Șoaptă de univers

Mulți și-ar dori o noapte cu tine,

Când mie nu-mi ajunge o viață să te admir.

Și-n ochi de s-ar pierde umbre străine,

Eu însă rămân, doar să te respir.

 

Ți-aș scrie versuri pe piele, balade mute,

Cu mâini ce ard și nu se mai sting,

Din ochiul meu să-ți citesc în stele,

Să-ți îmbrac universul în șoapte de nimb.


Category: Love poems

All author's poems: Florin Dumitriu poezii.online Șoaptă de univers

Date of posting: 18 февраля 2025

Added in favorites: 5

Timp de citire: ~1 min.

Views: 906

Log in and comment!

Other poems by the author

Amintiri ce nu vor fi

Se scurge timpul precum sângele

Dintr-un trecut ce n-a murit,

Și fiecare clipă plânge

Că te-a pierdut… sau te-a mințit.

 

Nu trece ... nu... doar se prelinge

Prin venele-mi fără răspuns,

Ca un blestem ce nu se stinge,

Ci doar devine mai pătruns.

 

Te simt în tot ce nu mai este,

În golul plin de chipul tău,

Ca o tăcere ce rostește

Tot ce n-am spus… și doare greu.

 

Și mintea mea, o mare oarbă, 

Se sparge-n valuri de “de ce?”,

Mă-neacă-n gânduri ce mă-ntreabă

Dacă mai știi ceva de mine.

 

De parc-aș fi fost doar o umbră

Pe-un zid pe care nu-l mai vezi,

Un pas pierdut într-o secundă

Pe care n-ai s-o mai revezi.

 

Mi-e dor, dar dorul nu mai cere,

Nu mai speră, nu mai strigă,

E doar o formă de tăcere

Ce-nvață singură să nu se stingă.

 

Și tu… exiști? sau ești uitare?

Sau doar un vis prea obosit?

Eu ard în propria-mi întrebare

Fără să știu dacă-am trăit.

 

Căci te iubesc, și asta doare

Mai mult decât a nu iubi,

E-o condamnare fără soare

La amintiri ce nu vor fi.

More ...

Monocristal (Pocal)

 

Răsună liniștea catastrofal
Din pereții de metal,
În timp ce din monocristal
Se reflectă digital,
Direct pe-al meu moral.

 

Profeții din repertorial,
Iar în drumul ascensional,
Mă despart diapetal,
În multe egouri poziționate zenital,
În jurul aceluiași pocal.

 

Un semnal răsună, spiritual,
Înțeleg că avem același ideal,
De a răspândi pacea monumental,
Vărsând sângele nevinovăției din pocal,
Peste tot acest tărâm infernal.

More ...

Epilog

Timpul ticăie, cu fiecare bătaie,
Nu se oprește, nu se răzgândește.
În fiecare secundă, o nouă schimbare,
Și, când se va opri, vom fi doar amintire.

More ...

Codul neliniștii

Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.

 

Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.

 

Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.

 

Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.

More ...

Un simplu gând

Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.

 

Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.

 

De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?

 

Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.

More ...

Iubirea e tot ce am

 

Dacă iubirea noastră de dor nebun

Ar fi sortită a se da spre sfârșit,

Aș sfida cerul, aș rupe pământul,

Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.

 

Iar de moartea va încerca să ne stingă,

Noi vom învăța să ardem veșnic,

O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,

Ca un sfeșnic aprins în întuneric.

 

Când iubirea-i adevărată,

Nu cere permisiune să ardă,

Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,

Mai puternică decât timpul

More ...

Poems in the same category

UN GRĂUNTE DE NOROC

Au trecut ursitele

În ziua nașterii mele

Au trecut ca nălucile,

Și au uitat să arunce

Atunci când am țipat prima oară;

Un grăunte de noroc

Sau o săgeată de foc...

Le-aș chema la judecată

Balanța lumii-i  stricată.

Ce ar trebui să vă dau vouă

Și voi  să-mi dați  mie 

Un grăunte de noroc 

Și la prima zi a nașteri 

Să mă întorc.

More ...

Haos și Armonie

O, tu haos frumos impregnează-mi-te în suflet, 

în carne

În sânge și-n oase, 

dar te rog nu-mi da pace. 

 

Otrăvește-mă, căci veninul aruncat de persoana potrivită

– ca tine –

este mai dulce decât mierea presată pe buzele cuiva de-o persoană nepotrivită. 

 

More ...

DOAMNE IARTĂ-L

Pare trist ,așa si este se mai stinge o poveste,

E povestea unui Om suflet vrednic,rodnic pom,

Ce-l ce-a fost cu ani  în urmă 

Demn conducător de turmă.

 

O spun alții, spun și eu

Un Om a lui Dumnezeu

Astăzi Om ca dânsul nu-i

Lasă în suflete loc gol.

 

Doamne iartă-l ,ia-l la tine 

C-a făcut mult bine în lume.

Să-ți fie somnul ușor 

Domnule director Titus Savin.

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Cuvinte colorate

Aș vrea să pot să colorez cuvinte
Să pot să merg pe loc, înainte
Să simt gheața cea fierbinte
Să fug de mine și de minte

Să-mi dezvelesc sufletul de cerneală
Și peste tine să-l aștern
Să nu rămână foaia cheală
Și să te iubesc etern

Să fim una cu poezia
Cu lacrimi de cerneală amândoi
Să stropim hârtia
Să fim ploaia ce cade peste noi

Să ne spălăm de pete de cerneală
Să ne lăsăm seduși de fantezie
Să iasă rima la iveală
Să scriem a vieții poezie

Aș vrea să știu cuvântul care ne desparte
Și în silabe să-l strivesc
Să văd să colorez în noapte
Să pot în întuneric să iubesc

Târziu însă bag de seamă
Ție îți este teamă

Dar vreau să finalizez
Și fără al tău ajutor
Cuvinte vreau să colorez
Să-mi desenez aripi, să zbor

Să-mi desenez aripi din cuvinte
Să pot să zbor pe loc, înainte
Să fug de tine și de minte
Să mă ascund de cuvinte în cuvinte

Să m-ascund între cuvinte și să aștept
Să vii să termini poezia
Iar de se va îngălbeni hârtia
Voi colora altundeva un alt concept.

More ...

Un petic de hârtie!

Îți scriu din nou iubita mea

Puține rânduri pe-o hârtie,

Și sper să capăt un răspuns 

Până când plec în cătănie.

 

Nu te-am văzut de șase luni

Și-am auzit că ești supărată,

Că m-ai văzut după cum spui

La braț mergând cu altă fată.

 

Tu ești plecată în străinătate

Iar eu aici trăiesc cu dorul tău,

Și te aștept să te întorci în țară

Că fără tine îmi este tare greu.

 

Nu știu cum pleacă către tine

Atât de multe zvonuri false,

Iar tu le crezi c-ar fi adevărate

Și nu minciuni de lume scoase.

 

Când vei primi scrisoarea mea

Să știi că sunt cu arma la picior,

Că am primit un ordin de-nrolare

Și-o perioadă voi fi al țării slujitor.

 

De-mi vei trimite vreun răspuns

Să pui adresa de la noi din sat,

Iar dacă nu vrei să-mi răspunzi

Trist, voi înțelege că mai uitat.

 

Așa a scris bunicul meu demult

Pe-un petic de hârtie c-un creion,

Pe care l-am găsit ascuns în cufăr

Purtând o ștearsă semnătură...Ion.

 

Concluzia am tras-o...îndurerat

Că epistola n-a mai ajuns la fată,

Dar poate-acolo Sus s-au întâlnit

Și își trăiesc povestea lor...ciudată!

 

 

 

 

More ...

În camera pleoapelor tale

În camera pleoapelor tale
ziua se naște încet
ca o respirație uitată între două lumi
și se prelinge peste pielea luminii,
unde nuanțele nu mai au nume,
dar încă dor.

Tăcerea ta nu e liniște,
e o limbă străină
pe care inima mea a învățat-o fără profesori
doar din vibrația privirii tale
care, uneori
doare mai mult decât o plecare.

Fiecare pas al tău
înseamnă o ușă în plus
pe care o deschid în mine
cu teamă, cu recunoștință,
cu o sete de ceva
ce n-a fost niciodată spus.

Cuvintele au început să mă trăiască,
nu le mai scriu -
ele se așază în mine
ca pulberea fină pe bustul uitării
și cresc, și urlă, și ard
fără să ardă nimic în jur
decât ceea ce n-am avut curajul să îți ofer.

Iubirea mea nu e declarație:
e o noapte întreagă fără electricitate
în care te caut după pulsațiile cerului,
în care tremurul unei frunze
e semnul că ești aproape
fără să fii.

Uneori cred că ne-am iubit
într-o altă existență
și acum doar ne amintim
prin mișcări fragile,
prin priviri care se opresc
acolo unde nu mai avem apărare.

Și totuși,
când mă gândesc la tine,
nu-mi vine să scriu,
ci să tac
așa cum tace pământul
când se pregătește de ploaie:
cu răbdare, cu gravitate,
cu sfințenie.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍