✨ De unde?

Vroiam să plec dar corpul îmi înțepenise 

De parcă devenisem un ac metalic furat de un magnet de trei tesla

Stăteam în lojă cu mâinile încleștate pe balustradă 

Inima-mi intrase în acea arie de staccato

Era cea mai bună voce de soprană de coloratură pe care o auzisem

Cum să plec când "respiram" muzica ei?

De regină a nopții din "Flautul fermecat".

Si vine-o zi cand iti pui sufletul deoparte

ca sa fie ferit de ura lumii

Cand cauti umbra si te ascunzi apoi in noapte

ca sa asculti, in liniste, ce spun strabunii:

Istoria se repeta desi nu-ti vine a crede

aceeasi oameni imbracati cu alte haine

Prostie si orgoliu ce apoi succede

Cutremur propagat pana la capatul lumii

Iubirea anulata intr-un joc al puterii

ne omorim intre noi sa devenim "eroi"

Uitand ca sub aceeasi masca a durerii

suntem cuprinsi cu totii flamanzi si goi

Ce bine că n-a fost să fie

Un fluture prins cu un ac de gămălie 

Ce a zburat pân' la apus

Când liber în întuneric a pătruns

Ce bine ca n-a fost să fie

O pasăre închisă în colivie 

Ce trilul liber și-l exprimă

In zborul ei înspre lumină

Ce bine că n-a fost s-ajungă

Captivă într-o închisoare a minciunii 

Acum e liberă să simtă, să trăiască

Unde vrea ea, așa cum vrea...ca pasărea măiastră

În noaptea aceea fierbinte de vară

Eram doar noi și râul în care se oglindea luna

Și nu mai conta absolut nimic altceva

Pentru că eram împreuna sub veghea nopții

Ți-am arătat locul unde am învățat să înot

Să nu mă tem de val, să ma folosesc de el

Acolo a fost pentru mine a doua casă

Și acolo va rămâne pentru totdeauna

Pentru că unele locuri ni se ancorează adânc în suflet

Tânjim după ele toată viața

Și ne atrag ca niște magneți invizibili

Ca să ne întoarcem iar și iar

În oaza noastră de liniște

În grădina noastră secretă

În templul iubirii veșnice...  

Singurele penitențe au fost iubirile imposibile 

Care au ars mocnit în sufletele avide de iubire

Atât de aproape și totuși cutremurător de departe

Un "zid" al Berlinului ridicat de mințile noastre 

Dar viața nu stă pe loc pentru nimeni

Și deși nu știu dacă ne vom vindeca vreodată

Pot spune că am gasit poarta ascunsă

Spre labirintul poveștilor pierdute...

În noaptea aceea fierbinte de vară

Eram doar noi și râul în care se oglindea luna

Și nu mai conta absolut nimic altceva

Pentru că eram împreuna sub veghea nopții

Ți-am arătat locul unde am învățat să înot

Să nu mă tem de val, să ma folosesc de el

Acolo a fost pentru mine a doua casă

Și acolo va rămâne pentru totdeauna

Pentru că unele locuri ni se ancorează adânc în suflet

Tânjim după ele toată viața

Și ne atrag ca niște magneți invizibili

Ca să ne întoarcem iar și iar

În oaza noastră de liniște

În grădina secretă

În templul iubirii veșnice...  

Cum era noi, nimeni nu era,

Lacrimi și râsete, mâini împreunate,

Împreună zâmbeam sub luna grea,

Sufletele noastre, mereu fermecate.

Cum ne iubeam, nimeni nu iubea,

Inimi unite-ntr-o singură bătaie,

Nimic în lume nu ne-ar putea lua,

Ce simțeam atunci, sub bolta cea mai deasă.

Timpul trecea, dar noi rămâneam,

Cu șoapte dulci și priviri adânci,

În taină lumea o îmbrățișam,

Pe drumuri de vise și zări fierbinți.

Noi eram flacăra ce nu se stinge,

Ne aprindeam în orice moment,

Dragostea noastră nimeni nu o atinge,

O poveste eternă, în suflet prezent.

În ochii tăi vedeam tot ce conta,

O lume-n care doar noi doi trăiam,

Cum era noi, nimeni nu visa,

Iubirea noastră, un veșnic vals dansam.

Și chiar de vremuri s-au stins ușor,

Cum era noi, va rămâne mereu,

Două inimi în același fior,

Cum ne iubeam, nimeni n-a mai știut.

Umbli cu 4 țigarete,
Câte fumezi dintre ele?
Mă așez distanțat de tine
Vrând totuși, să fi fost lipit de mine.

Ți-o aprinzi pe prima și te privesc
Îmi tot repet în cap: "Eu oare te mai iubesc?"
Mereu tot încerc să te ocolesc
Și tot ajung să te îmbrățișez.

Șansa se stinse, tu erai hotărât să pleci,
Dar te-ai oprit pe gânduri, ai înghițit în sec.
Ai mai scos o țigaretă și o brichetă
Între timp parcă făceam cu tăcerea o ștachetă.

Venise șansa următoare,
Dar liniștea continua să ne omoare.
Am crezut că ceva-mi vei mărturisi,
Tu de fapt așteptai eu să încep a vorbi.

Tăcând, timpul trecea
Alături de el ardea și șansa,
Ai spus părând sigur, că după asta vei pleca
Dar ai aprins-o apoi pe a treia.

Suprinsă mă uitam la cer, în gol
Tu te uitai la mine, eu căutam un ocol
Știam că dacă te privesc, lacrimi mi se varsă
N-am vrut să mă vezi din nou în aceeași transă.

Pregatită de plecare
Văzând că ,,ultima" șansă dispare,
Ai aprins a patra țigaretă
Am surâs, situația începuse să-mi fie concretă.

Era lunga această ultimă chemare,
Dar și liniștea la fel de apăsătoare
Așteptam amândoi o confesare,
Dar nu aveam niciunul cuvintele necesare.

Ne doream și nu puteam,
Ne voiam și nu ne atingeam,
Știam că nu putem granițele să le depasim
Altfel, păcate în doi o să ispășim.

Te-am privit, am vazut că ultima țigară s-a dus
Fără vreun sentiment în cuvinte să-mi fi tradus.
În concluzie, oare unde ar fi dus
O conversație despre un posibil alt apus?

Suflet călător

Suflet călător prin lumea mare,

Aduni lumină, vise și culoare.

Te-nalți spre cer, cobori pe pământ,

Cu dorul de taină ce-l porți în cuvânt.

Prin vânturi reci sau soare arzător,

Tu cauți mereu un loc ocrotitor.

Un zâmbet cald, o mână întinsă,

Un gând curat, o inimă aprinsă.

Pe drumuri strâmte sau cărări uitate,

Lași urme mici, dar pline de dreptate.

Cu inima deschisă, mereu dăruiești,

Iubirea divină ce-n tine o crești.

Suflet călător, fii far de lumină,

Un strop de speranță-n noaptea senină.

Prin tot ce atingi, lumea să strălucească,

Iubirea din tine s-o faci să rodească.

Pe cerul nopții lucesc stele

Una câte una

Furtuni de vârcolaci 

Vor să întoarcă luna.

Un vraci  descântă de urât 

În colțuri  la răscruci

leagă-n băuturi viclene

Vise,doruri, de năluci.

Se sparg în zeci de fărâme

Nopțile  pustii...

Sorțile s-au răsturnat

Când eu te chem și tu nu vii.

Ce mult am așteptat să vii

Spre mine să te țin de mână,

Să simt că doar mie-mi aparții

Și ești a mea frumoasă zână

La tine am privit și am sperat

Să pot cândva să te cunosc,

Și poate voi avea puțin noroc

Ca focul inimii să-mi potolesc

Visam că suntem împreună

Și tare fericiți noi mai eram,

Și cât de  trist puteam să fiu

Când din visare mă trezeam

Și într-o zi curajul mi-a venit

Să te invit pe tine la plimbare,

Și minte țin ce clar mi-ai spus

Că tu nu ești o fată oarecare

Cu greu am înghițit ce-a spus

Și scuze imediat eu am cerut,

Am insistat doi pași să facem

M-a refuzat și asta m-a durut

O întrebare atunci mi-am pus

O fi având iubit și eu nu știu?

Și care e motivul de refuz?

Ce l-am aflat mult mai târziu

...............................

Au fost o perioadă împreună

Când ea primea în dar și luna,

Pân' a simțit că este înșelată

Și n-a mai suportat minciuna

.........................

Timpul a vindecat și îndemnat

Ca noi unul spre altul să venim,

Și pot să spun c-a fost destinul

În care am crezut și...ne iubim!

Probabil că te-ntrebi

De ce te tot privesc,

Fiindcă nu ştiu iubito

Şi mâine de trăiesc.

De ce te alint întruna

Aşa stăruitor,

Fiindcă orice-i posibil

Şi poate mâine mor.

Şi mă întrebi surprinsă

De ce de tine scriu,

Fiindcă mă tem ca mâine

Să nu fie târziu...

Vreau doar să mă asigur

Că mă comport cu tine

Ca şi cum niciodată

Nu va mai fi alt mâine.