Umbra unei șoapte târzii

Într-o noapte cu ferestrele deschise  

M-am așezat pe marginea timpului,  

Și-am început să număr stele,

Până când una mi-a căzut în palmă.

Mâinile mele s-au împiedicat de umbre,  

Și-au început să se împletească,  

Ca două păsări fără zbor,  

Prinse în colivia tăcerii.

Am simțit o bucată de cer  

Căzând pe umerii mei,  

Greu ca un gând uitat în ploaie,  

Încercând să se desprindă din carne.

În fiecare clipă, neștiind în gândire,

O parte din mine se desface de lume,  

Dar rămân acolo, legat de pământ,  

Ca niște rădăcini însetate de lumină.

                                        79

Crisalida mea nu știe de frică,  

Dar o simt ca un ecou  

Ce pulsează în venele nopții,  

Tremurând pe marginea infinitului.

Când m-am trezit,  

Dimineața avea gust de tăcere,  

Și doar liniștea rămăsese  

Între mine și cer, între cer și stele.

Am învățat atunci să îmbrățișez vântul,  

Să-l las să mă sfâșie cu tot ce n-am știut,  

Până când nu a mai rămas decât o urmă,  

Pe care doar timpul o poate șterge.

Nu-s rudă, nici ram dintr-o maimuță pierdută,

Ci-un semizeu din piatră și cer făurit,

Un glas ce răzbate prin umbra tăcută,

Aducând adevărul pe-al lumii granit.

Și-am să lupt, chiar de sângele-mi plânge în tină,

Pentru dreptul tău, liber, să mă contrazici.

Sub Tronul Hetimasiei, o artă divină,

Ca sa fim toti cununi de flori, ale Veciei.

Simt în mainile mele arse,
Sufletul iubiri noastre care,
Emite semnale în codul morse,
Chiar și acum în ceasul morții noastre.

Cea mai fierbinte dragoste
Cu  cel mai rece sfârșit,
Că n-a murit nimeni din iubire..
Oare oi fi eu primul săvârșit?

Simt cum mă adie usor vântu’…
E rece, și timpul, și ceaiul, și eu, și tu
Nu te-am pierdut, m-ai pierdut
Și mă vei căuta în toate și nu voi fi găsit.

Dacă te întrebi unde sunt,
Poți să mă cauți în trecut,
Iar acum rămânem fiecare pe drumul său
Și dacă-mi va fi dor, n-am să-ți scriu.

Îți jur că mereu îmi vei fi a mea dragă,

Iar de-ar fi nici veciile să ne ajungă,

Îmi voi scurge și ultima picătură de sânge,

Ca să te pot avea o vecie și o zi lângă mine.

Dragostea noastră, un râu învolburat,

Ce sălbatic curge pe căi necunoscute.

Două inimi, ce la unison  bat,

Zădărnicind numai după speranțe muribunde.

Strălucim amândoi sub același soare,

Dar e prea mare bezna dintre inimile noastre.

Pribegim amândoi sub aceeași lună-n noapte,

Dar ne-om mai intâlni, în astă lume?

Iubito, mi-aș face inima, râu,  

Să curgă lin peste sufletul tău,  

Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,  

Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.

Să-ți împletesc părul în raze de soare,  

Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,  

Să transform fiecare umbră în vis,  

Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.

"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"

Pe cerul tăcut al minții mele,
O umbră se strecoară, se ascunde,
Iar gândurile se sting ca niște stele,
Căutând răspunsuri în întuneric, să răsunde.

Timpul se curbează, dar nu cedează,
Și sufletul meu rămâne captiv,
Într-o tăcere care nu mai vorbește,
Într-un loc unde cuvintele nu sunt vii.

  1. M-ai dă-mi o clipă

  Să îți spun cât îmi ești de dragă

  Și apoi aruncă-mă în groapă

  Căci gândul că te-aș pierde mă seacă de vlagă

  2. Mai dă-mi o secundă

  Să te sărut cu patos

  Inima-n mine intens să ardă

  Când simt ale tale buze, atât de grațios

  3. Mai dă-mi un minut

  Eu la ureche să-ți șoptesc

  Cele mai dulci cuvinte, tăcut

  Cald și ușor, să-ți spun cât de mult eu te iubesc 

  4. Mai dă-mi o oră

  Te rog, încă nu pleca

  Și am să-i aduc mamei o noră

  Așa cum își dorea

  5. Mai dă-mi o zi

  Să petrec în a ta viață

  Să-ți privesc sufletul prin ochii tăi verzi

  Unde văd un viitor, eu și tu, o viață

  6. Mai dă-mi o lună

  Să te strâng la pieptul meu

  Să-mi simt inima cum bate, nebună

  Cum aleargă ici și colo, de dragul tău, mereu

  7. Mai dă-mi un an

  Să fie iubirea noastră un etern dans

  Să-l parcurgem pas cu pas pe acest nesfârșit ocean

  Plin de emoții în care mai împins

  8. Mai dă-mi o viață 

  Să îmbătrânim în doi

  Să fim un moșneguț și o băbuță

  Așezați veseli, la a noastră casă în anii așezați pe păr, greoi

  9. Mai dă-mi un infinit

  Să-l petrec cu tine în rai

  Să ne veselim de Hristos cel iubit

  Acela care mi te v-a descoperii, ne va unii și-mi va dăruii cu tine un trai

Da, te urasc, te urasc extrem de mult

Te urasc deoarece din prima clipa mi ai placut.

Da, îmi e dor de tine , nici nu ai idee cat..

Dar ce folos atunci cand între noi sta un biet suflet plăplând?

Da, vreau sa vorbim, pana cand dimineata ne gaseste!

Dar tu nu ma mai cauti si ...speranta mea usor se risipeste.

Da, sunt disperata si nu mi-e rusine sa o spun..

Cred ca nu sunt pregatita înca ..sa iti spun "ramas-bun"...

Vara e-o mare de aur, o flacără-n lanuri deschisă,

Ea e umbra din arbori, o taină de nimeni cuprinsă.

Anotimpul e strigăt de greieri și arșiță grea pe pământ,

Ea e adierea de seară, un șopot de ape și vânt.

Vara e fructul ce crapă sub soarele crud, nemilos,

Ea e seva ascunsă, parfumul discret și mieros.

Dacă vara e zâmbet de soare pe cerul de-albastru aprins,

Ea e furtuna ce vine cu tunet și dor neînvins.

Una arde în miazăzi, sub văpaia ce totul consumă,

Cealaltă e roua ce stinge a zilei lungă trudă și spumă.

Vara e trupul naturii, expus, generos și solar,

Ea e sufletul lumii, un tainic și proaspăt altar.

Iar când soarele cade învins în brațele serii,

Vara își pierde arșița-n faldul tăcerii.

Atunci se topesc, într-un singur contur,

Ea... marea liniște, și vara... cerul pur.

Ploaia mea de iubire spontana,
Care m a făcut sa cad în apă,
Pentru dragostea sa grozavă,
Tu sufletul meu de viață.

Iubirea ta ma omoară,
De aia am murit în vară,
Pentru ca e mai călduroasă,
Și este mai frumoasă.

Moartea mea va fi mai cruntă,
Pentru ca ne vom despărți pe lună,
Tu pe pământ iar eu pe planetă,
Dar ne vom iubi împreună.

Chiar dacă ne va despărți cerul,
Eu te voi iubi la fel,
Cum te am iubit de fel,
De aia voi rămâne în cer.

De la lună pân’ la stele

Toate sentimentele mele

Ale tale romane găzduiesc

Toate astea ca să răzvrătesc

Și am încertcat să trec

Da tot parcă mă-nec

În ale mele gânduri reci

Cât o să mai petreci?

Și când stau să mă gândesc

Că am încercat să nu te prea-măresc

Chiar dacă nu am să reușesc

Tot presimt că o să greșesc

Și cu un mesaj măreț

A dispărut orice dispreț

Cântărind un mare preț

A tău gând măiestreț

Și orice ai spune tu acum

Tot nu s-ar fi terminat altcum

Și tot acest drum

Fără tine, m-a făcut scrum...

La marginea lumii mele,

Tu la marginea lumii tale,

Se înălțau cuvinte între noi

Ca între copaci crengi

Și valuri peste valuri în mare.

Și frânghii de planete dezordonate,

Pe care mai calc cu un picior de univers

Să adun în buzunare de noapte

Cum spun alte planete

Mi-e dor de tine tare, într-un vers.

După ce adun suficiente sfaturi,

Mă întind ca o frunză pe stradă,

Obosită la cât am călătorit

Am în sfârșit răgaz să vorbesc în gând

Cu frunza mea preferată.

Și-ți spun într-un limbaj de toamnă

Că îmi lipsești și nu mai știu

Cum să-mi scriu dorul

Din piept, pe o coală.

De la marginea lumii mele,

M-am prins

De marginea lumii tale,

Între noi, cuvintele nu mai sunt de ajuns,

Și-au crescut aripi plutind

Și-au învățat să zboare.,

Așa cum zboară o rândunică

Prin ger

Și lună plină.

Neștiind cum să-mi scriu dorul,

Ți-am scris…

O bătaie de inimă.