VIS

Frumos este gândul

Cu care îmbrățișezi cuvântul.

Vioaie ți-e privirea

Cu care cuprinzi marea.

Caldă și dulce-i vorbirea

Cu care destăinui iubirea.

Inima gingaș tresaltă

La amintiri de altădată.

Freamăt e-n suflet acum

Ca frunza-n plopul din drum.

Bucuria risipită-n culori

Preia nuanța mată din nori.

Visuri, dorințe-s cuplate

Principii și gânduri curate.

Destinul din nou se amuză

Și nu-ți acordă o scuză.

Ți-e pură și vie credința

În care-ngenunchiezi umilința.

Albastrul superb al speranței

Te-ndepărtează de chinul căinței.

Odată, atunci, undeva...

Lumina ta,

Lumina mea,

Au coborât de pe o stea,

Și-a ars mocnit,

În lutul tău,

În lutul meu,

La infinit.

Atunci, undeva, deodată...

Suflarea ta,

Suflarea mea,

Cerul porni să-l străbată,

Sfârșind într-un vis,

Sub perna ta,

Sub perna mea,

Peste noi mai precis.

Undeva, odată, atunci...

Sărutul tău,

Sărutul meu,

Dădură cărnii porunci,

Devenind creatori,

De lumină,

De lut,

De sărut,

Și de tot, uneori...

Ascultă-mă și spune-mi tu dacă nu sună frumos

Eu, tu, singuri pe-o moale canapea în sufragerie

O masă joasă, două pahare și un ambient întunecos

În față un Smart TV, lângă noi vin de culoare sângerie

Vom petrece noaptea amețiți

De aburii băuturii și ai iubirii

Prietenii mei însuflețiți și neînsuflețiți

Îi vom asculta și citii de-lungul convorbirii

Nichita Stănescu și Eminescu

Cenaclul Flacăra cu al său Păunescu

Cargo, Pheonix și cu Iris

Ghicolescu, Gheorghe Tudor și Alifantis

Cash, Dylan, sweet country

Clapton, B.B. King, vai ce blues

Inconfundabil stil, Bukowski

Fucking Ozyy, rock and booze.

Jacques Brel, ne me quitte pas

Je suis malade, Lara Fabian

Tom Waits, Foy Vance

Suflet vărsat intens

Va bea și telecomanda mea

Vor bea și butoanele de pe ea

Va bea podeaua și canapeaua

Va fi tot beat și frumos, veselă stea

Dimineața va apărea într-un sfârșit, iar eu obosit apoi

Te voi invita, scumpa mea, să dansăm pe Shostakovich, Vals Nr. 2

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

În noaptea mea de mai

să vii să-mi spui: eu te iubesc

Să vii să-mi spui că-ți este dor

Sa vii să-mi spui doar de amor 

În noaptea mea de mai 

Si-n prima noapte de iubire 

Cu buze dulci vreau să-mi atingi și sufletul și inima și gîndul,

Și visul meu în vară .

Am prins o rază de lumină

Pe care vreau să o primești,

Să-ți lumineze în întuneric

Și calea s-o găsești să ieși

Aș vrea să-ți mângâi inima

Cu sentimente de iubire,

Dar te-ai închis în carapace

Și te-ai legat cu mii de fire

Nu știu cum să ajung la tine

Să-ți răscolesc vreo amintire,

De când eram îndrăgostiți

Și mă visam să-ți devin mire

Prea repede ne-am depărtat

Fără s-avem motiv întemeiat,

Prada-m căzut la bârfa lumii

Și tot ce-a fost s-a destrămat

Suntem ca doi necunoscuți

Ce nu-și răspund la telefon,

Iar mulți cu răutate-mi spun

Că din iubit am devenit bufon

Mă rog s-avem înțelepciune

Și mâna să ne-o întindem iar,

Pe care să ne punem verighete

Și să scăpăm de-al nost' amar!

Te chem în șoaptă 

Doar tu să auzi 

Te rog să mă privesti

Cu ochii tăi blânzi 

Lacrima din gene

E un răsărit ,

E un „te iubesc”

Însă nerostit .

Aprinde-n jur făclii

Cât suntem încă vii .

Astăzi mi-a bătut în geam 

Odată cu zorii,

Raza ochilor tăi 

Ca talazul mării...

Chiar și zorii cenușii

Presărau lumină ,

Și  în sufltu-mi  bonlav 

Parfum  de sulfină.

Val de  aer parfumat 

Trece prin  perdele...

Dor , regrete ,neîmpliniri

Ploaia  să le spele.

Martor iau pe Dumnezeu

La nimeni n-am făcut rău,

Poate am păcătuit

Doar păcate mărunțele  

Că-i lumea plină de ele.

Dar cât am pătimit

Pentru  că te-am iubit.

Ar fi mai bine să închid ochii

Și să-i deschid pentru culori 

C a cerul și ca lanul verde

Și să trăiesc doar clipa.

Ar fi mai bine să nu văd 

Dezastre și orgolii,ce rod 

Din viața unui om 

C a un roi de molii.

Ar fi mai bine să fiu orb 

Cu-o minte ce nu doare 

Să nu mă doară răul nimănui 

Când bine pe astă lume nu-i și nu-i.

Inimioară îmi zice 

Și-s plină de sânge

Sunt rană ,flacără și foc 

Sunt toate acestea la un loc.

Iubesc ,sștept,mă zbat ,mă înfurii

Doresc ,te chem și te blestem,

Sunt caldă ,plină și bogată 

Îndrăgostită-s de o-fată

Cu suflet de vrăjitoare.

Nici nu știe c-o iubesc

Nici nu știe că-am murit

Ca un soare în asfințit

Blestemând pe-un vechi altar 

C-am iubit-o în zadar.

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.