N-ar trebui

Îmbățiisează-mă  cu un zâmbet

Înviorează-mă cu o floare ,

De  poți ,citește-mi  în suflet

Și vezi de ce mă doare?

ȘI  zău că nu-i păcat  să mărturisești

Că mă iubești.

Eşti ca o zi de martie, senină,
Ai ochii verzi, miroşi a primăvară
Privirea ta mă-nvăluie-n lumină
De parcă-n suflet soarele-mi coboară.

Muguri sfioşi pe dulci buzele tale
Încet se sparg şi-un zâmbet înfloreşte,
Iar razele-ţi sărută părul moale,
Când tu zâmbeşti, Primăvara zâmbeşte!

Şi uite, îmi topeşti cu-a ta căldură
Zăpada care peste vise-mi creşte,
Ai flori în păr şi eşti atât de pură
Eşti tot ce a mea inimă-şi doreşte!

Eşti ziua ce-o aştept de mult să vină
Din mine să alunge iarna rece,
Eşti ziua mea de martie, senină
Şi te iubesc mai mult, pe zi ce trece.

Când totu-i scrum și vremea se destramă,

Rămân doar versuri plânse peste noi,

Și-n zori de vis așternem val de ploi,

Peste păduri întinse, cu frunze de aramă.

Tu, m-ai chemat în șoaptele din ramuri,

Și-ai pus pe fruntea vremii ploi de dor,

Eu rătăceam prin umbra unui palid nor,

Și îți treceam ca vântul pe sub geamuri.

De-aș fi știut cum glasul tău mă frânge,

Aș fi ales tăcerea ierbii ca altar,

Și dintr-un pumn de lut pe-o masă de olar,

Te-aș modela precum o lacrimă de sânge.

Tu, mă vei ști, iubito, din străfunduri,

Când luna plină va pătrunde-n valuri,

Și-ai să mă strângi în brațele de maluri,

Și istoviți ne vom iubi pe prunduri.

Tu, mă vei ști, iubito, când nopțile te-apasă,

Și-ți vor părea tăcerile un urlet lung,

Când gândurile vin și mintea ți-o străpung,

Și-ntreg pustiul îți bântuie prin casă.

Dar nu uita, iubito, că vremurile trec,

Și trupurile toate vor fi doar vechi ruine,

Hai prinde-mă de mână și vino după mine,

Că astăzi pragul morții mi-e dat ca să îl trec.

Nu Cerul astăzi mi te-a trimis

Să-ți spun cât te iubesc din nou

Sau poate chiar Destinul scris

Ce nu glumește când are Tainele lui de-ndeplinit?

Să fie Însuși Dumnezeu zâmbind

Cel care stă ascuns de-atâta timp

Dar știe toate ce-s în gând

Și ne salvează blând,

Noi oamenii neștiind nimic din ființa Lui?

Să fie El actorul cel timid

Ce ne-a împacat ca pe copiii ce se ceartă

Pe jucării neînsemnate și stricate?

Iubito, tu ești cea care-mi apari in vis,

Sau cea care exiști etern,

Dorindu-te fără să pot a te atinge în vreun chip!

Te sărutam visând ca mai apoi să te topești aevea

Când visul se sfârșea lăsând tristețe-n urma ta...

Iubita mea te rog să mai revi oricând

Ce-s eu decât o piatră fără simțământ

De nu-s in preajma ta?

(5 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Un procent dacă vreodată te va mai revizita!

Un procent dacă vreodată te va mai revizita!

Dacă nu ai prețuit-o fiind tu, atât de rău,

Atunci când nu-și dorea absurditatea ta

Nu mai fi tu un asemeni rătăcit de nătărău.

Două procente au fost ca să te visezi alături!

Da! Asta a fost pe la-nceput d-acest drum,

Dar de ce acum crezi c-ar fi mai multe laturi

Sunt tot aceleași, mai mult văzut-ai tu necum.

Trei procente de credeai c-ai fi c-al ei soare!

Crezi că orice-ai face mereu vei fi așa văzut?

De ce crezi tu asta? Poți fi doar ca o scrisoare...

A cărei importanță cu mult a decăzut...

Patru procente dacă din greșeli absurd de grele

Vei mai reuși tu dragostea să i-o amplifici!

Crezând c-ar trece totul la fel cum trec și orele,

Te pierzi în târzia-ți deșteptare-n care pici...

Cinci, șase, șapte, opt... mai e nevoie ca să număr?

Știi, știi totul bine! Făr' din nou ca să-ți confirm,

Fără c-as mai meditezi, ia și-o du-nspre adevăr,

Cale-n drum i-o luminează pân' la margine de țărm!

Joacă-te ca un copil, dar fii unul matur în spate,

Rău nicicând nu-ți va spune, ia atent și o ascultă,

Ascultă ca un bun prieten sau ca un dornic frate,

Nu o pierde, ține-o lângă tine, ține-o permanentă!

O sută de procente, infinitul ea te va iubi!

Iar pentru a-ți dovedi, în genunchi n-o vei vedea,

Ascultă doar și crede oriunde ș-tot ce-ți va vorbi,

Răspunzând-i înapoi doar tu și cu iubirea!

18.10.24

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă..

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi..nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi..bate Cu teamă.

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă..sufletul treaz

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

Cu "poezia ta" m-aș încălzi

În iarna asta rece

Mi-e dor de ea zi de zi

...și cu nimic nu trece...

Doar gândul rămâne cald

Mă poartă în visare 

Și mă prinde într-un pahar

Ca tine, într-o îmbrățișare.

Și parcă îi simt parfumul...

Și mă îmbăt cu gândul 

De ce n-o să mai fie...

O pură și naivă...iluzie.

De-ai ști că fără "poezia ta"

Totul îmi pare fără sens...

Știai c-o adoram...era iubire pură... 

De-ai interzis-o... ce nu ai înțeles?

...................................................

Îndeajuns ce nu a fost?...

De n-ai lăsat-o să mă scrie frumos...

Deși a fost soare...afară-i frig de crapă pietrele

În mine se dă un război de crapă gândul 

Noaptea, la orizont, dă să-și arate astrele

Și lumina lor mă-ndeamnă să-mi scriu cuvântul...

Mă plimb...încercând să mă agăț de ceva

Care să mă țină pe mal, pe linia de plutire 

Nu găsesc... și nu știu ce-aș putea să fac

Din nou, azi ai bătut diferit, în inima din mine...

Încerc să caut explicație acestui lucru

De ce îmi tremură tot sufletul din mine

Încerc... dar in cuvinte e greu de explicat

Și...starea asta se încăpățânează să mă domine...

Și nu-mi rămâne decât să-mi scriu visele tăcute 

În nopțile lungi, în dor de tine, tainic petrecute

Să-mi scriu dorința, chiar de speranța e goală 

Să nu-mi mai fii... atât de rece, ca pietrele de-afară...

Te-am simțit cum demult nu s-a mai întâmplat,

Poate de dor să-mi fii aproape cu adevărat,

Și mi-e poftă de aroma vinului roșu pe buzele tale

Să simt din nou fiorii unei îmbrățișări criminale...

Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise

Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...

La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise

Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...

Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg 

Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,

Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg

De durerea nopții ce pare că mă încearcă...

Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac

Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe 

Toate intr-o imensă și profundă tăcere

Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...

Și îmi e dor de tine în fiecare clipă 

De parcă zici că am fost blestemată 

Îmi ești chemarea mea tăcută 

Urletul meu, din inima-mi rănită.

Și îmi e dor de sufletul îmi spintec

Și nu mai știu cum să mă vindec

O-mbrățisare mi-ar prinde-atat de bine

Tăcerea însă te ține departe de mine

Mi-e dor de tine pentru totdeauna 

Lipsa ta știu... mă va măcina întruna 

Lipsă aducătoare de neputință si durere

Ce-mi fac sufletul și gândul să sufere...

Și iar mi-e dor și azi, dor imi va fi și mâine

Si-s toată un amestec de emoții 

Teamă, zâmbete, tristețe, uimire...

Și mă sufoc... din cauza intensității...

Dorul de-acea îmbrățișare neîntâmplată 

Nu cred să stiu cum sa-mi treacă vreodată... 

Am sperat-o în versuri... printre rânduri 

Noaptea în vise, ziua în stomac cu fluturi.

Dorul de al tău vin .... rămas promis

Oricât l-am scris, a rămas nestins...

I-am simțit parfumul în rânduri, printre ele

În orice pahar ce-a-ncercat să-mi atingă buzele.

Dorul de tine.... un amalgam de doruri

Îl plâng în nopți fierbinți de poezie,

Când vântul visele-mi trimite-n zboruri

Și versul nu-mi descrie decât o... fantezie.

Şi-n astă seara ~am fost împreună~

Și mi-am permis să te îmbrățişez,

Sufletul meu atâtea vrând sắ-ți spună

În versuri m-a îndemnat să te pictez.

Te-am privit, dar privirea-ți era de gheață

Apoi te-am strâns cu durere si dor la piept,

Ştiind că te voi pierde înspre dimineață

Că-i doar un vis am învătat să accept.

Deși mi-e crunt să te mai pierd o dată

Când zorii zilei îmi răzbat prin geam

Că mi-e doar un vis și poate niciodată

Atât de-aproape n-aș ști să te mai am.

Căci te-ai pierdut în seri de noiembrie

De-atunci ploile, urmele ți-au spălat.

E-un an trecut...un alt noiembrie

Aceeași poveste cu finalul ratat.

Poveste fără final, ca și când nu a inceput

Unde sfårșitul predomină stupid trecutul,

lar rolul principal, pe scena tristă, mut

Și l-a-nsușit tăcerea, ce-ncheie dramatic actul.