Poems in the same category
Rămas-bun
Fluturii care zburau prin stomac, azi i-am uitat,
Odată cu ei, și pe tine în spate de tot te-am lăsat.
Ți-am șters amprentele pe care le-ai lăsat pe torace,
Cândva inima-mi bătea în ritm cu noi, azi tace.
Mi-am promis c-o să te uit, chiar dacă te mai simt în ploi,
Am acceptat că suntem „tu și eu" și că nu mai există „noi".
Copilăria ce niciodată nu ar fi murit
Copilăria ce niciodată nu ar fi murit, dacă pe cap mi-ai fi pictat cu admirație un voal al nopții albastre, inimia mi ar fi inflorit și acum în grădini cu flori
Grădinii din care dacă nu părăseai seceta sufletului meu și ma adăpai cu apa, acum din ea te infruptai cu privirea și atunci ai fi văzut ca din toate florile doar eu suspin și alin
Dacă nu o luai la goană din amintrii probabil sufletul te canta ca pe un cântec din copilărie, iar din gradina ce mi-ai fi alesul, eu as fi floare ta și tu copilăria mea
Dar din păcate, tu ai iubit mai mutl spini
Asa ca ai rănit ce te iubește și iubești ce te râneste
Am fost copilița trecutului tău, doar ca-n viitor ai ales sa nu ma mai iubești
Probabil ai știut și tu că aș fi meritat ceva mai bun
Dansul regretului
Ca o balerină ea dansa
Pe scena ce viața ne-o oferea
Captura privirea la toată lumea
Fără ca ea măcar a încerca
Cu o față,de Piccaso pictată
Cu ochii verzi ca smaraldele
Cu mâinile ei primitoare
Și cu un corp,care ar stârni valurile
Eu ca un mielușel în capcană am căzut
Și prețul pe care la cerut
Pentru un dans ce o viață eu am vrut
Va fi mult prea scump
Dar pentru un moment nu am realizat
Modul în care dansa era prea captivant
Mă interesa doar cum ea ma făcea a simți
Un foc în locul inimii
Cu o maionetă ziceai că se juca
Când ea cu mine dansa
În încercarea mea de a menține ritmul fără a cădea
Eu în prăpastia din care nu am mai ieșit voi intra
Când sfoara începea și se rupea
Eu tot rugam a încerca
Să o mențină puternică pentru a nu cădea
Dar parcă din adins ea o slăbea fără ai păsa de viața mea
Și când sfoara la un moment dat s-a rupt
Eu în abisul rece și negru am căutat
O singurătate dureroasă
Pe care ea nu o interesează
Și când mă întrebi acum dacă sunt bine
Eu râd și mă întreb pe sine
Dacă tu cvhiar vrei să ști cât de rău îmi e fără tine
Sau e doar o prostie pentru a arăta simpatie
Crăciun Ștefana
Un soare atât de frumos,
Dar în inima e furtună
Cu tunete și totodată dureros
Aș putea zice "ploaie nebună"
Căci nu mai sunt eu, de multă vreme
Și totuși am puterea să-mi revin
Dar totuși e prea devreme
Și totuși îmi place acest plăcut chin
Și mă uit pe fereastră,
Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii
Îți zic :"hai, intră!"
Și îl văd cu ochii mari cum mă privii
De parcă ar spune "îmi pare rău"
Dar deja e prea târziu
Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău
Sunt un mort, cut toate că sunt viu
Hoinar fără acasă
Vreau să plec, dar unde? Cerul e un acoperiș străpuns,
stelele-i scântei ce îmi păzesc neputința.
Pământul, străin, nu-mi cunoaște tălpile,
pașii mei sunt frunze uscate în vânt, fără drum.
N-am unde să mă întorc,
acasă nu-i decât o idee răsuflată,
un vis neîmblânzit ce nu prinde rădăcini.
Cum să găsesc ce n-am avut niciodată?
Mă gândesc să merg spre nord,
unde gheața mă-ngheață și-mi topește dorința,
sau poate spre sud,
unde soarele e o cruce ce arde visătorii.
Dar oriunde mă uit, sunt o pată de umbră,
un gol ce nu se umple niciodată.
Aș vrea să-mi fac o casă-n nimic,
să ridic pereți din aer
și ferestre din tăceri,
să-mi fac un prag din lacrimi care s-au uscat demult.
Dar cui să-i spun „bun venit”
într-un loc pe care nici eu nu-l recunosc?
Vreau să plec, dar plec degeaba.
Drumurile-s doar iluzii,
un puzzle lipsit de margini.
Poate că locul meu nu există.
Poate că eu sunt locul. Dar nu-mi găsesc cheia.
Timpul
Timpul e nemișcat
De atunci când ai plecat
Timpul ne-a uitat
Plouă, și e înnorat.
Curg șoaptele pe lângă mine,
La fel și dorul meu de tine
Curg lacrimi fără rost,
Căci nu te-ai mai întors...
Trec zile și nopți întregi
Nu mi-am dorit să pleci!
Nici să te întorci nu îmi doresc
Din amintiri o să trăiesc.
Rămas-bun
Fluturii care zburau prin stomac, azi i-am uitat,
Odată cu ei, și pe tine în spate de tot te-am lăsat.
Ți-am șters amprentele pe care le-ai lăsat pe torace,
Cândva inima-mi bătea în ritm cu noi, azi tace.
Mi-am promis c-o să te uit, chiar dacă te mai simt în ploi,
Am acceptat că suntem „tu și eu" și că nu mai există „noi".
Copilăria ce niciodată nu ar fi murit
Copilăria ce niciodată nu ar fi murit, dacă pe cap mi-ai fi pictat cu admirație un voal al nopții albastre, inimia mi ar fi inflorit și acum în grădini cu flori
Grădinii din care dacă nu părăseai seceta sufletului meu și ma adăpai cu apa, acum din ea te infruptai cu privirea și atunci ai fi văzut ca din toate florile doar eu suspin și alin
Dacă nu o luai la goană din amintrii probabil sufletul te canta ca pe un cântec din copilărie, iar din gradina ce mi-ai fi alesul, eu as fi floare ta și tu copilăria mea
Dar din păcate, tu ai iubit mai mutl spini
Asa ca ai rănit ce te iubește și iubești ce te râneste
Am fost copilița trecutului tău, doar ca-n viitor ai ales sa nu ma mai iubești
Probabil ai știut și tu că aș fi meritat ceva mai bun
Dansul regretului
Ca o balerină ea dansa
Pe scena ce viața ne-o oferea
Captura privirea la toată lumea
Fără ca ea măcar a încerca
Cu o față,de Piccaso pictată
Cu ochii verzi ca smaraldele
Cu mâinile ei primitoare
Și cu un corp,care ar stârni valurile
Eu ca un mielușel în capcană am căzut
Și prețul pe care la cerut
Pentru un dans ce o viață eu am vrut
Va fi mult prea scump
Dar pentru un moment nu am realizat
Modul în care dansa era prea captivant
Mă interesa doar cum ea ma făcea a simți
Un foc în locul inimii
Cu o maionetă ziceai că se juca
Când ea cu mine dansa
În încercarea mea de a menține ritmul fără a cădea
Eu în prăpastia din care nu am mai ieșit voi intra
Când sfoara începea și se rupea
Eu tot rugam a încerca
Să o mențină puternică pentru a nu cădea
Dar parcă din adins ea o slăbea fără ai păsa de viața mea
Și când sfoara la un moment dat s-a rupt
Eu în abisul rece și negru am căutat
O singurătate dureroasă
Pe care ea nu o interesează
Și când mă întrebi acum dacă sunt bine
Eu râd și mă întreb pe sine
Dacă tu cvhiar vrei să ști cât de rău îmi e fără tine
Sau e doar o prostie pentru a arăta simpatie
Crăciun Ștefana
Un soare atât de frumos,
Dar în inima e furtună
Cu tunete și totodată dureros
Aș putea zice "ploaie nebună"
Căci nu mai sunt eu, de multă vreme
Și totuși am puterea să-mi revin
Dar totuși e prea devreme
Și totuși îmi place acest plăcut chin
Și mă uit pe fereastră,
Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii
Îți zic :"hai, intră!"
Și îl văd cu ochii mari cum mă privii
De parcă ar spune "îmi pare rău"
Dar deja e prea târziu
Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău
Sunt un mort, cut toate că sunt viu
Hoinar fără acasă
Vreau să plec, dar unde? Cerul e un acoperiș străpuns,
stelele-i scântei ce îmi păzesc neputința.
Pământul, străin, nu-mi cunoaște tălpile,
pașii mei sunt frunze uscate în vânt, fără drum.
N-am unde să mă întorc,
acasă nu-i decât o idee răsuflată,
un vis neîmblânzit ce nu prinde rădăcini.
Cum să găsesc ce n-am avut niciodată?
Mă gândesc să merg spre nord,
unde gheața mă-ngheață și-mi topește dorința,
sau poate spre sud,
unde soarele e o cruce ce arde visătorii.
Dar oriunde mă uit, sunt o pată de umbră,
un gol ce nu se umple niciodată.
Aș vrea să-mi fac o casă-n nimic,
să ridic pereți din aer
și ferestre din tăceri,
să-mi fac un prag din lacrimi care s-au uscat demult.
Dar cui să-i spun „bun venit”
într-un loc pe care nici eu nu-l recunosc?
Vreau să plec, dar plec degeaba.
Drumurile-s doar iluzii,
un puzzle lipsit de margini.
Poate că locul meu nu există.
Poate că eu sunt locul. Dar nu-mi găsesc cheia.
Timpul
Timpul e nemișcat
De atunci când ai plecat
Timpul ne-a uitat
Plouă, și e înnorat.
Curg șoaptele pe lângă mine,
La fel și dorul meu de tine
Curg lacrimi fără rost,
Căci nu te-ai mai întors...
Trec zile și nopți întregi
Nu mi-am dorit să pleci!
Nici să te întorci nu îmi doresc
Din amintiri o să trăiesc.
Other poems by the author
Parfumul cafelei de atunci
Mai știi, când savuram cafeaua
Și o indulceam cu zâmbetele tale
Din tot cerul eu am ales doar steaua
Ce mă însoțește cu sclipiri domoale
Căci tu nu ai venit cu mine
Să ne-avântăm spre alte zări
Ai preferat trăiri mai line
Pe țărmul unei alte mări
Iar steaua tremură în zare
Departe de ceșcuța aburindă
Ce așteaptă degetele tale
Tandru, de toartă să o prindă
Azi sunt doar eu în serile de vară
Cafeaua s-a răcit pe masă
Căci amintirile de-odinioară
Se rătăcesc și nu ajung acasă.
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
Durere
Amar
Și acru e gustul înfrângerii
Când nu am luptat suficient
Și aripa durerii m-a învăluit
Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise
Mi-e frig
Și mi-e foame
Nu pot scăpa din pânza de păianjen
Pe care deznădejdea a țesut-o
Perfid
Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase
Nu am știut cum să te mint
Și am pierdut
Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă
Pe obrazul împietrit de teamă
Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit
Visez la vară
Nopțile calde nu sunt departe
Stele, valuri, sclipiri pe nisip
Zâmbete, șoapte, doruri
Fiecare zi mă duce mai aproape
De vara care mă așteaptă
Cuminte, așezată pe nisip
Departe
Oare te-ai gândit
Că visul și dorința ajung
Mai departe decât ar ajunge
Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...
Pâlpâie o lumânare
Fereastra e aburită,
Dar gândul cutreieră
Și nu se poate opri.
Doar marea, îi pune stavilă
Dâmburi de nisip, cochilii de scoici
Tolanit pe plajă,
Ars de soarele ideilor mele fixe
Gândul e alintat de valuri
Iar visul meu s-a oprit aici
21 de grame
Sufletul
Cântărește doar 21 de grame
Învelișul vremelnic devine cenușă
Dar sufletul, iubirea mea
E iarăși praf de stele
Mi-e dor de iubirile alea
Iscate pe țărm de mare
De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale
Dar tu ai preferat să pleci
Mi-ai lăsat doar amintirea
Celor 21 de grame de eternitate
Parfumul cafelei de atunci
Mai știi, când savuram cafeaua
Și o indulceam cu zâmbetele tale
Din tot cerul eu am ales doar steaua
Ce mă însoțește cu sclipiri domoale
Căci tu nu ai venit cu mine
Să ne-avântăm spre alte zări
Ai preferat trăiri mai line
Pe țărmul unei alte mări
Iar steaua tremură în zare
Departe de ceșcuța aburindă
Ce așteaptă degetele tale
Tandru, de toartă să o prindă
Azi sunt doar eu în serile de vară
Cafeaua s-a răcit pe masă
Căci amintirile de-odinioară
Se rătăcesc și nu ajung acasă.
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
Durere
Amar
Și acru e gustul înfrângerii
Când nu am luptat suficient
Și aripa durerii m-a învăluit
Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise
Mi-e frig
Și mi-e foame
Nu pot scăpa din pânza de păianjen
Pe care deznădejdea a țesut-o
Perfid
Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase
Nu am știut cum să te mint
Și am pierdut
Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă
Pe obrazul împietrit de teamă
Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit
Visez la vară
Nopțile calde nu sunt departe
Stele, valuri, sclipiri pe nisip
Zâmbete, șoapte, doruri
Fiecare zi mă duce mai aproape
De vara care mă așteaptă
Cuminte, așezată pe nisip
Departe
Oare te-ai gândit
Că visul și dorința ajung
Mai departe decât ar ajunge
Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...
Pâlpâie o lumânare
Fereastra e aburită,
Dar gândul cutreieră
Și nu se poate opri.
Doar marea, îi pune stavilă
Dâmburi de nisip, cochilii de scoici
Tolanit pe plajă,
Ars de soarele ideilor mele fixe
Gândul e alintat de valuri
Iar visul meu s-a oprit aici
21 de grame
Sufletul
Cântărește doar 21 de grame
Învelișul vremelnic devine cenușă
Dar sufletul, iubirea mea
E iarăși praf de stele
Mi-e dor de iubirile alea
Iscate pe țărm de mare
De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale
Dar tu ai preferat să pleci
Mi-ai lăsat doar amintirea
Celor 21 de grame de eternitate