4  

,,O clipă de sinceritate" în olandeză

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Een moment van oprechtheid

 

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens

laten we een beetje schoonheid geven

dit laatste uur.

 

wij zijn niet veranderd

het is maar een mening

Neem geen woord als vanzelfsprekend aan

of een onbeduidend gebaar.

Nee, wij zijn niet veranderd

het is gewoon toeval

Dat zouden wij in ieder geval zijn

en waar we het ook over hebben

we zijn geen twee vreemden

Mijn liefje.

 

Een moment van oprechtheid

het zou een subliem gebaar zijn

we hebben de moed om het toe te geven

dat wij van elkaar houden.

Een moment van oprechtheid

ze zouden ons herinneren

van onze goede jaren

zou ons er in dit laatste uur aan herinneren

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens.

 

wij zijn niet veranderd

het is maar een mening

Neem geen woord als vanzelfsprekend aan

of een onbeduidend gebaar.

Nee, wij zijn niet veranderd

het is gewoon toeval

Dat zouden wij in ieder geval zijn

en waar we het ook over hebben

we zijn geen twee vreemden

Mijn liefje.

 

Een moment van oprechtheid

het zou een subliem gebaar zijn

we hebben de moed om het toe te geven

dat we nog steeds van elkaar houden

Een moment van oprechtheid

ze zouden ons herinneren

van onze goede jaren

zou ons er in dit laatste uur aan herinneren

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens.

 

Een moment van oprechtheid

het zou een subliem gebaar zijn

we hebben de moed om het toe te geven

dat we nog steeds van elkaar houden

Een moment van oprechtheid

ze zouden ons herinneren

van onze goede jaren

zou ons er in dit laatste uur aan herinneren

Een moment van oprechtheid

in plaats van tot ziens.


Category: Love poems

All author's poems: Pisica amuzantă poezii.online ,,O clipă de sinceritate" în olandeză

Date of posting: 8 ноября 2023

Views: 503

Log in and comment!

Poems in the same category

Meteorit

Seara, un meteorit
Călătorind prin vastul vid
Singur și nefericit
Se uita unde să cadă
Să devină-o simplă piatră.

De departe îl vedeam;
Ținta sa solu-mi era.
Orbitând în jurul meu,
Începu să mă cunoască.
Trăgând ușor spre perigeu
Dâra începea să-i crească.

Intenția i se schimba
Acum, cu mine își dorea
La veșnicie să plutească.
Amândoi naivi eram.

Uitând complet de circumstanțe
Tot mai aproape vru să vină.
Iar eu o primeam cu ale mele brațe
Necunoscând ce urma să devină.

Si-ncet, încet, inevitabilul venea
Valsul nociv se intensifica.
Meteoritul ușor-ușor cădea
Deja intra în atmofera mea.

Și-ncepu să scânteieze;
Foc de suflet izbucni.
Nimic nu putea momentul să-l frâneze
Simțeam că existența ni se împlini.

Dar ce rapid s-a terminat...
Meteorul s-a dezintegrat.
O pietrică a mai rămas; nimic.
Visul său s a împlinit.
În pământ rămase-nfipt.

În calea sa proptit am stat,
De univers poziționat.
Și totuși simt că-s vinovat.
O clipă noi doi am avut.
Dar iată că a și trecut.

More ...

Steaua pierduta

M-am stins și nu mai am vreo așteptare,

Și parcă tu acum străluci mai tare..

Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..

Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...

In inima-mi tristețile doar ning,

Acum,când steaua ta parca rasare 

Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...

More ...

Cerul

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

 

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

 

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

 

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

More ...

De ce nu

 

Vreau să mă iubești!

Dacă nu poți astăzi

Poate mâine,

Poate poimâine,

Ori săptămâna viitoare

Sau într-o zi de sărbătoare,

Nu contează când

O să aștept!

De ce nu?

Te-ai întrebat care iubire doare?

Să fie cea care moare

Nenăscută fiind?

De ce ți-ar păsa de dragostea mea?

Tu neiubindu-mă

Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,

Așa cum tu n-ai putut,

Sau neiubindu-mă!

Vreau să mă iubești!

Dacă nu poți astăzi

Poate mâine,

Poate poimâine

Ori săptămâna viitoare,

Sau într-o zi de sărbătoare ..

Nu contează când

O să aștept!

De ce nu?

(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

More ...

Ce-ar fi

De ar cădea o frunză vie-n palma ta

Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?

De ar cădea un fulg pribeag  în urma ta

Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?

 

De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta

Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?

De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta

Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?

 

De-ar fi durere  nesfârșită-n  calea ta

Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?

De-ar fi lumină strălucind în urma ta

Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?

 

Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea

Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta

Ce-ar fi dacă un suflet ai salva

Ce-ar fi de-aș fi  lumină-n viața ta

More ...

Dincolo de noi

Privesc înfrigurat sub geamul tău 

cum țurțuri dau să cadă, 

ca stele înghițind din hău 

lumina s-o revadă. 

 

Amorf, când luna licărea sfios, 

trupul stâncos l-ai dezvelit o clipă.

Când raza ei, zâmbea pios,

mi-ai devenit iubită!

More ...

Meteorit

Seara, un meteorit
Călătorind prin vastul vid
Singur și nefericit
Se uita unde să cadă
Să devină-o simplă piatră.

De departe îl vedeam;
Ținta sa solu-mi era.
Orbitând în jurul meu,
Începu să mă cunoască.
Trăgând ușor spre perigeu
Dâra începea să-i crească.

Intenția i se schimba
Acum, cu mine își dorea
La veșnicie să plutească.
Amândoi naivi eram.

Uitând complet de circumstanțe
Tot mai aproape vru să vină.
Iar eu o primeam cu ale mele brațe
Necunoscând ce urma să devină.

Si-ncet, încet, inevitabilul venea
Valsul nociv se intensifica.
Meteoritul ușor-ușor cădea
Deja intra în atmofera mea.

Și-ncepu să scânteieze;
Foc de suflet izbucni.
Nimic nu putea momentul să-l frâneze
Simțeam că existența ni se împlini.

Dar ce rapid s-a terminat...
Meteorul s-a dezintegrat.
O pietrică a mai rămas; nimic.
Visul său s a împlinit.
În pământ rămase-nfipt.

În calea sa proptit am stat,
De univers poziționat.
Și totuși simt că-s vinovat.
O clipă noi doi am avut.
Dar iată că a și trecut.

More ...

Steaua pierduta

M-am stins și nu mai am vreo așteptare,

Și parcă tu acum străluci mai tare..

Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..

Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...

In inima-mi tristețile doar ning,

Acum,când steaua ta parca rasare 

Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...

More ...

Cerul

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

 

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

 

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

 

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

More ...

De ce nu

 

Vreau să mă iubești!

Dacă nu poți astăzi

Poate mâine,

Poate poimâine,

Ori săptămâna viitoare

Sau într-o zi de sărbătoare,

Nu contează când

O să aștept!

De ce nu?

Te-ai întrebat care iubire doare?

Să fie cea care moare

Nenăscută fiind?

De ce ți-ar păsa de dragostea mea?

Tu neiubindu-mă

Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,

Așa cum tu n-ai putut,

Sau neiubindu-mă!

Vreau să mă iubești!

Dacă nu poți astăzi

Poate mâine,

Poate poimâine

Ori săptămâna viitoare,

Sau într-o zi de sărbătoare ..

Nu contează când

O să aștept!

De ce nu?

(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

More ...

Ce-ar fi

De ar cădea o frunză vie-n palma ta

Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?

De ar cădea un fulg pribeag  în urma ta

Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?

 

De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta

Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?

De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta

Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?

 

De-ar fi durere  nesfârșită-n  calea ta

Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?

De-ar fi lumină strălucind în urma ta

Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?

 

Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea

Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta

Ce-ar fi dacă un suflet ai salva

Ce-ar fi de-aș fi  lumină-n viața ta

More ...

Dincolo de noi

Privesc înfrigurat sub geamul tău 

cum țurțuri dau să cadă, 

ca stele înghițind din hău 

lumina s-o revadă. 

 

Amorf, când luna licărea sfios, 

trupul stâncos l-ai dezvelit o clipă.

Când raza ei, zâmbea pios,

mi-ai devenit iubită!

More ...
prev
next

Other poems by the author

Bătrânica hoață în italiană

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

La vecchia ladra

 

In un negozio dell'usato,

Presi, raccolti, sfogliati di qualsiasi marca,

Una vecchia che non era più nel fiore degli anni, aveva circa 70 anni, guarda i bustini,

La sorella maggiore di Cecilia, la titolare del negozio, guarda la donna con gesti scortesi,

La vede ancora seduta e imbronciata,

È come se niente potesse calmarlo,

Supera gli attaccapanni delle camicette,

Sceglie solo quelli con la stampa delle meduse,

Metti, metti, infila nella rete tutto quello che trova,

Non sembra avere fretta,

I movimenti sono lenti,

Non si arrende agli occhi attenti

Del direttore del negozio,

Che tossisce l'asino, ammirando la foto del bollettino,

Il nostro vecchio ladro,

Non ha assolutamente nausea,

Perché il desiderio del cuore lo asseconda,

Ci fu un tumulto,

Ad un certo punto il direttore del negozio le chiede:

"Hai delle borse pesanti, sospetto che tu sia stato anche in altri negozi?", ma la simpatica vecchietta risponde: "Guarda, fai il tuo lavoro!"

Impossibile per lei accettare un'insensibilità del genere, la affronta con calma, camicetta dopo camicetta,

La vecchia signora sembra davvero confusa,

Lui le dice gentilmente che ne ha ricevuti tanti, tanti in regalo, che da poco era il suo onomastico e che per questo lei è carica di quelle borse,

E tutte e sette le spille,

Che sono stati presi dal negozio,

Da vecchia erano stati a lungo dimenticati,

"Hai qualche spiegazione per tutti i prodotti che porti con te da un posto all'altro?"

"Non lo so, non so nemmeno com'è il mio letto."

"E allora perché sei venuto a fare compere?"

"Volevo vedere qualcosa di bello?

"Mi stai mentendo bene?"

"Cosa significa veramente bello?"

"Lasciatemi con questa finzione, perché posso ritrovarmi da solo"

"Dimentico sì, ma ho pagato tutto quello che ho dovuto prendere, non sono tipo da rubare"

"Se non ricordi sette spille, prenderai comunque l'intero negozio e non saprai di averle prese"

"Come è possibile? Dubiti della mia moralità?"

"Cosa c'è di morale nel mondo che ha dimenticato di essere morale?"

Restando con questa domanda, la vecchia comincia a togliere dalla borsa, dalla gonna, dalle maniche, da dietro gli orecchini, da sotto il cappello, tutto ciò che ha preso e non ha pagato.

Bene, speriamo che non rubi la prossima volta,

Questo è un errore morale piuttosto grave.

More ...

Prea multă sensibilitate

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

More ...

Bătrânica hoață în daneză

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

Den gamle tyv

 

I en genbrugsbutik,

Taget, samlet, gennemset fra ethvert mærke,

En gammel kvinde, der er gammel, for hun var omkring 70 år gammel, ser på bustiere,

Cecilias storesøster, butiksejeren, ser på kvinden med uforskammede bevægelser,

Han ser hende stadig sidde og surmule,

Det er som om intet kan berolige ham,

Gå forbi blusestativerne,

Han vælger kun dem med vandmandsprint,

Putte, puttede, proppede i nettet alt, hvad han finder,

Han ser ikke ud til at have travlt,

Bevægelser er langsomme,

Det giver ikke efter under de vågne øjne

Af butikschefen,

Hvad hoster æslet, beundrer billedet af bulletinen,

Vores gamle tyv,

Han har absolut ingen kvalme,

Fordi hjertets begær forkæler det,

Der var et ramaskrig,

På et tidspunkt spørger butikschefen hende:

"Du har tunge tasker, jeg formoder, at du også har været i andre butikker?", men den sjove gamle dame svarer: "Se, gør dit arbejde!"

Det er umuligt for hende at acceptere ufølsomhed som denne, hun tager det i stiv arm, bluse for bluse,

Den gamle dame ser virkelig forvirret ud,

Han fortæller hende pænt, at han fik mange, mange af dem som gaver, at det for nylig var hendes navnedag, og at det er derfor, hun er fyldt med de poser,

Og alle syv brocher,

Som blev taget fra butikken,

Som en gammel kvinde var de længe glemt,

"Har du nogen forklaring på alle de produkter, du har med dig fra sted til sted?"

"Jeg ved det ikke, jeg ved ikke engang, hvordan min seng ser ud."

"Hvorfor kom du så på indkøb?"

"Ønskede jeg at se noget smukt?

"Lyver du pænt for mig?"

"Hvad betyder smuk egentlig?"

"Forlad mig med denne forstillelse, for jeg kan fange mig selv alene"

"Jeg glemmer det, ja, men jeg betalte for alt, hvad jeg skulle tage, jeg er ikke typen, der stjæler"

"Hvis du ikke kan huske syv brocher, vil du stadig tage hele butikken og ikke vide, at du tog den"

"Hvordan er det muligt? Tvivler du på min moral?"

"Hvad er moralsk ved den verden, der har glemt at være moralsk?"

Tilbage med dette spørgsmål begynder den gamle kvinde at fjerne alt, hvad hun tog og ikke betalte fra sin pung, fra sin nederdel, fra sine ærmer, fra bag sine øreringe, fra under sin hat.

Godt, vi håber ikke du vil stjæle næste gang

At det er en ret stor moralsk fejl.

More ...

Arhitectură inovatoare

La pas prin centrul orașului,

Simți parcă bucuria urmașului,

Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri

De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,

Roade ale imaginației constructorilor,

Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,

Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,

Nu greșesc să spun sculptate,

Ca de razele soarelui să nu scape

Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,

Altele au pereții transparenți

Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,

Mai au și piscine,

La care se adună o mulțime

De vecini și prieteni,

Oameni sprinteni,

Ce mai joacă și un meci de volei,

Chiar și când la ultimele etaje este polei.

De pe balustradă

Avem vedere și la stradă,

Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,

Par oricum, numai nu antice,

Au forme de delfini sau parcări supraetajate,

Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,

Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,

Design interesant, aș îndrăzni să consider.

More ...

🎤 ,,Nu te enerva" în franceză

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

 

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

 

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

 

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

 

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Nu te enerva!

 

Ne vous fâchez pas!

 

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

 

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

 

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

 

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

 

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

 

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

 

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Ne vous fâchez pas!

More ...

Pardonne-moi ce caprice d'enfant în norvegiană

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

 

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

 

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

 

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Vi to levde lykkelige i drømmene våre

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Og så ville jeg fly med vingene

 

Jeg ønsket å oppleve andre kjærligheter

Andre "jeg elsker deg", andre "alltid"

Men det er deg jeg drømte om om natten min kjære

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

 

Det var å ville og vite

Alt i livet, kanskje for raskt

Det var å oppdage livet

Med sine sorger, sine gleder, sin galskap

 

Jeg ønsket å leve som tiden

Følg timene mine, lev i nuet

Jo mer jeg levde, jo mer elsket jeg deg ømt

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg.

More ...

Bătrânica hoață în italiană

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

La vecchia ladra

 

In un negozio dell'usato,

Presi, raccolti, sfogliati di qualsiasi marca,

Una vecchia che non era più nel fiore degli anni, aveva circa 70 anni, guarda i bustini,

La sorella maggiore di Cecilia, la titolare del negozio, guarda la donna con gesti scortesi,

La vede ancora seduta e imbronciata,

È come se niente potesse calmarlo,

Supera gli attaccapanni delle camicette,

Sceglie solo quelli con la stampa delle meduse,

Metti, metti, infila nella rete tutto quello che trova,

Non sembra avere fretta,

I movimenti sono lenti,

Non si arrende agli occhi attenti

Del direttore del negozio,

Che tossisce l'asino, ammirando la foto del bollettino,

Il nostro vecchio ladro,

Non ha assolutamente nausea,

Perché il desiderio del cuore lo asseconda,

Ci fu un tumulto,

Ad un certo punto il direttore del negozio le chiede:

"Hai delle borse pesanti, sospetto che tu sia stato anche in altri negozi?", ma la simpatica vecchietta risponde: "Guarda, fai il tuo lavoro!"

Impossibile per lei accettare un'insensibilità del genere, la affronta con calma, camicetta dopo camicetta,

La vecchia signora sembra davvero confusa,

Lui le dice gentilmente che ne ha ricevuti tanti, tanti in regalo, che da poco era il suo onomastico e che per questo lei è carica di quelle borse,

E tutte e sette le spille,

Che sono stati presi dal negozio,

Da vecchia erano stati a lungo dimenticati,

"Hai qualche spiegazione per tutti i prodotti che porti con te da un posto all'altro?"

"Non lo so, non so nemmeno com'è il mio letto."

"E allora perché sei venuto a fare compere?"

"Volevo vedere qualcosa di bello?

"Mi stai mentendo bene?"

"Cosa significa veramente bello?"

"Lasciatemi con questa finzione, perché posso ritrovarmi da solo"

"Dimentico sì, ma ho pagato tutto quello che ho dovuto prendere, non sono tipo da rubare"

"Se non ricordi sette spille, prenderai comunque l'intero negozio e non saprai di averle prese"

"Come è possibile? Dubiti della mia moralità?"

"Cosa c'è di morale nel mondo che ha dimenticato di essere morale?"

Restando con questa domanda, la vecchia comincia a togliere dalla borsa, dalla gonna, dalle maniche, da dietro gli orecchini, da sotto il cappello, tutto ciò che ha preso e non ha pagato.

Bene, speriamo che non rubi la prossima volta,

Questo è un errore morale piuttosto grave.

More ...

Prea multă sensibilitate

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

More ...

Bătrânica hoață în daneză

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

Den gamle tyv

 

I en genbrugsbutik,

Taget, samlet, gennemset fra ethvert mærke,

En gammel kvinde, der er gammel, for hun var omkring 70 år gammel, ser på bustiere,

Cecilias storesøster, butiksejeren, ser på kvinden med uforskammede bevægelser,

Han ser hende stadig sidde og surmule,

Det er som om intet kan berolige ham,

Gå forbi blusestativerne,

Han vælger kun dem med vandmandsprint,

Putte, puttede, proppede i nettet alt, hvad han finder,

Han ser ikke ud til at have travlt,

Bevægelser er langsomme,

Det giver ikke efter under de vågne øjne

Af butikschefen,

Hvad hoster æslet, beundrer billedet af bulletinen,

Vores gamle tyv,

Han har absolut ingen kvalme,

Fordi hjertets begær forkæler det,

Der var et ramaskrig,

På et tidspunkt spørger butikschefen hende:

"Du har tunge tasker, jeg formoder, at du også har været i andre butikker?", men den sjove gamle dame svarer: "Se, gør dit arbejde!"

Det er umuligt for hende at acceptere ufølsomhed som denne, hun tager det i stiv arm, bluse for bluse,

Den gamle dame ser virkelig forvirret ud,

Han fortæller hende pænt, at han fik mange, mange af dem som gaver, at det for nylig var hendes navnedag, og at det er derfor, hun er fyldt med de poser,

Og alle syv brocher,

Som blev taget fra butikken,

Som en gammel kvinde var de længe glemt,

"Har du nogen forklaring på alle de produkter, du har med dig fra sted til sted?"

"Jeg ved det ikke, jeg ved ikke engang, hvordan min seng ser ud."

"Hvorfor kom du så på indkøb?"

"Ønskede jeg at se noget smukt?

"Lyver du pænt for mig?"

"Hvad betyder smuk egentlig?"

"Forlad mig med denne forstillelse, for jeg kan fange mig selv alene"

"Jeg glemmer det, ja, men jeg betalte for alt, hvad jeg skulle tage, jeg er ikke typen, der stjæler"

"Hvis du ikke kan huske syv brocher, vil du stadig tage hele butikken og ikke vide, at du tog den"

"Hvordan er det muligt? Tvivler du på min moral?"

"Hvad er moralsk ved den verden, der har glemt at være moralsk?"

Tilbage med dette spørgsmål begynder den gamle kvinde at fjerne alt, hvad hun tog og ikke betalte fra sin pung, fra sin nederdel, fra sine ærmer, fra bag sine øreringe, fra under sin hat.

Godt, vi håber ikke du vil stjæle næste gang

At det er en ret stor moralsk fejl.

More ...

Arhitectură inovatoare

La pas prin centrul orașului,

Simți parcă bucuria urmașului,

Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri

De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,

Roade ale imaginației constructorilor,

Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,

Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,

Nu greșesc să spun sculptate,

Ca de razele soarelui să nu scape

Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,

Altele au pereții transparenți

Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,

Mai au și piscine,

La care se adună o mulțime

De vecini și prieteni,

Oameni sprinteni,

Ce mai joacă și un meci de volei,

Chiar și când la ultimele etaje este polei.

De pe balustradă

Avem vedere și la stradă,

Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,

Par oricum, numai nu antice,

Au forme de delfini sau parcări supraetajate,

Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,

Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,

Design interesant, aș îndrăzni să consider.

More ...

🎤 ,,Nu te enerva" în franceză

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

 

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

 

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

 

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

 

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Nu te enerva!

 

Ne vous fâchez pas!

 

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

 

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

 

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

 

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

 

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

 

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

 

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

 

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

 

Ne vous fâchez pas!

More ...

Pardonne-moi ce caprice d'enfant în norvegiană

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

 

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

 

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

 

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Vi to levde lykkelige i drømmene våre

Det var tiden for "Jeg elsker deg"

Og så ville jeg fly med vingene

 

Jeg ønsket å oppleve andre kjærligheter

Andre "jeg elsker deg", andre "alltid"

Men det er deg jeg drømte om om natten min kjære

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg

 

Det var å ville og vite

Alt i livet, kanskje for raskt

Det var å oppdage livet

Med sine sorger, sine gleder, sin galskap

 

Jeg ønsket å leve som tiden

Følg timene mine, lev i nuet

Jo mer jeg levde, jo mer elsket jeg deg ømt

 

Tilgi meg for dette barnslige innfall

Tilgi meg, kom tilbake til meg som før

Jeg elsker deg for mye, og jeg kan ikke leve uten deg.

More ...
prev
next