SONET

    Pe ţărmul pustiii al inimii mele,
    cândva cu talpa goală ai călcat;
    genuni, pierdute-n infinit de stele
    c-aţi fost, nicicând nu voi uita...
    Dureri-cuvinte, drepte şi ostile,
    mi-au obosit auzul... şi-am plecat...
    uşor şi trist, neplâns de nimeni
    un psalm fără de ultim vers rugat -
    Mătăniile, crude-au fost cu mine
    dezvăluindu-mi taine fără rost:
    din ochi o lacrimă mi-a picurat adânc în tine
    şi-am aşteptat în van ecoul ei îndepărtat...
    Dar n-am primit în schimb decât un răsărit furat
    şi-un pumn de praf de stele 
    m-am răzgândit şi m-am schimbat... 
    în flăcări verzi și rebele.
    Din ochii cui mi l-am rugat
    să cresc din transparenţă, mugur mat?


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online SONET

Date of posting: 4 ноября 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 622

Log in and comment!

Other poems by the author

ÎNTRISTARE

Spre tine vin cu buzele arse de rece omăt,
Însetat, nu mai pot privi înainte sau în dărăt, 
Așteptarea o simt ca pe o haină udă și grea,
Această tăcere dintre noi, se așterne și ea...

În lacrimi căzute ca o apă sălcie și amară,
Neatins, încă mocnește amurgul de-aseară,
C-am învățat ce-i apa care nu se poate bea,
Chiar dacă-i singura apă fără nisip în ea...

Această întristare, acest ecou din mine rupt,
Îl port ascuns de coaste ca pe-un mitic fruct,
Ce pare că refuză să-și înroșească coaja,
De frică să nu-și piardă în van suprema vrajă...

Căci voi cu mine, etern, să port acest destin:
Pe-o tavă de argint mi-e fructul copt, festin,
Să vie toți și să se-nfrupte-n el pe săturate,
Bietul fruct ce sângerează doar în cuvintele curate...

 

More ...

Grădina japoneză.

După un drum lung și obositor, la capătul discret al unei banale alei, am descoperit cu încântare, intrarea într-o grădină tradițională japoneză. Cum să descriu într-un cuvânt ceea ce vedeam, sentimentele amestecate pe care le încercam? Perfecțiune. Și atât. 

Chiar de la poartă, se afla șerpuind, o alee așezată din plăci de gresie gri ce contrasta plăcut cu patul din pietriș alb de râu, o cale ce sugera vizitatorului un drum către infinit, un drum ce în mod real impunea vizitatorului un alt ritm, unul mai lent și odihnitor. Din loc în loc, pini bătrâni își unduiau trupurile șubrede tulburând oglinzile lacului. O pagodă cu cinci etaje, își ascundea cu timiditate trupul zvelt, în spatele unui zăvoi de bambus sălbatic, sugerând echilibrul dintre ying și yang. Discret, felinare din piatră cu forme de pagode în miniatură, sugerau lumina în forme abstracte.

Obosit de-atâta frumusețe, m-am așezat pe o bancă din piatră și-am rămas așa multă vreme, admirând arta unui bătrân îmbrăcat într-un kimono simplu, de culoare maronie, care grebla nisipul etern din jurul pietrelor sacre, înscriind cercuri concentrice ce se pierdeau în spirale numai de el știute. Gesturile lui precise, inspirau nu numai un calm desăvârșit, ci și pace deplină. Și liniște. Multă liniște.

Am închis ochii și mi-am golit mintea de gânduri. Nu știu cât am rămas așa: poate un ceas, poate două, sau poate o veșnicie. Când am deschis ochii, am vazut că bătrânul își desăvârșise munca, iar acum stătea în genunchi pe un petec de iarbă. Imediat ce m-a zărit mișcându-mă, s-a înclinat într-o plecăciune adâncă, ce mă făcu să fiu ușor stânjenit. Trecuse cu mult de ora închiderii către public a grădinii în care ne aflam. Am încercat cu un gest să-mi cer iertare, dar bătrânelul îmi zâmbi stingher, plecându-se din nou. Mi-a spus simplu, că m-a văzut meditând și că a dorit să-mi țină tovărășie. 

Am știut atunci, că timpul s-a oprit pentru o clipă, un moment pe care l-am împărtășit în meditație profundă, numai pentru noi, o favoare rară, poate unică. Am privit din nou gradina scăldată în lumina aurie a apusului. Mărgăritare mici străluceau, tremurând când și când, ramurile pinilor. Era o atmosferă curată, simplă, o briză în care stăruia mirosul proaspăt de pin, un parfum unic, care învăluia plăcut liniștea amurgului ce va să vină.

M-am ridicat și m-am înclinat, mulțumindu-i încă odată. La rându-i s-a înclinat și cu un gest larg s-a oferit să mă conducă spre ieșire. Am plecat împreună, urmând aleea, însoțiți doar de ecoul pașilor noștri. Apoi am coborât treptele porții și am dat iarăși în drumul pe care îl urmasem. M-am întors pentru o ultimă privire, un ultim memento al unei clipe desăvârșite. Însă umbrele amurgului au ascuns grădina vederii mele, transformând-o pentru totdeauna într-un secret greu de deslușit. Fusese aievea, sau poate mai degrabă rodul imaginației mele?  Nu voi ști niciodată. Am plecat, veșnic călător. Oare voi mai găsi vreodată această grădină?

More ...

Despre cifre și cuvinte

Văd așa, câteodată, cum cifrele se încăpățânează să se așeze și să-și dezvăluie frumusețea și secretele. Parcă ar fi niște căluți în miniatură care aleargă în toate direcțiile, nechezând cu coamele-n vânt peste câmpiile nesfârșite și albe ale ecranului meu, căluți albaștri, și negri, iară cei roșii nu-mi plac, fiindcă-s cei mai nărăvași...

... dar, uite-i, hop!, cum aleargă într-un galop nebunesc, nesfârșit și burlesc, lăsând în urma lor doar praf numeric, căci săgeata mea nu-i poate prinde deloc și chiar dacă încerc din răsputeri să le preiau frâiele, să mă țiu bine în șa, oricât de iute aș fi, cum dau să-i prind, ei tot se scutură și scapă, iar eu rămân dezamăgit și neîmpăcat, întrebându-mă dacă nu care cumva am încurcat iarăși o ecuație simplă cu o amintire...

La capătul rândului, prompterul clipește somnoros și sacadat, așteptând de la mine verdicte: 

- Ce vrei? Tu chiar nu înțelegi că nu mai pot, că nu mai vreau să alerg după cai... verzi pe pereți?
- Nu sunt verzi! Doar negri și albaștri. Știu că nu-ți plac cei roșii. Dar... ce s-ar face lumea fără ei?

Într-adevăr, ce s-ar face lumea fără căluții cei roșii? Că și ei trebuie să-și facă auzit nechezatul pe undeva, să scapere argint pe la potcoave, anulând herghelii întregi de albaștri și negri...

Nehotărât, mă abandonez încet, cuprins de îmbrățișarea caldă a literelor, căluții nu mai sunt, au plecat cu toții tropăind cu nepăsare, iar acum se întrupează doar cuvinte diafane care plutesc încetișor și care mă cheamă înșelător, vino!, noi suntem zânele câmpului ăstuia alb, hai să dansăm prin puf de păpădii și să culegem împreună roua strălucitoare a gândurilor tale, nu te mai gândi la herghelia aceea nărăvașă, noi cunoaștem o muzică divină care alină și oprește orice zbatere inutilă...

Tac. Liniștea se lasă grea peste gândurile mele, ca o perdea groasă de mătase, cuvintele s-au oprit mirate, șușotind între ele și dându-și coate, ce o fi cu el?, până acum se plângea de zgomotului cailor, acum e prea liniște, oare a rămas fără... cuvinte?, dar noi suntem aici, poate să aleagă pe oricare dintre noi, numai să spuie!, ori poate e obosit și nu mai poate sorbi din izvorul amintirilor, poate că a secat...

Sunt aici. N-am plecat nicăieri. Nu sunt obosit, iar izvorul meu este mai limpede și mai răcoritor ca-n alte dăți, numai că voi sunteți atât de frumoase, atât de pure, atât de adevărate, încât chiar mi-e greu să aleg, mi-e teamă să nu vă supăr, fără voi mi-ar fi imposibil să zugrăvesc câmpiile astea albe cu amintirile mele atât de dragi, numai voi îmi știți trăirile, bucuriile și tristețile mele, doar cu voi am putut să merg mai departe, să scot la lumină oameni, locuri și întâmplări care au trecut prin mine și au lăsat urme...

Fiindcă eu am învățat forța și tăria voastră, blândețea și asprimea voastră, știu că voi puteți mângâia suflete, sau dimpotrivă înfiera neadevăruri, cât de neîndurătoare sau răbdătoare puteți fi, atunci când o rimă refuză să se așeze la locul ei, sau cum puteți înnobila un cântec sau rezuma o pictură. Se spune că o imagine "grăiește" cât o mie de cuvinte, dar cât de nedrept! Cuvintele sunt forța motrice a gândurilor. Ele creează ordinea atât de necesară acțiunii! Or, fără cuvinte, gândurile cad pradă, haotic, altor herghelii care pot răsări de unde te aștepți mai puțin, anulând acțiuni și deranjând așezarea în calm a tot și a toate...

V-am așternut cuvinte. Iar voi, prin legământul vostru, mi-ați oferit alinare și loc de odihnă, atunci când prea-plinul sufletului meu amenința să pârjolească totul în cale ca un foc neostoit, voi v-ați întrupat în această oglindă limpede și calmă din care mi-am eliberat lumile, una câte una, lumi care au strălucit ușor pe undele voastre, legănate de același liant care contează: iubirea.

 

More ...

POSESIE...

    În noaptea asta-am să pândesc, 
    Cum dormi şi te lipeşti de mine, 
    Şi-atunci am să-ţi sărut,
    Şi buze şi înmiresmatul trup...
    
    De fiecare dată când în somn, 
    Te mişti şi-oftezi,
    Atunci probabil că visezi,
    ... Păcatul tău va fi şi-al meu.

More ...

CU FRUNTEA ÎN ŢĂRÂNĂ…

   Cu fruntea în ţărână, prin roua de sudoare 
    Din care să-ncolţească, cununile solare, 
    Voit-am să ridic, privirea către nori, 
    Iar din fertila brazdă, să crească holde noi. 
    
    Din rod de lacrimi pure, ce-au curs cu gust de sânge,
    S-a zămislit în pace, chiar pâinea ce se frânge,
    Căci toate se vor trece, ca umbra peste vii, 
    Se vor mai pierde încă, secundele, cu mii…
    
    Din toată jalea lumii, un strop nu mi-ar ajunge, 
    Umbră s-aştern curând, pe sufletu-mi ce plânge. 
    Căci am ales să-mi urlu, fiinţa-nspre genuni, 
    Iar pe ogorul ăsta, am semănat minuni...
    
    Să simt în palme luna, şi dimineaţa-n stele, 
    S-alung din mine spaima şi toate câte-s rele, 
    Cu ochiul clar al minţii şi-eliberat de fire, 
    Să văd nemărginirea şi-a timpulului jelire…

More ...

ŞOAPTE-N MIEZ DE NOAPTE...

    Aceste şoapte-ndepărtate,
    de unde vin, în miez de noapte... 
    că par ecouri, pierdute-n, 
    peşteri adormite-n zadar, 
    aşteptând lumina...
    
    Aceste şoapte zdrobite, 
    încearcă măcar o dată,
    iar să mai bată, 
    cu moartea luptând, 
    porţile-nchise sfărâmând, 
    să urce înalt, Izvorul cel Sfânt...
    
    Aceste şoapte rostite,
    au pierit şi s-au născut, ca stelele 
    în roua dimineţii, ce sclipeşte, 
    pe ace de brad...
    
    Aceste şoapte pierdute-n trecut: 
    cai de-argint cu coamele-n vânt, 
    flăcări adânci, macabru dansând; 
    în stepa aridă se-aud, 
    cantaţii ciudate murmurate păgân... 
    şoaptele mele, în mine plângând...


    ... şi-n mine nu-i nimeni, 
    căci ele nu sunt...

More ...

Poems in the same category

Pradă si putere

O femeie într-o cămașă bărbătească,

Pășește desculță și goală prin casă,

E un steag ridicat pe-o cetate cerească,

O pradă rebelă și mult prea frumoasă.

 

Bumbacul subțire pe sâni se mulează,

Lăsând la vedere doar linii fierbinți,

În ochii ei mândri o flacără joacă,

Un joc interzis ce te scoate din minți.

 

Ea știe că are întreaga putere,

Când haina îi cade ușor pe podea,

O noapte de taină și dulce mângâiere,

Stăpână pe trupul și pe mintea mea.

More ...

Maci pe câmp

Pe câmpia deschisă, vântul blând adie,

Speranța curge, dar tu mi-ai șoptit,

Un strop de lacrimă, păşind pe catifea, 

— Ce bine simțeam mirosul macilor iubit!

 

Pe cerul albastru, se zărește un soare vesel 

Cu petale rafinate de aur, 

Ce strălucește atât de lin cu privire de spinel, 

Într-un vis de tezaur. 

 

Pe iarba verde, macii cântă 

Atât de melancolic, 

Nori sunt spulberați, se împrăștie, se avântă, 

Și suflă în adierea macilor simbolic. 

 

Tabloul naturii de vis, 

Amorul se împletește cu firele destinelor, 

Un mac roșu ca sângele, tu mi l-ai dăruit, 

Ce curge în durerea suferințelor. 

 

Zarea m-a întunecat, 

Pe câmpul înghețat și iernatic, 

Pe cărarea spinilor am plecat, 

Să fiu trist, armonic și singuratic. 

 

Cu chipul tău lin m-a întristat, 

Cu ochii de cristale ce curg din sufletul tău senin, 

Ce avea petale colorate în catifea, eu m-am îngrijorat, 

Ce cântă macul dulce și atât de lin. 

 

Lumina soarelui ce luminează câmpia cristalină

Cu iubire și melancolie pe pufoasa rouă, 

Între maci dureri și inima turmalină, 

Ziua iubirii ne dau nouă. 

 

Un buchet de stele, maci visează, 

Un tărâm de smaralde și rubine, 

Ce se plimbă păsările pe oceanul ce se minunează, 

Cât te - am iubit eu pe tine. 

 

More ...

Arde

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

 

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

 

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

 

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

 

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

More ...

Stii?

S a făcut un an,

Un an de când țin atat de mult la tine,

Un an de când te iubesc,

De când îți doresc doar bine.

 

Am trecut azi pe lângă tine,

M am uitat la tine,

Am vazut același băiat,

Același băiat bun și drăguț

Pe care l știam de mult.

 

Un baiat brunet,

Cu ochii căprui,

Plin de pistrui.

 

Știi? 

Eu încă te iubesc

Și aștept o zi, o zi,

În care toate se vor limpezi.

 

Aștept sa ma iubesti și tu,

Asa cum eu o fac, sau...

Măcar parțial,

Dar sa simt ca o faci, cât de puțin.

 

Ma hrănesc din fericirea ta,

Ma rog pentru tine,

A fi bine, 

Și a ma iubi și pe mine..

 

N-oi fi eu frumoasa,

Nu arat ca alte fete,

Dar măcar te iubesc

Cum nimeni nu crede.

 

More ...

Ori în suflet, ori pământ

Stări gingașe nemiloase 

Gânduri smulse și întoarse 

Crezul vindecării cere

Un sărut și-omângâiere

 

Azi e azi, mâine e ieri

Sentimente, adieri

Vreme bună, vreme rea

O speranță-nvârf de stea 

 

Un noroc rătăcitor

O direcție și un zbor 

Un pământ amețitor 

Un fior nemuritor 

 

Vraja tainică îmbină

Cercuri negre de lumină

Simpatie colorată

O fobie blestemată

 

Câmpuri vesele, topite 

Munți tociți, dealuri orbite 

Raze  tulburi se coboară

Voci aprinse și-o vioară

 

Vântul bate, gândul tace

O iubire rece zace

Într-un piept purificat

De boli surde și mișcat

 

Cheia fuge, cheamă norul

Să-mi conducă-ncet amorul 

Poartă albul legământ 

Ori în suflet, ori pământ 

 

Carcere de veșnicie 

Flăcări ample și-o hârtie 

Mici iviri de păpădie

O ușoară melodie 

 

Cântec jalnic, armonie

Dor, durere, vitejie 

Amintiri, ghid de amar

Căi închise și coșmar

 

Închisori, mormânt și jar

Ape repezi iubiri par

Anotimp neamintit

Cerul iners s-a rotit 

 

Viziuni mărturisite

Suspine neodihnite

Vitejii neadormite

Și cuvinte potrivite 

 

Un nămol imaculat

Un război din nou purtat 

Un învins abandonat

O conștiință în păcat

 

Suflet sumbru, întinat

Glasul mut și sufocat

Cer femeie, împăcat 

O secundă, apoi neant. 

 

 

More ...

Fără tine

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

 

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

 

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

 

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

 

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

 

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

 

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

 

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

 

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

 

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

 

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍