Visez la vară

Sufletul

Cântărește doar 21 de grame

Învelișul vremelnic devine cenușă

Dar sufletul, iubirea mea

E iarăși praf de stele

Mi-e dor de iubirile alea

Iscate pe țărm de mare

De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale

Dar tu ai preferat să pleci

Mi-ai lăsat doar amintirea

Celor 21 de grame de eternitate

Amar

Și acru e gustul înfrângerii

Când nu am luptat suficient

Și aripa durerii m-a învăluit

Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise

Mi-e frig

Și mi-e foame

Nu pot scăpa din pânza de păianjen

Pe care deznădejdea a țesut-o

Perfid

Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase

Nu am știut cum să te mint

Și am pierdut

Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă

Pe obrazul împietrit de teamă

Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit

Marea nu îmbătrânește

In fiecare an e tot mai frumoasă

Alte scoici, aceleași valuri

Doar eu adaug ani vieții

Spumă,nisip, suntem praf de stele

Grăunte de substanță

Vise fără limite

Marea e mereu a mea

Așa cum nu a fost nimeni

Căci marea..ea nu îmbătrânește.

Oare te-ai gândit

Că visul și dorința ajung

Mai departe decât ar ajunge

Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...

Pâlpâie o lumânare

Fereastra e aburită,

Dar gândul cutreieră

Și nu se poate opri.

Doar marea, îi pune stavilă

Dâmburi de nisip, cochilii de scoici

Tolanit pe plajă,

Ars de soarele ideilor mele fixe

Gândul e alintat de valuri

Iar visul meu s-a oprit aici

Azi am primit lalele

Galbene și proaspete

Iar ploaia le-a picurat stropi aurii

Fiecare petala e un mesaj de la tine

O soapta, un cod secret, un suras

Caci tu, draga mea

Ai zambetul mai minunat ca florile

Efemere si tacute, destinate cenusii

Pacat ca nu esti aici

Lalelele ajung țărână

Ploaia se învelește cu picaturi aurii si dispare 

Ceața albește leagane si morminte

Caci tu nu imi vei mai darui lalele

O noapte cu tine

E mai senina ca cerul de vara

Mai parfumata ca trandafirii

Dar ce folos, caci ai plecat

Pasarile gem sub cerul plumburiu

Noiembrie e mai trist ca niciodata

Mi-e dor...

Dar cantecele acopera tacerea

Pe care ai lasat-o în urmă

Când ai plecat

Fiecare noapte a fost un pas

Mai aproape de eternitate

Dar tu m-ai învățat să merg

Sprijinit de inima ta

Cand tu nu mai esti

Am uitat sirul pasilor

Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte

De ce simt ca e ultima noapte

Ca azi ai venit pentru ultima oara

Stiu că te voi pierde în curând 

Noaptea nu mai e la fel fără tine

Bine te-am regăsit,

stimată domniță,

Esmeralda din povești,

Eu… tu să-mi spui…

dar la comun

dacă ar fi să pun un

diagnostic,

cu măiestria mea

de doctor clandestin...

lilieci.

Vin iar la tine,

nu ca să-ți spun ce ești,

ce ai fost, ce însemni,

ci ca să-ți spun

că acolo unde ești,

la marginea cealaltă

a lumii mele,

o să ajungă în curând

frânturile din marginea mea…

Atenție, cad stele!!!

Mai bine te-ai acoperi

cu o vestă anti iubire,

pentru că eu și stelele,

ne mutăm la marginea ta,

chiar și așa,

doar cu gândul îndrăgostit,

și dacă o să te trezești

cu un miliard de stele

zburând înspre tine,

să nu întrebi ce te-a lovit.

Sunt doar eu,

vin din marginea

lumii mele, în lumea ta,

și cât am stat departe,

fără să exagerez,

inima mea s-a dublat,

s-a triplat,

până când s-a întâmplat

din nou un big bang poetic,

și-a explodat.

Și acum am rămas pe drumuri,

eu și sentimentele mele…

fără o inimă probabil îți spui,

of, cât de greu trebuie să-i fie,

și te înțeleg,

dar ia-ți vesta anti iubire,

nu glumesc…

Pentru că neavând o inimă,

sau mă rog, având-o pe jos

bucățele,

ești oficial victima mea

cea mai dulce,

fără drept de apel.

Acesta este un atac,

și când ajung la marginea

lumii tale,

îți fur mutrișoara

absolut adorabilă

în palmele mele și

îți pup nasul de-un milion de ori,

îți pup fruntea, ochii,

obrajii,

și apoi te las să respiri,

dar mai rămân cu foarte puțin,

cu 5 milioane

de pupici datori.

De fapt e prea târziu acum,

poți să-ți iei vesta

anti iubire,

o să ți-o dau jos,

cu puterea gândurilor mele,

si o să te iubesc…

Atenție, cad stele!!!

Romania casa dulce 

Casa unde am crescut

Iartama ca am plecat 

Si singuta t-am lasat,

Am pleat unde e bine

Sa pot castiga o paine

Si de tine am uitat 

Tara mea un loc bogat

O copile nu fi trist

Sunt aici te-astept mereu

Stiu ca ai plecat in lume 

Sa-ti fie putin mai bine,

Sunt aici mereu v-oi fi 

Pentru tine drag copil

Nu fi trist ca pleci 

Afara unde painea e amara 

Unde lumea este rea

De pe tine tot ar lua,

Dar eu snut aici te-astept,

Stiu ca iti e greu copile

Si iti este dor de mine 

Ai plecat in tari straine

Nu fi trist o drag copile

Compozitor data ziua

Cosmin Greurus                  27.05.2025         marti Ora 04:11

Am ajuns acasă,

M am pus în pat 

Și sufletul mi era rece,

De ce? Nu prea știam.

M am învelit bine

Și am dat play la melodie.

Irina Rimes a intrat 

Și sufletul mi a înghețat.

Nu știu cum sa scriu ce simt în adânc,

Doar ca doare tare,

Sufletul mi e stang.

E o durere interioara,

Ce doar oamenii zâmbitori o știu,

Când se termina ziua,

Plansetele revin.

Revin mii de gânduri,

Mii de amintiri,

Ce nu mulți le știu.

Amintirile ma dor

Și ma striga sa vin,

Dar umbrele lor nu mi dau nici un vis.

E greu sa fiu mereu cu zâmbetul pe buze,

Noaptea plang,

Iar ziua rad.

Nimic nu e ușor,

Spune glasul meu

Cerând ajutor.

Sunt un copil,

Dar am un suflet de adult.

E greu sa îmi revin

Chiar de am zâmbit puțin.

Noaptea trece,

Ziua vine,

Zâmbetul iese la lumina.

Ziua trece,

Vine seara,

Și ma innec in toata marea.

Marea mea de plansete,

Ce niciodată nu va trece,

Dar sper ca ea se va evapora,

Odată cu inima mea...

Încet...ușor ușor 

Mă apropii iar de tine 

Ca frunza-n vînt, iubirea mea 

Zboară iar la tine.

Și mă strecor sub haina ta 

Simținduți pielea caldă 

Căldura și iubirea ta

În mine o să ardă.

Si ce zi e azi? E toamnă...

Frunze cad în cercuri, mii

Inima,  o mare doamnă

Te asteaptă să mai vii

Și ce zi e azi? E toamnă....

Anii trec, dar te păstrez

O iubire ce mă-ndeamnă

Să te caut în orice crez.

Și ce zi e azi? E toamnă...

Plouă rar si plouă lent

Nicio umbră nu condamnă

Un refugiu permanent.

Si ce zi e azi? E toamnă...

Te respir în aer rar

Gândul mândru te recheamă

Să-ti aduc iubirea dar.

S-aprinse în mine o lumină, 

caldă și molcomitoare, 

ce-a crescut într-o văpaie... 

Trup fragil și singuratic 

ce nu știe să se poarte, 

captiv este stângăcie 

dragostei împărtășire...

Gura mi se-mpleticește în

cuvinte de amor,

Priviri confuze, înlăcrimate,

te-ndrăgesc, Lumină, 

Mâini stângace ce încearcă 

cu greu să te fericească,

Pași înceți în jurul tău, 

împleticindu-se valsează...

În locul inimii ce-a fost 

se tot zbate un gol de moarte. 

Lănțuit într-o văpaie 

mă tot lupt fără puteri, 

trup, priviri și glas spre-a spune

neînțeles amorul ce ți-l port...

Precum ceilalți nu-nțelegi 

lupta ce-o trăiesc 

și în pașii lor urmezi, 

uitându-mă pe mine...

Un singur lucru pot în viață, 

și acela-i a iubi, 

nimeni, însă, nu așteaptă 

Amorul a-l destăinui....