Ploița

Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.

În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.

Am  s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.

La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…

Izvor, izvor, izvoraș

Prin munte covoraș,

Cu apa limpede și rece

Îl încânți pe cel ce trece.

Susurul ție o cântare

În natură-i o încântare.

Păsărele-n tril divin

Îți țin isonul, te susțin.

Iarba verde pe cornișă

Cu stânca se încrucișă,

Și crează un lichen

Al naturii fenomen.

Iar în jos, la poale

Muntele face cărare,

Către piscurile înalte

Unde vulturii au halte.

Florile sub lumina solară

În poiene stau să răsară.

Insectele-s numeroase

Și se-nșiruie curioase.

Noaptea se lasă-n curând

Liniștea naturii-nconjurând.

Doar izvorul mai susură

Și clipocește fără măsură.

Primăvara miroase a miresme îmbătătoare,

Aerul înmiresmat al pădurii e ca o floare,

Soarele se oglindește în bobițele străvezii de rouă,

Iar cerul este curat,luminos și plouă.

Vara copii cer vacanța,

Soarele toarnă pe jar toată eleganța,

Fluturii aleargă din floare în floare,

Natura toată e plină de farmec și culoare.

Toamna a zburat ca un stol de rândunele,

Poți să vopsești frunzele și fructele,

Pe stradă se plimbă iernaticul vânt,

Și lacrimile de ploaie,le porți în gând.

Iarna zăpada s-a așternut ca o mantie albă și strălucitoare,

Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde în zare,

Săniuța fuge,dar fulgi de nea cad ușor

Fluturii albii plutesc în aer, încetișor.

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Octubre

Octubre se fue en las colinas

Alfombras amarillas y rojas.

Nubes plateadas pasan en las olas.

Y cantarle amor al gallo.

Siempre miro el barómetro

Y me estremezco cuando baja un poco,

Porque el sol se hace más pequeño

en diámetro.

Pero bajo el cielo cálido como en mayo

Los días blancos pasan días,

Más voluble y más

Sutil…

Retraso inoportuno

Paseos de otoño por los jardines.

Con los pliegues de la clamida llenos.

De crisantemos.

Y como apenas flota en movimiento

Como una marquesa

Como todo el universo

Míralos con sorpresa:

Un murciélago confundido

Por su apariencia de doncella

Se puso amarillo, confundido.

Y la emoción floreció

La segunda vez…

Au curs orele pe pământ,

Minutele au dispărut.

Râul de ani s-a uscat,

Copacii din pâdure s-au trecut.

Frunzele din urmă au dispărut,

Oamenii casele ș-au părăsit.

În grădină florile s-au și s-au oferit,

Focul din cămin s-a stins,

Nu mai poate fi aprins.

Ograda e pustie,

Nu mai vezi copii pe acolo.

Autor Zamurca Alina 🤍

doar tristețea-

unor triluri de privighetoare,

atinge

vârfurile plopilor.

abia simțit,

vântul

mătură urmele celor ce-viețuiesc

în morminte.

Dar era o cămeruță,

Dar era și încuiată, 

Lângă ea și o căruță, 

Și o căciulă mult cusută. 

Regii pe cavaleri i au trimis, 

Iei cu toporul ușa au deschis, 

Și era o bătrânică, 

Cam era și măricică.

Toți ce se aflau erau uimiți, 

E Măria vrăjitoare, 

Toți ce se aflau erau speriați, 

Este răul în culoare. 

Ea magia își preschimbă,

Și blestemă tot satul, 

Și vorbim într o limbă,

Ea a dispărut. 

Multe zile au trecut, 

Zile în ghinion, 

Ea acum murise,

Zile în neon. 

Zile blestemate,

Zile triste, 

Zile neajutorate,

Zile nembucurate.

Apoi peste doi ani,

Cu toții mai au bani,

Fericiți zburdând în stânga și în dreapta,

Își exprimă bucuria. 

Ei acolo s au întors, 

Și Măria e schelet, 

Și hăinuțe nu i de tors, 

Din statui în cavaleri.

Viața e rece ca gheața 

Și e caldă ca lumina, 

E frig când vine dimineața 

E cald când crește tulpina, 

La ninsoare vei îngheța, 

Iar la vară vei dansa,

Casa la iarnă o vei înfrumuseța,

Iar vara va crește narcisa,

În fiecare an , vin sărbători,

Pentru noi e o tradiție minunată,

Care ne înconjoară ape curgători,

De aer lumea e legănată.

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

La dentist, îmi este frică, 

E o problemă mititică, 

Uneori e dureros, 

Dințișorul, îi furios. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Este-un turn neobișnuit, 

Turnul speranței,

Un turn foarte înalt, 

Turnul vrăjitoarei. 

Din afară ușa este, 

Dinăuntru ea dispare, 

Ia și uită mare veste,

Iar ieșirea nu apare. 

Se numește uite așa, 

Căci în turn e doar Speranță,

Mulți săteni rămas blocați, 

Și blocați și o alianță.

De ce oare-i trebuia,

Vrăjitoarea-i să-i închidă?

Dar ce planuri avea, 

Într un rând ca o omidă? 

Au plecat, vreo doi sau trei războinici, 

În rând cu ei vreo patru, cinci pitici, 

Dar ce făceau? 

În excursie plecau. 

Au intrat, 

Nu este ușa, 

Au strigat, 

Nimeni nu i auzi. 

Și un bărbat în căutare, 

Și găsi turnul cel Mare,

Și rămase el blocat, 

Și de-acasă n-a mâncat.

Înfometat el îi găsise, 

Își pierdu și appetitul, 

Hai cu toții la ieșire, 

Că mi-i foame de poftire.

Nu putem să mai ieșim, 

Căci ieșirea nu mai este, 

Ia ce groaznică-i o veste,

Aș mai vrea să gust un pește. 

Hai, măcar să încercăm, 

Și să nu ne mai certăm, 

Că mi-i foame foc și rău,

Vreau să-scult răspunsul tău.

Și-au pornit la drum,

Măi, eu timpul, mi-l consum,

Și, ce cu toba s-o dărâm,

Ce idei acum ai? 

Că mă sperii vai, vai, vai!

Și au dărâmat-o,

Ura, ura am reușit, 

Sunt acum mai fericit! 

Vrăjitoarea-i supărată, 

Nu i deloc chiar încântată, 

Și bărbații au învins o, 

Și de mătură au prins o.

Și eroi au devenit, 

Și e turn obișnuit. 

          Autor: Nicoleta Postovan 

Ceasul pare că-i un ochi ,

Orele și minutele se formează în perechi,

Pare un ceas din viitor,

Orele exacte sunt de ajutor.

Are o săgeată subțire,

Parcă-i un ac la prima vedere,

Ceasul parcă-i și o privire,

Ora se schimbă , la revedere.

Săgețile se rotesc mereu,

De ar scrie un mare eseu,

De-ar arăta și o secundă,

De-ar părea că-i o mică rundă.

Cifre scrise pe un ceas,

El continuă acest pas,

Nu se-oprește niciodată,

Nicio pauză vreodată.

Autor: Nicoleta Postovan