nu am spus și tot ce am greșit.

Te-am privit o clipă,

și am simțit în mine o arsură sfântă.

Dar m-am temut.

M-am temut de goliciunea adevărului,

de rușinea răstignirii,

de moartea eului meu.

Și am fugit.

Am lăsat crucea să cadă în țărână,

ca și cum n-ar fi fost darul Tău.

Am alergat înapoi în mulțime,

ascuns printre cei ce nu Te cunosc.

Dar nici acolo n-am găsit pace.

Pentru că în inima mea,

crucea nu înceta să sângereze.

Doamne,

nu Ți-ai întors fața de la mine,

deși eu mi-am întors spatele de la jertfă.

Nu mi-ai închis cerul,

deși eu am închis ochii.

Întoarce-mă, Doamne,

nu la slavă, ci la cruce.

Nu la laudă, ci la suferința curățitoare.

Nu la biruință ieftină,

ci la rănile care sfințesc.

Fă-mă vrednic să rămân pe cruce

până ce Tu spui „S-a sfârșit”,

nu până când obosește voința mea.

Iar dacă voi fugi din nou,

aleargă după mine cu blândețea Ta —

și leagă-mă, Doamne, nu cu forță,

ci cu dragoste.

Total neschimbat te voi găsi.  

Nu sunt vreo aventură. 

Dacă chiar crezi asta

De ce ai fugit în glumă?

Eu a ta iubire nu ți-oi fi.

În mine am stins speranța.