Aripa de inger

Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,

Învârtindu-se în propriile ţâţâni,

Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã

Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?

Orişicine-n lume, ştie-aşa de multe,

Cã nu are capãt firul de pe fus!

Şi, atunci, de unde timp sã mai asculte

Când mai are înc-atât de mult de spus!?

Când şi cum ne vom opri din vorbãrie,

Spre-a putea şi cântãri şi observa

Greutatea celor spuse-n teorie?

Poate-aşa vom ajuta pe cineva!...

Azi nu cer și nici nu vreau,

S-apelez la cei ce-mi dau,

Doar răspunsuri de refuz

Mă bazez pe ce e SUS.

Când o poartă se închide, 

Fii atent și ia aminte 

Observă ce sa deschis

Sigur altceva-i trimis!

De te plângi vei sta pe loc,

De accepți tu ai noroc

Căci ai posibilitatea ,

Prin alegeri sa schimbi cartea.

Așadar fi-ți curioși, 

Cu durere respectuoși 

Căci ascunde drumuri noi

Presărate și cu flori.

Când te plângi de fapt tu ceri,

Să-ți dea cerul neplăceri. 

Recunoști și aceea durere 

Că-i venită sa te-ndemne. 

Să-ți schimbi o gândire veche,

Să-i pui în loc noi bilete

Desfăcute și citite,

Și cu alte noi cuvinte!

Cuvinte frumos alese,

Prin grai și schimbări imense!

VIOLETA MAXIM

Descrise-n versuri

Simți universuri,

Ce-n pas cu ritmul

Trecut-au timpul.

Odată ce-ai tăcut,

Infinitul n-ai văzut,

Din moment ce ai căzut

În gânduri te-ai pierdut.

Faci un beneficiu,

Te trezești c-un sacrificiu,

Într-un final,

Te trezești în infernal.

10.05.24

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

Lumina zilei o primim de Sus

Trimisă când soarele răsare,

E dimineață și rugă înălțăm

S-avem și azi pâine și sare

Părinții zi de zi se duc la muncă

Să câștigăm s-avem ceva pe masă,

Copiii merg la grădi și la școală

Bunicii singuri ne așteaptă-acasă

Pe înserat familia se reunește

După o zi cu bune și chiar rele,

Bunica, mama cina pregătește

Și toți vorbim câte-n lună și-n stele

Bunicul ne ridică pentru rugăciune

Și mulțumește pentru tot ce-avem,

Îl ascultăm și cu evlavie ne închinăm

Și-apoi ne așezăm și-n liniște mâncăm

Când masa de bunătăți este golită

Cu toții începem ziua să o povestim,

Unii la alții ne spunem cum a fost

Și în final spre dormitoare o țâșnim

Pe fir se-așează o nouă zi de muncă

Sau e duminică și-i mare sărbătoare,

Când pașii se îndreaptă către biserică

Să căpătăm iertare și binecuvântare

.........................................

E zi sau săptămână, lună sau an

E viața noastră toată pe pământ,

Sunt ei bunicii, părinții și copiii

Familia, cuvântul dulce..atât de sfânt!

Ce greu se-mpacă-n mine gânduri

Şi al sentimentelor fior,

Cu prea puţinii ani de viaţă

Dintr-un destin de muritor.

De ce-ai sădit în mine, Doamne,

Această lume atât de vie?!

De parcă viaţa ce mi-ai dat-o

M-ar însoţi o veşnicie.

E atâta abundenţă-n mine

De potenţiale dimineţi,

Că mi-ar ajunge pentru zile

Ce le-aş trăi în mii de vieţi.

Şi atâta freamăt mă animă

Când simt în mine totul viu,

C-aproape nici nu-mi vine-a crede

Că într-o zi n-am să mai fiu.

Ce să mă fac cu atâta viaţă?

Cum o să mă despart de ea?

Mi-e şi mai greu să mor acuma,

Când oricum moartea este grea.

Uneori, când în noapte tăcerea

Canta trist că un clopot greu

Mă rog vieții să îmi lase placerea

Sa simt pulsul vieții,mereu.

Uneori, când se stinge un suflet

Și te- ntrebi: Ce sunt Doamne, eu?

Doar prin inimi poți învinge durerea,

Prin glasuri vii, ca un curcubeu.

Încătușat in amintiri 

Gândul ucide prezentul.

Trăiești fara-a trai, 

Prizonier at zilei de ieri

Răcind pe-al trecutului drum,

Risipești momentul de-acum..

Clipele nu se mai întorc,

Și uitând de azi 

Mori înainte de-a muri..

Cu rugăminți ardente 

Viața îți spune:trezeste-te!

Iubiri netrăite te-astepta,

Dimineți strălucitoare,

Îmbrățișări,visuri fervente.

Nu-ți reteza aripile, 

Ucigând ceea ce poți fi..

Eu fara tine,

Pasare fara aripi,

Castel in ruine,

Fulg topit,

Dimineți fara soare,

Pași pierduți în noapte,

Bărcuța rătăcind pe mare,

Stinse șoapte,

Glas trist de clopot,

Inimă înlănțuită de dor,

Amurg însângerat,

Frânt zbor,

Val zbuciumat,

Stea fără raze,

Lacrima adâncă,

Abis,singuratică stanca,

Curmat vis...

Mai presus de stele ajunge o iubire-iubirea de părinte..

Mai sfântă decât cele sfinte,

Mai frumoasă decât un înger,

Mai pura decât fulgul de nea,

În inima noastră are rădăcini uriașe,eterne,

Iar când noaptea se-asterne și pleoapele cad,

Ultimul gând șoptește:,,Puiuț drag,

As vrea sa  fiu îngerul care 

Din zori pana-n noapte, 

Te-acopera cu aripa lui protectoare...

Dar sunt doar un om...

Și lacrima cade,și inima doare...

Nu cred in îngeri,nu cred in stele,

Sunt prizonier al vieții,

Obligat să simt și să mor..

Dumnezeu nu poate fi crud,

Așadar,zilele curg infernal,

In zare,umbra negrului final..

Dumnezeu poate fi doar imparțial,

Așadar,nu sper la salvare,

Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.

De ce raiul?

Pacea neființei e la fel de dulce.

Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,

Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,

Cu o secundă după,in rai,

Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,

Ca un somn fara vise..

Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,

Nu sper la rasplata de apoi,

Trubadur trist,ce știe că viața

E un fum ce se risipește..

Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,

Viața e o cruce,ce paradox,

O port pe spiritul meu de ateu..

Unde ești tu,Zeu?,

Sa iei suferința,nonsensul și spaima..

Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,

E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,

Dar sunt obligat să ajung la ea,

O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..

O pisică neagra mi-a trecut prin fața.

Primul gând,intunecat ca și ea.

Apoi mi-am spus:

Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.

Și genele,și oja.

Până la urmă,si întunericul poate fascina.

Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.

Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,

Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.

N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,

Pentru că eu am puterea,prin gând,

Să-i pun ghetuțe aurii.