SCRIAM...
Scriam... şi gândurile mele,
s-au frânt pentru o clipă,
şi mi-am privit mâna, care,
parcă, refuza să mai scrie,
mi-am privit degetele încolăcite,
albe, nefireşti de lungi,
pe unealta cu care zgâriam hârtia
O venă pulsa albastru,
încleştându-şi trupul,
în lungul treptelor,
clipa, a trecut mută,
şi, iată, gândurile mele,
au devenit din nou fluide,
ca sângele ce-a curs fecund,
înflorind în maci hârtia...
Poems in the same category
În aer miroase a tine...
Mi-ai plecat din privire tăcut,
Ca o umbră ce-și pierde lumina,
Pe urmele-ți calde - am zăcut,
Și-n lacrimi îți port toată vina.
Mi-ai ieșit pe vârfuri din suflet,
Ca o toamnă dintr-un tablou,
Lăsându-mă-ntruna să cuget,
La vechiul nostru tangou.
Pe umeri mi-a nins amintirea,
Cu flori de regret și de scrum,
Și-mi arde în piept despărțirea,
C-un foc ce miroase-a parfum.
Pe tâmple-mi colindă uitarea,
Ca o pasăre albă, buimacă,
Spre ceruri îmi caut salvarea,
Când ochiul în lacrimi se-neacă.
În aer miroase numai a tine,
Amor netrăit pân' la capăt,
Și simt cum lumina din mine,
Din umbre, setos se adapă.
Te rog
Te rog să-mi dai sărutul ce ți l-am dat odată
În viața mea de-atunci am doar furtuni și ploi
De când de tine m-am lăsat sărutată
Nimic nu-i la fel, visele-mi plâng, tristețea e in toi...
Te rog dă-mi sufletul ce ți l-am dat pe tavă
Ca mi-ai fost drag, cum n-a fost nimenea vreodată
Și am crezut naiv c-atunci când vei pleca
Imi vei lăsa ca amintire vinul și-mbrățisarea ta.
Te rog dă-mi lacrimile ce mi-au curs după tine
Căci ochii mi-au secat plângând fără oprire
În tot timpul când tăcerea-ți mi-a fost călău
Când mai speram în minuni...din nou și din nou...
Te rog dă-mi vinul ce mi l-ai promis odată
Pe când mă țineai în brațe și mă sărutai
Stinge-mi cu licoarea zeilor durerea toată
Să uit vorbele tale... ce mi-au marcat existența.
Te rog ultima oară, dă-mi totul înapoi
Tot ce-a fost senin între noi doi...în doi
Mă țin de amintiri ca frunza de vânt
Să nu mai simt că fără tine, e gol pe pământ...
Totuşi
Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra
Si chiar de insusi soarele s-ar stinge
M-as aseza cu calm, la masa, acasa
Si gandul tot la tine mi s-ar duce
Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata
Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele
Si chiar de n-o mai fi ca altadata
N-as regreta nici momentele grele
Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul
Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti
Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul
Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-
Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare
Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea
Am sta-n lumina soarelui, la mare
Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea
Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi
Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale
Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii
Si sunt convins ca as gasi o cale-
M-oi duce de-unul singur in pustiu
Imi voi fi-nvatat lectia.
Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu
Ca am gresit directia-
As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea
Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut
As mirosi o floare, o lalea
Si m-as gandi la ce as fi putut
Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac
Si totodata sa-mi fi fost si mie
As trece peste orice gafa, orice trac
Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.
Chiar daca noi de la inceput ne stim
De cand au inceput spatiul si timpul
Uneori preferam sa ne mintim
Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul
Si uneori ma prefac ca sunt surd
Si chiar imi pun mainile la urechi
Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,
Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.
Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-
Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte
N-as putea niciodata sa-ti explic
Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine
Pofta de nimic, cand am pofta de tine
Si cum ma faci cumva din om, neom
Si poate ca in locul unor rime
As prefera sa fim... atom langa atom.
Cuvintele... nu mereu imi servesc
Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea
Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc
Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.
Spun cerului o ruga, o dojana
Si Doamne, daca intr-adevar existi
Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata
De ce ma vrei tu singur si piezis?
Caci fara ea totu-i lipsit de sens.
Si de nu-i ea, altele sa nu fie.
Doar spune-mi pana unde-am de mers
Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?
Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?
Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?
Da-mi cerule macar o data voie
Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.
Da-mi voie sa invat ce e iubirea
Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg
Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.
Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc
De nu esti de acord, sa taci pe veci
Nici chiar tu insuti nu ai intelege
Intruchipeaza-te din nou si treci
Prin ce trec eu, asa-numite rege.
De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.
Cand ea mi-e si amurg si rasarit
De vei avea curaj, inhama-te
Si sufera cat eu am suferit.
Macar pe jumatate, si-intelege
Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate
De nu o fi asa, iar sa te lege.
Din iubire se fac cele mai mari pacate.
De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?
Durerea asta nici nu se compara.
Caci daca eu pe tine nu te am
Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca
Mor de sete, fii-mi tu apa.
Si de merg la razboi fii-mi tu spada.
De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?
Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.
Chiar daca nu mereu ce e uman
E la fel de-omenesc
Imi asum riscul cand iti spun:
Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.
Noaptea
Noaptea este grea
Fără îmbrățișarea ta,
Dimineața as vrea sa mă trezesc,
In ochi să te privesc,
Buzele să ți le pot săruta,
Împreună să stăm la cafea,
Seara sa te aștept acasă,
Mă uit în continuu pe fereastră
Să ți deschid ușa sa intri in casa,
E frumos sa găsești pe cineva
Cu care sa împarți ziua și noaptea.
"TU CUI II SPUI PĂRETE"
MI-AM AGATAT DORINȚELE PE ZI
IN UMBRA CUIULUI
DIN PRISPĂ
IACA-N VENIREA NOPȚII UMBRA DISPĂRU
DORINȚELE-MI CĂZURĂ PRINTRE STELE
CU GANDURI CU TRAIRI
CU TOATE CELE
ÎI SPUSE CUIUL... LA DESPARTIREA DE PĂRETE
😂❤️😂
Versuri inspirate din postarea ta... Mihaela Pislaru .
Florin Ristea
16.01.2024
Speranțe
Nu-i dragostea însăși speranța?
Fără speranțele noastre frumoase,
Mai poate viețui iubirea visătoare,
Ce-ți poartă a ochilor culoare
Și risipită ca un curcubeu
Venită doar din al tău zâmbet grațios?
Nu-s toate acestea însăși fericirea,
Ce ne trimite departe de tristețea lumii?
Și ce-i speranța fără tine?
Efemeritate,deșertăciune...
Noi doi,prinși fiind de al iubirii nor,
Ce ne rotește ca la bâlci,
Privind indiferent de sus,
O lume rece ce se trece!
Tu preafrumoasa mea iubită,
Fiind al iubirii Univers,
Îți spun și astăzi te iubesc!
Perpetuum joc ce pleacă din amor,
Și e născut dintr-un mister,
Trimis din Cer de bunul Dumnezeu,
Ce-a auzit al nostru plâns,
Sau dulcele-ți fară sfârșit suspin...
Dar astăzi tu îmi dăruiești
Al fericirii semn,
Fermecătorul tău sărut..
Iar eu iubindu-te respir,traiesc și sper!
(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
O, DOAMNE
O, Doamne, dăruiește-mi din a Ta lumină,
Că stau în fața Ta, smerit și apăsat de vină,
O, Doamne, Milostiv așa cum știu că ești,
Mă iartă și mă trece de porțile cerești...
O, Doamne, în genunchi mă-ntorc la Tine,
Că-i timpul viu al sărbătorilor creștine,
Și-acuma stau umil în umbra tălpii Tale,
Cu umerii împovărați de albele petale...
Oricât aș fi strivit de suferința grea,
Și-oricât de mare-n viață ispita mi-ar părea,
Aceasta-i crucea pe care voi s-o port în spate,
Căci știu că Tu-mi vei de putere peste toate...
O, Doamne, dăruiește-mi din a Ta lumină,
Și-arată-mi holda cerului de stele plină,
O, Doamne, arată-mi soarele și luna,
Și îngerii ce cântă-n slava Ta, întotdeauna...
PRIVIT-AM CERUL LA APUS...
Privit-am cerul la apus,
Şi ochii tăi adânci, s-au dus,
Spunându-mi că vor reveni,
Din nou, la început de zi...
Această noapte, greu va trece,
Fără să-ţi ţin în mână, palma rece,
Şi-n primul ceas de dimineaţă,
Mă vei găsi plin de speranţă:
Să-mi pui pe buze un sărut,
Şi să-mi şopteşti ce voi s-aud ;
La noapte stelele şi luna,
Ne vor uni întotdeauna...
CIRESI
Din mana florilor, cerească,
Au început din nou să crească,
În geamul meu, de atâtea ori,
Nebuni, cireșii-au înflorit în zori...
Și-au plâns cu-atâtea lacrimi mii,
Rupând din trupul lor petale vii,
Pe care mi le-au așternut în tindă,
Nebuni, cireșii îmi colindă...
Și atât de adânc și tainic era cântul,
Că nu știam ce îmi șoptește vântul,
Pierduți în tril de păsări cântătoare,
Nebuni, cireșii se scutură de floare...
NOCTURNA
În raza albă-a lunii, tu mi-ai părut bălaie,
Și te-am simțit acut, cum te umblai desculță,
Pășind fără sfială, pe-a inimii bătaie,
Și n-am putut fi eu cela, care oftând, te cruță...
Dar tu, în cinstea mea, mi-ai ridicat grădină,
Sădindu-mă în ea, să cresc precum copacul,
Să-ți dărui umbra mea, în rodnică hodină,
Ca-n miezul fad al nopții, să-ți invadez iatacul...
Căci numai pentru tine, m-am risipit amurg,
Învălurindu-ți părul cu un parfum de tei,
Și-am înțeles încă odată, petalele cum curg:
Te-am rătăcit în mine, pe-a crângului alei...
La rândul tău, te-ai risipit în ore-ntregi de așteptare,
Și poate c-ai fi fost mai fără grijă, fără rost.
Dar din strânsoarea minții, tu n-ai avut scăpare:
Iar eu te iert, căci nu știu unde-ai fost...
Hai să topim în pleoape, acest apus de soare,
Să ascultăm tăcerea, ce-i frântă între noi,
Amurgul să ne prindă, în grea îmbrățișare,
Găsindu-ne înstrăinați, pe dinăuntru goi...
MEMORIA ECOULUI
Din cel mai pur cristal topit,
A picurat adânc, o lacrimă albastră...
Şi ca o pleoapă, tremurând încet,
Ecoul ei s-a risipit în ceaţă .
De mii de ani atâtea lacrimi crude,
Au curs, şi-n drumul lor spre infinit,
Coloane albe, neştiute,
Ce strălucesc, au zămislit...
Dar ce păcat că nimeni nu le vede,
Umbrind emoţii vii în apa verde...
Şi ce păcat că nimeni n-o s-audă,
Acest concert de muzică de orgă, udă...
Căci numai Timpul egoist,
Îmbătrânind încet şi trist,
Păstrează în adânc comori
De nestemate reci şi de culori...
CÂT MAI EXISTĂ
Cât mai există mări, cât mai există munți,
Și-o mai fi cer cu stele, ce-nchid cu laur frunți,
Te voi visa cascadă, să-mi picuri de pe gene,
O năvălire-n ropot, ce-mi curge rece-n vene.
Cât mai există zboruri înalte, nefrânte,
Și-or mai fi temple mândre, săpate în cuvinte,
Te voi căta prin mine și te-oi găsi cu scuze,
C-amar și dulce-mi trece, sărutul tău pe buze.
Cât mai există nopți tăiate-n liniștea cea sfântă,
Te voi dori din lumea celor care nu cuvântă,
Că mi-ai părut, a bărcii felinarului lumină,
O stea din cer, căzută fără de vreo vină...
Cât mai există frunză verde în livada cu măslini,
Te voi afla din nou, din cântul miilor de heruvimi,
C-am adormit citind, fără să vreau, aseară,
Aceste rune scrise, pe trupul tău de ceară.