Steaua stinsa
O stea s-a stins,
Dar necuprins de frumoasa a fost a ei strălucire..
Și tot așa,când se stinge-o iubire
Lumina ei ramane inchisa-n amintire...
O stea s-a stins,s-a stins și-o iubire,
Ca o ploaie de vara,ca un cânt de chitara,
Ca un val zbuciumat,ca un vis ne-mplinit,
Ca un zambet in noapte,ca un foc părăsit,
Ca o lacrimă tristă,ca un crin ofilit....
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Monica BP
Дата публикации: 15 февраля 2023
Просмотры: 743
Стихи из этой категории
..de nu..să-ți fie bine!
E vânt și rece-n luna mai
Iar tu ești prea departe,
Aș vrea puțin să te ating
Dar simt că nu se poate
Te strig în gând să te întorci
Că vocea nu vrea să m-ajute,
Să-ți zic ce mult eu te iubesc
Și nu mai vreau s-avem dispute
Dar gândul cred că nu te-ajunge
C-a rătăcit și el demult adresa ta,
Așa că nu-mi rămâne altă șansă
Decât s-aștept să văd ce va urma
Până voi primi vești de la tine
Încerc să mă descurc cumva,
Însă ce fac nimic nu-mi iese bine
Și înțeleg că îmi lipsește cineva
Pe geam văd picături de ploaie
E semn că vremea se cam schimbă,
Strâng rufele jilave de pe culme
Și fug de tunet că-mi este frică
Deschid televizorul din rutină
Dar nu-s atent la ce se spune,
Aș vrea s-aud cum bați la ușă
Sau dacă nu, un telefon să sune
Nimic din astea nu se-ntâmplă
Așa că întrebări încep să-mi pun,
La care-aș vrea să am răspunsuri
Dar simt că este greu să mă adun
Zilele trec și luni se fac deacum
De când tu ai plecat de lângă mine,
Sunt trist dar totuși pot să-ți spun
De vii..te-aștept..de nu..să-ți fie bine!
Prima iubire
Ploaia de stele ce cade din cer,
Hrănește rădăcina primei iubiri,
Înflorind în crepuscul de priviri
Precum florile unui vonicer.
Ramurile lui în patru muchii,
Inspiră iubirea prin jurăminte
În cuvinte blânde și sfinte
Ce-n bucurie oglindesc ochii.
Nuanțele albe-verzui de arbust
Împrăștie mirosul dulce al fericirii,
Și tu împărtășești efectul iubirii
Fără a ignora aspectul ei vetust,
Sentimentul iubirii este veșnic.
Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,
Diamant într-o montură din aur,
Simfonie în suflet creată năstrușnic.
E TÂRZIU
Erârziu ,somnul nu vine
Cât a-și vrea să fiu cu tine
Să-ți stâng mâna încetișor
Și de drag să mă înfior.
Să te mângâi pe obraz
Sub un ochi de lună treaz
Să-ți resfir pe umeri plete
Și aroma-ți să mă îmbete.
Lângă o tufă de sulfină
Să dormim noaptea-n grădină
Să-ți sărut ochii și fața
Până vine dimineața.
Fermecați de vraja nopii
Numărăm stelele sorții.
Steaua mea e luminoasă,
Ne zămbește bucuroasă,
Că-s voinic și tu frumoasă
Și amândoi vom face casă.
Am obosit
Am obosit sa tot mai sper,
Sa cred ca se mai pote,
Am obosit sa lupt mereu,
Ce stiu ca nu se poate,
Am alergat atata timp,
Spre lucruri, fara de valoare,
Si am uitat sa mai traiesc,
Si am uitat ce e iubirea,
Si asta doare!!
doare tare tare,
Am obosit sa sper mereu
Sa cred ca totu-i bine,
Cand stiu ca tot-ul e miciuna
Ma mint tocmai pe mine,
Am obosit sa cred mereu,
Ca totul mrge bine,
Ma lupt ma zbat sa fac ceva ,
Dar totul e-n zadar,
Dar vine ziua cand pun stop,
Si nu mai fac nimic,
M-am saturat sa tot mai sper,
Sa cret in lucruri de nimic.
Compozitor sambata
Cosmin Greurus 26.04.2025
Ora
19:06
Compusa in Regatul Unit Al Mari Britatie
Nesomn
Te chem din lumi îndepărtate,
Din nopți ce dor și se-nfioară,
Prin visurile mele toate,
Și ochiul ce îmi doarme afară .
Pe drumul surd al amintirii,
Te caut într-un fir de fum,
La nunta unde numai mirii,
Dansau cu tălpile pe scrum.
Rămâi doar tu, în vis, plăpândă,
Un chip ce-l port sub pleoapa grea,
Când noaptea tristă, mă descântă,
Și mă adoarme-n poala sa.
Te chem din umbre risipite,
Prin murmur fără de cuvânt,
Să-mi stai pierdută-n minte,
S-ascult al lunii dulce cânt.
Să fim un vis care preumblă,
Prin somnul celui neiubit,
O noapte albastră și lungă,
Lipsită de zori, și fără sfârșit.
..de nu..să-ți fie bine!
E vânt și rece-n luna mai
Iar tu ești prea departe,
Aș vrea puțin să te ating
Dar simt că nu se poate
Te strig în gând să te întorci
Că vocea nu vrea să m-ajute,
Să-ți zic ce mult eu te iubesc
Și nu mai vreau s-avem dispute
Dar gândul cred că nu te-ajunge
C-a rătăcit și el demult adresa ta,
Așa că nu-mi rămâne altă șansă
Decât s-aștept să văd ce va urma
Până voi primi vești de la tine
Încerc să mă descurc cumva,
Însă ce fac nimic nu-mi iese bine
Și înțeleg că îmi lipsește cineva
Pe geam văd picături de ploaie
E semn că vremea se cam schimbă,
Strâng rufele jilave de pe culme
Și fug de tunet că-mi este frică
Deschid televizorul din rutină
Dar nu-s atent la ce se spune,
Aș vrea s-aud cum bați la ușă
Sau dacă nu, un telefon să sune
Nimic din astea nu se-ntâmplă
Așa că întrebări încep să-mi pun,
La care-aș vrea să am răspunsuri
Dar simt că este greu să mă adun
Zilele trec și luni se fac deacum
De când tu ai plecat de lângă mine,
Sunt trist dar totuși pot să-ți spun
De vii..te-aștept..de nu..să-ți fie bine!
Prima iubire
Ploaia de stele ce cade din cer,
Hrănește rădăcina primei iubiri,
Înflorind în crepuscul de priviri
Precum florile unui vonicer.
Ramurile lui în patru muchii,
Inspiră iubirea prin jurăminte
În cuvinte blânde și sfinte
Ce-n bucurie oglindesc ochii.
Nuanțele albe-verzui de arbust
Împrăștie mirosul dulce al fericirii,
Și tu împărtășești efectul iubirii
Fără a ignora aspectul ei vetust,
Sentimentul iubirii este veșnic.
Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,
Diamant într-o montură din aur,
Simfonie în suflet creată năstrușnic.
E TÂRZIU
Erârziu ,somnul nu vine
Cât a-și vrea să fiu cu tine
Să-ți stâng mâna încetișor
Și de drag să mă înfior.
Să te mângâi pe obraz
Sub un ochi de lună treaz
Să-ți resfir pe umeri plete
Și aroma-ți să mă îmbete.
Lângă o tufă de sulfină
Să dormim noaptea-n grădină
Să-ți sărut ochii și fața
Până vine dimineața.
Fermecați de vraja nopii
Numărăm stelele sorții.
Steaua mea e luminoasă,
Ne zămbește bucuroasă,
Că-s voinic și tu frumoasă
Și amândoi vom face casă.
Am obosit
Am obosit sa tot mai sper,
Sa cred ca se mai pote,
Am obosit sa lupt mereu,
Ce stiu ca nu se poate,
Am alergat atata timp,
Spre lucruri, fara de valoare,
Si am uitat sa mai traiesc,
Si am uitat ce e iubirea,
Si asta doare!!
doare tare tare,
Am obosit sa sper mereu
Sa cred ca totu-i bine,
Cand stiu ca tot-ul e miciuna
Ma mint tocmai pe mine,
Am obosit sa cred mereu,
Ca totul mrge bine,
Ma lupt ma zbat sa fac ceva ,
Dar totul e-n zadar,
Dar vine ziua cand pun stop,
Si nu mai fac nimic,
M-am saturat sa tot mai sper,
Sa cret in lucruri de nimic.
Compozitor sambata
Cosmin Greurus 26.04.2025
Ora
19:06
Compusa in Regatul Unit Al Mari Britatie
Nesomn
Te chem din lumi îndepărtate,
Din nopți ce dor și se-nfioară,
Prin visurile mele toate,
Și ochiul ce îmi doarme afară .
Pe drumul surd al amintirii,
Te caut într-un fir de fum,
La nunta unde numai mirii,
Dansau cu tălpile pe scrum.
Rămâi doar tu, în vis, plăpândă,
Un chip ce-l port sub pleoapa grea,
Când noaptea tristă, mă descântă,
Și mă adoarme-n poala sa.
Te chem din umbre risipite,
Prin murmur fără de cuvânt,
Să-mi stai pierdută-n minte,
S-ascult al lunii dulce cânt.
Să fim un vis care preumblă,
Prin somnul celui neiubit,
O noapte albastră și lungă,
Lipsită de zori, și fără sfârșit.
Другие стихотворения автора
Puntea
Puntea dintre inimile noastre nu poate fi distrusa de nimic
Căci între noi e ceva mai presus de iubire,
Curgi prin sângele meu,
Îmi cunoști gândurile nerostite și îmi simți sentimentele..
Oamenii nu cred in telepatie,
Așadar,n-ar înțelege simbioza dintre noi.
Chipul tău sunt sufletul și mintea ta,
Mai presus de iubire e îmbrățișarea spiritelor.
Nu mă vor crede,tu știi..
Dar e real,e magnific.
Nu mă vor crede,nici eu n-am crezut,
Dar e real,mai real decât tot ce ochii mei pot privi..
Praf de stea
Binecuvântare gândul că odată voi muri,
Sfârșitul chinului de-a te iubi cum nici un înger n-aș putea..
Un pumnal rece mă înjunghie,-
Gândul că tu nu vei mai fi cândva..
Și dacă aș putea în clipa-ti grea
Un zambet lin să-ți pun pe chip,
As accepta sa mă transform în pulbere,in praf de stea..
Ajutor...
Cineva striga ,,Ajutor" cu toată puterea glasului lui stins..
M-am dus langa patul lui de spital și ,printre cuvinte bolborosite neinteligibil,doua rostite clar:acasă,copii.In clipa de luciditate a femeii,păream salvarea ei.
I-am spus că voi chema pe cineva,dar n-am făcut-o.
Știam că diagnosticul ei e o condamnare la indiferența,la strigat în gol.
Mai aud din când în când:Ajutor,și deși știu mintea ei e cea care o ține prizoniera de fapt ,
Mă simt prinsa în vârtejul lumii indiferente.
Ajutor..,strig și eu stins in mine,
Suntem spirite adormite in nepăsare,și doare..
Ajutor..
Doua iubiri
Inima,val zbuciumat
Când doua iubiri ea cuprinde..
Dintre un crin alb si-un trandafir înfocat
Poți alege oare?
Dar conștiința striga ,,Păcat".
Si-atunci trebuie sa ucizi o iubire..
Așa e cinstit,așa e curat.
Pe câmpul inimii poate fi doar o floare..
Dar,oare,in infinitul inimii
Nu e posibil sa zboare doi fluturi?
Unul alb,altul plin de culoare?
Sa fie și munte,și mare?
Da,se întâmplă în viata
Ca legile inimii tale
Sa-nfrunte a lumii gândire,
Și totuși,conștiința te-obliga
S-alegi o unică iubire..
Si-atunci,valul piere,
Și inima ta devine o mare lina,
Chiar daca în ea se ascunde-o durere...
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Privirea
Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele
Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..
O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,
Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..
O simpla privire poate naște durere,
Sau bucurie nemărginită..
Ea poate fi albastra,infinită,
Relevând o viață frumos trăită,
Un suflet bun,
Sau poate fi înnorată,gri,
Arătând un suflet ce poate goni..
Privirea-i o oglinda-a inimii,
Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,
Sau,trainic,ea o poate construi..
Privirea e un rai,când strălucește,
Intern,atunci când un suflet
Te judeca,respinge sau urăste..
E zbor înalt sau neant,
Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,
Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..
Puntea
Puntea dintre inimile noastre nu poate fi distrusa de nimic
Căci între noi e ceva mai presus de iubire,
Curgi prin sângele meu,
Îmi cunoști gândurile nerostite și îmi simți sentimentele..
Oamenii nu cred in telepatie,
Așadar,n-ar înțelege simbioza dintre noi.
Chipul tău sunt sufletul și mintea ta,
Mai presus de iubire e îmbrățișarea spiritelor.
Nu mă vor crede,tu știi..
Dar e real,e magnific.
Nu mă vor crede,nici eu n-am crezut,
Dar e real,mai real decât tot ce ochii mei pot privi..
Praf de stea
Binecuvântare gândul că odată voi muri,
Sfârșitul chinului de-a te iubi cum nici un înger n-aș putea..
Un pumnal rece mă înjunghie,-
Gândul că tu nu vei mai fi cândva..
Și dacă aș putea în clipa-ti grea
Un zambet lin să-ți pun pe chip,
As accepta sa mă transform în pulbere,in praf de stea..
Ajutor...
Cineva striga ,,Ajutor" cu toată puterea glasului lui stins..
M-am dus langa patul lui de spital și ,printre cuvinte bolborosite neinteligibil,doua rostite clar:acasă,copii.In clipa de luciditate a femeii,păream salvarea ei.
I-am spus că voi chema pe cineva,dar n-am făcut-o.
Știam că diagnosticul ei e o condamnare la indiferența,la strigat în gol.
Mai aud din când în când:Ajutor,și deși știu mintea ei e cea care o ține prizoniera de fapt ,
Mă simt prinsa în vârtejul lumii indiferente.
Ajutor..,strig și eu stins in mine,
Suntem spirite adormite in nepăsare,și doare..
Ajutor..
Doua iubiri
Inima,val zbuciumat
Când doua iubiri ea cuprinde..
Dintre un crin alb si-un trandafir înfocat
Poți alege oare?
Dar conștiința striga ,,Păcat".
Si-atunci trebuie sa ucizi o iubire..
Așa e cinstit,așa e curat.
Pe câmpul inimii poate fi doar o floare..
Dar,oare,in infinitul inimii
Nu e posibil sa zboare doi fluturi?
Unul alb,altul plin de culoare?
Sa fie și munte,și mare?
Da,se întâmplă în viata
Ca legile inimii tale
Sa-nfrunte a lumii gândire,
Și totuși,conștiința te-obliga
S-alegi o unică iubire..
Si-atunci,valul piere,
Și inima ta devine o mare lina,
Chiar daca în ea se ascunde-o durere...
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Privirea
Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele
Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..
O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,
Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..
O simpla privire poate naște durere,
Sau bucurie nemărginită..
Ea poate fi albastra,infinită,
Relevând o viață frumos trăită,
Un suflet bun,
Sau poate fi înnorată,gri,
Arătând un suflet ce poate goni..
Privirea-i o oglinda-a inimii,
Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,
Sau,trainic,ea o poate construi..
Privirea e un rai,când strălucește,
Intern,atunci când un suflet
Te judeca,respinge sau urăste..
E zbor înalt sau neant,
Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,
Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..