Tu.

Hai să ne-mpăcăm chiar azi

Că mâine poate fi târziu,

Să credem iarăși în iubire

Iar eu prieten drag să-ți fiu.

Ne știm parcă de-o veșnicie

Și peste multe am trecut,

Doar împreună am luptat

Și rău la nimeni n-am făcut.

A fost și vânt, au fost și ploi

Ba chiar și câteva furtuni,

Dar am știut cum să trăim

În adevăr și nu-n minciuni.

Nu cred că poți uita vreodată

Trecutul când ne-am cunoscut,

Și viața noastră atât de fericită

Pentru că alții răul ni l-au vrut.

Știm amândoi destul de bine

Că-n jur avem destui dușmani,

Iar satisfacții să le dăm nu vreau

Când ne iubim de-atâția ani.

Așa că hai să lăsăm amândoi

Din tot ce e orgoliu păcătos,

Iar lumea să rămână cu ale ei

Și să uităm prostia...de-a fi gelos!

O privire este între noi, 

lasă-mi-te orbește,

O pereche de buze între noi, 

lasă-le sărutate,

Un parfum trandafiriu între noi, 

în carne să mi-l imprimi,

Un trup plăpând între noi, 

lasă-ți-l mângăiat,

O lume tristă între noi, 

lasă-te-nveselită,

Un boboc de trandafir între noi, 

lasă-l să-nflorească,

O viață lungă doar noi doi, 

las-o ca să treacă,

O clipă nesfârșită de amor 

s-avem amândoi, 

o clipă și să mor,

Adunat un suflet noi doi împărțim, 

al tău e tot, sunt doar străin 

ce trec o clipă în viața ta 

ce este între noi.

Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.

Ne alintam pe pânze de dor si amăgire
Si tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Si poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.

Te bucurai nebun-o cînd mă vedeai venind
Parcă eram eu singur, cu tine, pe pămînt,
Si îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.

Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, rîu,
Căci înțelegi atentă, că poate fi tîrziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

Tu ai puterea să-mi deschizi

Și ochii și inima și Cerul!

Cum aș putea eu să rezist

Fără să-ți scriu a mea iubire

Să mai respir gândind tăcut

Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,

De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..

Să moară ea iubirea precum oamenii mor,

Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,

Să fie amăgire?

Eu spun că nu!

Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,

Iubirea de asemeni!

Îți spun acum ce-am spus la început

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito, îți voi rosti acele vorbe infinite de amor,

Știind că sunt născute doar din dorul ce ți-l port mereu

Iubindu-te nu cum îmi pot imagina,

Ci doar cum simt!

Tu ești Zeița mea!

Ești însăși dragostea ce-am prins,

Precum pescarul crede în năvodul său,

Eu am crezut în Dumnezeu cerând,

Și uite ai sosit....

Ești preafrumosul Paradis,

Ești visul visurilor acelui trubadur rătăcitor ce sunt,

Ești doar prezentul fericit,

Ori îngerul ce mi-i trimis!

Iubito, îți voi rosti acele vorbe infinite de amor,

Știind că sunt născute doar din dorul ce ți-l port mereu

Iubindu-te nu cum îmi pot imagina,

Ci doar cum simt!

Tu ești Zeița mea!

(26 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito, nu există fericire fără tine,

Sau fără pacea din "împreună"....

Nu noi suntem chiar însuși infinitul?

Noi doi și veșnicia în care stăm înlănțuiți,

Captivi de-amorului magie ce ne vorbește tainic neînțelese vorbe dulci,

Ce par să vină din catacombe antice și sumbre,

Purtând însemne faraonice nebune, sângerânde?

Iubito,iubirea noastră se poate sparge,

Precum oglinda vieții când fisurată moare,

În mii de cioburi despărțită plângând etern cu nesfârșitele regrete....

Și ce ne pasă nouă de lumea toată care moare,

De noi suntem pe veci prinși ca-ntr-o clepsidră de cristal ținându-ne de mână,

Clepsidră infinită fără moarte,

Știindu-ne clipă de clipă împreună?!

(6 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mi’e frica de moarte sau mi-e frica sa traiesc?
Obosesc cautand siguranță, e omenesc.
Calculez pas cu pas , cu toate astea esuez,
Fara control la ce se intampla, doar reactionez.
Reacția îmi e supusă, asta de cand am inteles
Ca fără filmul din cap nu exista nici un stres.
Ce mai ramane din frica fara o poveste?
Fara toate gandurile ce o fac sa manifeste
Dar inima bate tare, impinge sange’n vene
Si uite asa din nimic, deodata am probleme
Trag aer in piept, frica e doar o senzatie
Si realizez ca iar pun botul la imaginatie
Mie frica de moarte sau de necunoscut?
De murit mor odata, in viata multe de stiut
Credeam ca informatia e pentru frica inamic
Insa cu cat invat mai mult, aflu ca nu stiu nimic

le prind certandu'se iar pe locul din fata,
toate ma au si eu pe rand toate am fost.
nici una nu se lasa, vrea un loc la masa,
ele se lupta sa existe, cred ca au un rost.

ca un costum facut la comanda, imi pica bine
si dintr'o clipa in alta, eu nu mai sunt eu
ma apar sau apar doar un gand ce'mi apartine?
sunt la mila amintirilor, uit ca sunt dumnezeu

nici carnea de pe mine nu ma mai convinge,
nimic ce pot numi nu mai e adevarul meu.
pana uit din nou si suferinta invinge
si iar ma trezesc numindu'mi corpul, eu.

eu sunt e comanda, om, barbat, sot, imigrant,
un actor ce'si joaca prost pana si propriul rol,
atent la ce ma inconjoara, la mine ignorant.
actionez din impuls sub iluzia de control.

ce sunt eu fara ele? ce sunt daca n'am ce numi?
dresat ca nimicul nu'i destul, greu am nimic in minte
fara multe cuvinte care sa ma descrie, cine m'ar iubi?
printre identitati si ganduri caut cum sa iubesc fara cuvinte