Mor,fiindcă te iubesc

Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine

Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea

Putea oricând totul să se termine

S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.

Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător

Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.

N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?

N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?

Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit

Poate tu ești într-un loc mai bun,

Dar mie viața mi s-a sfârșit

Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…

Amintiri cu tine îmi răsar în cap

În mintea mea răsună vocea ta

Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu

Moșneagule, întoarce-te la baba ta

Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.

Îmi ești defectă

Cu toate pălăvrăgiile tale

Nu ești deloc atentă

Pe unde s-o iei, pe care cale…

Mă enervezi,e-un toxic amurg

Dar îmi ești viață

La fiecare ceartă lacrimi îmi curg

Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.

Vai,Doamne , dar te iubesc

Și chiar și defectele tale ar vrea

Să le deosebesc.

Să-mi schimbe starea…

Când râzi,mi se topește sufletul

Simt că suntem doar noi

Și așa voi deveni poetul

Care te va scrie în mii și mii de foi…

Capul mi-e umplut de tine

Și buzele mele încă îți simt gustul

Își fac apariția întrebările străine

Am să-ți mai ating vreodată trupul?..

Voi mai fi la fel chiar dacă viața

îi va da o șansă vocii interioare ?

Voi mai trece eu vreodată ceața

care-mi stă la picioare ?

Atâtea întrebări fără răspuns

Tot ce știu e că te admir

Te admir că încă nu m-ai străpuns

Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.

În fiecare noapte sunt binecuvântat de viorele,

Sub fiecare asfințit se află strălucirea lor de altădată,

Însă, când mă uit în buchetul mâinilor mele, pătruns de viorele,

Ochii îmi cad asupra unui mic spin.

Ghimpele îmi străpunge palmele,

Sângele meu ia miros de vin,

Iar când privesc din nou, ochii îmi joacă feste.

[...]

Apar dintr-o dată mii de viorele îndesate în râul sanguin.

În timp ce mă sting, încerc să simt mireasma florilor,

Petrec ultimele mele clipe mirosind parfumul îndulcegător al viorelelor,

Suflu tot mai încet... Cred că a sosit timpul...

Cred că a sosit timpul să plec...

Mă aflu-n mintea mea spurcată,

Mă uit la marea necurată

Și mă gândesc cu gând amar

La cea de peste hotar.

Privesc la valurile tulburate,

Nu pot să dorm,cât sunt pe moarte

Și chiar de mâine voi muri,

Noi într-o zi ne vom găsi.

Mă aflu în mijlocul unui cuvânt,

Departe sunt de tine,

Aștept să vii la al meu mormânt

Sau măcar să-mi spui “Iubire”.

Și poate cerul va-ngheța

Căci vocea ta n-o pot uita,

Mă-nvăluie liniștea târzie,

Trupul tău aș vrea să fie lângă mine.

Sub valul rece și tăcut

Te-aștept, tu dorul meu pierdut,

Și-n noaptea care vine,

Te strig pe nume,a mea iubire.

N-am mai scris povești de ale mele

Am realizat ca nu le mai citești

N-am mai scris dulcele poeme

Și asta m-a distrus.

Ți-aș fi scris și fără să le simți

Dar n-ai prețuit amorul meu…

N-ai simțit nici măcar un pic

Că sufletul meu nu mai e al meu.

Crede-mă, te-aș fi iubit și-așa

Dar inima nu vrea

Și trupul nu mă lasă.

Ți-aș fi căzut la picioare

Dar inima mă apasă

Și trupul forță nu mai are

Ca să iubească.

Te doare?

Pe mine m-a durut

să te iubesc atât de mult

și tu să treci cu nepăsare.

În suferință sufletu-mi nu mai este

Acum e plin de dragoste, plin de dulcele amor

Lipsit de cântece neîmplinite,de dor,

De nopți fără de somn.

Al meu prinț e venit pe-un cal alb

Poate nu-i așa bleg să asculte de spân

Căci dacă va îndrăzni și-l va asculta,

Am să uit al său nume.

De va veni la mine cu-n sac de-arginți

Îl voi trimite la al meu tată,Împăratul Roșu

Să-l facă necurat,iluzoriu

Ca dracu’.

Fiind fată de-un rău împărat,

Te-am împiedicat ca un obstacol,

Ca în final să ne vrăjim,

Să ne îndrăgostim unul de altul.

Iubirea e leacul care doare,
e flacără cuprinsă într-o boare,
este lumina în miez de noapte,
e strigătul ce îl auzi în șoapte!

E suferința liber asumată,
e veșnică și efemeră totodată,
este ceva ce se înmulțește,
cu cât mai mult se dăruiește!

Iubirea este o altă stare,
ce scoate ce e bun din fiecare,
poate din monștrii îngeri face,
ce radiază liniște și pace!

Ea nu cunoște pragmatismul,
ci numai dăruirea, altrurismul,
n-are instinct de conservare,
iar dacă-l folosește ... moare!

Iubirea este mereu în toate,
fiind din Iubirea lui Hristos create
n-ai cum de ea să te ferești;
ori o trăiești, ori ți-o dorești!

3.03.2026 

Iubito vezi ce faci

Căci regulamentul de astăzi s-a schimbat,

Ai obligații mult mai mari,

Iar costurile scad...

Ar trebui să ma iubești trimestrial,

Sau poate pe doi ani!

Procentele să crești treptat,

De la nivelul ce-l ai azi,

Nu spun că e puțin,

Probabil nici prea mult,

Dar te-aș ruga să-l urci la absolut,

Tu poți orice,eu ți-am mai spus,

Sau chiar plus infinit!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Rana deschisă,stinge-o cu scrum,

Fă-mi viața durere în ochii apuși,

Aprinde-mi visele și lasă-le în drum,

Stau într-un colț, tu stai în opuși?

Stau și plâng acum, un dor singuratic, un dor mai nespus,

Scriu versuri uitate,scriu versuri ciudate,

Tu pleci și zâmbești,în goluri expus,

Tu citești versuri udate,citești în vise vulgare.

Mai stau un minut,mai stau și o oră?

Mai stau să îți spun cum iubirea-i neroadă,

Tu pleci în ținut,tu pleci într-o horă,

Tu pleci să asculți cum iubirea-i baladă.

Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.
Te visez fără să vreau,
Sentimentele m-ademeneau.

Dar cât nu m-aș gândi la tine,
Tu nu vii, nu vii la mine.
Putrezesc și nu mai pot,
Ești, ai fost și vei fi tot.

Cât de tragic nu ar fi,
Pentru tine m-aș jertfi.
Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.

Cel mai strașnic este acum,
O să uit cândva, oricum,
Cum pe tine te-am iubit,
Cum pe tine te-am dorit.

Doar amintirile mă-nșeală,
Că totul este o greșeală.
Dar când la tine mă gândesc,
Mor de dor, înnebunesc.

Când o să piară din speranță ‘Te Iubesc’’

N-o să mai bată inimi calde pentru nimeni

Golind pământul de tot neamul omenesc

Desprindem sufletul crezându-ne mai liberi

În astă viaț-am așteptat să plece nori

Și au plecat lăsând în urmă flori uscate

Nu mi-au rămas decât distanțele-ntre noi

Tot așteptând se vor topi zilele toate

Căzut din ceasuri timpul freamătă-n decor

M-aruncă-n gol strivindu-mi inima uitată

Călătorind spre așteptare mă strecor

Lăsând un stol de amintiri spre altă dată

Uitând durerile de dor să plec în zbor

Nopțile scurse fără tine-au să nu ardă

Rămase-n urmă așteptările nu dor

Plutind ușor m-or însoți norii de vată

Să-mi crească iarbă după ploi și-n mână flori

S-ajung copac cu umbră deasă lângă casă

Stropii de apă să-mi dea hrană storși din nori

Pe crengi cântând să șadă păsări, cuib să-și facă

Timpul nu iartă, mă apleacă la pământ

Urmând lumina către locul cel de taină

Lăsând povestea așteptării ce m-a frânt

Aștept din nou îngerul blând în albă haină

In ochii mei vad doar durere

In ochii tai, venin-senin

Acum ca simt ca totul piere

Mai am nimic si un suspin.

Durerea, lipsa si tacerea

Mi-au fost alaturi de om mic

Am cautat mereu puterea

Sa cred in tot sau in nimic.

Ai aparut ca o ispita

Ai insistat sa iti faci drum

Pe calea mea batatorita

Ai aprins foc si-ai lasat scrum.

Te-ai cuibarit de nicaieri

In sufletu-mi patat de chin

Atunci credeam in mesageri

Dar tu esti doar un Arlechin.

Nu am gasit decat nevoi

M-am aruncat sa le-mplinesc

M-am raportat doar la noi doi

Fara sa stiu ca-nebunesc.

De dor, de dragoste si lipsa

Tu ai ales sa faci un targ

Ti-ai pus tot sufletu-n eclipsa

Si toata viata in amurg.

Atata timp tu m-ai ucis

Subtil, incet si pas cu pas

Te-am insotit intr-un abis

Din tot... nimic n-a mai ramas.

Am ras cu sufletul pierdut

Pledand pentru ceva empiric

In fum si-n ceata a disparut

Cand tu ai luat tot si eu nimic.

In intunericul pustiu

Trag linie, mai stau un pic... 

Cand calculez acum eu stiu

Tu primesti tot si eu nimic.

N-am vrut averi, n-am vrut palate

Nu-ncap in sufletul meu mic

Am vrut putine, nu de toate

Eu am dat tot si am nimic.

Eu te-am iubit cu sufletul 

La orice pas m-am inselat

Tu m-ai hranit cu zambetul 

Si acum vad cat m-a costat.

Am fost prea duri sau prea profunzi

Cersind iubire diferit

Suntem doar doi goi, mici, confuzi

Cu rani si-un suflet scrijelit.

Accept ca totul e un vis

Ca noi doi nu am existat

Credeam ca sunt in paradis

Dar inchid tot si am plecat.

M-aleg pe mine, in sfarsit

Alerg sa-mi aleg sufletul

Tu niciodata n-ai iubit

Nu stii cum suna sunetul.

E toamna, rece si livida

Si stau in fata unui prag

Am fost un taur in corida

Am obosit si ma retrag.

Te las in urma, sa nu-mi vii

E prea tarziu sa te astept

Nu caut a te mai privi

Totul e crud si prea nedrept.

Nu s-a sfarsit, cade cortina

Aplauze, maestru actor,

Dar timpul trece... ghilotina

Ti-alunga orice spectator.

Miriam - Doua Umbre

04.09.2025

#DouaUmbre