Nervi

nu știu ce mă enervează mai mult

 

fake news-urile pe care liberalii

 

și „salvatoriii” României

mi  le bagă pe gât

de  la tejgheaua cu ștevie a opoziției

sau correct news-urile marilor zilei

încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive

de la prânzul cu bucate alese al Puterii

habar n-am

cert e că mă enervează bucătăria moleculară

a neamțului

răspopit

pe cârca și sângele inepuizabil al poporului

în fapt

o banală „spumă” de castraveciori murați

în oțet

introdusă într-un tub „spray”

care devine pufoasă

datorită presiunii care o împinge în afară


Category: Love poems

All author's poems: aurel_contu poezii.online Nervi

Date of posting: 16 июня 2019

Timp de citire: ~1 min.

Views: 2277

Log in and comment!

Other poems by the author

Recurențe

a scrie în zilele noastre

este un fel de a-ți pierde timpul

nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook

stereotipuri precum „bună ziua”

sau platitudini

un fel de filozofie ieftină despre nimic

într-o gramatică aproximativă

poezie albă

la propriu

cu poza personală aferentă

care ar trebui să acopere lipsa de idei

talentul

oricum acesta nu contează prea mult

criticii literari sunt pe cale dispariție

n-au mai rămas decât niște ipochimeni

jalnici

care scriu cronici pe bani mulți

și favoruri

ai zice că poezia a devenit apanajul femeilor

un mixaj siropos cu multe frustrări

și lacrimi

nimic nu mai este ce-a fost

anul 2000 a însemnat trecerea în mileniul 3

mileniul internetului egalizator

a telefonului mobil

a ieșirii din homo sapiens

și intrării în homo deus

non organic

ultima etapă a evoluției ființei umane

dar nu și cea din urmă...

More ...

Claustrofobie

mi-e greu să-i descifrez pe oamenii politici

 

apar cât este ziua de lungă pe ecranele televizoarelor

la concurență cu reclamele comerciale mincinoase

care ne propun vindecări imposibile

bunuri  de ”veșnică” folosință

inutilizabile

Ginkgo Biloba sau tinerețe fără bătrânețe

exact după modelul acesta

ne inundă zilnic viețile cu mizeria lor funciară

de la primul până la ultimul buletin de știri

până la greață

uneori chiar înainte de a răsări Soarele

încât îți vine să-ți iei lumea în cap

să te ascunzi în creierul munților

unde nu pot ajunge atât de ușor

cu fețele lor ruginite din tablă ieftină

insensibile la temperatura ambientală a inimilor

ipocriți până la ultima consecință

fără coloană vertebrală

ca melcii-de-purpură

mi-e greu să-i deosebesc de amibele citoplasmatice

cu funcții de nutriție și reproducere

de șerpii cu clopoței sau vipere

aflați la subsolul lanțului trofic

împinși din tenebrele înfricoșătoare ale subconștienului colectiv

vinovat de existența și proliferarea lor

până la urmă expresia orgoliului și rătăcirii noastre ...  

More ...

Straturi geologice

învelișul viu al pămânului este ca o carte

scrisă într-un cod secret

nedecriptibil

fiecare pagină echivalează cu un strat geologic

cu o filă galbenă

de pe care s-au șters aproape toate literele

au rămas doar oasele celor primiți în chirie

în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat

din asamblurile rezidențiale ale vieții

mumiile eviscerate

și îmbălsămate

ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat

în cărțile de istorie

virușii insensibili la toate schimbările climatice

caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene

dinozaurii

o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost

de a ne ilustra gândurile

mustind de idealuri în stare de putrefacție

împinse până în zilele noastre

și

mai ales

de milioane de hectolitri de sânge

parcă prea mult pentru cinci milenii de  încleștări fratricide

sub stindardul terorii

culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...

More ...

Să dai afară din casă un câine

singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită

de noiembrie

este să-ți calci umbra  pe coadă

să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor

să-ți bagi picioarele în ea viață

în el serviciu 

unde trebuie să semnezi neapărat condica

să răspunzi la același stupid

How are you men

care te scoate din minți

s-asculți conversațiile despre vreme

despre politică

pe-o vreme ca asta nu dai afară din casă un câine

nu poți ignora condiția câinelui de-a fi câine

cum să dai afară un câine

întreabă  și șeful retoric

ridic din umeri

da

mă gândesc

nu-i  corect  să dai afară din casă un câine

pe o vreme ca asta

cu omul e altceva

fak you men

câinele însă e sfânt

e cel mai credincios prieten al omului

femeia pune întodeauna condiții

câinele te iubește necondiționat

latră

nici nu mai contează dacă are pureci

limbrici

dacă face pipi pe covorul turcesc din sufragerie

cu seherezada

n-avem noi reacții la alte rahaturi

precum statul de drept

diaspora

apropierea planetei Nibiru

suntem penibili…

More ...

Angoasă

diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.

Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.

Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.

Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.

More ...

Alogaritmi

Nu mai aveam o lacrimă să plâng

mi-erau ochii uscați precum  nisipul din deșertul Atacama

în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând

simțind cum mă pândește de pe margini teama

 

Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,

spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,

în geometrii din cele mai abstracte

sau dispărând subit în găurile negre

 

Pierduses traiectoria inițială

și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt

precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,

în lupta sa eternă cu morile de vânt.

 

din gândul meu, cu aripi de lăcustă,

 asemeni neutronului dintr-un atom

am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,

în ciurul lui Eratostene,  alogaritmul cel mai simplu pentru OM...

More ...

Poems in the same category

Plutind în amarul iubirii!

Mai tii minte ziua aceea? 

Ziua aia în care m-ai făcut să zâmbesc ,

Și m ai făcut să plutesc

Chiar de n aveam aripi ...

 

Când seara ne înecam amândoi 

In paharul plin cu vin

Și mă priveai....

Și mă sărutai....

Și mi spuneai cat de mult " mă iubești ..."

 

Dar după mult timp 

Mi ai tăiat brusc aripile

Ai dispărut fără sa spui nimic 

Și m ai lăsat în spate cu o iubire ...

Mare ..

More ...

Cand iubești

Când iubești nu există hotare

Există doar EL în lumea asta mare.

Tot pământul se oglindește-n ochii lui căprui 

Numai pe EL ai vrea sa îl săruți!

 

Nimic si nimeni nu-ți stă în cale

Nici drumurile lungi sau tăcerea prea mare,

Căci inima iti bate din ce în ce mai tare

Când te gândești la o ultimă îmbrățișare.

 

Nu există distanță când pe EL îl iubești 

Și nici piedici impuse nefiresc 

Nimic nu ți-l poate scoate din gând 

Pe EL... ce ți-a cucerit inima pe veci!

More ...

Simtire

     Sa-ti simt buzele impletindu-se cu ale mele

     Sa simt ca timpul s-a oprit

     Sa simt ca-mi sare inima din piept

     Sa stiu ca doar tu ai acest efect

More ...

Al meu

Al meu ai fost din prima zi.
Ochii tăi căprui nu m-au mințit
și-mbrățișarea ta m-a amețit.
Mi-ai pus culori în zile gri.

 

Tu cu mâna tremurândă.
Eu cu zâmbetul prostesc.
Te voiam numai pe tine
și simțeam cum te iubesc.

 

Decât roșul trandafir
știe poate lipsa ta,
mi-e dor de tine foarte mult,
și vreau să fiu numai a ta.

More ...

EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin

O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;

buze pietrificate, sărutări uitate,

precum și stări de fericire iluzorie.

Această lumină devine o culoare

ce împodobește urechea stângă a unei femei și

poate fi chiar auzită.

Ea devine cântec atunci când

inima palpită pentru un sentiment

în ascunzișul sânului~

frunze pentru a acoperi răni vechi;

 

 

dureri după dureri ;goliciune.

 

 

Această femeie știe că ceea ce strălucește

nu este aur în universul ei paralel.

Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr

și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;

apoi mestecă pentru a se hrăni;

 

lapte, creștere și toamnă în fruct;

 

Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;

reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;

un timp al tăcerii.

Subconștientul ei este o cameră funerară

în care zace o puritate primară.

Viața ei este un zbucium pentru nimic;

o ramură care nu va înmuguri niciodată;

o ramură din pomul cunoașterii ;

încă existentă sub cerul înnorat,

trist la apus, îndepărtat și apatic.

 

Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru

galaxia ei de sentimente.

 

Aude sâsâitul verde al șarpelui și

freamătul frunzelor.

Viața ei este întunecare.

Ea nu vrea să fie dezumanizată-

 

Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.

 

Ea înțelege semnificația fructului interzis

pe care îl păstrează în în căușul iubirii.

More ...

O stea...

Am coborât pe pământ stele și foc

Să-mi simtă Dumnezeu durerea,

Ca un fulger m-am prins într-un joc

La dans, la braț cu tine … cu o stea.

 

Te-am căutat, te-am găsit

și ți-am tras veșmântul

Te-am prins de-o aripă

și te-a durut,

Și un suspin de înger

răscolea pământul

Printre gânduri, printre lacrimi,

tu lumină … te-am cerut!

 

Ah … te-aș lăsa,

să te întorci prin astre

Să te-aprinzi de dor,

tu înger să-mi zâmbești

Cu foc de noi

și din amintirile noastre

Să mă chemi pe cer,

să-mi spui … că mă iubești!

 

Ca un muritor de tine,

te privesc pe cer cum strângi

Râuri, fluvii, toate …

cum se scurg prin viitor

Și la braț cu alte stele

plângi …

Pentru mine; o stea …

atunci când am să mor!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍