Steaua stinsa
O stea s-a stins,
Dar necuprins de frumoasa a fost a ei strălucire..
Și tot așa,când se stinge-o iubire
Lumina ei ramane inchisa-n amintire...
O stea s-a stins,s-a stins și-o iubire,
Ca o ploaie de vara,ca un cânt de chitara,
Ca un val zbuciumat,ca un vis ne-mplinit,
Ca un zambet in noapte,ca un foc părăsit,
Ca o lacrimă tristă,ca un crin ofilit....
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Monica BP
Дата публикации: 15 февраля 2023
Просмотры: 790
Стихи из этой категории
IARBA-I VERDE
Iarba-i verde și cu flori
Turmile-s în risipire,
Mieii mici își cheamă mama
Ce-i cu ei nici ei nu știe.
Pe imaș în valea seacă
Roua plânge uneori
Vântul se agită-n ramuri
Spicul grâulu-i cu flori.
Câinii știu pe ce cărare
Urcușul e mai ușor,
U nde-istâna lor de vară
Unde-l găsesc pe Azor.
TU - FLOARE
Ești o floare atât de drăguță,
Încât nici petalele nu-ți cad
Ai o inimă ce cântă muzicuță,
Înveselind suflete, plantând răsad.
Atât de măreață și puternică,
Treci cu ușurință orice obstacol.
Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică
Și viața ta pentru noi e un miracol.
Tu faci din furtună sa fie soare
Și chiar și vremea ți se supune,
Eu sunt slab, dar tu ești tare
Învingând răul ce ție se opune.
Ești o floare atât de drăguță
Încât miroși a trandafir,
Strălucești ca o mica steluță
Lumindu-mi mintea să mă inspir.
Perfecțiune
Se tot vorbește de perfecțiune,
De frumos sau de celest,
De soarele ce luminează lumea cea căzută,
Sau de frumoasele povești
Cu prinți,prințese și castele
Ori de eroii din legende,
Viteji ce încă viețuiesc,
În cărțile celebre...
Se stie despre ce vorbesc...
Cu siguranță tu iubito,
Ești singura poveste
Pe care-aș vrea s-o povestesc!
Când vine vorba de iubire
Ori frumusețea ce-i prinsă la vedere
În părul tău învolburat,
În ochii care-ți ard ca două stele,
Pe buzele ce-ți stau să mă sărute,
Sau mai degrabă să mă-ncânte
Când îmi vorbești și când zâmbești
Lăsând nostalgice suspine
Când te întorci și vrei să pleci
Și-o faci cu pași mărunți și delicați...!
Alerg și-n vise după tine
Nevrând să mă trezesc...
Sperând că pot să te sărut
Săruturi ce nu se termină
Și se învârt ca într-un cerc,
Ca să ajungă tot în locul
De unde mai devreme au plecat!
Se tot vorbește de perfecțiune,
Tu ești aceea când zâmbești,
Și mă privești poate cu milă,
Ori mai degrabă mă iubești,
Dar eu sunt cel ce te iubește mai întâi pe tine,
Precum e începutul în povești!
(20 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
De ce ți-e frică să iubești?
M-a prins cumplit iarnă In bratele ei reci,
Soptind o vorbă caldă
Mă poți scăpă de ea pe veci
De ce ți-e frică să iubești?
Mă plouă, iar cerul e senin,
Uscat e doar la tine-n brațe
Iar tu le închizi de parcă-s cu venin.
Si umbra mea de-a ta nu tace
De ce ți-e frică să iubești?
LUMEA TA M-A SCHIMBAT
Într-o noapte de iarna grea, si foarte rece,
Mă gândeam că viața încet, incet, îmi trece.
Și știind că de curand n-aveam ce face,
Sentimentul sigurătății, nu mă lăsa în pace.
Descurăjat, lovit amar, si plin de durere.
Simțeam sentimentul urii, de-a nu mai trăi
Iarna a fost grea si rece, ca și trupul meu,
Și tu tremurând dragă, mi-ai dat fularul tău.
Într-o noapte de iarnă grea, și foarte rece,
Am cunoscut o fata, ce avea un nume dulce!
Și privindu-mă, mam pierdut în lumea ei,
Precum și ea, sa pierdut in lumea mea de obicei!
N-am știut ca lumea unei fete e atât de mare,
O lume, în care eu aveam, senzații de calmare.
Și am înțeles, că nu mai vreau să plec dea-colo,
Pentru că, eram salvat în lumea ei de dincolo.
Și-mi pare bine, că sentimentele mi sau întors,
Că prin puterea ta draga, nu le-am lăsat pe dos...
Și-mi pare minunat, pentru ca stiu de ce trăiesc,
Și acum pe zi ce trece, eu nu încetez sa înfloresc!
O, floare!...
Ce parere ai tu floare
Rasarita-i din caldura
Oare esi tu cea mai dulce,
Din gradina mea. Copila?
Oare poti gindi alene
Ca prefer eu suferinta
Tu nu stii ce e durere
Si nu ai avut credinta
IARBA-I VERDE
Iarba-i verde și cu flori
Turmile-s în risipire,
Mieii mici își cheamă mama
Ce-i cu ei nici ei nu știe.
Pe imaș în valea seacă
Roua plânge uneori
Vântul se agită-n ramuri
Spicul grâulu-i cu flori.
Câinii știu pe ce cărare
Urcușul e mai ușor,
U nde-istâna lor de vară
Unde-l găsesc pe Azor.
TU - FLOARE
Ești o floare atât de drăguță,
Încât nici petalele nu-ți cad
Ai o inimă ce cântă muzicuță,
Înveselind suflete, plantând răsad.
Atât de măreață și puternică,
Treci cu ușurință orice obstacol.
Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică
Și viața ta pentru noi e un miracol.
Tu faci din furtună sa fie soare
Și chiar și vremea ți se supune,
Eu sunt slab, dar tu ești tare
Învingând răul ce ție se opune.
Ești o floare atât de drăguță
Încât miroși a trandafir,
Strălucești ca o mica steluță
Lumindu-mi mintea să mă inspir.
Perfecțiune
Se tot vorbește de perfecțiune,
De frumos sau de celest,
De soarele ce luminează lumea cea căzută,
Sau de frumoasele povești
Cu prinți,prințese și castele
Ori de eroii din legende,
Viteji ce încă viețuiesc,
În cărțile celebre...
Se stie despre ce vorbesc...
Cu siguranță tu iubito,
Ești singura poveste
Pe care-aș vrea s-o povestesc!
Când vine vorba de iubire
Ori frumusețea ce-i prinsă la vedere
În părul tău învolburat,
În ochii care-ți ard ca două stele,
Pe buzele ce-ți stau să mă sărute,
Sau mai degrabă să mă-ncânte
Când îmi vorbești și când zâmbești
Lăsând nostalgice suspine
Când te întorci și vrei să pleci
Și-o faci cu pași mărunți și delicați...!
Alerg și-n vise după tine
Nevrând să mă trezesc...
Sperând că pot să te sărut
Săruturi ce nu se termină
Și se învârt ca într-un cerc,
Ca să ajungă tot în locul
De unde mai devreme au plecat!
Se tot vorbește de perfecțiune,
Tu ești aceea când zâmbești,
Și mă privești poate cu milă,
Ori mai degrabă mă iubești,
Dar eu sunt cel ce te iubește mai întâi pe tine,
Precum e începutul în povești!
(20 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
De ce ți-e frică să iubești?
M-a prins cumplit iarnă In bratele ei reci,
Soptind o vorbă caldă
Mă poți scăpă de ea pe veci
De ce ți-e frică să iubești?
Mă plouă, iar cerul e senin,
Uscat e doar la tine-n brațe
Iar tu le închizi de parcă-s cu venin.
Si umbra mea de-a ta nu tace
De ce ți-e frică să iubești?
LUMEA TA M-A SCHIMBAT
Într-o noapte de iarna grea, si foarte rece,
Mă gândeam că viața încet, incet, îmi trece.
Și știind că de curand n-aveam ce face,
Sentimentul sigurătății, nu mă lăsa în pace.
Descurăjat, lovit amar, si plin de durere.
Simțeam sentimentul urii, de-a nu mai trăi
Iarna a fost grea si rece, ca și trupul meu,
Și tu tremurând dragă, mi-ai dat fularul tău.
Într-o noapte de iarnă grea, și foarte rece,
Am cunoscut o fata, ce avea un nume dulce!
Și privindu-mă, mam pierdut în lumea ei,
Precum și ea, sa pierdut in lumea mea de obicei!
N-am știut ca lumea unei fete e atât de mare,
O lume, în care eu aveam, senzații de calmare.
Și am înțeles, că nu mai vreau să plec dea-colo,
Pentru că, eram salvat în lumea ei de dincolo.
Și-mi pare bine, că sentimentele mi sau întors,
Că prin puterea ta draga, nu le-am lăsat pe dos...
Și-mi pare minunat, pentru ca stiu de ce trăiesc,
Și acum pe zi ce trece, eu nu încetez sa înfloresc!
O, floare!...
Ce parere ai tu floare
Rasarita-i din caldura
Oare esi tu cea mai dulce,
Din gradina mea. Copila?
Oare poti gindi alene
Ca prefer eu suferinta
Tu nu stii ce e durere
Si nu ai avut credinta
Другие стихотворения автора
Iubire suprema
Mai presus de stele ajunge o iubire-iubirea de părinte..
Mai sfântă decât cele sfinte,
Mai frumoasă decât un înger,
Mai pura decât fulgul de nea,
În inima noastră are rădăcini uriașe,eterne,
Iar când noaptea se-asterne și pleoapele cad,
Ultimul gând șoptește:,,Puiuț drag,
As vrea sa fiu îngerul care
Din zori pana-n noapte,
Te-acopera cu aripa lui protectoare...
Dar sunt doar un om...
Și lacrima cade,și inima doare...
Te iubesc,omule
Te iubesc,omule!
Știi de ce?
Pentru că cred în lumina din tine!
Să-ți spun ceva:Ești frumos!
Zâmbești,nu-i așa?
Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!
Ghicesc?
Și sufletul îți zâmbește acum.
Ești minunat,și tu știi!
Doar că lumea uneori
Ne otrăvește cu gândul ei gri.
Eu iubesc inima ta
Pentru că știu ca din sămânță iubirii
Rasare lumina din tine..
Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..
Tu
Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,
Ești raza născută în zorii dimineții,
Ești aripa ce mă ridica-n zbor,
Ești steaua ce-mi hrănește visul,
Mantia ce-mi încălzește inima,
Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,
Și viața mea s-ar transforma în nor..
Ramai,te rog,pan' la finala clipa,
Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,
Spre cerul ce ascunde necuprinsul..
Când întâlnesti un om frumos
Când întâlnesti un om frumos,
Tresari,si-ti bate inima mai tare,
Cuvintele-i te învelesc
Precum o mantie țesută
Din feerice,aurii raze de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,
Cuvântul lui atât de cald
E un culcuș in care te simți
Ferit de-a lumii nepăsare..
Un lucru uita,doar,să-ți spună el.
Că inima-i,prin felul cum te vede,
E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..
Că gândul lui nu e născut de-al tau
Ci de-al lui suflet minunat și mare..
Când întâlnesti un om frumos
Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,
Ca de-un albastru val de mare,
Ca de un magic rasarit de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei
Păstrează pentru el un loc,
Astfel,el ramânând in neuitare...
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..
Doua trairi
Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,
Zambet și lacrima,îngemănate,
Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,
Apusul negru,in zare,departe,
Azi,răsăritul strălucind,
Lumina și întuneric,în aceeași privire,
Tristețea,ca un glas de clopot,
Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas
Tulburător,,obsedant,atât de gol...
Am obosit,mi-e greu sa zbor,
Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,
Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,
Sa uit de ultima filă din cartea mea,
De finalul atât de trist al sorții..
Iubire suprema
Mai presus de stele ajunge o iubire-iubirea de părinte..
Mai sfântă decât cele sfinte,
Mai frumoasă decât un înger,
Mai pura decât fulgul de nea,
În inima noastră are rădăcini uriașe,eterne,
Iar când noaptea se-asterne și pleoapele cad,
Ultimul gând șoptește:,,Puiuț drag,
As vrea sa fiu îngerul care
Din zori pana-n noapte,
Te-acopera cu aripa lui protectoare...
Dar sunt doar un om...
Și lacrima cade,și inima doare...
Te iubesc,omule
Te iubesc,omule!
Știi de ce?
Pentru că cred în lumina din tine!
Să-ți spun ceva:Ești frumos!
Zâmbești,nu-i așa?
Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!
Ghicesc?
Și sufletul îți zâmbește acum.
Ești minunat,și tu știi!
Doar că lumea uneori
Ne otrăvește cu gândul ei gri.
Eu iubesc inima ta
Pentru că știu ca din sămânță iubirii
Rasare lumina din tine..
Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..
Tu
Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,
Ești raza născută în zorii dimineții,
Ești aripa ce mă ridica-n zbor,
Ești steaua ce-mi hrănește visul,
Mantia ce-mi încălzește inima,
Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,
Și viața mea s-ar transforma în nor..
Ramai,te rog,pan' la finala clipa,
Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,
Spre cerul ce ascunde necuprinsul..
Când întâlnesti un om frumos
Când întâlnesti un om frumos,
Tresari,si-ti bate inima mai tare,
Cuvintele-i te învelesc
Precum o mantie țesută
Din feerice,aurii raze de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,
Cuvântul lui atât de cald
E un culcuș in care te simți
Ferit de-a lumii nepăsare..
Un lucru uita,doar,să-ți spună el.
Că inima-i,prin felul cum te vede,
E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..
Că gândul lui nu e născut de-al tau
Ci de-al lui suflet minunat și mare..
Când întâlnesti un om frumos
Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,
Ca de-un albastru val de mare,
Ca de un magic rasarit de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei
Păstrează pentru el un loc,
Astfel,el ramânând in neuitare...
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..
Doua trairi
Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,
Zambet și lacrima,îngemănate,
Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,
Apusul negru,in zare,departe,
Azi,răsăritul strălucind,
Lumina și întuneric,în aceeași privire,
Tristețea,ca un glas de clopot,
Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas
Tulburător,,obsedant,atât de gol...
Am obosit,mi-e greu sa zbor,
Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,
Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,
Sa uit de ultima filă din cartea mea,
De finalul atât de trist al sorții..