Alogaritmi
Nu mai aveam o lacrimă să plâng
mi-erau ochii uscați precum nisipul din deșertul Atacama
în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând
simțind cum mă pândește de pe margini teama
Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,
spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,
în geometrii din cele mai abstracte
sau dispărând subit în găurile negre
Pierduses traiectoria inițială
și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt
precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,
în lupta sa eternă cu morile de vânt.
din gândul meu, cu aripi de lăcustă,
asemeni neutronului dintr-un atom
am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,
în ciurul lui Eratostene, alogaritmul cel mai simplu pentru OM...
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Despre tine
Poem: ultima oara
Morțile ciudate ale marilor scriitori români. Eminescu, ucis cu o cărămidă în cap
Poem: Dulce amar
Poem: vindecare
Operele scriitorilor autohtoni, în topul celor mai vândute cărți în 2017. Romanul care a fost cumpărat ca pâinea caldă
Poem: Surprizele din apartamentul nou în germană
Poem: Ziduri
Top 5 cărţi mystery&thriller. Recomandări de lectură în această vară