Steaua stinsa

Nu pot să număr stelele până la urmă,

doar un lucru pe care-l știu bine,

este iubirea fără limite.

Amorul nu se compară

nici cu floarea,

nici cu cerul albastru.

AMORUL trăiește odată și de mai multe ori

cât noi iubim.

privind amorul în față 

deschizi noile părți,

ale lumii tale.

Focul tot întregului tău, 

este AMORUL ce arde,mereu în inima ta.

ochii tăi îți vorbesc ca dragostea,

drumul noilor sentimentele 

se deschid odată ce simți 

IUBIREA.

Autor:Alina Zamurca 🎀 

Am compus poezia (08.10.2024)

Am ieșit la o plimbare

În seara strălucitoare

Perseidele am privit

Și frumos ne-am tot vorbit.

O ploaie de meteori

Poți s-o vezi, dar rareori

În noaptea misterelor

Vine și căderea stelelor.

...

13.08.24

Sub mângâierea ta tresare carnea de pe os,

Iar inima plângând se dă de ceasul morții,

Sărutul de pe buze devine brusc nervos,

Și alergă-n jos pe coapse hăituind emoții.

Mă biciuie privirea ta ca pe un sclav fugit,

Și-n capul meu dansează trandafiri și stele,

Alerg cu ochiul pe sânu-ți alb și-nmugurit,

Și mă aștern precum un fulg pe a sa piele.

Sunt condamnat în închisoarea ta pe veci,

Îmi ispășesc pedeapsa spânzurat de pleoape,

Ca să te văd sub luna albă cum firavă treci,

Ducându-ți sânii mici din stele să se adape.

De aș putea reda în simfonii ori lungi balade,

Cum cântă carnea crudă și sângele fierbinte,

Ar înflori subit nisipul, deșertul ar da roade,

S-ar despuia pădurea și-ar freamăta cuvinte.

Este zeița frumuseții o minciună?

Este!

Căci fiecare dintre femei este a frumuseții zeitate!

Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,

Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,

Însă niciuna dintre ele

N-au nici magia și nici grandoarea ta!

Nici curcubeul ce se-arată după ploaie,

Semeț,plin de culori ce se împăunează printre nori,

Și vrea să ne arate măreția sa,

În fața frumuseții tale,

Nu e nimic cu arcuirea-i îngâmfată,

Și de-ar vorbi cu tunetele aspre

Ori fulgere de-ar arunca înspre umilii muritori,

Nu m-aș speria de-acestea toate,

Eu tot pe tine te-aș diviniza!

Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,

Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,

Însă niciuna dintre ele

N-au nici magia și nici grandoarea ta!

(18 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Am oferit și n-am primit,

Am dat și refuzat am fost,

Oferta mea nu te-a clintit,

Să mai încerc, nu are rost

În mintea mea erai o stea,

Să vin spre tine, frică-mi era,

Să nu pătrundă-n umbra mea,

Lumina ta și să-mi fure liniștea

Seară de seară te priveam,

Și strălucirea ta o admiram,

Stăteam pitit după un geam,

Și fericit deplin, eu tremuram

Era un tremur, puțin necontrolat,

Și nu știam de ce sunt emoționat,

Chiar daca chipul tău era plecat,

Din geamul meu un pic crăpat

Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,

Cum dis de dimineața tu plecai,

La geam eram prezent și așteptam,,

Pe tine  să te văd din nou, cum reveneai

Și zilnic mă bucura a ta sosire,

Fără ca cineva să poată ști,

Să mă arăt nu îmi era în fire,

Curaj n-aveam să dau de știre

Într-un târziu, fiind lucid am realizat,

Că-n viața minuni s-au întâmplat,

Și voua acum vă spun la ce priveam,

Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Am coborât pe pământ stele și foc

Să-mi simtă Dumnezeu durerea,

Ca un fulger m-am prins într-un joc

La dans, la braț cu tine … cu o stea.

Te-am căutat, te-am găsit

și ți-am tras veșmântul

Te-am prins de-o aripă

și te-a durut,

Și un suspin de înger

răscolea pământul

Printre gânduri, printre lacrimi,

tu lumină … te-am cerut!

Ah … te-aș lăsa,

să te întorci prin astre

Să te-aprinzi de dor,

tu înger să-mi zâmbești

Cu foc de noi

și din amintirile noastre

Să mă chemi pe cer,

să-mi spui … că mă iubești!

Ca un muritor de tine,

te privesc pe cer cum strângi

Râuri, fluvii, toate …

cum se scurg prin viitor

Și la braț cu alte stele

plângi …

Pentru mine; o stea …

atunci când am să mor!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Aripa de înger însângerată de păcate,lupta pentru mine,

Fii cea care mă duce în zbor spre cerul sufletului,

Ajuta-mă sa cunosc trăiri divine,

Sa închid infinitul in mine și să pășesc spre eternitate 

Precum lumina unei stele-n noapte..

Veștejit de neiubire

Sufletul meu plânge

Scoica aparențelor

Ascunde perla esenței mele.

Strălucirea spiritului meu

E umbrită de imaginea mea,

Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători

Neștiind că dacă îi ating coardele

Va canta minunat,

O frunza care cade nebăgată in seama,

Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..

Sufletul meu plânge și strigă:

Sunt aici,de ce nu mă vezi?

E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..

Mă vezi?..

Mai presus de stele ajunge o iubire-iubirea de părinte..

Mai sfântă decât cele sfinte,

Mai frumoasă decât un înger,

Mai pura decât fulgul de nea,

În inima noastră are rădăcini uriașe,eterne,

Iar când noaptea se-asterne și pleoapele cad,

Ultimul gând șoptește:,,Puiuț drag,

As vrea sa  fiu îngerul care 

Din zori pana-n noapte, 

Te-acopera cu aripa lui protectoare...

Dar sunt doar un om...

Și lacrima cade,și inima doare...

Uneori, când în noapte tăcerea

Canta trist că un clopot greu

Mă rog vieții să îmi lase placerea

Sa simt pulsul vieții,mereu.

Uneori, când se stinge un suflet

Și te- ntrebi: Ce sunt Doamne, eu?

Doar prin inimi poți învinge durerea,

Prin glasuri vii, ca un curcubeu.

Urmez pașii lui pe cărare,

Mi-e bine,dar vad cum se-nalta frumoasele păsări în zare.

Deasupra,cu aripi uriase,zbori tu.

Îmi zâmbești și-mi întinzi perechea de aripi albastre.

Privesc fascinata.M-opresc.Un vis minunat sta in fata-mi.

Departe,mă strigă un glas.O lacrima grea cade pe aripa-albastra.

Alerg pe cărare,mi-e bine,mi-e bine,

Din ochii-mi cad stropi ca de ploaie.

Privesc spre înalt și surâd si-apoi iar urmez pașii lui 

Dar inima mea e străpunsă de tristețe,nehotărâre,visare.

O parte din ea mă urmează,

O parte e departe,păzind aripa-albastra.

Mi-e bine...,și lacrima cade,

În mine jumătăți de inimi se zbat

Mi-e bine,de sus n-o sa cad,

Și plâng,vreau sa zbor cu aripi albastre spre zare..

Se spune că fără lumină nu am putea trăi,

Avem nevoie de o stea,

Sincer,prefer întunericul

Decât să nu am lumina ta.

Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,

Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,

Inima mea plânge când a ta e tristă,

As putea să străbat multe căi,

Dar singura care mă ajută să trăiesc

E calea pe care mergi tu..

Atâția oameni as putea sa iubesc,

Dar doar pe tine suprem..

In fiecare gând te chem,

Amintirile cu tine sunt sfinte,

Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,

Dar mai presus de toate,nemurirea...

Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,

Mă cert cu Dumnezeu,

Inima mea e un clopot ce bate trist

Știind că odată tu nu vei mai exista...