Secretele unui străin

M-am mutat în noua casă

unde praful domnește pe parchetul vechi,

unde geamurile uriașe surprind cerul nopții,

unde candelabrele se clatină deasupra-mi

și unde dormitorul ascunde multe minciuni.

 

N-avea cum să fie decât casa unui păcătos

care și-a lăsat urmele pe pereții murdari.

Fiecare colțișor ascunde un secret

pe care vreau să-l descopăr.

Dar cine sunt eu să aflu despre viața acestui om abătut?

 

Oh! dar dorința e prea puternică,

vreau să-i știu trecutul și durerea,

vreau să aflu despre ale sale greșeli,

vreau să știu pe cine a iubit puternic

și pe cine a urât cu tot sufletul.

Vreau să fiu poetul vieții sale,

să-i scriu povestea pe cerul întunecat.


Category: Love poems

All author's poems: Valentina Maria poezii.online Secretele unui străin

Date of posting: 8 января 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1253

Log in and comment!

Other poems by the author

Război de toamnă

Plâng chitările în parcul întunecat,

picăturile de ploaie cad abrupt,

lovesc băncile bandajate de călători nevinovați

și până și toamna se revoltă în fața mea.

Mă apasă vântul pe rana deschisă,

dar parcă durerea e ca o umbră

ce mă urmărește, dar nu se face simțită,

ca un regret pe care-l ai toată viața.

Îmi șoptește o voce în ureche

cuvinte calde, însă în zadar

când glasul tău de gheață e tot ce cunosc

și tot ce mă face să nu vreau să dispar.

Eclipsa de toamnă se vede în ochii tăi

și atingerea ta mă arde cu dor,

pe când trupul mi-e o explozie de amor.

More ...

Relicve și trecut

Trântesc ușa din vechea noastră casă,

mirosul lemnului vechi și murdar

îmi inundă corpul cu parfum de amintiri

și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.

Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră

și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.

Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,

e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.

Au rămas pe masă petale pierdute,

o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate

și câte o frântură din sufletele noastre.

Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,

șterg orice urmă de păcat

și o lacrimă își croiește calea spre podea,

mă intoxifică aerul de îndrăgostiți

și brusc sunt iar în brațele tale,

dansând în picioarele goale.

More ...

Poems in the same category

Când plouă

Mi-e dor de tine pe bucăți,

Ca de-o hartă ruptă-n două.

Mi-e dor de vocea ta vioaie,

Mi-e dor de tine când plouă.

 

Mi-e dor de ochii tăi ca marea,

Când din cer rămân doar ruine

Și ploaia te aduce-n gânduri la mine.

 

Mi-e dor de pleoapa ta stângă,

Cea care cade prima-n vis.

Ba nu, mi-e dor de cea dreaptă mai tare,

Ba nu, de ochiul încă deschis,

Ultima fereastră-a zilei

Când cerul s-a stins.

 

M-am hotărât: mi-e dor de pleoapele tale-amândouă,

Mi-e dor de prima picătură de ploaie care te-a atins.

 

Vreau să te văd când plouă, cât ești de frumoasă,

Cu părul ud, spunându-mi povești.

Vino măcar cu gândul lângă mine,

Să te imaginez așa cum ești.

 

Când norii se-aprind de lumină,

Ploaia mea senină.

 

Să stai în brațele mele,

Cu ochii pe jumătate-nchiși,

Iar pe obraji să-ți desenez

Cu buzele mele un vis.

Un vis în care ai trecut pe la mine

Când ploaia curgea pentru tine.

 

Să te văd cum mai ești…

Și ca pământul după furtună 

Chipul  să mi se-nmoaie

Când, înghețată de frig,

Te-ai adăpostit la mine-n suflet, de ploaie.

 

More ...

Chemarea dragostei

Cand simt ca trupul tau

Respira peste-al meu

Pot trece peste toate

Oricat ar fi de greu.

Bade, nu te-ndoi, 

Asculta-ti glasul inimii.

Daca-ti spune sa ma iei

Nu te intreba de vrei.

Te intrebi, te tot sucesti,

Uiti, poate, sa mai traiesti,

Glasul inimii s-asculti

Sa-i lasi incolo de munti

Si de vai si de campii

Tot om fi, de-a fi sa-mi fii.

Fost iubirea vietii mele,

Basta si la revedere?

Viitor fost de mi-ai fi

Tot pe tine te-as iubi.

Caci poezia ce o scriu

N-o scriu sa fie in pustiu

O scriu tie, bade drag,

Sa calci al vietii mele prag.

Tu sa-mi vii sa te iubesc

Si sa pot sa pretuiesc

Dragostea de cuplu, noi,

Sa fim de-acuma amandoi.

Caci multe noi am indurat,

Iar de ne stim, ne stim cu drag.

Ne-om vedea-ntr-o buna zi

Si-mpreuna om tot fi.

Floarea dragostei-nfloreste

Peste tot, ea tot traieste,

Ai sa vezi, tu, bade drag,

Ca ce spun nu este vag.

Caci iubirea noastra-n doi

Va trece prin multe ploi

Si-om tot schimba la umbrele

Le-om cara si de-or fi grele.

Cu curaj si cu-ndarjire

Sa-mplinim a vietii fire.

Te iubesc.

More ...

Aproape de ea, prin viziunea mea

Lipsa ta mă face să mă simt puțin ciudat

Câteva mesaje și-un apel e nepreluat

Ne certăm degeaba, nu-i nimic de rezolvat

Credeam c-o să fim o viață greu de separat

 

Și la noapte trage praf de stele

Iar apare ea-n visele mele

Nopțile-s acum mai lungi și grele

Visele-s coșmaruri, vise rele

 

Fato nu pot să m-abțin și vreau să vin la tine să te vad și poate o să vorbim

Ochii tăi străini și goi de parcă nu ne știm

Poate dac-am stricat totul o să reclădim

 

Cine știe cât de greu ne va fi să fie totu' bine

Câte zile va trebui să ma trezesc din nou fără tine

Ți-am pus lumea la picioare, erai lumea mea când erai cu mine

Vreau să cred că sunt un băiat bun, să mă ghidez după "60 de zile" (2)

 

Să nu ajung prin alte droguri, sau pe la ospiciu

Dar tu mereu erai al meu viciu

Nu vreau să te silesc, să crezi că îmi faci un serviciu

Dar eu te voi iubi mereu, nu doar provizoriu

 

Lumea-i un loc rău, și iubirea e intensă

Dar dragostea noastră va merge fix ca o orteză

Zâmbim fals, zici că purtăm câte o proteză

Singura mea iubire acum este cubaneză

 

Însă, trecutu se scrie

Când o să auzi asta probabil nu vei fi vie

Vom comunica doar printre sicrie

Atmosfera asta sumbră, și parcă-mi aduce aminte...

 

 

More ...

Tu, iubire din culise..

Iubirea mea amară 

Sub steaua solitară ,

Pierdută în șoapte,

Străină de noapte..

 

Sub plapuma ca gheața,

Mă -ntampini dimineața;

Privirea mea fadă 

Rătăcește pe stradă..

 

Te sorb din priviri,

Te caut în amintiri,

Urmele -ti sărut,

Te strig din trecut..

 

La răsărit ai plecat,

Apusulu-i m -ai lăsat;

Acum e prea târziu 

Chipu-ti nu mai știu..

 

Nu mai am puterea,

Să -mi curm durerea;

Rămâi doar în vise 

Tu,iubire din culise..

More ...

De te mai caut...

De te mai caut

În câte-o poezie,

Așa m-alin...

Că ești cu mine.

 

De te mai caut

În câte-o noapte,

Așa mă amăgesc... 

Că nu îmi ești departe.

 

Absența nu mai doare

Doar mă întristează

La fel și scurta fericire

Pentru care inima, încă oftează...

 

Și de răni mă mai dor, 

În câte-o poezie,

Îmi scriu lacrima ușor 

Așa, nimeni nu știe...

 

Când liniștea apăsătoare 

Se vrea doar triumfând 

Îmi scriu în taină gândul 

Așa te am... în orice rând...

..............................................

Și... ne găsesc,

În visul meu de noapte 

Îmbrățișați din nou

Sub ale lunii șoapte.

 

 

More ...

Noi

 

Mă atingi

fără mâini,

și pielea mea

îți răspunde.

Te simt

fără să te caut,

iar liniștea dintre noi

nu e gol,

ci loc de întâlnire!

JB

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍