Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă-te pentru acele persoane care suferă, roagă-te pentru acele persoane care îți vorbesc urât. Nu mai sta jos. Ridică-te. Chiar și un drept se ridică de 7 ori. Ridică-te în continuare. Nu renunța. Ridică-te, nu mai sta. Chiar dacă ți-ai rupe gleznele de la picioarele tale, chiar dacă ți-ai rupe oasele. Rămâi credincios lui Dumnezeu.
Viața niciodată nu a fost ușoară. A fost mereu grea. Și ce dacă viața este grea? Simți că nu mai poți, simți că nu mai vrei să mai continui. Încetează. Nu mai poți da înapoi. Lasă-ți trecutul să moară ca să devii o persoană mai bună, cum ești în acest moment. Fii credincios. Roagă-te la Dumnezeu în fiecare zi, căci nu se știe când vine. O să vină, crede-mă. Și toate acele lucruri pe care le-ai făcut, toți le vor vedea, chiar și cele mai mici. De aceea trebuie să vă rugați la Dumnezeu, de aceea trebuie să vă pocăiți, ca să vi se ierte greșelile voastre, păcatele voastre. Și să fiți mai buni cum ați fost atunci. Dumnezeu are un plan pentru tine. Nu te îngrijora pentru ziua de mâine. El are grijă de tine. Roagă-te la Dumnezeu neîncetat. Ridică-te. Să nu îndrăznești să cazi. Asta vrea Satana, să cazi. Dumnezeu vrea ca tu să-ți iei crucea și să-L urmezi. Ai încredere în Domnul Dumnezeul tău. Numai prin Iisus Hristos ești iertat. Iartă-i și pe cei care au făcut rău. Ridică-te. Continuă drumul pe care Dumnezeu ți-l alege. Pacea și dragostea, liniștea și speranța se găsesc prin Iisus Hristos. El este Dumnezeu. Preamărit și binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, Împăratul lumii. Amin.
de Cristian Diaconița
Category: Motivational poems
All author's poems: Cristian Diaconița ![]()
Date of posting: 22 August
Timp de citire: ~3 min.
Views: 226
Other poems by the author
Pilda celui care s-a ridicat după durere
Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile îl părăsesc. Îi era frică și nu știa ce avea să se întâmple. Se uita în jur și își dorea doar ca durerea să treacă. În inima lui se auzea un singur gând: „Doamne, mi-e teamă.” Dar, în mijlocul fricii, o altă voce parcă îi răspundea: „Nu trebuie să fii fără frică pentru a fi curajos. Curajul începe atunci când îți este frică și totuși alegi să mergi mai departe.” A venit ajutorul, iar după un timp durerea s-a liniștit. Copilul a înțeles că acea zi, deși îl speriase, nu avea să fie sfârșitul drumului său. A rămas cu o amintire, dar și cu o lecție: Uneori, Dumnezeu nu ne ferește de toate durerile, dar ne poate da puterea să trecem prin ele. Și, când mai târziu își amintea de acea zi, nu mai vedea doar frica. Vedea și copilul care, deși credea că nu mai poate, a rezistat. Morala: Nu este rușinos să te temi și nici să simți că nu mai poți. Chiar și omul curajos poate tremura. Important este să nu-ți pierzi nădejdea atunci când treci prin încercare, pentru că după durere poate veni vindecarea, iar după frică poate veni pacea.
[Cristian Diaconița]
500 de Poezii Creștine 151–200
151. Cuvântul lui Hristos
Cuvântul Tău, Iisuse Doamne,
Îmi este pâine pentru suflet,
Când lumea-mi pare fără pace
Și gândul meu devine tulbure.
Păstrează-l viu în inima mea,
Să nu-l pierd în lumea trecătoare,
Ci să-l urmez cu credință
În fiecare zi din viață.
Cristian Diaconița
152. Glasul Evangheliei
Se-aude glasul Evangheliei
Ca o lumină peste lume,
Chemând pe omul rătăcit
Să se întoarcă la Hristos.
Ferice de cel ce ascultă
Și pune Cuvântul în faptă,
Căci viața lui va deveni
O mărturie luminată.
Cristian Diaconița
153. Evanghelia
Evanghelia ne vestește
Că Dumnezeu ne-a cercetat,
Că Fiul Său, Iisus Hristos,
Pentru noi S-a întrupat.
A venit să vindece rana
Păcatului din omenire
Și să ne cheme către Tatăl
Prin adevăr și prin iubire.
Cristian Diaconița
154. Fericiți cei blânzi
Fericiți cei blânzi la suflet,
Cei ce nu răspund cu rău,
Căci în inima lor se naște
Pacea sfântă de la Dumnezeu.
Să nu fiu aspru cu aproapele,
Nici plin de mânie și ură,
Ci să păstrez în orice clipă
Blândețea ce spre cer mă urcă.
Cristian Diaconița
155. Fericiți cei milostivi
Fericiți cei milostivi,
Căci mila lor nu se va pierde,
Ci va rămâne înaintea
Lui Dumnezeu ca o lumină.
Ajută-mă să fiu milostiv,
Să văd pe cel ce suferă,
Și să-i întind o mână bună
Când lumea îl uită.
Cristian Diaconița
156. Fericiți cei curați
Fericit este omul care
Păstrează inima curată,
Nu hrănește gânduri rele
Și nu dorește răul altuia.
Doamne, curăță-mi gândul,
Curăță-mi ochii și cuvântul,
Ca să pot vedea lumina
Și frumusețea Ta cea sfântă.
Cristian Diaconița
157. Făcătorii de pace
Fericiți sunt cei ce caută
Să împace oameni certați,
Cei ce sting focul mâniei
Și aduc pace între frați.
Doamne, fă-mă făcător de pace,
Nu pricină de ceartă-n lume,
Ci să duc în orice casă
Iubirea sfântă în al Tău nume.
Cristian Diaconița
158. Lumina din întuneric
Când noaptea cade peste suflet
Și speranța pare să dispară,
Hristos aprinde o lumină
Și întunericul se destramă.
Nu există noapte atât de grea
Pe care El să n-o străbată,
Căci Domnul este Lumina
Ce nu se stinge niciodată.
Cristian Diaconița
159. Rugăciunea inimii
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu,
Miluiește-mă pe mine,
Când mă abat de la calea Ta
Și mă îndepărtez de Tine.
Această rugăciune simplă
Să-mi fie mereu în inimă,
Ca un izvor de pace sfântă
În fiecare zi din viață.
Cristian Diaconița
160. Numele lui Iisus
Numele Tău, Iisuse Sfinte,
Este lumină și alinare,
Este nădejde pentru omul
Ce trece prin încercare.
Când rostesc numele Tău sfânt,
Sufletul meu găsește pace,
Și simt că nu sunt singur
În tot ceea ce viața-mi face.
Cristian Diaconița
161. Doamne, ajută-mă
Doamne, ajută-mă să fiu
Un om mai bun în fiecare zi,
Să nu rănesc prin vorba mea
Și să știu mereu a iubi.
Când cad, ridică-mă din nou,
Când greșesc, îndreaptă-mă,
Iar când mă pierd printre ispite,
Arată-mi calea către Tine.
Cristian Diaconița
162. Calea adevărului
Adevărul nu se schimbă
După voia oamenilor,
El rămâne veșnic și curat
În Cuvântul Mântuitorului.
Doamne, păzește-mă de minciună,
De înșelare și de rătăcire,
Și fă-mă să iubesc adevărul
Cu întreaga mea ființă.
Cristian Diaconița
163. Hristos, Adevărul
Tu ești Calea și Adevărul,
Viața sufletului meu,
Și cine vine către Tine
Se apropie de Dumnezeu.
Nu vreau să caut alte drumuri
Care duc spre rătăcire,
Ci să rămân mereu cu Tine
În credință și iubire.
Cristian Diaconița
164. Păstorul cel bun
Păstorul cel bun își caută oaia
Când aceasta se rătăcește,
Și nu se odihnește până când
Din nou în turmă o găsește.
Așa și Tu, Iisuse Doamne,
M-ai căutat când am plecat,
Și prin iubirea Ta cea mare
Spre Tine iar m-ai îndreptat.
Cristian Diaconița
165. Oaia pierdută
M-am rătăcit prin multe locuri
Și am uitat de glasul Tău,
Dar Bunul Păstor m-a găsit
Și m-a întors spre Dumnezeu.
Acum vreau să rămân cu Tine,
Să nu mai plec de lângă turmă,
Ci să urmez glasul Tău sfânt
Pe calea care duce-acasă.
Cristian Diaconița
166. Talanții
Doamne, nu vreau să îngrop
Darul pe care mi l-ai dat,
Ci vreau să-l folosesc cu grijă
Și să-l întorc înmiit curat.
Dă-mi înțelepciune să lucrez
Cu darurile primite,
Spre folosul celor din jur
Și spre slava Ta, Părinte.
Cristian Diaconița
167. Vameșul
Un vameș stătea în templu
Și nu îndrăznea să privească sus,
Ci spunea cu inimă smerită:
„Dumnezeule, milostiv fii mie!”
Doamne, învață-mă smerenia,
Să nu mă laud cu ce sunt,
Ci să-mi văd greșelile înainte
Și să cer mila Ta mereu.
Cristian Diaconița
168. Fariseul
Cel care se laudă singur
Nu vede cât de slab poate fi,
Dar omul care se smerește
Își vede sufletul cu adevărat.
Ferește-mă, Doamne, de mândrie,
De judecarea altora,
Și dă-mi să caut îndreptarea
În propria mea inimă.
Cristian Diaconița
169. Zaheu
Zaheu L-a dorit pe Hristos
Și s-a urcat într-un copac,
Ca să-L vadă când trecea
Prin mulțimea din acel loc.
Iar Domnul l-a chemat pe nume
Și i-a adus în casă mântuire,
Arătând că orice om se poate
Întoarce către Dumnezeu.
Cristian Diaconița
170. Vindecarea
Hristos a vindecat bolnavi
Și le-a redat nădejdea vieții,
Atingând inimile oamenilor
Cu mila și iubirea Sa.
Doamne, vindecă în mine
Tot ce este rupt și greu,
Și fă-mi sufletul din nou întreg
În lumina harului Tău.
Cristian Diaconița
171. Orbului i s-au deschis ochii
Un om orb a strigat către Domnul
Cu credință și cu dor,
Iar Hristos i-a redat lumina
Și bucuria ochilor.
Deschide-mi și mie, Doamne,
Ochii sufletului meu,
Ca să văd adevărul
Și să Te urmez mereu.
Cristian Diaconița
172. Leprosul
Zece oameni au fost vindecați,
Dar unul s-a întors la Domnul
Să-I mulțumească pentru darul
Pe care l-a primit prin credință.
Doamne, fă-mă recunoscător,
Să nu uit binele primit,
Ci să mă întorc mereu la Tine
Cu sufletul mulțumit.
Cristian Diaconița
173. Fiica lui Iair
Când toți credeau că totul s-a sfârșit,
Hristos a spus să nu se teamă,
Ci să creadă cu nădejde
În puterea lui Dumnezeu.
Doamne, când speranța mea moare,
Aprinde-o iar în sufletul meu,
Ca să cred chiar și atunci
Când nu mai văd niciun drum.
Cristian Diaconița
174. Lazăr
La mormântul lui Lazăr
Hristos a venit cu iubire,
Și prin puterea Sa dumnezeiască
A arătat biruința vieții.
Doamne, scoate-mă și pe mine
Din mormântul păcatului greu,
Și dă-mi o viață nouă
În lumina Ta.
Cristian Diaconița
175. Femeia cananeeancă
O femeie a venit la Domnul
Cu credință și smerenie,
Cerând milă pentru copilul ei
Și n-a plecat fără nădejde.
Învață-mă, Doamne, stăruința,
Să nu renunț când este greu,
Ci să mă rog cu credință
Și să mă încred în Dumnezeu.
Cristian Diaconița
176. Furtuna de pe mare
Pe mare, valurile creșteau
Și ucenicii se temeau,
Dar Hristos le-a adus pace
Și furtuna s-a liniștit.
Când viața mea este furtună,
Iisuse, fii cu mine,
Și spune inimii mele:
„Nu te teme, Eu sunt aici.”
Cristian Diaconița
177. Pâinile și peștii
Cu puține pâini și câțiva pești
Hristos a hrănit mulțimea,
Arătând că în mâna Domnului
Puținul devine îndestulare.
Doamne, binecuvântează puținul
Pe care îl primesc în viață
Și învață-mă să-l împart
Cu cel ce are nevoie.
Cristian Diaconița
178. Marea Galileei
Pe malul mării Galileei
Hristos și-a chemat ucenicii,
Iar ei au lăsat totul în urmă
Și au pornit după El.
Doamne, când mă chemi și pe mine,
Dă-mi curaj să Te urmez,
Să las ceea ce mă ține
Departe de adevărul Tău.
Cristian Diaconița
179. Muntele Schimbării la Față
Pe munte, Hristos S-a schimbat la față,
Iar slava Lui s-a arătat,
Și ucenicii au văzut
Lumina Sa dumnezeiască.
Doamne, luminează-mi sufletul
Cu harul Tău cel minunat,
Ca să Te iubesc mai mult
Și să rămân credincios.
Cristian Diaconița
180. Moise și Ilie
Moise și Ilie au apărut
În slava Schimbării la Față,
Iar ucenicii au înțeles
Mai mult din taina lui Hristos.
Doamne, unește în mine
Credința, nădejdea și iubirea,
Ca să pot urma calea Ta
Cu inimă smerită.
Cristian Diaconița
181. Rugăciunea din Ghetsimani
În Ghetsimani, Iisuse Doamne,
Te-ai rugat în noaptea grea,
Și ai primit voia Tatălui
Pentru mântuirea lumii.
Învață-mă și pe mine, Doamne,
Să spun cu inimă smerită:
„Facă-se voia Ta în toate”,
Chiar când calea este grea.
Cristian Diaconița
182. Ucenicii
Ucenicii au mers cu Domnul
Prin sate, cetăți și pustiu,
Ascultând cuvântul Său sfânt
Și văzând minunile Lui.
Doamne, fă-mă și pe mine
Ucenic al iubirii Tale,
Să învăț din Evanghelie
Și să trăiesc după ea.
Cristian Diaconița
183. Iuda
Iuda L-a vândut pe Domnul
Pentru arginți și interes,
Dar fapta lui rămâne-n lume
Ca avertisment pentru noi.
Păzește-mă, Doamne, de lăcomie,
De iubirea banului deșart,
Și fă-mi comoara în ceruri
Și nu în lucrurile lumii.
Cristian Diaconița
184. Lepădarea lui Petru
Petru s-a lepădat de Domnul
În ceasul fricii și-al durerii,
Dar după aceea a plâns amar
Și s-a întors cu pocăință.
Doamne, când slăbesc în credință,
Nu mă lăsa să pier,
Ci dă-mi putere să mă întorc
Și să Te iubesc din nou.
Cristian Diaconița
185. Cocoșul
Cocoșul a cântat în noapte
Și Petru și-a amintit cuvântul,
Iar lacrimile pocăinței
I-au curățat sufletul.
Și eu, când greșesc, Iisuse,
Ajută-mă să mă opresc,
Să-mi văd păcatul cu smerenie
Și să mă întorc la Tine.
Cristian Diaconița
186. Crucea
Crucea stă înaintea lumii
Ca semn al iubirii lui Hristos,
Și cine privește către ea
Găsește nădejde și folos.
Doamne, să port crucea mea
Cu credință și răbdare,
Și să nu uit niciodată
Că după Cruce vine Învierea.
Cristian Diaconița
187. Iertarea de pe Cruce
Pe Cruce, în mijlocul durerii,
Hristos a arătat iertare,
Și ne-a învățat că iubirea
Este mai mare decât ura.
Doamne, dă-mi aceeași inimă,
Să pot ierta când sunt rănit,
Și să nu las răutatea
Să-mi stăpânească sufletul.
Cristian Diaconița
188. Tâlharul pocăit
Un tâlhar, în ultima clipă,
S-a întors cu credință la Hristos,
Și a primit făgăduința
Vieții împreună cu Domnul.
Această minune ne arată
Că pocăința poate veni oricând,
Dar să nu așteptăm sfârșitul,
Ci să ne întoarcem astăzi.
Cristian Diaconița
189. Mormântul
Mormântul a primit trupul Domnului,
Dar nu L-a putut ține veșnic,
Căci puterea Învierii
A biruit moartea.
Doamne, când mă gândesc la moarte,
Dă-mi credință și nădejde,
Ca să privesc către viață
Și către Împărăția Ta.
Cristian Diaconița
190. Îngerii
Îngerii slujesc înaintea
Lui Dumnezeu cel Preasfânt,
Și ne amintesc că lumea
Nu este numai acest pământ.
Doamne, păzește-ne prin îngerii
Pe care ni i-ai rânduit,
Și ajută-ne să mergem
Pe drumul Tău cel sfânt.
Cristian Diaconița
191. Maica Domnului
Preasfântă Maică a Domnului,
Cu smerenie Te cinstim,
Și Te rugăm să fii aproape
De cei ce către Tine venim.
Roagă pe Fiul Tău, Iisuse,
Pentru cei slabi și întristați,
Și acoperă-ne cu iubire
Pe noi, cei greu încercați.
Cristian Diaconița
192. Acatistul
Cuvintele unui acatist
Se ridică spre cer în cântare,
Iar inima care se roagă
Primește pace și alinare.
Doamne, primește rugăciunea
Pe care Ți-o aduc cu smerenie,
Și fă din sufletul meu
O casă pentru sfânta iubire.
Cristian Diaconița
193. Paraclisul
În ceasul greu, când sufletul plânge,
Mă apropii cu credință
De rugăciunea către Maica Domnului,
Cerând ajutor și nădejde.
Preasfântă Maică, roagă-te
Pentru noi înaintea Fiului,
Și du-ne către Hristos
Pe calea mântuirii.
Cristian Diaconița
194. Sfinții
Sfinții nu au trăit fără lupte,
Dar au rămas statornici în credință,
Și au transformat încercarea
În prilej de sfințire.
Ajută-ne și pe noi, Doamne,
Să învățăm de la ei iubirea,
Răbdarea, rugăciunea,
Smerenia și credința.
Cristian Diaconița
195. Mucenicii
Mucenicii au mărturisit
Numele lui Hristos cu putere,
Și nici chinurile nu i-au făcut
Să renunțe la credință.
Doamne, dă-ne și nouă curaj
Să nu ne rușinăm de Tine,
Ci să păstrăm credința sfântă
În toate zilele vieții.
Cristian Diaconița
196. Cuvioșii
Cuvioșii au ales tăcerea,
Postul și rugăciunea sfântă,
Și-au căutat în fiecare zi
Împărăția lui Dumnezeu.
Învață-ne și pe noi, Doamne,
Să iubim liniștea și rugăciunea,
Să ne curățăm de patimi
Și să căutăm sfințirea.
Cristian Diaconița
197. Mănăstirea
În mănăstire clopotul bate
Și cheamă sufletul la rugă,
Iar liniștea dintre ziduri
Îndeamnă inima spre Dumnezeu.
Doamne, binecuvântează locurile
În care oamenii se roagă,
Și fă ca rugăciunea lor
Să fie lumină pentru lume.
Cristian Diaconița
198. Calea sfințeniei
Sfințenia nu este mândrie,
Ci luptă împotriva păcatului,
O cale lungă de răbdare
Și de iubire pentru aproapele.
Doamne, ajută-mă să merg
Pe această cale cu smerenie,
Și să nu caut slava lumii,
Ci slava Împărăției Tale.
Cristian Diaconița
199. Nădejdea
Când totul pare fără speranță,
Ridic privirea către cer,
Căci știu că Dumnezeu mă vede
Și în iubirea Lui eu sper.
Nădejdea mea este Hristos,
Nădejdea mea este iubirea,
Nădejdea mea este credința
Și drumul către mântuire.
Cristian Diaconița
200. Credința veșnică
Două sute de cântări s-au strâns
În această carte de credință,
Dar rugăciunea merge mai departe
Ca o lumină către veșnicie.
Doamne, primește fiecare vers
Ca pe-o jertfă mică și smerită,
Și fă ca toate aceste poezii
Să ducă inimile către Tine.
Cristian Diaconița. 500 DE POEZII CREȘTINE
de Cristian Diaconița
Poeziile 201–250
201. Rugăciune către Dumnezeu
Doamne, primește rugăciunea
Ce o aduc înaintea Ta,
Nu pentru vrednicia mea,
Ci pentru mila Ta cea mare.
Păzește-mi sufletul de rău,
Și dă-mi putere să iubesc,
Să merg pe calea Ta cea dreaptă
Și niciodată să nu mă lepăd.
Cristian Diaconița
202. Încrederea
Când nu mai știu ce să aleg
Și toate drumurile-s grele,
Îmi pun nădejdea în Hristos
Și las în mâna Lui problemele.
El știe drumul meu mai bine
Și vede ce eu nu pot vedea,
De aceea vreau cu credință
Să-mi pun viața-n mâna Sa.
Cristian Diaconița
203. Dumnezeu vede
Chiar dacă nimeni nu mă vede
Când fac un bine în tăcere,
Tu, Doamne, știi și vezi lucrarea
Și o primești cu mângâiere.
Nu vreau răsplată de la oameni,
Nici laudă și nici mărire,
Ci vreau să fac binele în taină
Din dragoste și mulțumire.
Cristian Diaconița
204. Glasul conștiinței
În liniștea din miez de noapte
Aud un glas în mine spunând:
„Întoarce-te spre Dumnezeu
Și lasă răul în urmă.”
Conștiința este o lumină
Ce poate arăta greșeala,
Dar numai Domnul poate vindeca
Și poate îndrepta cărarea.
Cristian Diaconița
205. Pocăința
Pocăința nu este numai
O lacrimă ce cade jos,
Ci schimbarea vieții mele
Și întoarcerea la Hristos.
Să las păcatul în urmă
Și să încep un drum curat,
Cu rugăciune și iubire
Spre Dumnezeu, Cel minunat.
Cristian Diaconița
206. Lacrima pocăinței
O lacrimă de pocăință
Poate vorbi fără cuvinte,
Când omul își recunoaște vina
Și caută iarăși cele sfinte.
Doamne, primește lacrima mea
Și spală sufletul meu greu,
Ca să pot începe din nou
În lumina Ta, Dumnezeule.
Cristian Diaconița
207. Spovedania
Când îmi mărturisesc păcatul
Cu inimă sinceră și smerită,
Încep să văd din nou lumina
Și calea mea către Hristos.
Doamne, dă-mi curaj să recunosc
Tot ceea ce am făcut greșit,
Și ajută-mă să mă schimb
Cu sufletul cu adevărat.
Cristian Diaconița
208. Curățirea sufletului
Nu aurul mă face curat,
Nici hainele frumoase ale lumii,
Ci inima care se pocăiește
Și caută mila lui Dumnezeu.
Curăță, Doamne, tot ce este rău
Din gândul și din sufletul meu,
Și fă din mine un om nou
Prin harul Tău cel sfânt.
Cristian Diaconița
209. Smerenia
Smerenia nu înseamnă slăbiciune,
Ci puterea de a recunoaște
Că tot ce avem este un dar
Și că Dumnezeu ne iubește.
Ferește-mă de mândrie, Doamne,
De dorința de a fi mai sus,
Și învață-mă să slujesc
Așa cum ne-a învățat Iisus.
Cristian Diaconița
210. Mândria
Mândria ridică ziduri
Între om și Dumnezeu,
Îl face să uite de ceilalți
Și să se creadă mai presus.
Doamne, smerește-mi inima
Când începe să se înalțe,
Și pune în locul mândriei
Iubire și bunătate.
Cristian Diaconița
211. Ascultarea
Ascultarea de Dumnezeu
Este calea către lumină,
Când omul lasă voia sa
Și caută voia cea divină.
Doamne, ajută-mă să ascult
Cuvântul Tău cu credință,
Și să nu aleg după dorințe
Ce mă îndepărtează de Tine.
Cristian Diaconița
212. Poruncile Domnului
Poruncile Tale sunt lumină
Pentru sufletul rătăcit,
Ele ne arată calea
Pe care trebuie să mergem.
Ajută-mă să le păstrez
Nu doar în minte, ci în faptă,
Ca viața mea să fie mereu
O mărturie curată.
Cristian Diaconița
213. Iubește-L pe Dumnezeu
Să-L iubesc pe Dumnezeu
Cu toată inima mea,
Cu sufletul și cugetul
Și cu întreaga viață a mea.
Iar dragostea aceasta sfântă
Să nu rămână doar cuvânt,
Ci să se vadă prin iubirea
Pe care-o port către cei din jur.
Cristian Diaconița
214. Iubește-ți aproapele
Aproapele meu este fratele
Pe care Dumnezeu mi l-a dat,
Și chiar dacă uneori mă doare,
Trebuie să-l iubesc cu adevărat.
Să nu răspund cu răutate,
Să nu păstrez în mine ură,
Ci să aleg mereu iertarea
Și dragostea cea bună.
Cristian Diaconița
215. Nu judeca
Nu judeca pe cel ce cade,
Căci poate mâine vei cădea,
Și numai Dumnezeu cunoaște
Adâncul inimii cuiva.
Mai bine roagă-te pentru dânsul
Și întinde-i mâna când îi este greu,
Căci dragostea aproapelui
Este porunca lui Dumnezeu.
Cristian Diaconița
216. Iertarea
Când cineva mă rănește, Doamne,
Ajută-mă să pot ierta,
Să nu păstrez în suflet ură
Și să nu răspund cu răutate.
Căci Tu ne-ai arătat pe Cruce
Ce înseamnă adevărata iubire:
Să ierți chiar și atunci când doare
Și să alegi mereu pacea.
Cristian Diaconița
217. Dragostea
Dragostea adevărată rabdă,
Nu caută răul nimănui,
Nu se laudă și nu se umflă,
Ci caută binele aproapelui.
Doamne, să am această dragoste
În fiecare zi din viața mea,
Ca prin ea să Te pot vedea
Și să rămân aproape de Tine.
Cristian Diaconița
218. Bunătatea inimii
O inimă bună nu întreabă
„Ce primesc dacă ajut?”,
Ci vede omul care suferă
Și se apropie fără teamă.
Doamne, pune în mine bunătate,
Să nu trec nepăsător,
Ci să fiu pentru cei din jur
Un semn al iubirii Tale.
Cristian Diaconița
219. Milostenia ascunsă
Când dai celui sărac în taină
Și nimeni nu te vede-n lume,
Cerul cunoaște fapta bună
Și Dumnezeu îi știe numele.
Nu căuta aplauze sau slavă,
Ci fă milostenia curat,
Din dragoste pentru aproapele
Și pentru Domnul Preaînalt.
Cristian Diaconița
220. Darul
Tot ceea ce primesc în viață
Este un dar de la Dumnezeu,
Și vreau să fiu recunoscător
Pentru fiecare lucru bun.
Să nu spun: „Eu am făcut totul”,
Uitând de Cel ce m-a ajutat,
Ci să spun cu inimă smerită:
„Slavă Ție pentru toate!”
Cristian Diaconița
221. Mulțumirea
Mulțumesc pentru pâinea zilnică,
Pentru apă și pentru lumină,
Pentru oamenii pe care-i iubesc
Și pentru fiecare zi senină.
Mulțumesc și pentru încercări,
Căci m-au făcut să înțeleg
Că fără Tine, Doamne Sfinte,
Pe drumul vieții nu pot merge.
Cristian Diaconița
222. Bucuria
Bucuria adevărată
Nu se cumpără cu bani,
Ea vine din inima care
Își pune nădejdea în Dumnezeu.
Chiar și-n ziua cea mai grea
Pot găsi un strop de lumină,
Când știu că Hristos este cu mine
Și iubirea Lui mă ține.
Cristian Diaconița
223. Pace
Dă-mi, Doamne, pace în suflet,
Când în jur este tulburare,
Și fă-mi inima asemenea
Unui lac liniștit sub soare.
Să nu răspund la rău cu rău,
Să nu aprind focul mâniei,
Ci să aduc în orice loc
Pacea sfântă a iubirii.
Cristian Diaconița
224. Răbdarea creștinului
Creștinul nu renunță ușor
Când drumul devine greu,
Ci se roagă și merge înainte
Cu nădejde în Dumnezeu.
Răbdarea este o virtute
Ce crește încet în suflet,
Prin încercări și prin rugăciune
Și prin iubire către Domnul.
Cristian Diaconița
225. Nădejdea
Când nu mai văd nicio ieșire
Și lumea pare fără drum,
Ridic ochii către cer
Și spun: „Hristos este cu mine.”
Nădejdea nu mă lasă singur,
Nici când sufletul meu plânge,
Căci Dumnezeu poate deschide
O ușă chiar și când nu văd.
Cristian Diaconița
226. Curaj
Dă-mi, Doamne, curaj să spun
Când ceva nu este bine,
Să nu mă tem de oameni
Mai mult decât mă tem de Tine.
Curajul creștin nu este ură,
Ci puterea de a sta drept,
Cu adevărul în inimă
Și cu iubire pentru toți.
Cristian Diaconița
227. Adevărul
Adevărul poate uneori
Să doară, dar el vindecă,
Pe când minciuna pare dulce
Și sufletul îl înșală.
Doamne, păstrează-mă în adevăr
Și ferește-mă de minciună,
Ca vorba mea să fie curată
Și inima mea să fie bună.
Cristian Diaconița
228. Cuvântul și fapta
Nu este suficient să spun
Că Îl iubesc pe Dumnezeu,
Dacă în viața mea de fiecare zi
Nu fac ceea ce este bun.
Cuvântul trebuie să devină faptă,
Iar credința să rodească,
Ca viața mea să mărturisească
Iubirea Domnului ceresc.
Cristian Diaconița
229. Roadele credinței
Credința adevărată rodește
Iubire, pace și răbdare,
Bunătate și blândețe
Și o inimă milostivă.
Doamne, fă să crească-n mine
Roade bune zi de zi,
Ca oamenii să vadă-n viața mea
Lumina Ta cea vie.
Cristian Diaconița
230. Pomul bun
Pomul bun se cunoaște
După roadele pe care le dă,
Iar omul se cunoaște-n lume
După faptele din viața sa.
Doamne, fă-mă pom roditor,
Cu roade bune și curate,
Ca să aduc folos celor din jur
Și slavă numelui Tău sfânt.
Cristian Diaconița
231. Grâul
Ca grâul care crește-n câmp
Sub ploaie, soare și furtună,
Așa să crească și credința
În inima mea cea bună.
Și când va veni vremea roadelor,
Să nu fie sufletul meu gol,
Ci plin de fapte bune
Și de iubirea lui Hristos.
Cristian Diaconița
232. Vița
Hristos este vița cea adevărată,
Iar noi suntem mlădițele Lui,
Și fără El nu putem face
Nimic folositor în viață.
Doamne, ține-mă aproape de Tine,
Ca să pot aduce rod bogat,
Și să nu mă usuc departe
De izvorul Tău curat.
Cristian Diaconița
233. Viața
Viața mea este un dar
Pe care Tu mi l-ai oferit,
Și vreau să o trăiesc cu rost,
Cu sufletul către cer privit.
Nu știu cât timp îmi este dat,
De aceea vreau în fiecare zi
Să fac un bine și să iubesc
Și să mă apropii de Tine.
Cristian Diaconița
234. Timpul
Timpul trece ca un râu
Și nu se întoarce niciodată,
De aceea fiecare clipă
Trebuie trăită cu folos.
Doamne, nu mă lăsa să pierd
Anii în lucruri trecătoare,
Ci ajută-mă să strâng în cer
Comori care nu pier.
Cristian Diaconița
235. Comoara din cer
Nu vreau să strâng comori pe pământ
Care ruginesc și pier,
Ci vreau să am o inimă bogată
În fapte bune înaintea Ta.
Căci adevărata comoară
Nu este aurul din lume,
Ci iubirea, credința și mila
Păstrate în numele lui Hristos.
Cristian Diaconița
236. Casa sufletului
Casa sufletului meu, Doamne,
Vreau să fie curată mereu,
Să nu intre gânduri rele
Și să rămâi Tu în ea.
Curăță fiecare încăpere
A inimii mele slabe,
Și fă din ea un loc de pace
În care numele Tău să fie.
Cristian Diaconița
237. Veghea
Vegheați, spune Evanghelia,
Căci nu știm ziua și ceasul,
De aceea vreau să fiu mereu
Cu sufletul pregătit.
Nu vreau să dorm în nepăsare
Și să uit de Dumnezeu,
Ci să păstrez candela aprinsă
În inima mea mereu.
Cristian Diaconița
238. Candela inimii
Candela inimii mele
Să nu se stingă niciodată,
Ci să ardă prin credință
În orice zi din viață.
Dacă vântul lumii bate,
Apără-mi flacăra, Iisuse,
Și fă ca lumina ei să arate
Calea către Tine.
Cristian Diaconița
239. Ușa
„Eu sunt Ușa”, ne-ai spus, Doamne,
Și prin Tine intrăm la viață,
Iar sufletul care Te caută
Găsește adevăr și pace.
Deschide-mi, Doamne, ușa inimii
Când vin spre Tine cu smerenie,
Și ajută-mă să rămân
În casa iubirii Tale.
Cristian Diaconița
240. Pâinea zilnică
Pentru pâinea de fiecare zi
Îți mulțumesc, Părinte Sfânt,
Căci toate darurile vieții
Vin din mâna Ta.
Învață-mă să nu risipesc
Și să împart cu cel flămând,
Ca pâinea mea să fie binecuvântată
Prin dragostea către aproapele.
Cristian Diaconița
241. Apa
Apa curge limpede din izvor
Și dă viață pământului,
Așa să curgă și iubirea
Din inima creștinului.
Doamne, curăță-mi sufletul
Și fă-l limpede ca un izvor,
Ca fiecare om să găsească
În mine un cuvânt bun.
Cristian Diaconița
242. Izvorul
La Tine este izvorul vieții,
La Tine este lumina mea,
Și când sufletul îmi este însetat,
Mă apropii iar de Tine.
Nu mă lăsa să caut apa
În izvoare care seacă,
Ci condu-mă spre izvorul
Care nu seacă niciodată.
Cristian Diaconița
243. Ploaia
Ploaia cade peste câmpuri
Și le dă putere să rodească,
Așa și harul Tău, Iisuse,
Poate sufletul să-l înnoiască.
Trimite ploaia Ta de har
Peste inima mea uscată,
Ca să răsară iar credința
Și dragostea cea adevărată.
Cristian Diaconița
244. Floarea
O floare mică de pe câmp
Îmi amintește de Creator,
Căci frumusețea ei modestă
Vorbește despre Dumnezeu.
Dacă Tu îmbraci și florile
Cu frumusețe și lumină,
Cu atât mai mult vei avea grijă
De omul care Te caută.
Cristian Diaconița
245. Cerul
Privesc spre cerul plin de stele
Și mă gândesc la Creator,
La măreția Ta cea mare
Și la iubirea Ta pentru om.
Cât de minunată este lumea
Pe care Tu ai zidit-o, Doamne!
Și cât de mic sunt eu înaintea
Măreției Tale fără margini.
Cristian Diaconița
246. Stelele
Stelele strălucesc în noapte
Ca niște lumini pe cer,
Și fiecare parcă spune:
„Slavă lui Dumnezeu!”
Când le privesc, îmi amintesc
Că lumea nu este întâmplare,
Ci poartă urma Creatorului
Și a puterii Sale mari.
Cristian Diaconița
247. Răsăritul
La răsăritul dimineții
Lumina se revarsă peste lume,
Și sufletul meu spune încet:
„Slavă Ție, Dumnezeule!”
Fiecare zi este un dar,
O nouă șansă de iubire,
De aceea vreau să merg cu Tine
Pe calea către mântuire.
Cristian Diaconița
248. Apusul
Când soarele apune încet
Și cerul se umple de culoare,
Îți mulțumesc pentru această zi
Și pentru iubirea Ta cea mare.
Iar când noaptea va veni,
Să-mi dai odihnă și pace,
Și să mă trezești cu bucurie
Într-o nouă zi de har.
Cristian Diaconița
249. Călătoria vieții
Viața este o călătorie
Pe un drum necunoscut,
Dar știu că la capătul ei
Mă așteaptă Dumnezeu.
De aceea merg fără teamă,
Cu credință și nădejde,
Căci Hristos este Călăuza
Ce mă conduce către cer.
Cristian Diaconița
250. Drumul spre Împărăție
Drumul spre Împărăția Cerurilor
Este drumul credinței vii,
Al iubirii și-al pocăinței,
Al rugăciunii zi de zi.
Doamne, ajută-mă să merg
Fără să mă abat din cale,
Până când voi ajunge, prin mila Ta,
La lumina Împărăției Tale.
Pilda Copacului Rănit și a Umbrei Sale
Pilda Copacului Rănit și a Umbrei Sale
Într-un sat îndepărtat trăia odată un om pe nume Ion, care purta în suflet răni pe care nimeni nu le putea vedea. Când era copil, casa în care trăia nu era întotdeauna un loc al liniștii. Tatăl său era aspru și, în loc să-l învețe cu răbdare și iubire, îl pedepsea cu cruzime. Copilul creștea cu frică în inimă și cu lacrimi pe care adesea le ascundea de ceilalți.
Ion se întreba uneori:
— De ce tocmai cei care ar trebui să ne iubească cel mai mult ne pot răni cel mai adânc?
Dar nu primea niciun răspuns.
Anii au trecut, iar copilul a devenit bărbat. Însă, deși trupul lui crescuse, o parte din sufletul său rămăsese copilul speriat de odinioară. Rănile pe care le primise nu dispăruseră; ele se ascunseseră adânc în inima lui.
Pentru a uita de durere, Ion a început de tânăr să caute alinare în lucruri care nu puteau vindeca sufletul. A început să fumeze, iar mai târziu să bea. Pentru o vreme, avea impresia că uită. Dar durerea pe care o ascunzi nu moare; ea rămâne înăuntru și crește în tăcere.
Ion avea și un fiu. Își iubea copilul, poate mai mult decât putea să spună. Dar nu știa întotdeauna cum să arate iubirea. Uneori, când era cuprins de mânie, devenea rece și aspru tocmai cu cel care îi era cel mai aproape.
Cu străinii putea fi bun și prietenos. Cu oamenii din jur putea să vorbească frumos și să ofere ajutor. Dar în propria casă, unde sufletul lui era cel mai descoperit, ieșeau la iveală umbrele trecutului.
Fiul său nu înțelegea.
— De ce tatăl meu este bun cu alții, dar uneori atât de aspru cu mine?
Și copilul nu știa că uneori oamenii care au fost răniți nu au învățat niciodată să-și vindece propriile răni.
Într-o zi, un bătrân înțelept din sat l-a văzut pe Ion stând singur și i-a spus:
— Ai văzut vreodată un copac care a fost lovit de furtuni?
Ion a răspuns:
— Am văzut.
Bătrânul i-a spus:
— Dacă furtunile îi rup ramurile și nimeni nu îl îngrijește, uneori copacul crește strâmb. Nu pentru că a ales să fie strâmb, ci pentru că a crescut luptând împotriva vântului. Dar chiar și un copac rănit poate fi îngrijit. Și, chiar dacă poartă urmele furtunii, poate să ofere umbră și roade.
Ion a tăcut mult timp.
Apoi bătrânul a continuat:
— Să nu lași furtuna care te-a rănit să devină furtuna pe care o lași în urma ta.
Aceste cuvinte au rămas în inima lui.
Dar viața lui Ion fusese grea, iar anii de durere, fumat și băutură își cereau prețul. Trupul lui a început să slăbească. Nu a avut parte de o viață lungă și a plecat din această lume înainte de a apuca să vadă toate zilele pe care poate și le-ar fi dorit.
După plecarea lui, cei care îl cunoscuseră și-au amintit lucruri diferite despre el. Unii își aminteau bunătatea lui. Alții își aminteau asprimea lui. Dar nimeni nu putea cunoaște în întregime războiul pe care îl purtase în suflet.
Fiul său a crescut și, într-o zi, a înțeles un lucru important:
Un om poate face rău și totuși să fi fost, la rândul lui, rănit. Înțelegerea trecutului nu face răul să dispară și nu îl transformă în bine, dar ne poate ajuta să nu ducem mai departe aceeași durere.
Și fiul și-a spus în inima lui:
„Nu pot schimba ceea ce a fost înaintea mea. Nu pot șterge lacrimile celor care au suferit. Dar pot alege ca durerea să se oprească aici. Nu voi răspunde rănii cu o altă rană, ci voi căuta să pun iubire acolo unde a fost lipsă de iubire.”
Aceasta este învățătura pildei:
Omul rănit poate răni, dacă nu caută vindecare. Dar cel care înțelege durerea trecutului poate rupe lanțul și poate începe o nouă poveste. Nu suntem întotdeauna vinovați pentru rănile pe care le-am primit, dar putem alege ce facem cu ele.
Căci cea mai mare biruință nu este să întorci răul pentru rău, ci să nu lași întunericul altora să stingă lumina din tine.
❤️🙏[Cristian Diaconița]
TIHIRCĂ, SOTIRESCU ȘI GEORGIANA
PROLOG
Scrisoarea din nord
Era o toamnă târzie, dintre acelea în care cerul pare că s-a coborât peste acoperișurile caselor, iar frunzele ruginii se desprind una câte una de ramuri, purtate de vânt pe ulițele aproape pustii.
Într-un oraș din România, nu departe de o biserică veche cu ziduri albe și cu o turlă înaltă, trei oameni aveau să primească o scrisoare care urma să le schimbe pentru multă vreme viața.
Tihircă era un om curios, iubitor de cărți și de călătorii. Avea obiceiul de a pune întrebări chiar și atunci când ceilalți credeau că lucrurile erau lămurite.
Sotirescu era cu totul altfel.
El era prudent, calculat și, după cum spunea singur, „un om care nu pleacă nicăieri fără să știe unde se întoarce”.
Georgiana era cea mai liniștită dintre ei. Avea o fire milostivă și o credință pe care nu o arăta prin vorbe mari, ci prin fapte.
Într-o seară, cei trei se aflau în casa lui Tihircă.
Pe masă se găsea o lampă cu lumină gălbuie, câteva cărți și un ceainic.
Deodată, se auzi o bătaie în ușă.
Tihircă se ridică.
— Cine să fie la ora asta?
Deschise.
Poștașul îi întinse o scrisoare.
— A venit de departe.
Tihircă privi plicul.
Pe el era scris numele său.
Se întoarse în cameră.
— Din Finlanda.
Sotirescu lăsă ceașca jos.
— Finlanda?
Georgiana se ridică și ea.
— De la cine?
Tihircă deschise plicul.
Era o scrisoare de la părintele Andrei, un vechi cunoscut al familiei, care slujea într-o mică parohie ortodoxă din nordul Finlandei.
Tihircă începu să citească.
„Dragă Tihircă,
Au trecut mulți ani de când ne-am văzut. Dumnezeu m-a trimis într-un ținut îndepărtat, unde am întâlnit oameni buni, dar și oameni singuri, oameni care caută un răspuns la întrebările vieții.
Avem aici o mică biserică și o veche mănăstire care a rămas multă vreme părăsită.
Acum încercăm să o redeschidem.
Am nevoie de oameni care să ajute.
Dacă poți, vino.
Și, dacă nu vii singur, cu atât mai bine.
Poate că drumul acesta nu este doar un drum prin țări străine.
Poate fi și un drum spre înțelegerea propriului suflet.
Dumnezeu să vă lumineze.”
Tihircă termină de citit.
În cameră se făcu liniște.
— Ei bine? întrebă Sotirescu.
Tihircă ridică privirea.
— Eu plec.
Sotirescu se uită la Georgiana.
Georgiana zâmbi.
— Și eu.
Sotirescu oftă.
— Atunci, pesemne, trebuie să vin și eu.
— De ce? întrebă Tihircă.
— Pentru că dacă vă las singuri, Dumnezeu știe ce veți face pe acolo.
Toți trei izbucniră în râs.
Și astfel începu călătoria.
---
CAPITOLUL I
Pregătirea
În următoarele zile, casa lui Tihircă deveni un adevărat depozit.
Pe masă erau hărți.
Pe scaune erau haine.
Lângă ușă se aflau bagajele.
Sotirescu își făcea inventarul pentru a treia oară.
— Haine?
— Da.
— Acte?
— Da.
— Medicamente?
— Da.
— Lanterna?
— Da.
— A doua lanternă?
Tihircă îl privi.
— De ce ai două?
— Pentru că una se poate strica.
— Și dacă se strică și a doua?
Sotirescu rămase o clipă pe gânduri.
— Atunci aprind lumânarea.
Georgiana râse.
— Tu nu pleci în Finlanda. Tu te pregătești pentru sfârșitul lumii.
— Nu se știe niciodată.
Georgiana avea un singur bagaj.
În el se găseau câteva haine, o carte de rugăciuni, o icoană mică a Maicii Domnului și câteva lucruri pentru oamenii pe care urmau să-i întâlnească.
Tihircă observă.
— Tu ai cel mai puțin.
— Pentru că nu vreau să car lucruri inutile.
Sotirescu arătă spre cele două valize ale sale.
— Ai grijă ce spui.
În dimineața plecării, cei trei merseră la biserică.
Era încă întuneric.
Preotul îi aștepta.
După rugăciune, îi binecuvântă.
— Mergeți cu pace și să vă întoarceți cu folos.
Tihircă întrebă:
— Părinte, ce înseamnă să ne întoarcem cu folos?
Preotul îl privi.
— Să nu vă întoarceți aceiași oameni care ați plecat.
---
CAPITOLUL II
Spre nord
Drumul fu lung.
Trecuseră prin orașe pe care nu le mai văzuseră niciodată.
Priviseră peisaje străine.
Auzeau limbi pe care nu le înțelegeau.
La început, Tihircă era încântat.
Sotirescu devenise însă din ce în ce mai tăcut.
Georgiana îl întrebă:
— Ce ai?
— Mă gândesc.
— La ce?
— Cât mai avem.
Tihircă izbucni în râs.
— Nici nu am ajuns bine.
— Tocmai.
După multe ore, peisajul începu să se schimbe.
Copacii se întindeau în păduri uriașe.
Lacurile apăreau printre dealuri.
Aerul devenea tot mai rece.
Apoi apăru prima zăpadă.
Georgiana privi pe fereastră.
— Finlanda.
Tihircă zâmbi.
Sotirescu își puse încă un fular.
— Nu-mi place începutul.
---
CAPITOLUL III
Țara liniștii
Când ajunseră în Finlanda, cei trei fură uimiți.
Totul părea diferit.
Casele erau așezate ordonat.
Drumurile erau liniștite.
Pădurile păreau nesfârșite.
În unele locuri, lacurile se întindeau atât de departe, încât păreau că se unesc cu cerul.
— Este frumoasă, spuse Georgiana.
Tihircă o aprobă.
Sotirescu se uită la termometru.
— Minus...
Se opri.
— Nu vreau să mai știu.
La gară îi aștepta părintele Andrei.
Era un om trecut de cincizeci de ani, cu barbă căruntă și ochi blânzi.
— Bine ați venit!
— Părinte! spuse Tihircă.
Se îmbrățișară.
— Mă bucur că ați venit.
Sotirescu îi întinse mâna.
— Noi ne bucurăm că încă mai avem degete.
Părintele începu să râdă.
— Vă veți obișnui.
— Cu frigul?
— Nu.
— Atunci cu ce?
— Cu Dumnezeu.
Sotirescu tăcu.
Părintele continuă:
— Frigul îl suporți cu haine bune. Dar singurătatea o suporți numai dacă ai credință.
---
CAPITOLUL IV
Biserica din pădure
Biserica era mică.
Se afla la marginea unei păduri.
Înăuntru, însă, era o frumusețe aparte.
Icoanele erau pictate în stil bizantin.
Chipurile sfinților păreau liniștite.
Candelele ardeau înaintea icoanelor.
Georgiana se apropie de icoana Maicii Domnului.
Părintele Andrei o privi.
— Îți place?
— Da.
— Știi de ce?
— Pentru că este liniște.
— Nu doar pentru asta.
Părintele arătă spre icoane.
— Aici au venit oameni care au plâns. Au venit oameni care au mulțumit. Au venit oameni care nu mai știau ce să facă. Și toți au plecat cu nădejde.
Tihircă privi în jur.
— Câți oameni vin?
— Nu foarte mulți.
— Atunci pentru cine țineți biserica deschisă?
Părintele răspunse:
— Pentru oricine are nevoie de ea.
---
CAPITOLUL V
Mănăstirea uitată
A doua zi, părintele Andrei îi conduse către vechea mănăstire.
Drumul era greu.
Mergeau prin zăpadă.
La un moment dat, Sotirescu se opri.
— Cât mai avem?
— O oră.
— De mers?
— Da.
— Și după aceea?
— Mai vedem.
— Asta nu-mi place deloc.
Tihircă râse.
În cele din urmă, ajunseră.
Mănăstirea era veche.
Clădirile aveau nevoie de reparații.
Dar biserica încă stătea în picioare.
Părintele deschise ușa.
Înăuntru era frig.
Praful se așezase peste unele icoane.
Georgiana aprinse o lumânare.
Flacăra lumină încet încăperea.
Toți tăcură.
— Aici, spuse părintele, s-au rugat oameni timp de generații.
Sotirescu privi pereții.
— Și acum?
— Acum trebuie să vedem dacă mai putem aprinde lumina.
Georgiana răspunse:
— O putem aprinde.
---
CAPITOLUL VI
Oamenii din nord
În zilele următoare, cei trei începură să cunoască oamenii locului.
Îl întâlniră pe Mikael, un bătrân finlandez.
Era ortodox și locuia singur.
Mai era Anna, o femeie care avea grijă de mai mulți copii.
Era și Petri, un tânăr care nu mai intrase de ani întregi în biserică.
Tihircă îl întrebă:
— De ce nu mai vii?
Petri ridică din umeri.
— Nu știu.
— Nu crezi?
— Uneori cred. Alteori mă îndoiesc.
Tihircă tăcu.
Georgiana interveni:
— Îndoiala nu trebuie să fie sfârșitul drumului.
Petri o privi.
— Dar dacă nu mai găsesc drumul?
— Atunci mergi cu cineva care încă îl vede.
Petri nu răspunse.
Dar a doua zi veni la mănăstire.
---
CAPITOLUL VII
Furtuna
Într-o seară, vremea se schimbă.
Vântul începu să bată cu putere.
Zăpada cădea fără încetare.
Părintele Andrei primi vestea că o familie era izolată.
Avea nevoie de ajutor.
— Trebuie să mergem, spuse el.
Sotirescu îl privi.
— În noaptea asta?
— Da.
— Pe vremea asta?
— Da.
Sotirescu oftă.
— De ce nu putem face fapte bune pe vreme frumoasă?
Tihircă îl bătu pe umăr.
— Pentru că atunci ar veni toată lumea.
Porniră.
Drumul deveni din ce în ce mai greu.
La un moment dat, Sotirescu căzu în zăpadă.
— Sunt bine!
Georgiana îl ajută să se ridice.
— Sigur?
— Da.
Tihircă îl privi.
— Ai zăpadă pe cap.
— Unde?
— Peste tot.
Ajunseră la casă.
Familia era speriată.
Părintele îi liniști.
Georgiana îi ajută.
Tihircă aduse lemne.
Sotirescu aprinse focul.
După câteva ore, toți erau în siguranță.
Înainte de plecare, tatăl familiei îi spuse părintelui:
— Nu voi uita niciodată.
Părintele răspunse:
— Nu nouă trebuie să ne mulțumești. Mulțumește lui Dumnezeu și fă și tu, când vei putea, același bine altuia.
---
CAPITOLUL VIII
Cufărul
Într-o zi, Tihircă descoperi în mănăstire o cameră veche.
Într-un colț se afla un cufăr.
Îl chemă pe Sotirescu.
— Iar ai găsit ceva?
— Da.
— Dacă e aur, să știi că am fost primul care a venit.
Georgiana veni și ea.
Cufărul fu deschis.
Nu era aur.
Erau manuscrise.
Cărți.
Scrisori.
Fotografii.
Părintele Andrei le cercetă.
— Sunt documentele vechii comunități.
Georgiana luă o carte.
Pe prima pagină scria:
„Pentru cei care vor veni după noi.”
Citi mai departe.
Cartea vorbea despre oameni care ajutaseră săracii, îngrijiseră bolnavii și păstraseră biserica deschisă chiar și în vremuri grele.
Ultima frază era:
„Nu lăsați lumina să se stingă.”
Tihircă închise cartea.
— Acum înțeleg.
— Ce? întrebă Sotirescu.
— Nu mănăstirea trebuie doar reparată.
Georgiana completă:
— Trebuie continuată.
---
CAPITOLUL IX
Georgiana și copiii
Georgiana începu să organizeze întâlniri pentru copii.
Le citea povești.
Îi învăța rugăciuni.
Le vorbea despre bunătate.
Într-o zi, un copil o întrebă:
— De ce trebuie să ne rugăm?
Georgiana se gândi.
— Pentru că omul nu poate trăi numai cu lucrurile pe care le vede.
Copilul o privi.
— Dumnezeu ne vede?
— Da.
— Și când suntem singuri?
— Mai ales atunci.
Copilul zâmbi.
---
CAPITOLUL X
Sotirescu se schimbă
La început, Sotirescu fusese cel mai sceptic.
Îl interesa frigul, mâncarea, drumurile și bagajele.
Dar încet, ceva se schimba.
Într-o zi, văzu un bătrân venind singur la biserică.
Ningea.
Sotirescu îl ajută să intre.
Bătrânul îi mulțumi.
— Dumnezeu să vă răsplătească.
Sotirescu răspunse:
— Nu am făcut mare lucru.
Bătrânul zâmbi.
— Pentru dumneavoastră poate nu. Pentru mine a fost mult.
Sotirescu rămase pe gânduri.
În acea seară, intră singur în biserică.
Se opri în fața unei icoane.
Și pentru prima dată după mult timp se rugă fără să se grăbească.
---
CAPITOLUL XI
Tihircă și întrebarea
Tihircă devenise preocupat de o întrebare.
Într-o seară, îl întrebă pe părintele Andrei:
— De ce oamenii trebuie să plece atât de departe ca să înțeleagă lucruri simple?
Părintele răspunse:
— Pentru că omul nu vede întotdeauna ceea ce se află în fața lui.
— Și călătoria îl ajută?
— Uneori.
— Alteori?
— Alteori îl ajută suferința.
— Și alteori?
— Dragostea.
Tihircă tăcu.
— Iar Dumnezeu?
Părintele zâmbi.
— Dumnezeu este prezent în toate acestea, dacă omul știe să-L caute.
---
CAPITOLUL XII
Mănăstirea renaște
Lunile trecură.
Mănăstirea se schimba.
Acoperișul fu reparat.
Ferestrele fură schimbate.
Icoanele fură curățate cu grijă.
Curtea fu îngrijită.
Biserica fu pregătită pentru prima slujbă.
În ziua redeschiderii, oamenii veniseră din mai multe locuri.
Români.
Finlandezi.
Greci.
Sârbi.
Bătrâni.
Tineri.
Copii.
Părintele Andrei intră în biserică.
Candelele se aprinseră.
Tihircă stătea în spate.
Georgiana avea ochii umezi.
Sotirescu ținea în mână vechea lanternă.
Tihircă îl privi.
— Ce faci cu ea?
— Amintire.
— De ce?
— Pentru că într-o noapte credeam că lumina vine de la lanternă.
Tihircă zâmbi.
— Și acum?
Sotirescu privi spre altar.
— Acum știu că lanterna doar luminează drumul. Omul trebuie să găsească lumina din suflet.
---
CAPITOLUL XIII
Vestea întoarcerii
Într-o dimineață, părintele Andrei îi anunță:
— Trebuie să vă întoarceți acasă.
Tihircă fu surprins.
— De ce?
— Pentru că misiunea voastră aici s-a încheiat.
Georgiana privi biserica.
— Dar abia acum începe.
— Tocmai.
Sotirescu se uită la bagaje.
— În sfârșit!
Georgiana râse.
— Îți era dor de România?
— Da.
— De ce?
— De vreme.
---
CAPITOLUL XIV
Ultima seară
În ultima seară, cei trei merseră singuri la mănăstire.
Era liniște.
Zăpada strălucea sub lumina lunii.
În biserică ardea o singură candelă.
Georgiana se opri în fața icoanei Maicii Domnului.
Tihircă se rugă.
Sotirescu stătea în tăcere.
După câteva minute, spuse:
— O să-mi fie dor.
Tihircă se întoarse.
— De ce?
— De locul acesta.
Georgiana zâmbi.
— Atunci nu l-ai pierdut.
— Cum?
— Pentru că ceea ce iubești cu adevărat porți cu tine.
---
CAPITOLUL XV
Înapoi în România
Când ajunseră acasă, primăvara începuse.
Era cu totul altă lume.
Soarele era mai cald.
Copacii înfloreau.
Clopotele bisericii se auzeau peste oraș.
Tihircă se opri.
Ascultă.
— Ce este?
Sotirescu îl privi.
— Clopotul.
— Știu.
— Atunci?
Tihircă zâmbi.
— Nu l-am mai auzit niciodată așa.
Georgiana înțelese.
— Pentru că acum îl auzi după ce ai cunoscut liniștea.
---
CAPITOLUL XVI
Povestea spusă mai departe
În următoarele săptămâni, oamenii îi întrebau despre călătorie.
Tihircă povestea despre Finlanda.
Sotirescu vorbea despre frig.
Georgiana vorbea despre oameni.
Dar, în cele din urmă, povestea lor ajungea mereu la aceeași idee.
Nu distanța îi schimbase.
Ci oamenii.
O familie pe care o ajutaseră.
Un bătrân singur.
Un copil care învățase să se roage.
Un tânăr care se întorsese la biserică.
O mănăstire care fusese redeschisă.
Și o lumină care nu se stinsese.
---
CAPITOLUL XVII
A doua scrisoare
După aproape un an, veni o altă scrisoare din Finlanda.
Părintele Andrei scria:
„Dragii mei,
Mănăstirea este plină.
Vin oameni.
Copiii cresc.
Tinerii au început să ajute.
Biserica este vie.
Vă mulțumesc că ați venit atunci când v-am chemat.
Dar să știți ceva: voi nu ați făcut singuri toate acestea.
Dumnezeu a lucrat prin voi.”
Tihircă citi scrisoarea cu glas tare.
Sotirescu zâmbi.
Georgiana își făcu semnul crucii.
---
CAPITOLUL XVIII
O nouă generație
Au trecut anii.
Copiii pe care Georgiana îi cunoscuse în Finlanda deveniseră adolescenți.
Petri, tânărul care se îndoia, ajunsese să ajute la biserică.
Mikael îmbătrânise, dar continua să vină la slujbe.
Mănăstirea devenise un loc de întâlnire.
Într-o zi, un copil întrebă:
— Cine a reparat-o?
Petri răspunse:
— Mulți oameni.
— Cine a început?
Petri zâmbi.
— Trei călători.
— Cine?
— Tihircă, Sotirescu și Georgiana.
---
CAPITOLUL XIX
Ultima întâlnire
După mulți ani, Tihircă, Sotirescu și Georgiana se întoarseră în Finlanda.
Erau mai bătrâni.
Dar în sufletul lor călătoria părea să fi început abia ieri.
Când intrară în mănăstire, găsiră biserica plină.
Un tânăr slujea alături de părintele Andrei.
Tihircă îl recunoscu.
Era Petri.
— Tu?
Petri zâmbi.
— V-am spus că nu voi uita.
Georgiana îl îmbrățișă.
Sotirescu se uită în jur.
— Și lanterna mea?
Petri izbucni în râs.
— Este într-un muzeu.
— Ce?
— Copiii o numesc „lanterna lui Sotirescu”.
Toți râseră.
---
EPILOG
Lumina care nu se stinge
În seara aceea, cei trei stăteau în fața mănăstirii.
Soarele cobora încet.
Cerul nordic era luminat.
Pădurea era liniștită.
Tihircă privi în depărtare.
— Am venit aici crezând că vom vedea Finlanda.
Georgiana zâmbi.
— Și ce ai văzut?
— Oamenii.
Sotirescu adăugă:
— Și multă zăpadă.
Tihircă râse.
— Da. Și multă zăpadă.
Apoi se făcu liniște.
Din biserică se auziră clopotele.
Georgiana își făcu semnul crucii.
Tihircă privi spre luminile bisericii.
Sotirescu își scoase căciula.
Pentru câteva clipe, niciunul nu mai spuse nimic.
În fața lor se afla mănăstirea.
Aceeași clădire care odinioară părea părăsită.
Aceeași biserică în care intrase o singură lumânare.
Dar acum ferestrele erau luminate.
Oamenii se rugau.
Copiii alergau prin curte.
Bătrânii vorbeau.
Tinerii ajutau.
Viața se întorsese.
Tihircă spuse încet:
— Acum înțeleg cuvintele din manuscris.
Georgiana îl privi.
— „Nu lăsați lumina să se stingă.”
— Da.
Sotirescu privi către biserică.
— Și noi am crezut că lumina este numai lumina unei lumânări.
Georgiana răspunse:
— Lumina adevărată este cea pe care o duci mai departe.
Părintele Andrei ieși din biserică.
— Vă așteaptă.
Cei trei se ridicară.
Înainte de a intra, Tihircă se întoarse pentru o ultimă privire către pădure.
Se gândi la ziua în care plecase din România.
Atunci fusese curios.
Acum era recunoscător.
Înțelesese că o călătorie adevărată nu este aceea în care omul schimbă doar locurile, ci aceea în care se schimbă pe sine.
Poți trece peste granițe.
Poți vedea țări străine.
Poți traversa păduri și mări.
Poți ajunge într-un ținut în care ziua este scurtă și noaptea lungă.
Dar, dacă sufletul rămâne întunecat, omul nu a ajuns nicăieri.
Iar dacă sufletul primește lumina credinței, omul poate fi singur într-o pădure din nord și totuși să nu fie singur.
Pentru că Dumnezeu este mai aproape decât pare.
Tihircă, Sotirescu și Georgiana intrară în biserică.
Ușa se închise încet în urma lor.
Candelele ardeau.
Icoanele străluceau în lumina lor.
Și, undeva, într-un colț al bisericii, se afla vechiul manuscris.
Pe prima pagină era aceeași frază:
„Pentru cei care vor veni după noi.”
Iar pe ultima pagină:
„Nu lăsați lumina să se stingă.”
Lumina continuă să ardă.
Nu numai în biserică.
Nu numai în Finlanda.
Ci în fiecare om care alege să facă binele, să ierte, să ajute, să se roage și să păstreze credința chiar atunci când drumul este greu.
Iar călătoria celor trei nu s-a sfârșit odată cu întoarcerea lor.
Ea a continuat prin oamenii pe care i-au ajutat.
Prin copiii pe care i-au învățat.
Prin mănăstirea pe care au redeschis-o.
Prin fiecare rugăciune rostită acolo.
Și prin fiecare inimă care a primit din nou speranță.
Căci omul poate pleca.
Omul poate îmbătrâni.
Omul poate dispărea din această lume.
Dar binele făcut din iubire și credință poate rămâne mult după ce pașii lui s-au șters din zăpadă.
Iar în țara nordului, acolo unde pădurile sunt întinse și nopțile lungi, o lumină mică continua să ardă înaintea icoanei.
Era aceeași lumină pe care o aprinsese Georgiana în prima zi.
Aceeași lumină pe care o păzise Tihircă.
Aceeași lumină pe care Sotirescu o căutase în noaptea furtunii.
O lumină mică.
Dar nebiruită.
Sfârșit.
MAREA CÂNTARE A SFINȚILOR
1
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
Primește cântarea mea smerită,
Că Tu ești Lumina lumii,
Și Viața cea nemărginită.
2
Pe Cruce Te-ai răstignit,
Pentru a noastră mântuire,
Iar moartea ai biruit-o,
Prin slăvita Ta Înviere.
3
Din mormânt ai înviat,
Cu puterea dumnezeiască,
Și ai deschis oamenilor
Calea spre viața cerească.
4
Apostolii Tăi au plecat,
Evanghelia propovăduind,
Și Numele Tău cel sfânt
Pretutindeni mărturisind.
5
Petru, Apostolul Tău,
Te-a mărturisit cu credință,
Iar după a sa lepădare
S-a întărit prin pocăință.
6
Pavel, chemat de Tine, Doamne,
Din prigonitor, Apostol s-a făcut,
Și Evanghelia cu râvnă
Până la marginile lumii a vestit.
7
Andrei, Apostolul cel sfânt,
A venit și-n țara noastră,
Vestind pe Hristos oamenilor
Și lumina Evangheliei cerești.
8
Ioan, Apostolul iubirii,
Pe Hristos L-a mărturisit,
Și prin cuvântul său cel sfânt
Pe credincioși i-a întărit.
9
Iacov, Apostolul Domnului,
A primit cununa mucenicească,
Pentru Numele lui Hristos
Și pentru credința apostolească.
10
Filip, Apostolul cel sfânt,
Evanghelia a vestit,
Și prin credință și răbdare
Pe Hristos L-a mărturisit.
11
Bartolomeu, Apostol ales,
Cu râvnă Domnului I-a slujit,
Și până la sfârșitul vieții
Credința și-a mărturisit.
12
Toma, după Învierea Ta,
Cu uimire Te-a privit,
Și, văzându-Te, a strigat:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!”
13
Matei, vameșul chemat,
A lăsat cele pământești,
Și, urmând chemarea Ta,
A vestit tainele cerești.
14
Iacov, fiul lui Alfeu,
A rămas Apostol credincios,
Și a vestit cu smerenie
Evanghelia lui Hristos.
15
Simon, numit și Zelotul,
A urmat pe Domnul său,
Și cu râvnă a mărturisit
Credința în Dumnezeu.
16
Iuda, Apostolul Domnului,
A propovăduit cuvântul sfânt,
Și a întărit pe cei credincioși
În adevărul lui Hristos.
17
Matia, ales Apostol,
În ceata celor doisprezece,
A vestit pe Hristos cu râvnă
Și credința nu și-a pierdut.
18
O, Sfinți Apostoli ai Domnului,
Rugați-vă lui Dumnezeu,
Ca să păstrăm dreapta credință
Și iubirea în suflet mereu.
19
Ștefane, întâiul Mucenic,
Cu fața către cer priveai,
Și în ceasul pătimirii tale
Pe Hristos Îl mărturiseai.
20
Sub pietre ai rămas statornic,
Fără să te lepezi de Domnul,
Și te-ai rugat pentru cei
Care te loveau fără milă.
21
Cu ochii ridicați spre cer,
Ai văzut slava lui Dumnezeu,
Iar sufletul tău, plin de credință,
S-a încredințat Domnului său.
22
Sfinți Mucenici ai lui Hristos,
Cu sângele vostru ați mărturisit
Că nimic nu poate despărți
Pe cel ce-L iubește pe Domnul.
23
Nici focul, nici sabia,
Nici lanțurile cele grele
Nu v-au făcut să vă lepădați
De credința voastră în Hristos.
24
În temnițe ați stat rugându-vă,
În lanțuri ați slăvit pe Dumnezeu,
Și ați păstrat în inimă
Numele lui Hristos mereu.
25
Ați primit cununa vieții,
Ca dar de la Dumnezeu,
Pentru credința mărturisită
Și pentru dragostea către El.
26
Sfinți Mărturisitori ai credinței,
Care adevărul l-ați păzit,
Rugați-vă pentru Biserică
Și pentru omul rătăcit.
27
Cuvioșii din pustie
În post și rugăciune au stat,
Și prin viața lor ascetică
Pe Dumnezeu L-au preamărit.
28
Au fugit de slava lumii,
De bogăție și deșertăciune,
Și au ales în locul lor
Rugăciunea și pocăința.
29
În liniștea pustiei sfinte
Au căutat pe Dumnezeu,
Curățindu-și inima
Prin nevoință și rugăciune.
30
O, Sfinți ai tuturor veacurilor,
Luminători ai Bisericii,
Rugați-vă pentru noi,
Pe calea sfintei credințe.
31
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Maica Domnului Iisus Hristos,
Roagă-te Fiului tău pentru noi,
Cu suflet smerit și luminos.
32
Prin ascultarea ta smerită
Ai primit voia lui Dumnezeu,
Și ai născut după trup pe Fiul,
Pe Mântuitorul lumii.
33
O, Preasfântă Născătoare,
Roagă-te Fiului tău,
Să ne dăruiască pocăință
Și milă de la Dumnezeu.
34
Îngerii în ceruri cântă
Slavă Dumnezeului Sfânt,
Iar împreună cu Sfinții
Îl laudă neîncetat.
35
Biserica de pe pământ
Cu Biserica din cer se unește
Într-o singură laudă sfântă
Adusă Dumnezeului celui veșnic.
36
Sfinții nu iau locul Domnului,
Ci ne îndreaptă către El,
Prin viața lor cea luminată
Ne cheamă spre Dumnezeu.
37
Îi cinstim cu bucurie
Pentru credința lor curată,
Și-I mulțumim lui Dumnezeu
Pentru viețile lor sfinte.
38
Harul lui Dumnezeu i-a întărit
În necazuri și-n încercare,
Și prin puterea Lui au rămas
Credincioși până la moarte.
39
Când prigoana s-a ridicat,
Ei n-au părăsit adevărul,
Ci au rămas lângă Hristos
Cu nădejde și răbdare.
40
Au suferit pentru credință,
Dar sufletul nu și l-au vândut,
Ci au rămas lângă Hristos
Până la sfârșitul vieții.
41
O, Mucenici cu suflet tare,
Rugați-vă pentru cei slabi,
Ca Dumnezeu să ne întărească
În ceasurile cele grele.
42
Când ispita ne cuprinde,
Să nu cădem în deznădejde,
Ci să privim spre Crucea sfântă
Și să păstrăm a noastră credință.
43
Crucea lui Hristos ne este
Semnul jertfei Sale sfinte,
Prin ea vedem iubirea Domnului
Și puterea mântuitoare.
44
Învierea Ta, Hristoase,
Este nădejdea tuturor,
Căci Tu ai biruit moartea
Și ești al nostru Mântuitor.
45
Sfinții au mărturisit aceasta
Prin viața lor cea luminată,
Privind spre Împărăția Ta
Cu nădejde adevărată.
46
Nu s-au temut de moarte,
Căci Te-au iubit pe Tine,
Și au nădăjduit în viața
Cea veșnică împreună cu Tine.
47
O, Doamne, dă-ne și nouă
O inimă curată și smerită,
Ca să urmăm Evanghelia Ta
Și calea Ta cea sfântă.
48
Să iubim pe aproapele nostru,
Să iertăm din inimă mereu,
Să facem bine celui în nevoie
După porunca Ta, Doamne.
49
Să nu răspundem răului cu rău,
Ci binele să-l săvârșim,
Și prin iubire și răbdare
Pe Tine să Te mărturisim.
50
Să fim milostivi cu toții,
Să nu uităm pe cel sărac,
Căci iubirea față de aproapele
Este porunca Ta, Hristoase.
51
Sfinții ne-au arătat prin viață
Că drumul nu este ușor,
Dar cel ce rămâne cu Hristos
Primește harul ajutător.
52
În suferință au avut răbdare,
În lipsuri nu s-au lepădat,
În singurătate și durere
Pe Dumnezeu L-au chemat.
53
În noaptea cea întunecată
Credința le-a fost făclie,
Iar rugăciunea către Domnul
Le-a fost putere și tărie.
54
Sfinții sunt pilde pentru noi
Ale vieții în Dumnezeu,
Nu pentru slava lor omenească,
Ci spre slava Domnului.
55
Prin ei vedem lucrarea harului
În oameni slabi și încercați,
Căci Dumnezeu îi întărește
Pe cei ce rămân credincioși.
56
O, Hristoase, Păstorul nostru,
Păzește turma Ta cea sfântă,
Și fă ca inimile noastre
Spre Tine pururea să cânte.
57
Dă-ne credință în încercare,
Nădejde când suntem căzuți,
Iubire când suntem răniți
Și pace când suntem temători.
58
Să nu iubim deșertăciunea,
Nici slava lumii trecătoare,
Ci să căutăm Împărăția
Și voia Ta cea mântuitoare.
59
Că viața noastră este floare
Care se veștejește curând,
Dar Cuvântul Tău rămâne
În veacul veacului.
60
Sfinții au înțeles aceasta
Și au ales ceea ce este sfânt,
Punând iubirea pentru Tine
Mai presus de cele pământești.
61
Fericiți cei ce plâng acum,
Căci vor primi mângâiere,
Fericiți cei blânzi și smeriți,
Căci Împărăția Ta este a lor.
62
Fericiți cei ce iubesc pacea
Și dreptatea o doresc,
Fericiți cei prigoniți pentru Tine,
Căci Împărăția Ta o moștenesc.
63
Așa ai spus în Evanghelie,
Iar Sfinții Tăi au ascultat,
Punând în lucrare Cuvântul
Pe care Tu ni l-ai lăsat.
64
Evanghelia este lumină
Pentru sufletul omenesc,
Ea ne arată calea dreaptă
Și drumul către Dumnezeu.
65
Prin Apostoli ai vestit-o,
Prin Mucenici ai mărturisit-o,
Prin Sfinții Părinți ai apărat-o,
Iar Bisericii ne-ai încredințat-o.
66
O, Sfinți ai lui Hristos,
Voi care ați rămas credincioși,
Învățați-ne și pe noi
Să fim smeriți și curajoși.
67
Să nu ne temem de oameni
Când trebuie adevărul spus,
Ci să rămânem cu credință
În Domnul nostru Iisus.
68
Dar să vorbim întotdeauna
Cu dragoste și bunătate,
Căci adevărul se vestește
Cu blândețe și dreptate.
69
Sfinții au avut milă
Chiar și față de vrăjmași,
Și s-au rugat lui Dumnezeu
Pentru cei ce-i prigoneau.
70
Aceasta este biruința
Pe care Domnul ne-a lăsat-o:
Să răspundem urii cu iubire
Și răului cu bunătate.
71
O, Mucenici ai lui Hristos,
Ce-ați primit cununa sfântă,
Rugați-vă pentru Biserică,
Ca în adevăr să rămână.
72
Pentru păstori și pentru popor,
Pentru copii și pentru bătrâni,
Pentru cei ce caută credința
Și pentru cei ce sunt străini.
73
Pentru cei ce plâng în taină,
Pentru cei singuri și săraci,
Pentru cei bolnavi și încercați,
Rugați-vă, Sfinților ai lui Hristos.
74
Pentru cei care s-au rătăcit
Și nu mai știu drumul spre casă,
Ca Dumnezeu să-i lumineze
Și să le dea inimă curată.
75
Pentru cei ce se pocăiesc
Cu lacrimi și cu smerenie,
Ca Domnul să le dăruiască
Iertare și îndreptare.
76
O, Sfinților, rugați-vă
Înaintea lui Dumnezeu pentru noi,
Cei slabi și păcătoși,
În toate zilele vieții noastre.
77
Dar noi să nu uităm nicicând
Că Domnul este Mântuitorul,
Și numai El dăruiește
Iertarea și mântuirea.
78
Cinstim pe Sfinți cu bucurie
Și pe Dumnezeu Îl preamărim,
Căci toate darurile sfinte
De la El le primim.
79
Slavă Tatălui din ceruri,
Slavă Fiului preaiubit,
Slavă Duhului Sfânt,
Treimii celei de o ființă.
80
Treimea cea Sfântă și veșnică
O lăudăm cu glas smerit,
Pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,
Un singur Dumnezeu preamărit.
81
Sfinții din toate popoarele
Au mărturisit același Domn,
Pe Iisus Hristos, Mântuitorul,
Și au urmat al Său cuvânt.
82
Unii în pustie s-au nevoit,
Alții în lume au slujit,
Dar toți pe Dumnezeu cel Sfânt
Cu inimă L-au preamărit.
83
Unii au fost împărați și regi,
Dar au rămas smeriți înaintea Ta,
Alții au fost oameni simpli,
Dar bogați în credință.
84
Unii au fost păstori de turme,
Alții au fost învățători,
Dar toți au devenit lumină
Prin harul Domnului Hristos.
85
Unele Sfinte au fost mame,
Altele fecioare curate,
Și toate au slujit lui Dumnezeu
Cu dragoste și credință.
86
Mucenițe și Cuvioase,
Femei cu suflet luminat,
Au rămas în credință tare
Și pe Hristos L-au mărturisit.
87
Sfinte femei, mame și fecioare,
Care pe Domnul L-ați iubit,
Rugați-vă pentru familii
Și pentru omul rătăcit.
88
Sfinții Părinți și Dascăli,
Credința ne-ați păstrat-o curată,
Prin cuvânt și prin viață sfântă
Ați apărat dreapta învățătură.
89
Sfinții Ierarhi ai Bisericii,
Păstori ai turmei lui Hristos,
Ați învățat poporul credința
Și drumul cel luminos.
90
Cu dragoste ați slujit Bisericii,
Cu rugăciune și smerenie,
Păstrând învățătura cea dreaptă
În adevăr și iubire.
91
Sfinte Nicolae, Părinte,
Pildă de milă ai fost,
Prin iubirea față de aproapele
Ai slujit lui Iisus Hristos.
92
Sfinte Gheorghe, Purtătorule de biruință,
Cu credință ai mărturisit,
Și pentru Numele lui Hristos
Până la moarte ai pătimit.
93
Sfinte Dimitrie, Mucenice,
Cu tărie ai mărturisit
Pe Hristos, Mântuitorul,
Și credința ți-ai păzit.
94
Sfinte Mina, Mucenice,
Cu inimă neînfricată,
Ai mărturisit pe Hristos
În lumea cea tulburată.
95
Sfinte Pantelimon, doctor fără de arginți,
Ai slujit celor bolnavi,
Iar pentru credința în Hristos
Ai răbdat chinuri și ocări.
96
Sfinte Ioane Botezătorule,
Prooroc și Înaintemergător,
Ai pregătit calea Domnului
Și ai fost mare mărturisitor.
97
Ai chemat lumea la pocăință,
La întoarcerea către Dumnezeu,
Și ai arătat spre Hristos,
Mielul lui Dumnezeu.
98
Sfinții Prooroci ai Domnului
Au vestit voia lui Dumnezeu
Și au chemat poporul mereu
La pocăință și credință.
99
Prin glasul lor Dumnezeu
A chemat oamenii la dreptate,
La credință și ascultare,
La întoarcerea din păcate.
100
O, Sfinți ai Vechiului Legământ,
Care pe Domnul L-ați slujit,
Rămâneți pentru noi pilde
Ale credinței fără sfârșit.
101
Avraam a crezut în Dumnezeu
Și a mers pe calea credinței,
Punându-și nădejdea în Domnul
În toate zilele vieții.
102
Moise a primit Legea sfântă
Și poporul l-a călăuzit,
Prin pustiu și încercări,
Spre pământul făgăduit.
103
Ilie, Proorocul cel sfânt,
Cu râvnă pe Domnul L-a slujit
Și împotriva idolatriei
Cu tărie s-a împotrivit.
104
Daniel în groapa leilor
Nu și-a pierdut credința sa,
Ci s-a rugat lui Dumnezeu
Și Domnul l-a păzit.
105
Tinerii cei trei în cuptor
Au rămas credincioși lui Dumnezeu,
Nu s-au închinat idolului,
Ci au nădăjduit în Domnul.
106
O, Sfinți din vremurile vechi,
Păstrători ai credinței sfinte,
Învățați-ne să fim statornici
În al Domnului cuvânt.
107
Când lumea ne îndeamnă la rău,
Să alegem calea cea dreaptă
Și să păstrăm în inima noastră
Credința curată și înțeleaptă.
108
Să nu ne închinăm idolilor,
Nici lucrurilor trecătoare,
Ci numai lui Dumnezeu cel Sfânt,
Creatorul tuturor.
109
Să nu schimbăm adevărul
Pentru plăceri și slavă deșartă,
Ci să păstrăm Evanghelia
Ca pe o comoară neprețuită.
110
Sfinții au păzit credința
În vremuri bune și în rele
Și au rămas cu Dumnezeu
Prin toate încercările grele.
111
O, Doamne, dă-ne înțelepciune
Să deosebim binele de rău
Și să urmăm Cuvântul Tău
În fiecare zi a vieții.
112
Dă-ne inimă iubitoare
Și minte luminată,
Să nu judecăm pe aproapele,
Ci să-l ajutăm cu bunătate.
113
Să ne rugăm pentru vrăjmași,
Așa cum Tu ne-ai învățat,
Și să iertăm din inimă
Pe cel ce ne-a supărat.
114
Sfinții au iertat adesea
Pe cei ce i-au prigonit,
Căci iubirea lui Hristos
În inimile lor a locuit.
115
Aceasta este calea sfântă
A iubirii adevărate:
Să biruim ura și mânia
Prin pace și bunătate.
116
Când suntem loviți de necazuri,
Să nu cădem în deznădejde,
Ci să cerem ajutor Domnului
Cu credință și cu nădejde.
117
Când sufletul este întristat
Și ochii varsă lacrimi grele,
Hristos rămâne lângă noi
În toate clipele acelea.
118
Sfinții au trecut prin durere,
Dar nu au fost părăsiți,
Căci Dumnezeu i-a întărit
Și i-a păzit până la sfârșit.
119
O, Doamne, fii cu noi mereu
În bucurie și-n necaz
Și luminează-ne cărarea
În fiecare nou popas.
120
Să mergem după Tine, Doamne,
Pe calea Crucii Tale sfinte
Și să păstrăm în suflet
Al Tău dumnezeiesc Cuvânt.
121
Când dimineața se arată,
Să-Ți mulțumim pentru lumină,
Iar când se lasă seara,
Să ne rugăm cu inimă senină.
122
Pentru pâinea de fiecare zi
Îți mulțumim, Dumnezeule,
Pentru familie și prieteni,
Pentru toate darurile Tale.
123
Pentru cei care ne iubesc
Și pentru cei care ne rănesc,
Îți cerem pace și iertare
Și puterea de a-i iubi.
124
Sfinții ne învață rugăciunea
Ca pe un drum către Dumnezeu
Și ne îndeamnă la smerenie
În fiecare ceas.
125
Rugăciunea este ridicarea
Inimii către Dumnezeu,
Cu credință și smerenie,
Cu nădejde în mila Sa.
126
Când ne rugăm în taină,
Domnul vede inima noastră
Și ne cheamă la pocăință
Pe calea cea luminoasă.
127
O, Sfinți ai rugăciunii,
Voi care ați privegheat,
Învățați-ne să-L căutăm
Pe Domnul cel adevărat.
128
Să nu căutăm semne deșarte
Nici slava lumii trecătoare,
Ci să avem credință vie
Și dragoste lucrătoare.
129
Hristos este Calea noastră,
Adevărul și Viața Sa;
În El găsim nădejdea
Și pacea inimii noastre.
130
Așa au trăit și Sfinții
În credință și iubire
Și-au mers către Împărăție
Prin rugăciune și smerenie.
131
Sfinților Apostoli, rugați-vă
Pentru cei ce cred în Hristos,
Ca Evanghelia să rămână
În sufletele noastre roditoare.
132
Sfinților Mucenici, rugați-vă
Pentru cei aflați în încercare,
Ca Domnul să le dea putere
Și pace în orice stare.
133
Sfinților Cuvioși, rugați-vă
Pentru cei ce se nevoiesc,
Ca Dumnezeu să le dăruiască
Putere spre pocăință.
134
Sfinților Ierarhi, rugați-vă
Pentru Biserica lui Hristos,
Ca să păstreze adevărul
Și să-l vestească luminos.
135
Sfinților Prooroci, rugați-vă
Pentru cei care caută lumină,
Ca Domnul să le arate calea
Și să-i călăuzească spre credință.
136
Sfinților Mărturisitori,
Voi care adevărul ați păstrat,
Ajutați-ne prin rugăciune
Să fim statornici în credință.
137
Sfinților Drepți și Patriarhi,
Care în Domnul ați nădăjduit,
Rugați-vă pentru noi
Ca să rămânem neclintiți.
138
Sfinților din toate țările,
Din neamuri și din veacuri multe,
O singură credință ați mărturisit:
Pe Hristos, Domnul cel veșnic.
139
Din Răsărit și din Apus,
Din miazănoapte și miazăzi,
Toți Sfinții lui Dumnezeu
Pe Hristos Îl laudă.
140
În cer nu este dezbinare,
Ci laudă și pace sfântă,
Iar ceata Sfinților cu îngerii
Lui Dumnezeu Îi cântă.
141
O, Doamne, unește inimile
Celora ce Te mărturisesc,
Ca ura să se stingă din lume
Și oamenii să se iubească.
142
Să fie pace între popoare
Și milă între oameni,
Să înceteze ura și războiul
Și să domnească pacea.
143
Pentru cei ce suferă în lume
Ridicăm rugăciune către Tine:
Dă-le putere și mângâiere
Și zile mai senine.
144
Pentru copii ne rugăm
Să crească în adevăr și pace,
Să cunoască iubirea Ta
Și binele să-l săvârșească.
145
Pentru tineri ne rugăm
Să nu se piardă în ispite,
Ci să găsească drumul sfânt
Și inimile lor să fie curate.
146
Pentru părinți ne rugăm
Să aibă răbdare și iubire,
Să-și crească pruncii în credință
Cu pace și bunăvoire.
147
Pentru bătrânii încercați
Dă-le, Doamne, mângâiere
Și fă-le anii vieții
Plini de pace și putere.
148
Pentru cei singuri ne rugăm
Să simtă iubirea Ta cea mare
Și să găsească oameni buni
În vremea lor de încercare.
149
Pentru cei fără adăpost
Dă-le, Doamne, loc și pâine
Și trimite oameni milostivi
Să-i ajute azi și mâine.
150
Pentru cei flămânzi și goi
Dă-ne nouă milă sfântă,
Ca să împărțim cu dânșii
Din ceea ce Tu ne-ai dat.
151
Sfinții au slujit săracilor
Și celor aflați în nevoi,
Arătând iubirea lui Hristos
Prin fapte de milostenie.
152
Nu doar cu vorbe au iubit,
Ci prin fapte de iubire,
Și au făcut din viața lor
O slujire către Dumnezeu.
153
O, Doamne, învață-ne și pe noi
Să facem bine fără laudă,
Să nu căutăm răsplată omenească,
Ci să slujim cu inimă curată.
154
Când facem bine celui slab,
Să nu trâmbițăm în lume,
Ci să păstrăm smerenia
Și să slăvim al Tău Nume.
155
Sfinții au fost smeriți,
Deși au fost mari înaintea Ta,
Căci au știut că orice dar
Vine de la Dumnezeu.
156
Nimic nu este al nostru
Fără binecuvântarea Ta:
Viața, iubirea și lumina
Sunt daruri de la Dumnezeu.
157
De aceea Te lăudăm
Și Îți mulțumim mereu
Pentru toate câte ne dai,
Bunule Dumnezeu.
158
Slavă Ție pentru Sfinți,
Pentru viața lor curată,
Pentru jertfa mărturisirii
Și pentru credința adevărată.
159
Slavă Ție pentru Apostoli,
Pentru propovăduirea lor,
Pentru Evanghelia vestită
În lume și între popoare.
160
Slavă Ție pentru Mucenici,
Pentru mărturia lor sfântă,
Pentru credința statornică
Și dragostea lor neînfrântă.
161
Slavă Ție pentru Cuvioși,
Pentru post și priveghere,
Pentru lacrimile rugăciunii
Și pentru sfânta lor tăcere.
162
Slavă Ție pentru Ierarhi,
Pentru învățătura curată,
Pentru păstorirea Bisericii
Și pentru slujirea lor smerită.
163
Slavă Ție pentru Sfintele Femei,
Pentru mamele credincioase,
Pentru fecioarele curate
Și pentru toate Sfintele Tale.
164
Slavă Ție pentru Drepți,
Pentru toți cei ce Te-au iubit,
Pentru cei ce prin viața lor
Pe Tine Te-au mărturisit.
165
Slavă Ție, Dumnezeule,
Pentru ceata Sfinților Tăi,
Care ne arată calea
Spre Împărăția Ta cea sfântă.
166
O, Sfinți ai lui Dumnezeu,
Stele ale Bisericii,
Rămâneți pentru noi pilde
Ale credinței și iubirii.
167
Nu prin voi înșivă străluciți,
Ci prin harul lui Hristos,
Ca luna ce primește lumină
De la soarele luminos.
168
Așa și Sfinții în Biserică
Arată către Hristos mereu
Și prin viața lor ne cheamă
Să ne apropiem de Dumnezeu.
169
O, Hristoase, Soarele dreptății,
Lumina sufletelor noastre,
Alungă întunericul păcatului
Și fă inimile curate.
170
Curăță-ne de răutate,
De mândrie și de ură,
Și pune în noi iubire,
Pace, răbdare și măsură.
171
Sfinții au fugit de mândrie
Și au căutat smerenia,
Știind că înaintea Ta
Smerenia este calea.
172
Cine se smerește înaintea Ta
Primește har și mângâiere,
Iar cel ce se înalță singur
Se poate pierde în mândrie.
173
Învață-ne să fim smeriți
Și să nu ne lăudăm,
Ci pentru orice lucru bun
Lui Dumnezeu să-I mulțumim.
174
Când primim cinste de la oameni
Să nu ne înălțăm cu ea,
Ci să ne aducem aminte
Că tot darul vine de la Tine.
175
Sfinții au fugit de slava
Care vine de la oameni
Și au căutat mai presus
Împărăția lui Dumnezeu.
176
O, Doamne, fă-ne curați
În cuget, în faptă și-n cuvânt,
Ca să fim mărturisitori
Ai iubirii pe acest pământ.
177
Să nu mințim pe aproapele,
Să nu furăm și să nu rănim,
Ci poruncile Tale sfinte
Cu inimă să le păzim.
178
Să cinstim pe tatăl și pe mama,
Să iubim familia noastră
Și să păstrăm pacea în casă
Prin dragostea cea creștinească.
179
Să fim credincioși în iubire
Și curați în gând și faptă,
Ca viața noastră întreagă
Să fie către Tine îndreptată.
180
Sfinții sunt pilde pentru noi
În virtuțile creștinești,
Prin viața lor ne luminează
Și ne îndeamnă spre sfințenie.
181
Sfinte Ioane Gură de Aur,
Dascăl al cuvântului sfânt,
Ai învățat poporul credința
Și milostenia pe pământ.
182
Sfinte Vasile cel Mare,
Părinte iubitor și blând,
Ai slujit celor săraci
Cu inimă și cuget curat.
183
Sfinte Grigorie Teologul,
Ai apărat credința curată
Și ai vestit taina Treimii
Cu inimă luminată.
184
Sfinte Atanasie cel Mare,
Stâlp al credinței ai fost,
Apărând adevărul despre
Domnul nostru Iisus Hristos.
185
Sfinte Maxim Mărturisitorul,
Cu răbdare ai mărturisit
Adevărul credinței Bisericii
Și pentru el ai pătimit.
186
Sfinte Ioane de la Rila,
Pildă de nevoință ai fost,
În liniștea pustiei căutând
Pe Domnul Iisus Hristos.
187
Sfinte Serafim de Sarov,
Cu blândețe ai mărturisit
Lucrarea Duhului Sfânt
În viața omului smerit.
188
Sfinte Paisie cel Mare,
Părinte al pustiei sfinte,
Ai rămas în rugăciune
Și în iubirea cea fierbinte.
189
Sfinților Părinți ai pustiei,
Nevoitori și rugători,
Rugați-vă pentru noi,
Cei slabi și păcătoși.
190
Ați trăit în peșteri și pustie,
În post și priveghere,
Și ați căutat pe Domnul
Cu inimă plină de putere.
191
Ați învățat tăcerea sfântă
Și rugăciunea neîncetată,
Ca mintea să se întoarcă
Spre Dumnezeu cu inimă curată.
192
Sfinții Mucenici ai lumii,
Din Răsărit și din Apus,
Ați mărturisit cu tărie
Pe Domnul nostru Iisus.
193
Din vechile cetăți și sate,
Din țări și neamuri felurite,
Ați purtat aceeași credință
Și nădejde în cele sfinte.
194
Numele unora sunt cunoscute
De Biserica lui Dumnezeu,
Iar alții numai de Tine,
Doamne, sunt cunoscuți.
195
Și pentru Sfinții necunoscuți
Îți mulțumim, Dumnezeule,
Pentru toți cei ce Te-au iubit
În taina vieții lor smerite.
196
Pentru cei care au făcut bine
Fără să fie cunoscuți,
Pentru cei ce-au slujit în taină
Și au rămas smeriți.
197
Tu singur le cunoști viața
Și inimile lor curate;
Primește-i în lumina Ta,
După voia Ta cea dreaptă.
198
O, Doamne, numără-ne pașii
Pe calea pocăinței,
Și dă-ne putere să alegem
Calea cea dreaptă a credinței.
199
Să ajungem la sfârșitul vieții
Cu sufletul împăcat,
Rămânând până la sfârșit
În credința ce ne-ai dat.
200
Când va veni ceasul plecării,
Nu ne lăsa fără de Tine,
Ci primește-ne cu milă
În lumina Ta cea veșnică.
201
Nu pentru faptele noastre
Ne punem nădejdea în noi,
Ci în mila Ta cea mare
Și în iubirea Ta pentru noi.
202
Sfinții au nădăjduit în Tine
Până în ultima lor clipă
Și au păstrat credința vie
În inima lor neclintită.
203
Dă-ne și nouă aceeași pace
În ceasul încercării grele,
Ca să privim către Tine
Și să nu ne pierdem nădejdea.
204
O, Hristoase, Mântuitorule,
Tu ești nădejdea tuturor,
Primește rugăciunea noastră
Și fii al nostru ajutor.
205
Când ne ridicăm din cădere,
Să nu uităm mila Ta,
Ci să mergem iar înainte
Pe calea cea adevărată.
206
Pocăința este întoarcerea
Din întuneric spre lumină,
Din păcat către Dumnezeu,
Cu inimă sinceră și smerită.
207
Sfinții au plâns pentru păcate
Și au căutat curățirea,
Nu pentru lauda oamenilor,
Ci pentru apropierea de Dumnezeu.
208
Învață-ne, Doamne, pocăința
Și lacrima cea curată,
Ca inima să se întoarcă
Spre iubirea Ta adevărată.
209
Să nu rămânem în păcat
Nici în nepăsare rece,
Ci să ne ridicăm mereu
Prin mila Ta, când cădem.
210
O, Sfinți, purtați rugăciunea
Noastră înaintea Domnului
Și cereți pentru noi lumină
Pe calea adevărului.
211
Căci suntem slabi și trecători
Și adesea ne clătinăm,
Dar cu ajutorul lui Hristos
Putem din nou să ne ridicăm.
212
Să nu ne pierdem nădejdea
Când sufletul este încercat,
Căci Dumnezeu este aproape
De omul cel întristat.
213
El vede lacrima ascunsă
Și suspinul nerostit
Și poate ridica din nou
Pe omul care a căzut.
214
Sfinții ne dau mărturie
Că harul poate întări
Pe omul slab și păcătos
Și-l poate către Domnul călăuzi.
215
O, Hristoase, dă-ne harul
Să trăim în adevăr
Și să păstrăm în noi iubirea
Ca pe un sfânt și viu tezaur.
216
Să nu uităm că Evanghelia
Este vestea mântuirii
Și să o păstrăm în inimă
Cu puterea iubirii.
217
Cuvântul Tău să fie pâine
Pentru sufletul flămând
Și apă vie pentru omul
Care Te caută plângând.
218
Fericit este omul
Care ascultă Cuvântul Tău
Și îl împlinește cu iubire
În viața sa, Dumnezeule.
219
Apostolii au mers prin lume
Și au vestit Evanghelia,
Iar noi primim astăzi vestea
Prin Biserica Ta cea sfântă.
220
Sfinții au păstrat comoara
Și ne-au dat-o mai departe,
Ca lumina lui Hristos
Să nu se stingă niciodată.
221
Din generație în generație
Credința sfântă s-a transmis
Prin rugăciune și prin viață
Și prin mărturisirea lui Hristos.
222
Biserica este casa
În care Domnul este slăvit,
Iar poporul credincios
Se roagă Celui răstignit.
223
În sfintele locașuri cântăm
Cu glas și inimă smerită
Și aducem lui Dumnezeu
Lauda noastră cea curată.
224
Cântările bisericești răsună
Ca o rugăciune către cer,
Iar inimile se ridică
Spre Domnul nostru Dumnezeu.
225
Cu strană, tămâie și rugăciune
Lăudăm pe Dumnezeu cel Sfânt,
Iar glasul Sfinților ne cheamă
Spre cer și spre al Său Cuvânt.
226
O, Hristoase, primește cântarea
Pe care Ți-o aducem smerit
Și fă din inimile noastre
Loc al rugăciunii curate.
227
Să cântăm cu bucurie
Nu pentru slava oamenilor,
Ci pentru Dumnezeu cel Sfânt
Și pentru iubirea Lui.
228
Sfinții cântă în Împărăție
Împreună cu îngerii sfinți,
Iar noi pe pământ ne rugăm
Cu sufletele către cer.
229
O, ceată sfântă și măreață
A celor care L-au iubit,
Rugați-vă lui Dumnezeu
Pentru poporul Său smerit.
230
Când vine vremea de ispită
Să ne amintim de Sfinți,
De cei ce-au rămas statornici
Cu ochii ridicați spre cer.
231
Când lumea ne promite slavă
Să nu uităm de Dumnezeu,
Căci toate cele pământești
Trec ca un vis.
232
Când bogăția ne îndeamnă
Să uităm de cel sărac,
Să ne amintim de Sfinții
Care au împărțit cu milă.
233
Când mândria ne cuprinde,
Să privim la cei smeriți,
La Cuvioșii care-n taină
Au fost credincioși lui Hristos.
234
Când mânia ne aprinde,
Să ne amintim de Hristos,
Care ne cheamă la iubire
Și la un suflet luminos.
235
Când ura ne îndeamnă
Să răspundem cu răzbunare,
Să alegem calea Sfinților,
A iertării și iubirii.
236
Când tristețea ne apasă,
Să ridicăm ochii spre cer
Și să cerem de la Domnul
Mângâiere și putere.
237
Când singurătatea ne cuprinde,
Să știm că Domnul este aproape
Și că rugăciunea ne unește
Cu Biserica Sa.
238
O, Doamne, fă-ne vrednici
De numele de creștini,
Nu doar prin vorbe frumoase,
Ci prin fapte și credință.
239
Să fim lumină pentru oameni
Fără mândrie și fățărnicie,
Și prin viața noastră simplă
Să vestim a Ta Împărăție.
240
Sfinții n-au căutat puterea,
Ci au căutat voia Ta
Și și-au pus întreaga viață
În mâna lui Dumnezeu.
241
De aceea au fost biruitori,
Nu prin arme sau putere,
Ci prin credință și iubire,
Prin răbdare și smerenie.
242
Mucenicii au biruit
Prin credința în Hristos
Și au rămas în adevăr
Cu sufletul curajos.
243
Cuvioșii au biruit
Prin post și rugăciune
Și și-au făcut din viață
O jertfă de slujire.
244
Apostolii au biruit
Prin vestirea Evangheliei
Și au dus până la margini
Vestea mântuirii.
245
Ierarhii au slujit
Prin învățătură și iubire,
Păstrând credința Bisericii
Cu dragoste și smerenie.
246
Fecioarele au mărturisit
Credința prin viață curată
Și au păstrat în inimă
Nădejdea în Dumnezeu.
247
Drepții au slujit Domnului
Prin viața lor smerită
Și au mers către Dumnezeu
Pe calea cea sfințită.
248
Toți Sfinții au mărturisit
Că Dumnezeu este iubire
Și că viața în Hristos
Este adevărata împlinire.
249
O, Sfinți ai lui Dumnezeu,
Rugați-vă pentru noi
Și îndrumați-ne prin pilda voastră
Spre Hristos, Domnul nostru.
250
Când vom ajunge înaintea
Porții veșniciei sfinte,
Să avem în inimă credință
Și dragostea lui Hristos.
251
Să nu ne fie teamă atunci,
Ci să nădăjduim în Domnul,
Căci El este Viața noastră
Și al nostru Mântuitor.
252
Moartea nu este ultimul cuvânt
Pentru cei ce cred în Hristos,
Ci nădejdea învierii
Prin Domnul cel luminos.
253
Hristos a înviat din morți
Și moartea a biruit,
De aceea cântăm cu bucurie:
„Hristos a înviat!”
254
O, Sfinților Mucenici,
Ați mers spre Hristos cu credință
Și ați primit cununa vieții
Ca dar al Domnului.
255
În Împărăția lui Dumnezeu
Nu mai este moarte și durere,
Ci viață, pace și lumină
În comuniune cu Dumnezeu.
256
Acolo Sfinții se bucură
În lumina lui Hristos
Și laudă pe Dumnezeu
Cu glasul lor cel luminos.
257
Acolo nu mai este plâns,
Nici suferință, nici durere,
Ci pacea lui Dumnezeu
Și veșnică mângâiere.
258
Acolo nădejdea se împlinește,
Iar credința vede pe Domnul,
Și dragostea rămâne veșnic
În Împărăția lui Dumnezeu.
259
O, Doamne, du-ne spre Împărăție
Pe calea cea îngustă și sfântă
Și fă ca viața noastră întreagă
Să fie o rugăciune.
260
Pentru aceasta Te lăudăm,
Pentru aceasta ne rugăm
Și împreună cu toți Sfinții
Numele Tău Îl înălțăm.
261
Slavă Ție, Doamne Sfinte,
Pentru toate câte ne-ai dat,
Pentru Cruce și Înviere
Și pentru harul Tău bogat.
262
Slavă Ție pentru Apostoli,
Pentru Sfinții Mucenici,
Pentru Cuvioși și Ierarhi
Și pentru toți Sfinții Tăi.
263
Slavă Ție pentru Maica
Domnului nostru Iisus,
Pentru ascultarea ei sfântă
Și pentru Fiul ei, Iisus.
264
Slavă Ție pentru îngeri,
Pentru cetele cerești,
Care împreună cu Sfinții
Neîncetat Te preamăresc.
265
Slavă Ție pentru Biserică,
Pentru credința ce ne-ai dat,
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Și pentru harul revărsat.
266
Slavă Ție pentru viață,
Pentru fiecare răsărit,
Pentru fiecare zi primită
Și pentru tot ce ne-ai dăruit.
267
Slavă Ție pentru iubire,
Pentru familie și prieteni,
Pentru cei care ne ajută
Și pentru cei ce ne învață.
268
Slavă Ție pentru iertare
Când ne întoarcem către Tine,
Pentru mila Ta cea mare
Care ne ridică spre bine.
269
Slavă Ție pentru nădejde
Când sufletul este încercat,
Căci nu ne părăsești niciodată
Când către Tine ne-am întors.
270
O, Sfinți ai tuturor veacurilor,
Primiți această cântare
Ca pe o floare smerită
Așezată înaintea Domnului.
271
Iar noi prin voi Îl lăudăm
Pe Dumnezeu cel Preasfânt,
Căci El v-a dat putere
Să rămâneți credincioși.
272
Voi ați fost făclii aprinse
În întunericul lumii
Și ați arătat către Hristos
Prin viața și credința voastră.
273
Fie ca pilda voastră sfântă
Să ne îndrepte către Domnul
Și să păstrăm în inimă
Credința, iubirea și adevărul.
274
Să nu uităm niciodată
Pe cei ce-au mărturisit
Pe Hristos înaintea lumii
Și pentru El au pătimit.
275
Să cinstim pe toți Sfinții
Cu dragoste și cu smerenie
Și să-I mulțumim lui Dumnezeu
Pentru a lor mărturie.
276
Să cinstim pe Mucenici
Pentru răbdarea lor cea mare,
Pe Apostoli pentru vestire
Și pe Cuvioși pentru rugăciune.
277
Pe Ierarhi pentru învățătură,
Pe Drepți pentru credință,
Pe Sfintele Femei pentru virtute
Și pe toți pentru mărturisire.
278
Dar mai presus de toți Sfinții
Pe Dumnezeu Îl preamărim,
Căci El este izvorul sfințeniei
Și Lui Îi mulțumim.
279
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
Primește rugăciunea noastră
Și fă-ne părtași cu Sfinții
La Împărăția Ta cerească.
280
Păzește Biserica Ta
Și poporul Tău credincios
Și dă-ne pace pe pământ
Prin iubirea Ta, Hristoase.
281
Păzește pe cei ce Te caută
Și pe cei care Te-au uitat
Și cheamă-i cu iubire
La adevărul Tău curat.
282
Păzește familiile noastre
Și casele celor credincioși,
Dă-le dragoste și pace
Și inimă bună.
283
Păzește-i pe cei în primejdii,
Pe cei ce plâng și sunt străini,
Și dă-le oameni cu iubire
Să-i ajute în nevoi.
284
Păzește-i pe cei prigoniți
Pentru credința lor în Tine
Și dă-le putere și răbdare
În zilele cele mai grele.
285
Păzește Biserica Ta
De ură și de dezbinare
Și dăruiește tuturor
Adevăr, iubire și iertare.
286
O, Hristoase, Lumina lumii,
În Tine ne punem nădejdea,
Cu Sfinții Tăi împreună
Îți înălțăm cântarea.
287
Apostoli, Mucenici și Cuvioși,
Ierarhi și Mărturisitori,
Fecioare, Drepți și toți Sfinții,
Rămâneți rugători pentru noi.
288
Toți Sfinții cunoscuți de oameni
Și cei știuți doar de Dumnezeu,
Într-o singură laudă sfântă
Slăviți pe Domnul împreună.
289
Din veac și până-n veac
Numele Domnului să fie lăudat,
Căci El este Dumnezeul nostru
Și veșnic este Împărat.
290
Cântarea noastră se ridică
Precum tămâia către cer
Și cerem de la Dumnezeu
Milă și pace în veci.
291
Să cânte cerul împreună
Cu Biserica de pe pământ
Și toți Sfinții să mărturisească
Al lui Dumnezeu Cuvânt.
292
Să cânte Apostolii sfinți,
Să cânte Mucenicii toți,
Să cânte Cuvioșii în lumină
Și toți cei credincioși lui Hristos.
293
Să cânte Îngerii din ceruri,
Să cânte toată zidirea,
Iar noi, cu inimă smerită,
Să lăudăm pe Dumnezeu.
294
Slavă Tatălui celui veșnic,
Slavă Fiului cel Înviat,
Slavă Duhului celui Sfânt,
Treimii celei de o ființă.
295
Acum și pururea și în vecii vecilor
Să fie slava lui Dumnezeu,
Prin rugăciunile Sfinților
Și prin mila Lui cea mare.
296
Hristoase, rămâi cu noi
În fiecare zi și noapte
Și prin rugăciunile Sfinților
Călăuzește-ne spre viață.
297
Primește, Doamne, cântarea
Scrisă cu inimă smerită,
În cinstea tuturor Sfinților
Și spre slava Ta cea sfântă.
298
O, Sfinți ai lui Dumnezeu,
Rugați-vă pentru noi mereu,
Ca împreună să-L slăvim
Pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
299
Hristoase, Mântuitorule,
Slavă Ție în vecii vecilor,
Cu toți Sfinții și Îngerii
Te lăudăm și Te slăvim.
300
Slavă Tatălui și Fiului
Și Sfântului Duh, Dumnezeu,
Acum și pururea și-n veci,
Amin, în vecii vecilor.
Lumina De La Dunăre
1.
La Dunăre, într-o seară,
Când cerul se-aprindea ușor,
Vlad cobora din România,
Cu dor de drum și viitor.
2.
Iar peste ape, în Serbia,
Ana privea spre cer senin,
Și-o rază albă, strălucită,
Se cobora din cer divin.
3.
În vis, amândoi vedeau o cruce,
O biserică pe-un deal,
Și auzeau o tainică chemare:
„Porniți pe-un drum fără egal.”
4.
Când Vlad în Serbia ajunse,
Pe Ana o întâlni,
Iar două inimi, fără veste,
În clipa aceea se uniră.
5.
Două cruci vechi atunci găsiră,
Din lemn, cu semne pe-amândouă,
Și când aproape le-au adus,
O lumină se aprinse-n ele nouă.
6.
Porniră împreună-n taină,
Prin sate, munți și prin cetăți,
Căutând un vechi manuscris
Și adevărul din vremuri îndepărtate.
7.
Prin Serbia au mers cu teamă,
Prin codri reci și drumuri grele,
Dar Ana nu mai era singură,
Iar Vlad veghea mereu asupra ei.
8.
La Dunăre s-au oprit o vreme,
Privind cum apa curge lin,
Și Vlad i-a spus: „Mă bucur mult
Că te-am întâlnit pe-acest pământ divin.”
9.
În Bulgaria-au găsit o taină,
O biserică și-un turn bătrân,
O cheie ascunsă printre pietre,
Sub semnul crucii, de demult și sfânt.
10.
Prin Grecia au urcat spre munte,
Pe ploi și vânt, pe drum pustiu,
Dar mâna Anei era-ntr-a lui,
Și împreună mergeau mereu.
11.
În mănăstire-un călugăr
Le-a spus cu glasul liniștit:
„Comoara nu-i puterea lumii,
Ci sufletul de Dumnezeu iubit.”
12.
În Muntenegru, printre stânci,
Au găsit o poartă de piatră,
Iar cheia le-a deschis o taină
Ce le schimba viața toată.
13.
Apoi spre Italia plecară,
Pe drumuri lungi și necunoscute,
Unde-un cavaler fără nume
Păstra povești demult pierdute.
14.
Dar omul ce-i urmărea-ntruna
Avea un dor ascuns în el:
Își căuta demult părintele
Și adevărul despre el.
15.
Mihail le-a spus povestea tristă,
Iar Vlad și Ana l-au primit,
Nu ca pe-un dușman în calea lor,
Ci ca pe-un om ce-a fost rănit.
16.
Și astfel trei porniră-n lume,
Cu șase taine înaintea lor,
Cu rugăciune și-adevăr,
Cu nădejde și cu dor.
17.
Prin Franța au găsit castelul
Ascuns în ceață și-n mister,
Iar oglinzile le-au arătat
Dorințe ascunse-n sufletul lor.
18.
Vlad a ales să nu se teamă,
Ana iubirea a ales,
Iar amândoi au înțeles
Că adevărul îi călăuzește.
19.
Acolo-a șasea cheie-o găsiră,
Cu scrisul tatălui lui Mihail,
Și pentru prima dată-n suflet
Speranța străluci în mod senin.
20.
Spre România se-ntoarseră,
La Dunărea de la-nceput,
Căci drumul lor acolo-n lume
Cu-o întâlnire a început.
21.
Într-o peșteră adâncă,
Sub malul Dunării bătrân,
Găsiră ultima taină,
Ascunsă de-un trecut străbun.
22.
Șapte chei atunci uniră,
Credință, dragoste și har,
Iertare, nădejde, adevăr,
Curaj și jertfă, toate-n dar.
23.
Și poarta cea de piatră mare
În fața lor s-a deschis ușor,
Dar n-au găsit comori lumești,
Ci taina dragostei din dor.
24.
Mihail și-a găsit puterea
Să ierte tot ce l-a durut,
Iar omul ce fusese dușman
Spre calea binelui s-a dus.
25.
Vlad și Ana, împreună,
Au înțeles atunci deplin
Că iubirea care-i unește
Nu poate fi învinsă de destin.
26.
Au rămas în România,
Sub cerul nostru luminos,
Și-au ridicat o casă simplă,
Cu Dumnezeu și cu Hristos.
27.
Și primul fiu le-a fost Mircea,
Cu ochii plini de curiozitate,
El asculta povești de-odinioară
Despre călătorii și cetăți uitate.
28.
Apoi veni și Alex,
Cu hărți desenate zi de zi,
Și întreba despre ținuturi
Și drumurile ce-i vor uni.
29.
Iar cel de-al treilea, Constantin,
Umplu casa cu bucurie,
Și-n brațele părinților săi
Crescu în pace și iubire vie.
30.
Cinci suflete mergeau la Dunăre,
Când soarele cobora ușor,
Mircea, Alex, Constantin,
Cu Vlad și Ana lângă dor.
31.
„Aici ne-am întâlnit odată”,
Spuse Ana cu glas lin,
Iar Vlad privea spre apa mare:
„Aici începu al nostru destin.”
32.
Nu aurul fusese comoara,
Nici cheile din vremi străbuni,
Ci dragostea ce-i ținea aproape,
Credința și cei trei fii ai lor.
33.
Iar peste Dunăre, în seară,
O lumină se ridică-n zbor,
Vlad, Ana, Mircea, Alex, Constantin —
O familie unită prin iubire și Dumnezeu.
SFÂRȘIT
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
🎤 Lasă râul să lovească
Aveai susurul în suflet
Când totul te electriza,
Sentimentul cel de nebănuit
Nu te așteptai la așa ceva.
Lasă râul să lovească
Cu ale sale valuri reci,
Speră să nu te trezească
Niciodată, în veci.
Timpul nu ne mai așteaptă,
E acum ori niciodată.
Întinde brațele spre soare,
Îmbrățișează ce primești
Și respiră cu putere,
Căci singur tu nu mai ești.
Mirosul florilor de mai,
Aroma ce te-mbie,
Ce te face să visezi,
Ce speranță te trezește
Și te face ca să speri.
Lasă râul să lovească
Cu ale sale valuri reci,
Speră să nu te trezească
Niciodată, în veci.
Timpul nu ne mai așteaptă,
E acum ori niciodată.
In trecere,
În trecere sunt in propria viață,
Nu pot promite mințind că rămân,
Pentru unii sunt lecția aspră,
Iar pentru alții blândețe și cânt.
In trecere sunt doar adiere,
A vântului cald de pe pământ,
Și mâine pot fi viscolul rece,
Spunând tot ce simt sau cred eu că sunt.
In trecere sunt doar o oglindire,
A unor părți bune din tine,
La alții eu sunt oglinda murdară,
Iubire sau ură- oglinda se sparge sau este clară?
In trecere sunt un test pe pământ,
Și voi sunteți testul ce l-am de trecut,
Rămânem iubire in oglinda clară,
Sau ne privim prin sticla murdară?
Oglinzi si ecouri
Se schimba oglinzile...
Nu oamenii...aceleași fețe rămân, dar s-au înclinat ușor, fără voia lor, odată cu mișcarea lumii.
Nu ei au decis schimbarea, ci lumea le-a rotit unghiul, le-a mutat reflexia, le-a furat lumina fotografica.
Astfel, imaginea care se întoarce nu mai e aceeași: contururile se răcesc, iar în locul clarității rămâne o lumină frântă.
Eu am încercat să rămân în locul meu — acolo unde liniștea avea sens și cuvintele aveau greutate.
Dar, odată cu mișcarea acestor oglinzi, și reflexia mea s-a schimbat prin ochii lor.
Mă întreb cât trebuie să mă mai mut, fără să mă pierd, ca să ajung din nou la aceeași reflexie.
Poate că răspunsul nu e în mișcare, ci în tăcere.. În tăcerea care nu pretinde să fie oglindită, ci doar să rămână curată.
Și atunci, cine va ști să privească, va vedea lumina așa cum e — nu pe cea pe care lumea o proiectează, ci pe cea care există dintotdeauna în sufletul si gandul propriu.
Traiesti sa afli raspunsuri... Dar raspunsul este ca traiesti.
Universul îmi deschide drumurile,
Tot ce-am simțit ca lipsă,
Tot ce-a fost durere,
Tot ce-am simțit ca frică,
Tot ce-a fost umilință,
Tot ce-i neputință,
Tot ce-a însemnat nesprijin,
Când eu strigam în suferință,
Am înțeles acum că tot ce am trăit
Au fost falsele iluzii, profund, adânc simțite...
Am strigat îndurare, am zis că nu mai pot,
Și-n fiecare urlet eu mai treceam un hop...
Azi Universul vine și îmi deschide drumuri,
El îmi deschide uși ce eu nu le-am văzut.
Am fost doar adormită și prinsă în dorințe,
Am acceptat, umilă, regulile scrise de suflete pierdute,
În a lor lăcomie, frustrare nerostită.
Azi Universul vine și îmi deschide ochii,
El îmi deschide drumuri și îmi arată locuri.
O face ferm și clar, o face cu blândețe.
Din drum de mă abat,
Mă îndrumă în alte locuri.
Încredere deplină în drumuri luminate,
Spre ușile deschise ce au un scop în viață.
Și îmi arată calea prin visele ce-s clare,
Din drum nu mă abate când pare eșuare...
Mă îndrumă cu blândețe, cu aer de iubire.
Mă lasă să decid când drumuri îmi deschide,
Și orice drum ales e sigur, protejat...
Căci am trecut prin foc, prin apă
Și teste am bifat...
Tăcere
Magie,
Un strop de magie,
Plin cu bucurie,
Un strop de iubire ,
Revărsat in extaz...
Un strop de magie,
Plin de uimire,
Un strop de râs,
Cu sănătate în plus .
Un strop de magie,
Plin de noi doi,
Un strop de plăcere,
Dansând printre ploi...
Un strop de magie,
Plin de trăire.,
Un strop de Divin,
Etern pe Pământ.
Support Poezii Online
Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Efectul Placebo
un-pahar-de-poezie
1 October
Vă mulțumesc tare mult pentru gânduri. Mă bucură enorm !🙏
Efectul Placebo
Silvia Mihalachi
1 October
Pe tipsia cu versuri frumoase dăruită și azi cititorilor de către amfitrionul ,, poezii online,, am găsit un pahar de cristal cu versuri cristaline,...
Efectul Placebo
Florin Dumitriu
1 October
Uneori, cel mai frumos zâmbet e doar umbra unei dureri care a învățat să tacă. Felicitări, ai pus în vers ceea ce mulți nu reușesc nici să rostească....
CUM POȚI TU, TOAMNĂ?
Silvia Mihalachi
30 September
Frumoase, delicate întrebări în versuri sonore adresate TOAMNEI de către poet , căreia îi deslușește prin întrebări ,, culorile ei de poezie,,.
De te-ar păli sorocul
un-pahar-de-poezie
30 September
Frumos!👏
🎤 FIOR DE TOAMNĂ
Marius Ene
30 September
Mulțumesc!
🎤 FIOR DE TOAMNĂ
un-pahar-de-poezie
28 September
Ce frumoasa e!!!
Dorul
anca_nistor
28 September
O poezie pe care o recitesc cu drag, iar și iar. Simplitatea acestor versuri exprimă o profunzime sufletească imensă. Un contrast fascinant! Mulțumesc...
Не теряйся
myiilau
25 September
Стоическое принятие. Сильно. Зацепило.
Furtuna
Lacrimi de dor!!!
25 September
O poezie foarte tristă, sinceră, trăită in suflet, dar parcă ne regăsim cu toții in ea,felicitări pentru versurile sincere!